Fotografia zilei - Editorul Vasile E. Lupșe îndreptându-se spre Academia O.J.T. (24.06.2025)

 

Fotografia zilei - Poetul Gelu DRAGOȘ la Academia OJT

 

Foto: Ștefan JURCĂ

Academia din ceruri...

Chiar dacă fumul de țigară era ca o ceață deasă, Barul OJT din Baia Mare atrăgea clienții cum doar polenul atrage albina. Barul devenise, poate, cel mai important loc de întâlnire. Așa era, sigur, pentru boema băimăreană. Aici se adunau pictori și poeți, ziariști și sculptori, profesori și prozatori, iubitori ai evenimentelor culturale. Actorii (excela Paul Antoniu) recitau magistral, iar autorii aici veneau după lansarea cărților. Criticul literar Aug. Cozmuța era atent ascultat. Discuții frumoase și polemici, stropite abundent cu bere și votcă. Cineva a lansat ideea de ”Academia OJT”. Bănuiesc că nașii ”academiei” au fost poetul Ion Burnar, prozatorul Valeriu Sabău și „hulpoiul” Vasile Dragomir, prozator și jurnalist de talent rar și el. Inițiatorii au luat-o în serios și de-acum, în fapt, așa se numea Barul OJT: Academia OJT ! A fost scoasă și o publicație cu numele ”Academia OJT”. Oarecum, dincolo de șagă, locul își merita numele de ”academie”, deoarece aici era stimulată creația. Și prietenia. Locul chiar căpătase un parfum original, interesant, unde se petreceau și lucruri valoroase, care au rămas peste timp.

Ajuns în arhiva cu fotografii a anului 2008, am poposit la folderul ”Academia OJT”, de unde postez această imagine. Văzându-le pe toate, realizez că foarte mulți membri ai ”academiei” au plecat Dincolo. Creativi cum îi știu, sunt sigur că au înființat o academie și în ceruri.

Cu dor de prietenii de la fosta ”Academie OJT”!!!

Text și fotografie de Alec PORTASE

Prietenia și oamenii falși

Prietene!

Atunci când hienele

M-au călcat în picioare;

Atunci când am fost îngenuncheat

Tu ai fost lângă mine!

Îți mulțumesc, prietene

Că mi-ai dat speranță

Să arăt țării întregi de ce sunt în stare!

Prin această poezie

Îmi descarc gândul de trecutul ce mă bântuie,

De barul infect intitulat OJT,

De toți poeții care și-au bătut joc de mine

Și au profitat zi de zi de naivitatea mea.

Prietene, îți mulțumesc

Că în anturajul tău zâmbesc,

Criticii care sunt lângă tine

Îmi apreciază poezia.

Aici, boema de la Academia OJT

Nu a înțeles mesajul ei

Fiindcă nu sunt nici poeți

Nici critici literari,

Doar niște epave ale societății

Care visează la stele

Așteptând o vodcă și o bere

Pe gratis din buzunarele mele.

Felicitare la aniversarea scriitorului şi jurnalistului Gelu DRAGOŞ, ajuns la 55 de ani

 

Comemorarea poetului Ion Burnar la Academia OJT

 Miercuri, 24 octombrie 2018 la Academia OJT va avea loc, de la ora 13,oo comemorarea poetului şi profesorului Ion Burnar, gest săvârşit de către soţia Florica, fiul Bogdan şi bunul lui prieten - prozatorul Valeriu Sabău.

Au trecut 8 ani fără marele scriitor Ion Burnar, de loc din Dragomireşti, din familie de os domnesc, iar timpul nu poate să-l treacă în uitarea noastră, ba dimpotrivă ne lipseşte tot mai dureros de mult.

Miercuri, 24 octombrie a.c. ar fi împlinit 71 de ani! Dumnezeu să-l odihnească în pace pe acest OM cu o operă literară însemnată, cu o prezenţă discretă, cu mult bun simţ şi care cultiva prietenia literară ca nimeni altul!                       

                                                                                         GDL

Academia OJT, un număr de excepţie!

Mihai Cozma, ofiţer român şi proprietarul revistei boemei băimărene „ACADEMIA OJT” ne propune spre lectură numărul 16, septembrie 2017, anul VIII, o revistă tipărită în condiţii grafice excepţionale, care, aşa cum e definită pe frontispiciu, „Apare când poate, dispare repede”.

Am spus că este o revistă de luat în seamă şi având în vedere faptul că editorialul este semnat de Dan Puric, o conştiinţă a intelectualilor români contemporani: „Peste istoria noastră atroce, crudă şi nedreaptă care a marcat acest pământ românesc, întotdeauna a trecut ca un pod o axă neîntinată a demnităţii noastre.”

Cât de mult poate acest om „micuţ la stat” să iubească Maramureşul şi maramureşenii de peste Prut! Că a reuşit să-l invite şi pe marele prozator Ioan Groşan să publice şi să fie prezent în Ucraina. Emoţionat, Ioan Groşan, prietenul lui Ioan Dragoş, a spus: „Iată o expresie care azi pare tot mai învechită, mai vetustă. Oamenii care sfinţesc locul par că au devenit o categorie pe cale de dispariţie, luându-le locul nişte oameni care – cum să zic? – parcă spurcă locul: vezi de pildă, o sumedenie de parlamentari sau de prelaţi prinşi cu mâţa-n sac...”

În pagina a treia, proprietarul şi fondatorul acestei reviste, col.(r) Mihai Cozma, spune răspicat despre identitatea românească: „Deşi trăim vremuri dificile, vremuri în care ideile globalizatoare care circulă în unele medii total neştiinţifice şi antinaţionale care doresc să ne fie ruşine de condiţia noastră de români, chiar dacă unii anafalbeţi ajunşi în funcţii au nesimţirea să spună că minunata limbă română e pe cale de dispariţie (poate asta e dovada faptului că omul se educă din mediul în care trăieşte), identitatea poporului nostru se va menţine atâta timp cât vor mai trăi doi români care să colinde în graiul străbun şi să spună precum nemuritorul Alexei Mateevici «Limba noastră-i o comoară [...] // Limba noastră-i foc ce arde [...] // Limba nostră-i numai cântec [...] // Limba noastră-i graiul pâinii [...]»”, iar noi putem adăuga: IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ E SFÂNTĂ ŞI VEŞNICĂ.

Despre „Comunitatea românescă de la nord de Tisa în ultimele decenii. Noi realizări, noi probleme” scrie emoţionant profesorul Ion Huzău din Transcarpatia.

Într-un stil agreabil scrie şi idei valoroase promovează întotdeauna Ananei Gagniuc, ca și acum, când vorbește despre „Prietenia care generează bucurie”.

Redactorul-şef Cristian Mareş ni-l aduce în prim-plan pe „Mihai Dan din Apşa de Mijloc, memorialist şi delegat al Marii Uniri”.

Prietenul şi colegul Dan Achim de la „Pro Unione” prezintă un material deosebit de interesant, intitulat „Războiul pentru neatârnarea României din 1877 în viziunea lui George Coşbuc”.

Cercetătorul științific de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare dr. Ilie Gherheş are un spaţiu tipografic generos, în care publică studiul „Maramureşul din dreapta Tisei (azi Ucraina), 1 Decembrie 1918 – 26 iulie 1921. Românii rămân între gazde”.

Absolut remarcabile și de impact sunt materialele propuse de către dr. Aurel V. David, Dorel Iurcencu, Elena Shovak, col. (r) dr. Constantin Moşincat, Cristian Mareş.

Îmi fac o datorie de onoare din a multiplica această revistă (prin copiere xerox) şi de a o difuza în rândul cât mai multor români care simt româneşte. Am început să fac acest lucru în colaborare cu doamna profesoară de limba română Lucica Mogoş, cu doamna profesoară de istorie Rodica Prună şi cu doamna prof. Emilia Pop de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare -pentru elevii noştri.

Gelu Dragoş

INVITAŢIE din partea COL. MIHAI COZMA la COMEMORAREA a 125 ani de la trecerea în nefiinţă a Poetului Naţional

           

DIRECŢIA  JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ MARAMUREŞ

FUNDAŢIA ARCHEUS

ACADEMIA OJT

Cu sprijinul Bibliotecii Petre Dulfu

ORGANIZEAZĂ

Duminică, 15 IUNIE 2014, activităţi dedicate comemorarii a 125 de ani de la trecerea în nefiinţă a Poetului Naţional Mihai Eminescu

După următorul program:

     08.oo    -TE DEUM în memoria Poetului oficiat la Biserica Sf. Ierarh Nicolae;

     10.oo    -Simpozion dedicat vieţii şi operei lui  Mihai Eminescu la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare;

     12.oo    -Ceremonialul depunerii de coroane de flori la bustul din faţa Colegiului Naţional ” Mihai Eminescu”

                                              Vă aşteptăm cu drag!

Colonelul Mihai Cozma, membru de onoare al Societăţii literare „Tibiscus” din Uzdin

Cu bucurie semnalăm faptul că maramureşeanul - col. Mihai Cozma, de loc din Rodina, fondator al Academiei OJT  („Capşa băimăreană” şi al publicaţiei cu acelaşi nume), a devenit membru al Societăţii Literar-Artistice „TIBISCUS”, ca o recunoaştere a sprijinului acordat românilor din Uzdin (Serbia) de-a lungul numeroaselor vizite intreprinse în satul de români din Voivodina.

      Tot de la Domnia sa am aflat că un nou număr al revistei Academia OJT este în lucru şi va fi lansată pe 15 iunie, la Baia Mare, cu ocazia comemorării a 125 ani de la moartea Poetului Stelar, Mihai EMINESCU!

Felicitări!

                                                                        Gelu DRAGOŞ

Fotografia zilei

Fotografia zilei

Cronică Literară: - Ioan Groşan şi problema nemuririi sufletului

                                                                            de Alex. Ştefănescu

     

 Obsedantul deceniu, într-o nouă viziune

S-ar putea face o experienţă: să i se dea lui Ioan Groşan să scrie despre Troilus şi Cresida, dar şi despre Bill Clinton şi Monica Lewinsky; să treacă de la romantism la realism, de la realism la modernism, de la modernism la postmodernism; să cultive proza scurtă şi să experimenteze apoi şi romanul. în toate aceste ipostaze, el ar rămâne, în mod sigur, el însuşi şi ar fi recognoscibil. Atenţia prietenoasă cu care îi examinează pe oameni, înduioşat şi amuzat în acelaşi timp de rolurile pe care ei le joacă în eterna comedie a existenţei, nu se stinge niciodată, indiferent de temă, tehnică narativă, gen literar.

De altfel experienţa s-a şi făcut. A făcut-o Ioan Groşan însuşi, luându-şi subiectele din cele mai diferite medii şi epoci şi utilizând toate formulele literare aflate la îndemână, de la stilul indirect liber, care îi plăcea atât de mult lui Marin Preda, şi până la cel eseistic, în care s-a împotmolit până la urmă, ca într-o imensă halviţă, Nicolae Breban. Iar acest proteism n-a dus nici pe departe la o alienare a prozatorului. Diversitatea situaţiilor literare în care el s-a instalat n-a făcut decât să-i evidenţieze individualitatea.

Ioan Groşan a scris o nuvelă şi despre "obsedantul deceniu", Caravana cinematografică. Despre "obsedantul deceniu" (deceniul şase) au scris aproape toţi prozatorii începând din a doua jumătate a deceniului şapte, când Ceauşescu, criticând ce s-a făcut în timpul lui Dej, a dat de înţeles că perioada respectivă nu se mai bucură de imunitate. S-a ajuns chiar la o standardizare spontană a prozei pe această temă. în mod invariabil, activiştii şi securiştii erau reprezentaţi în cuprinsul ei ca personaje malefice, iar intelectualii trimişi în închisori sau ţăranii obligaţi să se colectivizeze - ca victime (reprezentare în mare măsură adevărată, dar neproductivă din punct de vedere literar). Şi mai greu de suportat decât acest maniheism era atmosfera invariabil sumbră.

în Caravana cinematografică, Ioan Groşan face să se audă mereu, în surdină, o muzică veselă şi graţioasă, mozartiană. Descins într-un sat, Mogoş, un tânăr activist, "tovarăşul Tavi" se îndrăgosteşte de o învăţătoare din partea locului. Toată învăţătura marxist-leninistă din capul lui se dovedeşte ineficientă în atingere cu farmecul natural al feminităţii.

"Caravana cinematografică" (instituţie ambulantă ivită din admiraţia naivă a lui Lenin pentru cinematograf) pleca în turnee prin sate în perioada de pionierat a comunismului pentru a-i culturaliza pe săteni. Ea reprezenta o nouă formă de "poporanism", având un scop nu numai didactic, ci şi propagandistic. Activistul care în mod obişnuit o însoţea avea grijă ca filmele să fie înţelese "corect" din punct de vedere politic.

Ioan Groşan şi l-a ales nu întâmplător ca personaj principal pe un asemenea propagandist, care, fiind ingenuu, ni se înfăţişează ca un don Quijote caraghios, produs hilar al comunismului. El vine în sat să propovăduiască o ideologie pe care n-o înţelege (şi care nici nu are, de altfel, nimic de înţeles) pentru ca în cele din urmă să fie iniţiat el însuşi în ceva mai important, în iubire. Iată prima impresie pe care "tovarăşul Tavi" i-o face învăţătoarei (pagină antologică):

"şEaţînchise uşa fără zgomot, aprinse lumina şi se opri în faţa oglinzii. Ascultă în linişte, mai ştii, poate că o pândeşte, dar îl auzi îndepărtându-se pe drum. "Locuiţi departe?" întrebase el ieşind din caravană şi apucând-o înainte tocmai când voise să-i spună că nu-i nevoie s-o conducă, stă aproape. "Nu, imediat..." zise ea derutată de hărnicia cu care păşea el, ca un întârziat grăbindu-se spre propria casă. Se şi temuse un moment: "Dacă?..." Văzându-l însă cum merge, cu mâinile în buzunare, cu capul plecat, atent la drum, se liniştise repede, nu prea arăta el c-ar avea alte gânduri decât alea cu dezbaterea, cu organizarea pe baze noi, parcă, a activităţii culturale, da, da, pe baze noi... Nu se înşelase: Când ajunseră în dreptul casei, ea îşi încetini paşii. "Aici?" "Da" răspunse ea. "Atunci, zise el, pe mâine! Noapte bună" şi-i întinse zvâcnind braţul, strângându-i cu exactitate, tovărăşeşte, mâna."

Este semnificativ faptul că un critic exigent şi rafinat ca I. Negoiţescu s-a declarat încântat citind Caravana cinematografică: "Povestea acestei convertiri la natură şi la normal, a ceea ce e mecanic la ceea ce e viu, o consemnează autorul cu simplitate, cu discreţie mereu, cu un fel de pudoare critică, dar şi un autentic simţ al comediei."

Nuvela care l-a intrigat pe Mihai Dulea

Într-o prefaţă care este însăşi o bucată literară plină de farmec, Ioan Groşan povesteşte cum a avut, în 1989, o întrevedere cu Mihai Dulea, "care semăna izbitor şi fără nici un rost cu Panait Istrati" şi "era un fel de mână dreaptă în cultură a Elenei Ceauşescu". Acesta i-a atras însă atenţia că, în volumul Trenul de noapte, pregătit pentru tipar, nuvela Spovedania, cu subiect preoţesc, ocupa prea multe pagini, şi i-a cerut să "echilibreze" volumul, scriind şi o povestire despre ţărani.

(Pentru delectarea cititorilor, reproduc relatarea a ce s-a întâmplat în continuare:

"... Ce-aş spune eu de pildă dacă el m-ar sfătui să atac tema atât de frumoasă a noii revoluţii agrare.

Ce să fi zis? N-am zis nimic. "Mai gândiţi-vă", a surâs tovarăşul Dulea, s-a ridicat şi mi-a întins mâna. Am ieşit perplex şi din furia pe propria-mi perplexitate am scris într-o zi şi o noapte O.Z.N.-ul. N-o fi ea, povestirea, tocmai cu "noua revoluţie agrară", dar se petrece pe tarlale, prin păduri, la ţară, oricum. Aşa a putut apărea Spovedania.

Mai nou, aflu că O.Z.N.-ul a fost tradusă în Franţa şi Polonia. Al dracului tov. Dulea, a fost bun şi el la ceva!...")

Nuvela care l-a intrigat atât pe Mihai Dulea, departe de a avea un subiect preoţesc, are unul... omenesc, ca aproape întreaga proză a lui Ioan Groşan. Protagonistul naraţiunii este, într-adevăr, preot, dar putea fi şi activist, ca "tovarăşul Tavi", din Caravana cinematografică.

Preotul, tânăr, se numeşte Emilian Marcu şi vine într-un sat cu gândul să ducă o viaţă tihnită (îi place, printre altele, să pescuiască). Iată însă că una dintre femeile care i se spovedesc, Ana, îl tulbură cu confesiunile ei despre destrăbălarea în care se complace. în loc ca preotul să o convertească pe femeie la puritate, femeia îl converteşte pe preot la dezmăţ.

Această contaminare a preotului de păcat nu este blamată de autor de pe poziţia autorităţii eclesiastice, aşa cum se întâmplă în proza lui Gala Galaction, ci are parte de o privire comprehensivă, educată să primească ceea ce este omenesc. Ioan Groşan se dovedeşte a fi încă o dată cel mai bun autor român de proză rusească.

 O poveste de dragoste pe înţelesul optzeciştilor

 Nuvela Marea amărăciune este un love story scris în convenţie optzecistă. Eroii nuvelei, profesorul Sebastian Pop, în vârstă de 33 de ani, şi o nou-venită în şcoală, foarte tânăra profesoară Ioana Eraclid, îşi scriu la început bileţele inofensive, legate strict de colaborarea lor didactică. Treptat ei descoperă, însă, că mesajele respective sunt un fel de anticipări scriptice ale acţiunii, în sensul că dacă "autorii" stabilesc să se suplinească unul pe celălalt la o oră chiar se suplinesc, iar dacă unul îl invită pe celălalt la o cafea, chiar îşi vor bea cafeaua împreună. De la această constatare le vine ideea unui joc: să prevadă, în scris, cum se va desfăşura fiecare întâlnire a lor, să compună un fel de scenarii, care de la un moment dat vor cuprinde şi replicile programate să fie rostite în cursul întâlnirii. Jocul culminează cu prescrierea fugii în lume, apoteoză a oricărei mari iubiri. Deşi atât bărbatul, cât şi femeia au alţi parteneri conjugali, ei nu ezită să se supună textului şi să se ducă undeva în munţi, la o cabană. Acolo dragostea lor este trăită până la capăt şi, epuizându-se resursele (livreşti, sugerează autorul, existenţiale, înţelegem noi), se stinge.

Nuvela a dat mari satisfacţii optzeciştilor, prezentându-li-se ca o posibilă planşă didactică pentru lecţia despre postmodernism. Ficţiunea care generează realitate, textul care se povesteşte pe sine, toate ideile fixe ale teoreticienilor postmodernismului par, într-adevăr, a fi ilustrate de Marea amărăciune. Valoarea nuvelei constă însă în altceva şi anume în capacitatea autorului de a vedea irizaţia dragostei în viaţa unor personaje dintr-un mediu anost. Ele şi-au inventat un joc livresc, dar puteau să inventeze şi altfel de joc. De exemplu, să numere stele. Important era să evadeze dintr-o realitate iremediabil prozaică.

Scriind Marea amărăciune, Ioan Groşan nu s-a jucat de-a literatura, asemenea colegilor săi de generaţie. El s-a jucat

de-a jucatul cu literatura, numai pentru a da satisfacţie (cu o secretă ironie) celor obsedaţi de ingineria textuală.

Pe Ioan Groşan îl preocupă, mai mult decât orice altceva, sufletul omenesc. El dovedeşte, prin scrisul său, că sufletul omenesc este nemuritor, dacă nu ca entitate metafizică, atunci ca subiect pentru literatură.

Aceeaşi atitudine o au, de altfel, mulţi scriitori valoroşi, de la Marin Preda la Milan Kundera. Singurul lucru care îi lipseşte lui Ioan Groşan pentru a intra în rândurile lor este egoismul artistic, formă nobilă de egoism, capabilă să-l apere pe un scriitor de risipirea talentului în tot felul de întreprinderi efemere.