S-a dăruit cu ardoare profesiei de "scriitor la
ziar"(cum îi plăcea să spună!), redactând pagina săptămânală de cultură
şi, apoi, Suplimentul literar "Maramuresul", premergător al viitoarei
reviste Nord Literar de după 1989. A promovat tinere talente, pe unii
dădăcindu-i şi făcându-i ,în timp, scriitori ! S-a împlicat direct, împreună cu
alţii (Augustin Cozmuţa, Horvat Săluc, Ghe. Glodeanu, Aug. Bolchiş, Mircea Bochiş s.a.)
în naşterea mult-aşteptatei reviste "Nord literar", fiind redactor şi
exigent apărător şi promotor al stilisticii, a exprimării în limba literară
românească. El însuşi poet înspirat, a fost adeptul versului cantabil,
îmbrăţişând, totodată, şi versul liber. Şi-a decantat verbul în câteva volume
cu titluri şi consistenţă ideatică şi vibraţie metaforică.
Nu şi-a dezminţit
vocaţia de învăţător, publicând un apreciat şi căutat volum de versuri pentru
copii: "Cartea literelor mari", în patru ediţii! A fost membru al
Uniunii Scriitorilor Români ! A avut bucuria de a păşi pe alte meleaguri-din
Europa sau în Algeria cu Sahara ei şi până în Haparanda de dincolo de Cercul
polar-, asistând la o vânătoare de balene. De peste tot revenea la "acasa" lui,
având caiete pline de însemnări, cu sufletul îmbogăţit. Şi-a aşternut gândurile
şi a reînviat pentru noi locuri şi oameni, în vol. de călătorii:
"Grădinile din fereastră"; "Paralele şi memorie".
Conclusiv, în cărţi, cât şi în dialogurile de după, punea repetat o întrebare,
comparativă, esenţială: "De ce EI DA, iar NOI NU ?!" ... Ei, şi câte
şi mai câââte împliniri benefice în profesie şi în comunitate n-a avut...
A fost
un familist convins, dorind să clădească "Ediţii revăzute şi
adăugite" ale operei sale, prin veghea devenirii fiicelor sale Madelaine
şi Codruţa, într-o atmosferă de exigenţă şi armonie, alături de înţelegătoarea
şi iubitoarea lui soţie-Geta. Era un TIP exigent în primul rând cu Sine, dar şi
cu cei din jur. În ochii unora părea cam tăios, dur în replică sau atunci când
amenda insuficienţa, fudulia şi prostia celor care credeau că ei "au pus
coada la prună"! Contrar aparenţelor, cunoscându-l mai de aproape, descopereai
un tip extrem de cult, un om sensibil şi afectuos, săritor la nevoie, având
cultul prieteniei autentice (e adevărat, selective!). Am devenit prieteni încă
din studenţie. Ni s-au alăturat, aici, studentele-viitoarele noastre soţii -
Geta şi Firuţa - ele însele prietene din Grădiniţă ! Împreună am străbătut
România, de la Nord la Sud şi alte locuri pilduitoare pentru copiii noştri! Am
petrecut momente de neuitat în atmosfera de familie, la Revelioane, la bucurii
şi tristeţi ... Noi şi familiile noastre am împărtăşit reciproc "Complexul
de egalitate". Pe mine şi ai mei ne-a trecut în pagini nemuritoare din "Jurnal
de scriitor". Firea lui plină de energie l-a propulsat în mijlocul unor
numeroase întâmplări culturale şi sociale.
În ultima parte a vieţii, voia să le
cuprindă pe toate ! A făcut-o peste puteri, arzând şi mistuindu-se cu patimă,
neglijându-se pe sine! ... A ajuns la momentul în care a scris versurile volumului "Vindecarea de melancolie" , iar, apoi, "Însemnaţi de uitare"!
... Rememorăm, periodic, momente petrecute împreună, îi revedem chipu senin,
visător şi dârz şi ne tot întrebăm: "de ce-ai plecat atât de devreme"
?! ...
Recitesc, azi, cu emoţie, în tăcere, cuvintele lui aşternute ca
dedicaţie pentru noi, pe unul dintre volumul lui de versuri: "Familiei Firuţa
şi Vasile Leschian, cu toată prietenia şi preţuirea autorului ; în amintirea
atâtor ani de când trudim să ne facem viaţa ca să merite a fi trăită!" ...
acum ne reculegem în tăcere ! Fie-ţi 'Ţărâna uşoară, RADULE ! Te vom păstra în
gândurile şi în inimile noastre, până când ne va cuprinde şi pe noi Somnul
Eternităţii !!!
Prof. Vasile LESCHIAN