Peste întunericul și bezna trăirilor deșarte
În care de milenii pământu-și purta vina
O rază de speranță a licărit în noapte
Și-n vreme ce vrăjmașii cu ochii ferecați
Vedeau doar un copil ce lin își duce somnul,
Acei ce s-au lăsat de Duhul cercetați
Au înțeles că-n iesle șade Domnul.
Ca Fiu, El nu cunoaște devenirea,
Căci stă pe veacuri ca Autor a tot ce are început,
Dar iată că îmbracă natura noastră, Nemurirea,
De dragul câștigării unui popor pierdut.
Iar de la iesle până-n ziua răstignirii
Lumina strălucea în fiecare zi mai tare
Descoperind la cei trudiți puterea mântuirii,
În cuget luminând și aducând schimbare.
Sărbătorim cu toți a Întrupării vreme
Când Dumnezeu din cer îmbracă straiul efemer
Prin Singurul Lui Fiu ce stă umil în iesle
Să poată fi o Jertfă ca să ne ducă-n cer.
Desprinde-ți azi privirea dinspre cele sortite nimicirii,
Promisiuni deșarte ce viața nu alină
Și ochii să-i îndrepți spre harul mântuirii
Cu totul transformat de Cel ce e Lumină.
Și când metamorfoza sfântă și-a încheiat menirea
Făcând acum copii din cei ce-au fost noroi
Să nu uităm nicicând cum ne-a atins iubirea,
Chemându-ne prin har să fim lumini și noi.
Daniel Chereji
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu