Motto: „În biografia lui RUDY MOCA identitatea și-a
primit, ca împlinire și bucurie supremă, noblețea, rod al vieții și, în
continuare, nemărginită suire, autorul știind precum Iraclide că dacă îți
ignori locul și timpul înseamnă să fii de nicăieri. Astfel, se împlinește
testamentul tatălui, laitmotiv în cartea-jurnal: „Să nu-ți bați joc de tine și
de viața ta”. Valentin Marica
Cartea cu titlul Noblețea unei
identități scrisă de Rudy Moca a apărut la Editura „Cezara Codruța Marica”,
Târgu-Mureș, 2024 având ca subtitlu memorialistică.
Un
prim capitol cu titlul „Punctul de plecare. Să știi cine ești, de unde vii și
încotro te îndrepți” explică dorința copilului
de a fi un OM MARE care să scape de corvoada „ fermei familiei”:
păsări, vaci, boi, porci, viței, gâște, ... prășit, plivit, cules gândaci de
colorado, etc, etc... lucruri pe care le
făcea în familie ca ajutor dar... se simțea ROB.
În
familie a primit o educație spartană de la bunica maternă ca punctualitatea,
respectarea cuvântului dat, respectul
persoanei de lângă tine, toate principii sănătoase. Tânărul Rudy Moca de mic copil iubește cartea, citește
mult și devine „cel mai bun cititor al bibliotecii din Iernut, termină ciclul
primar, apoi al doilea ciclu cu examen
de absolvire și certificat de șapte
clase. Deși tatăl său dorea să-l facă ZIDAR,
el se hotărăște să urmeze liceul iar mai apoi Facultatea de Psihologie iar la
terminare e repartizat în localitatea Râciu, jud. Mureș, soția lui lucra la
Spitalul Clinic de Oftalmologie.
Deoarece
de mic copil era pasionat de spectacole, teatru, se înscrie la IATC unde și
reușește cu gândul de a ajunge ACTOR la oraș și acum la terminarea studiilor
se află în căutarea unui alt loc de muncă. Atât de mult se străduiește, învață
mereu și se pregătește pentru a fi în locul care i se potrivește cel mai bine.
În
capitolul „ A fi sau a nu fi actor îl putem urmări cum studiază două săptămâni
pentru a obține abilitatea de ACTOR
MÂNUITOR DE PĂPUȘI, deși erau mulți candidați, Rudy Moca e declarat reușit
la secția română și angajat păpușar. Rudy Moca spunea mereu:
„-Eu
nu sunt ceea ce pare a fi că sunt”.
Următoarea
etapă din viața sa „înspre prestigiul de a fi Maestru Păpușar”, cunoaște pe cei
opt actori care erau în prima zi a funcției sale dar și pe regizorul tehnic,
maestrul de lumini de sonorizare, monteuri, decor etc. A început să pătrundă
secretele acestei meserii – cum să miște păpușile pentru a transmite mesaje mimice
prin gesturi potrivite, devenind cu timpul Maestrul Păpușar al României (definit
așa de dna. critic la acea vreme Anca Rotescu din București; iar viața de actor
a devenit viața de păpușă pentru a realiza
până la suprapunere mișcarea umană. A dat dovadă de multă voință pentru
a se perfecționa mereu și a muncit cu pasiune având mereu dorința de
autodepășire.
Cu
timpul obține recunoașterea talentului
său prin obținerea de premii la Alba Iulia cu rolul titular Cocoșul din piesa Punguța cu doi
bani, i se acordă Premiul Special de Interpretare urmat de multe alte premii. Rudy
Moca joacă în 250 de spectacole cu peste
500 de roluri în 37 de ani de activitate neîntreruptă iar un caiet de amintiri
reține mulțimea spectacolelor în care actorul nu era numai interpret păpușar dar și
scenograf și regizor, la fel a organizat spectacole în limba romani. Dintre
reușite amintim: Harap Alb, Joaca, Pui
de om, Ursulețul Winnie, Prâslea cel voinic și merele de aur, Cenușăreasa,
Gulliver, Sarea în bucate, Lampa lui Aladin, Stan Bolovan etc.
-Da,
exclamă artistul:
-Sunt
omul -actor care exersează nemurirea!
Urmează
străinătatea, întâmplări hazlii din timpul acestora și povești păpușărești din
timpul deplasărilor cu trupa de teatru prin țară și străinătate.
În
timpul deplasărilor la un sat de câmpie după spectacolul de după masă, deoarece
înainte de masă oamenii erau la biserică, se rostește rugăciunea domnească
Tatăl Nostru împreună cu sala de oameni participanți la spectacol iar la sfârșit preotul local îi
spune actorului că după evlavia și
sfințenia emoției pe care o transmite
oamenilor „era mai potrivit să vă faceți popă” De atunci colegii îi spuneau:
-Servus,
părinte!
Nenumărate
turnee prin țară cu Scufița Roșie, Harap Alb cu dialoguri la scenă deschisă
dintre copii și personajele păpuși.
Povestea unei vieți este interesantă doar
dacă are ceva în plus de ceea ce știm și trăim în permanență, dacă banalul
cotidian este transformat într-un scenariu de film. La un moment dat actorul
Rudy Moca declară: „Sunt un fan înrăit al citatelor și aforismelor înțelepților
lumii, mi le-am asumat și, din unele, am făcut adevărate principii de viață, de
conduită și caracter descifrat și... Eu nu sunt ceea ce pare a fi că sunt. Are
o dublă identitate etnică ce-i curge în sânge, una maghiară după mamă și una
romă după tată, e ardelean, ortodox-român. E interesantă și adevărată afirmația : „Unii oameni mă urăsc că nu-s
ca ei, Eu îi iubesc că nu-s ca mine.”
Scriitorul
posedă simțul umorului atunci când povestește cum în Polonia fiind – uită acasă cele trei mingi din recuzită și cum fac
rost de altele sau cum reușesc să cumpere lapte dintr-un magazin neștiind limba
țării respective, blocarea-n toaleta stradală, apoi turnee în India, Iran,
Irak, Pakistan. În India a avut șansa să vadă raiul bogaților și a milionarilor
dar și la periferia orașului iadul și sărăcia
în cea mai inumană și crudă realitate; s-au întâlnit cu actorul Raj
Kapoor din filmul care a rulat pe atunci
și-n România.
Și
cum altfel se putea termina o parte din cariera artistică a acestui om cu
suflet mare?
Pe
scenă fiind suferă un stop cardiac, e dus imediat la Institutul Inimii unde i
se pune un stendt, la 1 septembrie 2006 iese la pensie fiind felicitat de toți
colegii de scenă.
Viața lui Rudy Moca, de la început și până
în prezent este un film în derulare perpetuă, uneori cu încetinitorul, alteori
pe repede înainte. Totul se desfășoară cinematografic, cu secvențe detașate
profesional și puse într-o lumină favorabilă sau într-un clar-obscur plin de mister.
Personajele care gravitează în jurul personajului principal poartă, pe bună
dreptate, aureole de sfinți, indiferent cărui univers îi aparțin. Povestind din
postura de persoana întâi singular, autorul își poate asuma decizia de a-i pune
în prim-plan pe cei care au jucat un rol determinant în viața lui sau îi scoate
în evidență pe cei care s-au născut și vor muri anonimi. Aici ne referim la
lista interminabilă de cunoștințe, prieteni, colegi, rude și un nesfârșit șir
de personaje pasagere. Nu omite nimic și nu iartă nimic, chiar dacă mulți nu ar
avea curajul să recunoască ceea ce pentru Rudy Moca e o normalitate, aceea de a
admite faptul că a fi țigan este mai mult decât o stare, este un dat și poate
deveni un titlu de noblețe. Reușește, indubitabil, ca să treacă elegant peste
latura peiorativă și ridică toată povestea vieții lui la un nivel profesionist.
Identificat cu dorința de a reuși în viață, de-a depăși privațiunile și de-a
dovedi familiei și comunității că el, Moca Rudy, este un diamant, începe lungul
și istovitorul proces de șlefuire. Școala și învățătura devine bucuria copilăriei
iar cunoașterea o aventură tentantă. Croșetează cu pricepere povestea bunicii
reticentă la performanțele lui, dar o aureolează și-i rămâne recunoscător
pentru că în îndârjirea ei găsește solul prielnic de a performa. Vorbește atât
de frumos de acest personaj încât și cititorul este tentat să și-l revendice.
Tușele fine sau cele mai apăsate scot în evidență personajele ce vor face parte
din universul lui particular, populat până la refuz cu plăcerea de a povesti.
Impresionantă
și plină de emoție e relatarea primirii diplomei de bacalaureat când mama lui stătea la umbra unui stejar
bătrân (azi din trunchiul lui maestrul sculptor Ioan Astaluș a lăsat
posterității bustul marelui Eminescu) și
nu îndrăznea să vină-n față să-l felicite de reușită, dar elevul premiant zicea:
-„Mă
mândresc cu tine, să vadă lumea că am o mamă minunată”! a luat-o de mână și a
prezentat-o.
În
acest mod prin sârguință, ambiție, inteligență și tenacitate – acest om între
oameni a reușit să rupă bariere, a distrus mentalități și prejudecăți, s-a
învins pe sine însuși, prin el a învins
societatea „normalitatea așezării umane” a devenit un exemplu, un model de
succes în localitate, extrem de lăudat, a demonstrat că se poate să reușească
și la facultate unde a terminat ca șef de promoție.
După
pensionare nu se liniștește, nu trece pe linie moartă, realizează emisiuni la
TV matinal, Radio România Tg. Mureș, iar
după o lipsă de 53 de ani cât timp a
stat la oraș deoarece acolo îi era slujba, întâlnind-o pe Eva, prietenă din
copilărie se întoarce în orașul copilăriei sale Iernut. Dar.... munca unui om
de cultură nu s-a oprit aici, a continuat să activeze-n cadrul Bibliotecii Orășenești din Iernut cu echipa
de teatru având ca regizor pe Rudy Moca.
Părinții lui, mama și tata, nu dețin
rolurile principale decât pentru a deveni personaje în jurul cărora să
graviteze povestea de început. Dramatismul despărțirii de mamă este atât de
profund că întrece și cea mai prolifică imaginație., la fel modul cum o
îngrijește pe soția lui până la final. La acest episod cititorul va lăcima cu
siguranță. Moartea dă, întradevăr, sens vieții.
Un lucru interesant la structurarea și
punerea în pagină a narațiunii este și cel care, indiferent dacă o citești
cap-coadă sau pe sărite, este ca un discurs melodic cu sens și substanță.
Editorul cărții, profesorul Marica Valentin are, în mod cert, o tainică și
salutară contribuție în acest sens.
Nu îndrăznesc să repovestesc cele lecturate
dar să-mi fie permis să cred că cele expuse mai sus sunt un prilej de apreciere
și mulțumire pentru Rudy Moca și „Identitatea” lui.
Pentru
alte episoade interesante vă recomand să citiți această carte scrisă cu
sinceritate și pasiune în arta scrisului biografic și memorialistic.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu