In Memoriam - George Boitor

 

--Zilele Revistei Cronograf, Satu Mare--

În cadru manifestărilor am fost în mai multe localități sătmărene-repere culturale. Printre ele, am fost și în satul în care s-a născut George Boitor(1 noiembrie, 1934-18 mai 1976) „Veșnică pomenire!

Redau mai jos câteva consemnări despre George Boitor.

„https://vasilegogea.wordpress.com/.../doua-poeme-de.../

George Boitor (1 noiembrie 1934, Supuru de Jos, județul Satu Mare – 18 mai 1976, lângă Ploiești/Brașov) a fost un poet, prozator și jurnalist român. [1, 2]

Două poeme de George Boitor, restituite de M. N. Rusu în revista „Lumină lină”

„O viaţă întreagă a fost hăituit de tarele unei societăţi care l-a învins în final, prin agresivitatea şi indiferenţa ei. S-a născut în noiembrie 1934 la Supuru de Jos, Satu Mare şi a trecut la cele veşnice în gara Ploieşti (1976). A scris puţin, dar cât a scris, rămâne: Scara de apă, Testament provizoriu şi romanul Alberia sunt reperele biobibliografice ale autorului.”

(Ion Burnar, în Informaţia zilei (6 noiembrie 2009), http://www.informatia-zilei.ro/.../poesis-un-poet-al....)

G E O R G E   B O I T O R:

Epilog

În plaja pustiită dorm

Iubiri târzii, bătute-n steme,

Ca jocuri vechi în care zei

Se surpă veşnic între ei.

Şi morţii-s niste ecuaţii

Plutind, în care şi-a gravat

Sodoma-n patimă damnaţii.

Acolo cresc arbuşti de piatră,

Şi lei de bronz rânjesc la porţi.

Aruncă-ţi masca idolatră

Când plajele pustii ne latră

Cu spectrul palizilor morţi.

Şi taci în tine. Uită-ţi chipul.

Trec mori de pulberi şi de piatră.

Ne va revendica nisipul…

O, plajele pustii – cum latră!

Orbul

Zeii adormiseră prin lanuri

Şi vine seara, Scipio, prin crâng;

Arbuştii cresc foşnind, din pânza ei…

Capul lui Hanibal, mâini şi picioare,

Şi trunchiuri retezate, sânge, sânge.

Neliniştea ce ne-mpresoară, teama

De morţi şi de vii; calul tău, spada ta

Obosind, spada ta.

Nu trebuia să învingi, Scipio!

Iată, azi,

Treci printre morţi şi nimenea te vede,

Treci printre vii şi ochii lor sunt morţi;

Şi calul tău, şi spada ta e moartă,

Şi lumea moare singură în tine,

Şi tu devii tăcut şi mai bătrân,

Devii tăcut, însingurat şi orb, –

Şi mori în morţii omorâţi de tine…

(Poemele sunt restituite de criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, însoţite de o caldă evocare a poetului dar şi de o mărturie asupra atmosferei care domnea în lumea literară a anului 1968, în particular la Braşov şi în redacţia revistei Luceafărul: http://www.romanian-institute-ny.org/.../Lumina_Lina_3... .)”