CONSILIEREA ȘCOLARĂ NU POATE PREVENI ORICE TRAGEDIE

De fiecare dată când apare o tragedie în care sunt implicați copii, aud aceleași întrebări:

„Unde a fost școala?”

„Unde a fost consilierul?”

Dar adevărul e simplu și dureros:

Nu orice problemă se rezolvă în școală.

În cazul de acum, consilierul școlar a văzut. A semnalat. A consemnat. A avertizat.

Copiii respectivi erau deja percepuți ca „elevi-problemă”.

Doar că…

Consilierea școlară nu este tratament.

Nu este control.

Nu este constrângere.

Nu tratează boli psihice și nu pune diagnostice.

Consilierul abordează, în primul rând, problemele legate de școală.

Iar faptul că depășim, de multe ori, fișa postului, doar pentru că părinții nu duc copiii la specialist, arată una dintre marile hibe ale sistemului actual.

Eu pot vorbi cu un copil.

Pot încerca să-l ajut să înțeleagă.

Pot regla, temporar.

Pot să-l „țin” emoțional o vreme.

Dar nu pot obliga la schimbare.

Consilierea psihologică, psihoterapia, consilierea școlară nu se fac cu forța.

Ele se fac doar cu intenția reală de schimbare.

Mulți copii ajung la consilier pentru că „li s-a spus” — nu pentru că vor.

Unii stau, ascultă, spun ce trebuie spus… și pleacă exact la fel.

Iar când vorbim despre copii care nu sunt interesați de note, sancțiuni sau reguli,

ce mai înseamnă o mustrare scrisă?

Ce mai înseamnă scăderea notei la purtare pentru cineva care nu simte rușine, vinovăție sau responsabilitate?

Adevărul dur este acesta:

Există copii pentru care aceste măsuri sunt irelevante.

Iar familia rămâne întotdeauna responsabilă pentru contextul care a dus acolo:

– limite puse sau ne-puse;

– valori transmise sau absente;

– normalizarea agresivității;

– lipsa colaborării cu specialiștii;

– refuzul de a recunoaște problema.

Nu poți cere școlii și profesorilor să repare, în câteva ore pe săptămână și cu sute de elevi, ceea ce nu funcționează ani întregi acasă.

Când părintele

– neagă,

– justifică,

– mută vina exclusiv pe școală,

– refuză intervenția reală,

– sau amenință profesorii și școala cu procese,

școala devine neputincioasă.

Moral și legal.

Astăzi vorbim despre un copil care circulă liber pentru că nu răspunde penal.

Așa cum ieri a stat liber într-un colectiv care nu-l mai putea conține.

Crima s-a întâmplat în afara școlii, într-un spațiu unde responsabilitatea este legal a părinților.

Dacă nu mai știi unde e copilul tău, ce simte și ce gândește după ce iese din școală —

acolo e problema reală a societății de azi.

Poate că adevărata prevenție nu înseamnă mereu integrare.

Uneori înseamnă:

separare,

supraveghere,

limitare,

protecția celorlalți copii.

Hai să nu ne mai mințim frumos:

Consilierea școlară poate preveni multe.

Dar nu poate preveni orice tragedie.

                             LIVIU MARIAN POP, ex-ministrul Educației