Activități în bibliotecă
Luni, 17 august – Joi, 20 august
Fondul Documentar al Academiei Române
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează, la Fondul
Documentar al Academiei Române, expoziția
de carte „Maramureșul academic”. Aceasta cuprinde cărți și albume reprezentative,
atât pentru istoria culturală a părții de nord-vest a țării, cât și pentru
memoria instituțională a Academiei Române.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14, respectiv, 17-20, august
la locația mai sus menționată, iar pentru cele două zile (15-16 august), când
biblioteca este închisă, programul de relaționare cu utilizatorii se va
concentra pe punerea la dispoziția acestora, prin intermediul rețelelor de
comunicare și socializare ale instituției, a fotografiilor realizate în cadrul
expoziției dedicate Zilei Naționale a Maramureșului.
Luni, 17
august, ora 16
ora 17.00, Fondul
Documentar al Academiei Române
Asociația MomCo Baia Mare împreună cu Asociația de
Cercetași „Royal Rangers” Postul 9 Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca
Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează modulul 2 al Cursului
de dezvoltare personală „Femeia împlinită”
dedicat liderelor și coordonatoarelor din asociațiile mai sus
menționate.
Obiectivul cursului este de echipare în vederea
autocunoașterii prin prisma personalității, abilităților, pasiunilor,
experiențelor de viață și a misiunii personale pe care Dumnezeu o are pentru
fiecare.
Cursul este susținut de Corina Șandor-Martin,
bibliotecar și trainer la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare și se va
desfășura în perioada august 2026 – februarie 2027, din 2 în 2 săptămâni, în
sala Fondul Documentar al Academiei Române a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”
Baia Mare.
Săptămâna 17-21 august 2026 la Filiala Traian
Luni, 17
august, ora 16
Club de lectură la Filiala Traian!
Îți place să citești, să descoperi povești captivante și să îți faci
prieteni cu aceleași pasiuni?
Atunci te invităm cu drag la clubul nostru de lectură! Vom citi, vom
discuta, vom împărtăși idei și vom descoperi împreună magia cărților. Fiecare
întâlnire este o nouă aventură, plină de imaginație, creativitate și voie bună!
Nu uita să aduci cu tine un caiet în care să îți notezi impresiile, ideile
preferate și cele mai frumoase citate din lecturile noastre. Te așteptăm cu
drag să faci parte din comunitatea noastră de cititori! Hai să descoperim
împreună bucuria lecturii!
Spor la citit și ne vedem la club! Clubul de lectură este coordonat de
bibliotecarele Ioana Dunca și Anamaria Pop.
Miercuri, 19 august,
ora 16
Atelierul „Hai
să ne jucăm împreună!”
Vă invităm să faceți un exercițiu de renunțare la telefoane, tablete,
calculatoare pentru câteva ore și faceți o plimbare până la bibliotecă!
Într-un cadru frumos și relaxant, printre cărți, vom iniția un nou proiect prin
care vă propunem să ne jucăm, să citim, să invățăm, să socializăm, să ne
împrietenim. Atelierul este coordonat
de bibliotecarele Ioana Dunca și Anamaria Pop.
Ștefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu