miercuri, 18 noiembrie 2026

Din Jurnalul unei Învățătoare

 

Reflecții de dascăl care a iubit și iubește școala, care nu s-a lăsat niciodată învins de sistem, dar care așteaptă ...pensia!
Am intrat la catedră cu sufletul deschis, convinsă că a fi învățătoare nu este doar o profesie, ci o profesie de credință.
Am crezut cu toată ființa mea că menirea noastră este să aprindem scântei în mințile copiilor, să modelăm caractere și să construim viitorul acestei țări, zi după zi, lecție după lecție.
Azi, după decenii în care am dat școlii tot ce am avut mai bun, mă trezesc numărând anii, lunile și zilele până la pensie.
Nu pentru că mi-am pierdut dragostea față de copii, ci pentru că ați transformat cea mai frumoasă profesie din lume într-un exercițiu de supraviețuire.
Timp de peste treizeci și şase de ani, ne-ați transformat în cobaii unor reforme interminabile, gândite în birouri sterile, de oameni care au uitat cum miroase creta, cum e să stai demn, drept, în fața a zeci de perechi de ochi de copii, cum sună clopoțelul...
Fiecare ministru a venit cu propria „viziune”, anulând munca celui dinainte și lăsând în urmă doar haos, programe școlare încâlcite, manuale schimbate peste noapte și o avalanșă de hârtii.
Ne-ați cerut să fim inovatori, dar ne-ați îngropat în birocrație.
Ne-ați cerut să fim empatici și aproape de elevi, dar ne-ați forțat să devenim funcționari care bifează rapoarte, procese-verbale, portofolii și statistici absurde, de parcă educația s-ar măsura în bibliorafturi şi mormane de dosare, nu în minți deschise.
Am rezistat atunci când salariile tăiate ne-au umilit și ne-au obligat să ne justificăm demnitatea în fața propriilor familii.
Am rezistat când ni s-a tăiat autoritatea în fața clasei, a părinților, a străzii, transformându-ne în ținte ușoare pentru reproșuri și presiuni din toate părțile, fără a ni se oferi vreo pârghie reală de protecție sau sprijin.
Am adus bani de acasă pentru materiale didactice, am stat, cu anii, nopțile, învățând pentru definitivat, grade didactice, corectând lucrări și pregătind lecții, am înghițit noduri în gât, umiliri, batjocură guvernamentalā, ba și președințială ( 6% din PIB "pe hârtie", "școala românească scoate tâmpiți", "șase case"...din meditații..."ghinion") , apoi am zâmbit în fața elevilor, ascunzând oboseala și dezamăgirea.
Dar... cel mai dureros lucru pe care l-ați făcut nu a fost sub-finanțarea cronică, ci faptul că ați încercat și, în continuare, văd, insistați, cu tot aplombul vostru partinic și transpartinic, să ne furați ...bucuria de a preda!
Poate și reușiți...
Sunteți pregătiți?!
Sigur?
Ați golit actul didactic de substanță și l-ați umplut de frică, de formalism și de epuizare.
Un profesor nu ar trebui să-și petreacă întreaga carieră întrebându-se cât mai poate rezista.
Un profesor nu ar trebui să privească spre pensie ca spre o eliberare dintr-o nebuloasă în care nimeni nu mai știe încotro se îndreaptă școala românească.
Aceste gânduri nu sunt un strigăt de capitulare, ci un semnal de alarmă: eu, o "simplă" învățătoare și mulți ca mine, "simpli" dascăli, ne vom duce crucea până la capăt, cu aceeași demnitate și iubire față de elevii noștri, ca în prima zi.
Dar ce va rămâne în urma generației noastre?!
Cine va mai intra pe ușa cancelariei cu ochii strălucind, dacă voi ați transformat școala într-un loc din care cei mai dedicați oameni abia așteaptă să plece?!
Opriți experimentele pe sufletele copiilor și ale profesorilor!
Redați școlii substanța, liniștea, coerența și respectul!
Lăsați dascălii să facă ceea ce știu și iubesc cel mai mult: să predea, să educe COPII, prezentul și viitorul acestei țări!
Nu doar să supraviețuiască!
Cu Pace, Armonie, Lumină, Iubire.
Eu am!
Domnilor și doamnelor politicieni - președinte, parlamentari, guvernanți, miniștri - ocupanți vremelnic ale unor scaune călduțe...voi...?!

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu