A murit judecătorul și avocatul Traian VELEA! Un justițiar ne părăsește...

 

Traian Velea (1)

,,Si cand se va face noapte
Dinspre continentul meu..."

                      ***

Traian Velea (2)

,,Cum ai putea tu, Rege, sa ma crezi

Ca veacul tau e numai o secunda

Cand n-am de unde sa-ti aduc dovezi

O, dati-mi, voi, dintr-un adanc de unda,

Un nimb de nemurire muribunda,

Sarmani corabieri cartaginezi!"

                                                                                         ***

Traian Velea (3)

Nu pot sa-i spun domnului Velea ,,drum lin spre Ceruri" pentru ca, de o buna bucata de vreme, el s-a autoexilat in anticamera lui Dumnezeu, vadit sictirit de nemernicia, de fatzarnicia, de ipocrizia noastra..!

Am cautat volumasul de poezii pe care mi l-a trimis printr-un mesager, voiam sa vad ce mesaj mi-a transmis atunci, nu l-am gasit (vine si vremea aceea sa-mi pun la punct biblioteca! ), am dat, in schimb, peste poezia de mai jos, poezie care poate fi debutul sau literar, pentru ca a aparut la Atelierul literar al lui Geo Dumitrescu, in Flacara din 4 martie 1983!

,,Cum ai putea tu, Rege, sa ma crezi/Ca veacul tau e numai o secunda/Cand n-am de unde sa-ti aduc dovezi..."

Cand ne recita versuri, la Piticu, in perioada lui de revolta si rebeliunbe, nu stiam ca sunt poeziile lui, nu stiam ca scrie versuri.. Nu aveam habar ca eram ingaduiti in preajma unui mare talent, din tagma echinoxistilor clujeni...

Intram ca procuror de sedinta la judecatoria veche, de pe Lucaciu, si Maestrul Velea a venit in sala, s-a asezat la masa avocatilor cu o usoara emfaza, dupa care si-a proptit fruntea in degetele mari, cu coatele asezate pe masa, asa cum mai fac si eu cateodata la biserica pentru a-mi ascunde nesomnul...

Se apropia cauza lui si de acum era mai mult decat evident ca nu doar a atipit, ca doarme un somn demult nedormit...

Am vrut sa ma fac de folos, sa previn clipe penibile, asa ca, la cauza precedenta, i-am rostit numele, fara vreun alt temei.

- TRAIASCA REGELE! a racnit, atunci, avocatul Traian Velea din toti rarunchii, tzasnind in picioare, in pozitia militareasca de drepti. Daca ar fi avut vipusca la pantaloni, degetul lung de la maini era acolo unde invataseram in armata ca trebuie sa fie.

Apoi, s-a asezat la loc, in aceeasi pozitie, continuindu-si somnul acela ce se cerea demult dormit...

                                                                                      ***

Traian Velea (4)

Intre timp, indeplinindu-mi datoria crestineasca, l-am petrecut pe domnul Velea spre cele vesnice. M-am prea intristat ca sa mai pot povesti aici (poate in cartea mea cu prieteni ,,vii") nu putinele intamplari la care am fost martor privilegiat, cu un Traian Velea mai putin sobru, mai mult hatru, sclipitor de hatru...!

( Cand m-am lasat izgonit cu biroul din Casa Iancu de Hunedoara, m-a primit cu generozitate sub aripa lui larg ocrotitoare, dandu-mi, astfel, sansa de a ma bucura de o prietenie olimpiana)

........

Am aflat astazi, in timpul prohodului de la Biserica greco-catolica Sfanta Cruce din Baia Mare, totusi, cateva lucruri pe care nu le stiam; ca a fost mereu sef de promotie, la liceul de fizica din Simleul Silvaniei, la Facultatea de Drept din Cluj Napoca (promotia 1981), ca a absolvit dupa varsta de 50 de ani si teologia didactica la Facultatea de litere Baia Mare... Maestrul Toader Sustic mi-a spus ca i-a facut o lansare pe masura, la Sighet, a cartii sale ,,Iubi-te-voi, Doamne", dar si ca inca isi facea planuri mari, pe termen lung...

Cand cortegiul funerar se pregatea sa-l duca inspre tzarana natala de la Arinis, am ocolit ochii plansi ai stagiarei sale de suflet, Andreea Garai, si mi l-am inchipuit, mi l-am vazut in tzinuta aceea a lui, impecabila, de personaj stendhalian: costume deschise la culoare, cravate late, multicolore, pantofi albi (ca un vesnic mire), cu parul si barba albe, mereu ingrijite, ca si cum exact atunci ar fi iesit de la frizer...

Mi-am amintit eleganta inegalabila a pledoariilor sale, minutiozitatea de armurier cu care isi cladea argumentele, atractia olimpiana, iarasi olimpiana, de somelier, pentru aroma cuvintelor cu grija alese....

Cine nu l-a prins pe Avocatul Traian Velea la debutul carierei sale, acela, poate, nu va pricepe ce spun eu acum. Avocatul Traian Velea nu a fost sef de promotie doar la scoala. A fost si in viata!

Va mai curge multa apa pe Sasar pana cand el va putea fi egalat! I Iar vers mai frumos ca acesta greu va mai fi scris:

,,Cand se va face noapte

Dinspre continentul meu

Da-mi inelul tau de soapte

Sa i-l duc lui Dumnezeu!

Iubeste-l si tu, Doamne, de-a pururi!

 Emil COSTIN

 

 

În cadrul Zilelor revistei „Nord Literar”, avocatul-poet Traian Velea şi-a lansat prima carte

Vineri, 27 noiembrie 2015, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, ora 16,30 în cadrul celei de-a X-a ediţii a sărbătorii revistei „Nord Literar”, într-un cadru select, cu scriitori din judeţele limitrofe, directorul bibliotecii dr. Teodor Ardelean, scriitori maramureşeni şi mulţi prieteni ai autorului s-a lansat cartea de poeme „Iubi-te-voi, Doamne” a cunoscutului intelectual al urbei, avocatul Traian Tr. Velea.

Autorul s-a născut la 24 aprilie 1955 în Ariniş şi este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca., pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. Între anii 1981 – 1986 a activat ca judecător iar din 1986 până în prezent este  avocat de succes în Baroul Maramureş. Actualmente este student în anul II la Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare – Facultatea de Litere, specializarea teologie greco-catolică.

Despre poemele autorului au vorbit dr. Nicolae Iuga, dr. Gheorghe Glodeanu, Vasile Dragomir, Valeriu Sabău, Cornel Cotuţiu, Ştefan Jurcă,  şi prietenul şi colegul din liceu, poetul Viorel Mureşan: „ Bine instalat în inima misterului religios, dar, deopotrivă, ştiutor vieţii pământene, poetul Traian Tr. Velea şi-a adunat, filă cu filă şaizeci de poeme, cu care debutează acum într-o carte cu titlu mărturisitor: „Iubite-voi, Doamne!”. Autorul vine în întâmpinarea unui cititor, poate derutat de întâlnirea cu un suflet torturat de întrebări, într-un plin de noimă interviu, acordat scriitorului Vasile Dragomir. Tematic, vedem sceptrul unui creştinism în ruină, ce însoţeşte ca umbra o societate obosită, generând descumpănire. De-aceea, cartea e un lung şir de confruntări cu marea fantomă divină, cu care poetul intră în dialog prin citate, cel mai adesea biblice, însă şi din surse conexe.”

La final, autorul Traian Velea, cu care am pretenţia că sunt prieten de peste 24 de ani, ne-a delectat cu poemul „Garcea”. Din spusele lui şi ale prietenului Vasile Dragomir, cel care l-a îndemnat să publice, mai are în finisare două cărţi.

Lansare de carte cu autor lipsă NU se face !

Iubi-teVoi Doamne! Poezia ateului ce doreşte să schimbe roba pe sutană.

Lansarea acestui volum ar fi avut loc în Copalnic Mănăştur cu ocazia zilelor comunale. S-ar fi adunat peste o sută de iubitori de poezie blasfemică numai şi numai să împlinească zicerile Apocalipsei. Poetese graţioase, ziariste rubiconde, un prefect şi un senator, un popă şi un fost predicator yehovist şi multe alte feţe din vasta elită contemporană, ar băut din licoarea generată de cultura izvorâtă din lumeştile legi romane şi mai noile norme biblice ale poporului ales avînd gust de cucută socratică.. Creştinismul ar fi primit altă culoare după ce în Panteonul improvizat în secretosul lăcaş s-ar analizat şi procesat cuvântul ridicat de un teolog autohton împotriva dogmei bimilenare în doar câteva formulări ce se respectă riguros legile poeziei. Ar fi comentat reprezentanţi ai grecului Bachus, ar fi suspinat preotesele înţeleptei Persefona, ar fi chicotit preoteasa ortodoxă şi n-ar înţeles nimic bibliotecara. Toate s-ar fi metamorfozat într-un şir de răbdătoare asistente literare, sorbind berea spumoasă în timp ce poetul cu anteriu din robă şi cu patrafir tricolor de primar ar fi scris nemuritoare versuri pe post de autografe. Apoi după un nou ritual, iubitorii de neant s-ar fi prins într-o horă spiralată pentru a împlini şi egumenismul. Fireşte altfel ar fi cuvântat vorbitorii, chiar şi-ar fi luat pălăriile din cap şi altfel ar fi aplaudat ascultătorii dacă ar fi fost prezent cel puţin poetul, căruia tocmai i-au sosit meşterii la casă.

                                                               Vasile TIVADAR

Poezia lui Traian Velea ca mod de a-L iubi și certa pe Dumnezeu

 A apărut recent, în sfârșit, cartea de poezie (prima) a băimăreanului Traian Velea, Iubi-te-voi, Doamne! (Ed. Galaxia Gutenberg, 2015). Este un fel aparte de a înțelege și performa discursul poetic, în tradiția marii poezii creștine din literatura română. Titlul însuși al volumului este, după cum se poate vedea, un ecfonis devoțional al psalmistului (Ps. 17, 1) care, transpus în liturgica bizantină, a dat un imn de o rară și negrăită frumusețe.

            Poemele lui Traian Velea sunt construite ca tot atâtea comentarii sermonizante la unele locuri biblice binecunoscute, mai restrânse ori mai cuprinzătoare, propoziții sapiențiale condensate la imperativ ori veritabile pericope in extenso, precum și enunțuri autoreferențiale. Ironia sa atinge uneori culmi de sarcasm arghezian ucigător, în mimarea felului comun de a-L reprezenta pe Dumnezeu: „Mii de ani m-am întrebat, ca vita, / Oare-n care ceruri locuiești / Și de multe ori m-a împins ispita / Să mă sui, să văd cum mai trăiești // Eu mi-am tras o vilă cu trei caturi / Patru miliarde de <pitici> / Și-un hotel cu două mii de paturi / Poți să vii să locuiești aici !” (Locuința lui Dumnezeu). Sentimentul culpabilității și al autodamnării este prezentat în același fel: „Cincisprezece arginți cer azi pe Tine / Nu urc prețul cu nimic mai sus. / Nimeni nu-i mai ticălos ca mine: /  Doamne, eu Te vând la preț redus !” (Vino, Doamne !). Alteori, ne aflăm în fața unui patetism numai aparent desuet, aer de aedificatio și tămâie exprimat nu fără forță poetică: ”A pierit și Marea, cum a zis profetul… / De-ai umbla pe ape n-ai pe ce călca… / Dar în ochii-mi sarbezi port Ghenizaretul: /  Hai și calcă, Doamne, pe retina mea!” ( … Și Marea nu mai este).

            Desigur, Dumnezeu este Absolutul în sine dar Lui, ca Absolut, nu se poate să-I lipsească absolut nimic, inclusiv Relativul. Relativitatea lui Dumnezeu la percepția umană asupra Lui poate să dea efecte imagologice grotești, precum în mentalul fetișist, idolatru, superstițios, interlop: (...) „Mersi că toată Franța mă cunoaște / Și că din multe m-ai făcut scăpat / Căci eu Te port, Cristoase, ca pe moaște / La cheile merțanului furat” (De la mare). In extremis, este de admis că tocmai această relativitate îl va fi făcut pe un Friedrich Nietzsche să tragă semnalul de alarmă: „Dumnezeu este mort!”, cu determinarea mai îndeaproape că, într-o lume greu secularizată, nu filosoful sâvârșește înfricoșătorul deicid, ci noi înșine îl ucidem pe Dumnezeu, fiecare dintre noi, în inimile noastre.

            Din cealaltă parte, viața finită a omului, trăită fără o stea fixă călăuzitoare și fără reperul moral imobil al divinității, intră în derivă și ne înșeală așteptările de autenticitate cu falsitatea și cu facticitatea, viața ne înșeală cu moartea și atunci viața devine „curvă” în sensul înțelepciunii populare și al desfrânatei din Apocalipsă, motiv de ceartă cu Bunul Dumnezeu în maniera nefericitului Iov al Vechiului Testament: „Ce să-Ți mai reproșez acuma, Doamne, / Când nici a mă încinge nu mai pot... / Mai lasă-mi una-două toamne / Și cheamă-mă apoi să-Ți spun chiar tot / (...) La urma urmei asta mai rămâne: / Iartă-mi spurcata gură dacă poți / Ești cel mai mare proxenet, Bătrâne: / Aceeași curvă ne-o trimiți la toți!” (Despre toate cele...). 

            Venit în sfera eterată a poeziei religioase în siajul unor autori mari precum Tudor Arghezi sau Ioan Alexandru, Traian Velea este fără îndoială un poet cu o originalitate reală, unul care și-a găsit tonul, soluția constructivă, ritmul și tehnica prozodică, dar mai cu seamă universul propriu de teme, simboluri și (des)cifrări. Un poet matur, care a trăit o viață – ca judecător și avocat – în labirintul infernal, urmuzian al instituțiilor care împart dreptatea pe pământ, dar care lăntric a trăit tot timpul cu nostalgia Ideii de Adevăr dumnezeiesc, care plasează înțelesurile ultime și împăcarea sufletului omenesc în adâncul mării, adânc care rămâne veșnic liniștit (Wittgenstein dixit), oricât de mari și de zbuciumate ar fi valurile de la suprafață.  

dr. Nicolae IUGA          

Fotografia zilei