Se afișează postările cu eticheta şpagă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta şpagă. Afișați toate postările

vineri, 14 august 2015

Directorul suspendat din CNADNR: ”Dacă se ia şpagă în CNADNR?! Sunt directori care au case mai mari decât Versailles-ul şi au lucrat toată viaţa lor la stat"

Unii directori din Compania de Drumuri şi Autostrăzi au case mai mari decât palatul Versailles, deşi au lucrat toată viaţa la stat, şi au semnat contracte a căror valoare a crescut de zece ori, bazate pe „caiete de sarcini mănuşă, pentru anumite firme”, potrivit unui director suspendat din companie.
”Dacă se ia şpagă în CNADNR? Sunt directori care au case mai mari decât Versailles-ul şi au lucrat toată viaţa lor la stat. Mai e o problemă, au gestionat contracte care şi-au mărit valoarea de la un milion de euro la 10 milioane de euro, au contracte pe nişte caiete de sarcini doar la anumite firme, adică erau făcute caiete de sarcini mănuşă, pentru anumite firme”, a declarat într-un interviu pentru gândul Alin Goga, directorul suspendat de CNADNR după ce a vorbit despre ilegalităţile din companie.
Goga este director adjunct de investiţii al Regionalei din Craiova a CNADNR şi în trecut director juridic în structura centrală.
CNADNR a anunţat marţi că Goga va fi suspendat ca urmare a unei apariţii într-o emisiune TV în care a reclamat neregulile din instituţie. CNADNR şi-a motivat sancţiunea prin faptul că Goga „a furnizat informaţii în legătură cu activitatea companiei fără a fi împuternicit sau fără a avea mandat de la conducerea CNADNR”.
În interviul acordat gândul Alin Goga detaliază neregulile din companie, susţinând că şeful acesteia, Narcis Neaga, este „mai puternic decât un ministru”.
Directorul afirmă că la nivelul companiei ilegalităţile sunt cunoscute, dar sunt acoperite.
„Sunt nenumărate exemple şi nenumărate agenţii de control şi încasare pe care le-au verificat domnul Liviu Costache şi domnul Calmus Lucian (directori în CNADNR- n.r.) şi au făcut rapoarte şi au rămas cu rapoartele. În rapoarte se spunea că fenomenul fraudei depăşeşte posibilităţile de stopare ale CNADNR-ului. Şi tu ştii lucrurile astea de ani de zile şi nu faci nimic? Credeţi-mă, nu mă bate gândul decât că există o gravă complicitate şi complicitatea aia nu este pe ochi frumoşi. Nu este că sunt eu prieten cu cineva. Este interes. Te protejez ca să îmi dai ceva”, afirmă Goga.
Întrebat dacă a sesizat faptele de corupţie despre care vorbeşte şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), el spune că a mers la DNA în calitate de martor şi că „spre deosebire de alţi colegi ai mei, eu nu am nici un dosar penal”.
Goga apreciază că „este foarte important care va fi semnalul” dat de autorităţi în cazul dezvăluirilor pe care le face. „Dacă mie o să mi se întâmple ceva şi o să mi se închidă gura, oamenii or să zică, ' dom’ne, ai văzut, ce a păţit ăla, n-are rost, frate'. Este foarte important care va fi semnalul”, crede Goga. Mediafax

luni, 30 iunie 2014

EDUCAŢIE. ĂŞTIA NU-S NORMALI...

Doi inspectori şcolari şi o profesoară din Arad, ridicaţi de procurori pentru mită la bacalaureat.
 Doi inspectori scolari si o profesoara din Arad au fost ridicati de procurori, in noaptea de duminica spre luni, 29-30 iunie 2014, fiind suspectati ca au primit mita pentru a ajuta absolventi de liceu sa promoveze bacalaureatul, in urma unor perchezitii la locuintele lor fiind gasite liste cu nume si mii de euro.
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Arad au descins la locuintele a doi inspectori scolari si la domiciliul unei profesoare, ridicand mai multe probe intr-un dosar de trafic de influenta la bacalaureat, dupa ce suspectii ar fi primit bani in schimbul promisiunii ca vor ajuta mai multi candidati sa promoveze examenul.
Procurorul de caz Codrin Gavra a declarat ca cercetarile au inceput in urma unui denunt, iar SRI a sprijinit aceasta ancheta. Astfel, in urma perchezitiilor domiciliare facute la cei trei suspecti, procurorii au ridicat cateva mii de euro si liste cu nume, care ar fi ale unor absolventi de liceu ce ar fi platit ca sa promoveze examenul.
“Din informatiile existente rezulta ca cei trei au promis ca vor facilita obtinerea notelor de trecere la bacalaureat”, a spus procurorul Codrin Gavra.
Printre suspecti se numara inspectorul scolar general adjunct Mihai Spanu. Procurorii i-au ridicat pe cei trei pentru audieri, urmand sa decida daca acestia vor fi retinuti pentru 24 de ore.
Astazi, 30 iunie, va avea loc prima proba scrisa a bacalaureatului, la disciplina de Limba si literatura romana. Sunt asteptati sa participe la aceasta proba 143.968 de absolventi, dintre care 129.827 din promotia curenta, iar alti 14.141 din promotiile anterioare, potrivit informatiilor transmise de Ministerul Educatiei.
Marti, 1 iulie, absolventii clasei a XII-a vor participa la proba scrisa de Limba si literatura materna, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisa obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfasura proba scrisa la alegere a profilului si specializarii.
Afisarea rezultatelor va avea loc in 7 iulie si in aceeasi zi vor putea fi depuse contestatii. Acestea urmeaza a fi solutionate in perioada 8 - 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi anuntate in 11 iulie.


                                                                                    C.L.

marți, 31 decembrie 2013

MEN. Nu există pădure fără uscături !

Învăţătoarea reclamată la Parchet deţine o şcoală primară cu after school în Capitală!
Învăţătoarea de la Şcoala nr. 10 reclamată la Parchet pentru că ar fi cerut părinţilor bani de cadouri deţine, împreună cu un alt cadru didactic, o şcoală primară cu after school, care are două sedii în zone rezidenţiale ale Capitalei.
Dana Blându a deschis, împreună cu o altă învăţătoare, şcoala primară privată Şcolar AS, care are două sedii, în Băneasa şi Pipera, oferind şi servicii de after school, tabere şi petreceri pentru elevi, după cum se precizează pe site-ul şcolii.
Partenera ei în această afacere spunea, acum mai mulţi ani, că primul sediu a fost deschis în octombrie 2005, iar cel de-al doilea, un an mai târziu.
Potrivit site-ului Şcolar AS, tariful lunar practicat este de 650 de lei pentru after school şi, respectiv, 800 de lei pentru şcoală primară, care creşte în cazul celor care doresc să fie asigurate masa şi transportul. În ofertă apare şi serviciul before school, care costă 500 de lei pe lună.
Tot pe site-ul şcolii private se precizează că aceasta are ca parteneri cadre didactice de la mai multe şcoli şi licee bucureştene, inclusiv de la Şcoala nr. 10.
Persoana de contact menţionată pe acelaşi site este chiar învăţătoarea Dana Blându.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a sesizat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupusele fapte penale săvârşite de învăţătoarea Dana Blându de la Şcoala nr. 10 din Capitală, acuzată că ar fi cerut părinţilor bani de cadouri.
Reprezentanţii ISMB au mai precizat, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învăţământ.
Şeful ISMB, Constantin Trăistaru, a declarat anterior, tot pentru MEDIAFAX, că dacă se dovedeşte că învăţătoarea este vinovată, ea riscă sancţiunea maximă a excluderii din învăţământ.
Trăistaru a precizat că pentru analizarea acestui caz au fost nominalizaţi doi inspectori din cadrul ISMB şi s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare la nivelul şcolii. Inspectorii vor realiza o cercetare independentă faţă de membrii comisiei.
Cercetările în acest caz vor începe efectiv în 6 ianuarie, întrucât personalul din şcoală este până atunci liber, iar angajaţii nu pot fi chemaţi la serviciu din concediu, conform legii. Trăistaru a estimat că cercetările vor dura o săptămână.
Reprezentanţii ISMB au contactat-o şi pe femeia care a făcut denunţul, mama unui elev de la clasa învăţătoarei, aceasta neaflându-se în prezent în Capitală, şi au invitat-o la discuţii tot începând din 6 ianuarie.
Trăistaru a mai precizat pentru MEDIAFAX că, dacă i se dovedeşte vinovăţia, învăţătoarea riscă sancţiuni maxime, până la excluderea din învăţământ.
ISMB va analiza totodată dacă este vorba de un caz izolat sau un fenomen la Şcoala nr. 10.
Părinţii sunt sfătuiţi să sesizeze inspectoratul şcolar în cazul în care li se cer bani pentru orice fel de protocol.
Consiliul Naţional al Elevilor a afirmat, în contextul cazului învăţătoarei care ar fi cerut bani de cadouri, că profesorii şi părinţii care permit astfel de practici încurajează corupţia, organizaţia avertizând că fondurile strânse ilegal în şcoli sunt, conform Codului Penal, foloase necuvenite.
Ancheta în acest caz a început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe Youtube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi o învăţătoare de la Şcoala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sărbători.
Părinţii îi reproşează învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, aceasta spunând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.
Potrivit discuţiei surprinse în înregistrarea video, învăţătoarea le reproşează părinţilor că nu au strâns suficienţi bani de cadouri: "Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi să vă învăţ!".
"Eu v-am întrebat: v-aţi organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la patru oameni. Şi am întrebat cui daţi aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori şi un director. Şi cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?", le reproşează învăţătoarea părinţilor.
Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie şi susţine că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moşul, învăţătoarea îi răspunde: Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!".
Învăţătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: "Cincizeci de lei de la Moş duceţi spre cele şapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Şapte ori şapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, şapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei şcolii, bibliotecarei şi informaticii ...".
Întrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară şi pentru informatică, învăţătoarea îi răspunde: "Pentru că este în comunitate, doamnă".
Atunci când părinţii îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: "Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzeşte, nu primesc onoruri, nu mă mută de la ţară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voştri însă o să fie, în schimb, nişte săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere".
Învăţătoarea le spune apoi că "următoarea mişcare este de Paşte" şi le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze "unui sistem românesc, balcanic, de stat".
Aceasta a mai spus că, nici când avea "clasă de ţigani", nu avea aşa cadouri.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, prezentat în 21 mai, suma totală pe care o cheltuie familiile cu şcoala este de 419,37 euro pe an, mai mult decât îşi pot permite familiile cele mai sărace din România. În aceste condiţii, majoritatea lucrurilor necesare elevilor ar fi imposibil de cumpărat dacă nu ar fi gratuite manuale, anumite rechizite şi transportortul.
Acestor costuri li se adaugă aşa-numitele "plăţi ascunse" ale sistemului de învăţământ preuniversitar, printre care banii daţi pe culegeri şi caiete speciale, software educaţional, uniformă şi echipamentul pentru sport, fondul şcolii, fondul clasei, contribuţia la paza unităţii de învăţământ, meditaţii, alimentele consumate pe durata programului de şcoală, diverse evenimente şcolare şi alte categorii, costul total mediu anual pe copil fiind estimat la 1.490 lei, adică în jur de 370 de euro.
În aceste condiţii, multe familii sărace preferă să-şi ţină copiii acasă sau să-i retragă de la cursuri când nu mai pot suporta costurile, relevă aceeaşi cercetare. Sursa Mediafax

                                                                         Cristian LAURENŢIU


sâmbătă, 19 octombrie 2013

UN NOU TUN MARCA PONTA$BASESCU!

CE REDEVENTA CREZI CA PRIMIM DE LA CEI CARE VOR EXPLOATA GAZELE DE SIST?!! DISTRIBUIE, SPARGE CENZURA! IZVOARE CODRENE şi CHIORENE O FACE!!!
 Jaful de la Rosia Montana a fost mic copil pe langa ce urmeza! Va avertizam ca urmeaza informatii ce pot produce o stare de rau sau de furie!
Daca in cazul tunului de la Rosia Montana tara pierdea cam 10 miliarde de dolari (adica profitul asazisilor canadieni) (vezi AICI detalii), dar castiga – totusi -  vreo 500 de milioane de dolari direct din redeventa, ei bine, cu totul alta poveste se petrece in spatele gazelor de sit, daca ne putem exprima asa. Am aflat motivul pentru care contratele cu firmele care vor exploata zacamintele sunt trecute la secret – aproape toate – si anume redeventa jenanta…! Acum stim de ce Ponta ii ameninta pe protestatari cu bataia!!!
Actul tradarii nationale continua fara nici un fel de jena. Pentru a forta acceptarea acestuia Ponta, asemeni unui dictator versat si dupa ce a primit lectii serioase de la basescu, ameninta cu utilizarea fortei impotriva celor care vor protesta. Amenitarea se produce din teama, iar tov. ponta stie ca poporul este impotriva si se opune si ii poate incurca socotelile serios. Crede el oare ca amenintarea pulanului ii va opri pe romani sa ii ceara socoteala pentru acest JAF!?
Redeventa in cazul gazelor de sist este de 3.5%. (sursa1: Realitatea tv) Adica tot ce primi noi din toata cantitatea de gaz consumata va fi 3.5% .UN DOLAR PE CAP DE ROMÂN, IN TIMP CE EI CASTIGA TOTUL ADICA CAM 2 MILIARDE DE DOALARI PE AN!!!


                                                                                               C.L.

miercuri, 7 august 2013

Alo, DNA-ul?! Avem un caz de semnalat: Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu!

Mitică Dragomir este un tip simpatic pentru presa sportivă din România şi în acelaşi timp şi un om uns cu toate alifiile. El ştie încă din vechiul regim despre puterea presei şi de aceea a încercat întotdeauna să se pună bine cu ea. Le-a mai dat unora câteva fărimituri, dar niciodată n-a spus adevărul în cazul diferitelor manevre pe care le făcea în obţinerea de foloase necuvenite, până în capăt. Acum laţul se strânge tot mai tare în jurul gâtului său sau dacă vreţi a capului care a purtat cele mai multe pălării din România! Îi mai lipseşte una pe care o purtau ca să ne distreze în seria de filme B.D. marii actori Dem Rădulescu, Jean Constantin şi Puiu Călinescu.
     De ce spun asta?! Pentru că preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, domnul  Dumitru Dragomir a fost acuzat direct şi în termeni foarte duri, într-o discuţie telefonică, de un oficial FRF! Există înregistrarea telefonică, că tot e la modă în România astfel de probe.
     Jurnaliştii de la la un post TV l-au contactat pe Adalbert Kassai şi au spus că sunt de la TAS! Acesta „a muşcat”  şi la întrebările incomode ale ziariştilor despre deja celebrul caz „Chiajna-Rapid”a dat vina pe LPF, inclusiv pe Dumitru Dragomir (foto) pentru retrogradarea Rapidului: "Liga a decis această situaţie, nu Asociaţia Naţională. E problema Ligii". Adalbert Kassai l-a acuzat dur pe Dragomir despre care spune că a luat "şpagă" de la George Copos pentru ca Rapid să rămînă în Liga I. Iată discuţia telefonică avută cu oficialul păcălit:
"- Domnul Copos a plătit banii?!
- Da, da.
- Dragomir a luat "şpaga"?!
- Da, da."
    Acelaşi post Tv l-a contactat şi pe Dumitru Dragomir imediat după discuţie, iar acesta vădit nemulţumit de situaţie a încercat să dreagă busuiocul: "A spus Kassai asta?! Cu asta îl curăţ!!! Cred că era beat când a spus asta. Este o intoxicare. Rapid a terminat pe locul 8 în sezonul trecut. Din punct de vedere sportiv este în Liga I".
    Pe mine în schimb, ca microbist al naţionalei şi fan al unor echipe din Liga I, mă lasă rece ce-a spus nea Mitică. Repet, n-am nimic cu omul Mitică Dragomir, chiar am suferit pentru el când i-a murit un băiat, e simpatic, a fost membru PRM, are glume şi miticisme la purtător, dar mă interesează soarta fotbalului românesc care a ajuns într-o mocirlă greu de imaginat în 1994 iar el împreună cu Mircea Sandu sunt principalii vinovaţi! În mod sigur că mai sunt şi alţii, dar ei doi, asemeni unor dictatori din America Centrală, au condus destinele fotbalului din România postdecembristă şi trebuie să-şi asume şi eşecurile nu numai izbânzile, că aşa-i în sport!


                                                              Gelu DRAGOŞ, membru APSR