marți, 3 februarie 2026

Adriana Stoicescu a câștigat la Înalta Curtea! Dosarul a fost clasat!

Judecătoarea Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timișoara a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a fost filată și pusă sub supraveghere în dosarul lui Călin Georgescu.

Stoicescu a fost cercetată pentru favorizarea faptuitorului, dar a primit clasare prin rechizitoriul prin care procurorii PICCJ Marius Iacob și Gheorghe Cornescu l-au trimis în judecată pe Călin Georgescu. Soluția de clasare a fost dispusă în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală – „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”, scrie luju.ro.
Judecătoarea a fost vizată în dosar pentru o întâlnire pe care a avut-o în 2019 cu Georgescu, însă a declinat invitația de a intra în politică. A fost monitorizată timp de patru luni, inclusiv în biroul de la instanță.
Iar caracterul clasării a fost confirmat de Înalta Curte. Concret, judecătoarea Maricela Cobzariu a dispus luni, 3 februarie 2026, schimbarea temeiului clasării față de judecătoarea Adriana Stoicescu din art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală – „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege” în art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală – „fapta nu există”.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu