Se afișează postările cu eticheta “Izvoare codrene”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta “Izvoare codrene”. Afișați toate postările

luni, 7 decembrie 2015

POETUL ŞI PUBLICISTUL VASILE DAN MARCHIŞ LA 49 DE ANI !

Născut la 3 decembrie 1966 în  comuna Asuaju de Sus, Maramureş poetul Vasile Dan Marchiş şi-a petrecut copilăria precum şi alte perioade din viaţă în localitatea menţionată mai sus. Debutează cu versuri în ziarul „Graiul Maramureşului” în anul 2000. De asemenea îşi vede publicate unele poezii și texte de altă natură în diferite ziare şi reviste cum ar fi: ”Informaţia Zilei de Maramureş”, ”Glasul Maramureşului”, ”Pro Unione”, ”Nord Literar”, ”Graiul Maramureşului”, Sintagme literare*”Jurnalul de vineri”, ”Necenzurat”, „Bulevardul  ştirilor”, ”Izvoare codrene”, “eCreator” și în diferite publicații electronice. Este prezent cu versuri în ”O Antologie a poeziei maramureşene - de la poezia populară până în 2009, Editura Ethnologica, 2010 şi de asemenea în antologia bilingvă româno-albaneză „Anotimpul Iubirii”, volumul 2 (2015), alcătuită de poetul român de origine albaneză stabilit în Bucureşti, Baki Ymeri.
Scriitorul Vasile Dan Marchiş este fondator și coordonator general al revistei ”Izvoare Codrene” apărută până acum în 12 numere, ultimul dedicat unuia dintre principalii artizani ai Unirii de la 1 Decembrie 1918 - George Pop de Băseşti.
 Vasile Dan Marchiş este poetul care a citit versuri în cadrul a 7 întruniri cenacliere, prezidate de regretatul poet Ion Burnar sau de către doamna Florica Bud, membră marcantă a Uniunii Scriitorilor din România. Putem spune deschis că acesta este*recordul* printre literaţii care frecventează mai des sau mai rar întrunirile acestei formaţiuni culturale.
Primeşte în anul 2004 *Premiul Centrului Judeţean de Conservare şi Pomovare a Culturii Tradiţionale Maramureş,la Festivalul Naţional de Literatură ,Cicârlău. pentru volumul de debut*Microepistolele tristeţii*
În anul 2005 primeşte din partea Cenaclului Scriitorilor din Maramureş *Diploma de merit*.
În anul 2009 este răsplătit cu Premiul cotidianului “Informaţia zilei de Maramureş”, director Marian Ilea, pentru volumul “Zodii contrafăcute”, la Festivalul Interjudeţean de Poezie de la Vişeu de Sus Această distincţie este prima şi singura acordată până acum de acest cotidian pentru poezie.
În anul 2015 a fost distins cu “Diploma de excelenţă” din partea Primăriei oraşului Ulmeni, primar Lucian Morar, pentru activitatea scriitoricească şi contribuţia la promovarea culturii şi spiritului românesc.
 Volume de versuri publicate:
·        „MICROEPISTOLELE TRISTEŢII”, Editura Ethnologica, Baia Mare 2005.
·         „VERBE EXILATE”, Editura Scriptorium, Baia Mare 2006;
·        „ZODII CONTRAFĂCUTE”, Editura Eurotip, Baia Mare 2008.
·         ZODII DE REZERVĂ, Editura Amanda Edit, Bucureşti 2015.
Pregătit pentru tipar:*Meditaţii pe apucate*,al cincilea volum de versuri!
Felicitări pentru activitatea literară, pentru soţul Vasile Dan şi mai ales tăticul fetiţei Denisa. La Mulţi, Mulţi Ani !!!


                                                                   R E D A C Ţ I A

luni, 30 noiembrie 2015

Revista “Izvoare codrene” va sărbători 1 Decembrie la Băseşti !

Fiecare generaţie îşi trăieşte timpul ei de 1 Decembrie şi îşi are proiectele ei, însă întotdeauna proiectele fiecărei generaţii, indiferent de timpul ei istoric, depind foarte mult de cadrul social, de oportunităţile care îi sunt oferite sau nu, de lumina pe care o primește de la faptele înaintaşilor, de la dascălii şi formatorii de opinie.
Cu bucurie semnalăm faptul că manifestările culturale ocazionate de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, care se vor desfăşura la Băseşti, la Casa memorială George Pop de Băseşti, la şcoală şi la Centrul cultural din localitate, vor beneficia de numărul dublu 11-12/2015 al revistei de cultură, literatură, artă, etnologie, istorie şi cu substrat tradiţional „IZVOARE CODRENE” (fondator şi director general Vasile Dan Marchiş), număr dedicat în proporţie covârşitoare titanului Marii Unirii de la 1918, George Pop de Băseşti, proiect literar susţinut financiar de către Primăria şi Consiliul local Băseşti (primar Ioan Călăuz).
Din sumarul celor 70 de pagini, spicuim: „Editorial” semnat de Ioan Dragoş, „Prima gardă naţională din Ardeal a fost constituită la Băseşti”, „Casa memorială George Pop de Băseşti”, „Biserica greco-catolică din Cehu Silvaniei cu hramul Sfântul Gheorghe” – materiale semnate de Ioan Călăuz, „Biserica de lemn şi suflet, din Buzeşti” semnat de Roxana Lavinia Pop, „Toamna Someşană 2015 de la Ulmeni a fost un succes” semnat de Gelu Dragoş, „Manifestare folclorică de tradiţie a Ţării Codrului” semnat de Vasile Dan Marchiş, „Despre suflet în timpul vieţii omului şi după moartea acestuia” semnat de Ioan Romeo Roşiianu, „Problema libertăţii în mod creştin” semnat de Nicolae Iuga, „Într-o după-amiază, cu Mihai Olos” – interviu cu marele dispărut realizat de Ştefan Jurcă, „Încă trăim în OLOS-POLIS” semnat de Ion Bogdan, „Un poet cu suflet nins de iubire” semnat d Ioan Vasiu, „Scriitorul şi edilul de Băseşti – Ioan Călăuz” semnat de Vasile Dan Marchiş, „Eu” semnat de Ioan Meteş Morar-Chelinţanu, „Schiţă de portret: prof. Traian Rus” semnat de Emil Domuţa, „Cronica unei zile de toamnă” semnat de Ioan Ardusădan, „Din Ţara Codrului şi nu numai” semnat de Vasile Dan Marchiş.
Felicitări celor care se ostenesc în a scoate în relief crâmpeie de viaţă românească din această parte de Țară!

                                                                                 Gelu DRAGOŞ