TURMĂ

Turmă ce doar behăie

În Parlament, ca un venin,

Crezând că doare,

Să gândească puțin.

Turmă cu mânuțele,

Votând după cum,

Îs indicațiile prețioase,

De la Moș Crăciun.

Turmă unde oaia-i,

Făr' de neuron,

Doar radical din gol,

Apasând pe buton.

Votând cu veselie,

Cam exact invers,

Mergând după fenta,

Gândului pervers.

Turmă ce subscrie,

Făr' să-și dea seama,

Că-și omoară țara,

Pe tata și mama.

Renegând strămoșii,

Pe copii și nepoți,

Ca proasta târgului,

Anatemă pe toți.

Iertați-mi înverșunarea,

Ce îmi răcorește,

Indignarea de aleșii,

Prăjitului pește.

Că la tot ce-i valoare,

Din nația română,

Ei fac tabula rasa,

Ca să urlăm la lună.

Cuvântul România,

Și tot ce este sfânt,

Să-și piardă identitatea,

Inclusiv de pământ.

Totul ca românii,

Cu o politică antinațională,

Să-și ia poalele-n cap,

Și să plece din țară.

Ca-n locul lor,

Cu persuasiune, să vină,

Și la lumina stinsă,

Alții s-aprindă lumină.

Eminescu va fi fugărit

În curând, din greu,

Pe când Istoria evreilor,

Deja e-n liceu.

La clasele terminale,

Ca obligatorie disciplină,

Într-o curriculă bizară,

Ca o asumare de vină.

Vina lui Eminescu a fost

Aceea de a nu avea vină,

Decât de-a iubi România,

Ca ochilor, propria lumină.

Și de-a lupta pentru ea,

Nu pentru a fi o știre,

Ci iubire necondiționată,

Însemnând contopire.

De aceea urez,

Acelei părți trădătoare de țară,

Să n-aibă haznă și să nu le fie,

Țărâna Legii Vexler ușoară!

Răzvan Ducan

29 decembrie 2025