O rază-și cerne-n sufletu-mi splendoarea
Din Absolut, luceferi poposesc
Strivind greșeala dintr-un timp lumesc,
La căpătâiul nopții plânge marea.
De taină voci acoperă-mi retina
În așternutul clipei nepereche,
Iar mesageri din cronica cea veche
Vor spulbera tot hăul cu Lumina.
O geometrie mult prea rostuită
Un gând ascuns în vechiul mit,
Dau vieții sens, înaltul nesfârșit
Înnobilează starea neâmplinită.
Radu BOTIȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu