Se afișează postările cu eticheta Alexandra Ardusădan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alexandra Ardusădan. Afișați toate postările

vineri, 17 iulie 2015

Apariţii editoriale

Cu bucurie vă semnalăm apariţia volumului de versuri „Poeme târzii scrise devreme” ale poetului Vasile Bele. Cartea a apărut la Editura „Singur” din Târgovişte, volum ce aparține Colecției „Scrisul de Azi”, colecție înființată la inițiativa unui maramureșean de-al nostru, scriitorul Ștefan Doru DĂNCUȘ, cu o prefaţă interesantă, adică un interviu luat autorului de către Anamaria Avram.
Acest volum cuprinde un număr de 67 poeme din care unul vi-l supun atenţiei dumneavoastră:




ploaie pe aleea cu soare

ploaie pe aleea cu soare
umbră abis şi vis
melancolic singuratic
poetul îşi duce crucea între
lumină şi întuneric
durere şi bucurie
între noapte şi zi
soare şi stele
între cald şi frig
încercând fiecare aşa cum ştie
mai frumos să definească
POEMUL.

A doua carte primită la redacţie este o carte cu copertă dublă şi de asemenea şi conţinut, editată de Armonii Culturale, Adjud, Vrancea. Autoarea este tânăra  Alexandra Ardusădan care ne propune micro-romanul „Dacă semeni nori, culegi furtună” iar dacă întorci cartea vei întâlni un grupaj de poezii intitulat "IUBIRE...petală de floare vie", despre care Dragomir Ignat afirmă în prefaţă: „Titlul în sine ne oferă orizonturile spre care să ne îndreptăm în lecturarea noului volum. Asemenea epitafurilor de pe crucile din Cimitirul vesel din Săpânţa, în prima strofă a volumului, autoarea se prezintă: Ardusădan Alexandra mă numesc/În Şomcuta Mare locuiesc/Am împlinit 23 de primăveri/Şi în viaţă nu am avut multe poveri. Aşadar, aflată la o vârstă a visărilor, cu o biografie spirituală şi materială mai mult decât fericită, autoarea îşi lasă imaginaţia să zboare într-o grădină asemenea celei a Edenului, când primii oameni nu au luat act de păcatul cunoaşterii, unde iubirea îmbracă forme policrome”.


                                                                                                       GDL

joi, 25 septembrie 2014

Cenaclul „Petre Dulfu” Satulung debutează în 2014-2015 cu tânăra Alexandra Ardusădan

Sâmbătă, 27 septembrie, ora 11,oo a.c. se deschide noua stagiune a Cenaclului Scriitorilor „Petre Dulfu” Satulung, locaţia Căminul cultural din localitate, director Mihai Zmicală. Citeşte fragmente din ultima carte de proză „Celebrul anonim”, scriitoarea Alexandra Ardusădan din Şomcuta Mare. Este vorba despre o carte de dragoste, „o parabolă despre obsesia întineririi şi consecinţele acesteia, despre teama de moarte şi încercarea de a eluda prin iubire” cum spune în postfaţa cărţii Gheorghe A. Stroia.
Moderatorul manifestării literare va fi scriitorul Gelu Dragoş, vicepreşedintele cenaclului din Satulung. Sunt invitaţi toţi membrii cenaclului deoarece vor avea loc alegeri şi se va contura programul acestuia până în vară, anul viitor.

duminică, 21 septembrie 2014

Apariţii editoriale

Cu bucurie vă semnalăm apariţia unor cărţi şi reviste în peisajul maramureşean, dovadă că Maramureşul literar există cu adevărat.
Sigheteanul George Petrovai ne propune o nouă carte, „Dodecalog spiritual”, Editura Echim din Sighetu Marmaţiei, director poetul Echim Vancea. Despre autor, dr. Mihai Ganea afirmă: „George Petrovai îşi sublimează vocaţia metafizică de poet în rafinament şi subtilitate eseistică, instrumentând problematica existenţialistă cu o altă trinitate consacrată: pontifex-rex-milles. Partea de decizie asupra rezultatului demersului său dodecalogic revine cititorului.”
        Tânăra şi talentata Alexandra Ardusădan, membră a Cenaclului rural "Petre Dulfu" din Satulung, ne propune „Celebrul Anonim”, Editura Armonii Culturale, Adjud. Despre carte Gheorghe A. Stroia, membru al ARA afirmă: „Cartea, structurată în unsprezece capitole, este bine scrisă, firul epic „ţesut” discret, firesc, iar trăirile şi sentimentele parcurg calea de la agonie şi extaz, cadrele suprapunându-se cu viteze ameţitoare.”
        Din dragoste pentru satul natal, Chelinţa, din respect pentru locuitorii lui care i-au dat printre alţii pe: Emil Gavriş, Vasile Morar, Radu Botiş, Grigore Pop, Gelu Gheorghe Bârsan, Vasile Grădişteanu, Gheorghe Sav, Ioan Negreanu, Ştefan Merlaş, Ioan Meteş, Gheorghe Rus, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Sabin Rus, Ioan Mesaros, Lucian Morar, ş.a.  scriitorul Ioan Meteş Morar Chelinţanu ne propune „Monografia satului Chelinţa”, ediţie revizuită şi adăugită, editura Risoprint Cluj Napoca. Sunt  peste 400 de pagini de istorie al satului natal aflat pe malul râului Someş, „mereu curgător şi nepăsător”, scrisă cu drag de un fiu al ei.
         Spiniştii băimăreni ne propun publicaţia dumnealor, nr. 2 (34) care pe prima pagină ne aduce în memorie personalitatea celui care a fost prof. Romulus Filip (Sorin Radu). „Acesta în activitatea Clubului Spinul s-a remarcat ca un bun director de revistă, făcând ca publicaţia  să apară la timp în fiecare trimestru. A contribuit la promovarea epigramei, la calitatea ei şi înmulţirea numărului de colaboratori din ţară, publicând cele mai bune epigrame ale contemporanilor. După o viaţă de 78 de ani, cu munci de răspundere pe linie profesională, s-a stins ca bun epigramist şi foarte bun coleg.” Publică epigrame în acest ultim număr: Dan Căpruciu, Zeno Turdeanu, Maria Berciu, Valerian Lică, Mircea Micle, Grig Dobreanu, Cornel Iovuţa, Ioan Fîrte Adi, George Petrone, Constantin Cristian, Smaranda Iuga, Geo Filiş, Ioan Şiman, Aurelia Oancă, Nistor Ioan Bud, Vasile Ţincaş, Toma G. Rocneanu, Mircea Pop Buzeşti, Viorica Găinariu Tazlău, Vasile Mureşan, Lucian Perţa. Ne bucură cooptarea în rândul spiniştilor a scriitoarei Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş şi membră a Uniunii Scriitorilor din România, care este prezentă cu un serial intitulat „Texte cu nume.”
          Felicitări autorilor maramureşeni şi lectură plăcută cititorilor români, oriunde s-ar afla!






                                                                                 Gelu Dragoş

           

duminică, 15 iunie 2014

Alexandra Ardusădan a debutat poetic în liceul în care a învăţat

 Manifestarea lansării cărţii „N-am visat de mult că zbor” a avut loc în liceul pe care acum patru ani l-a părăsit poeta Alexandra Ardusădan. Moderatorul evenimentului, jurnalistul Gelu Dragoş, „molipsindu-se” de la Teodor Ardelean, a surprins-o pe profesoara de limba română Amalia Naghi, diriginta „împricinatei” trei ani,  rugând-o să vorbească despre doamna Ardusădan :”Nici dacă câştigam la Loto nu mă bucuram aşa de mult. Îi remarcam Alexandrei sensibilitatea şi nu m-am gândit că va tipări o carte. Era o elevă care privea viaţa cu alţi ochi şi mi-a plăcut întodeauna că-şi căuta un colţ al liniştii în cadrul liceului nostru. Acestă instituţie a dat mari nume precum, să mă ierte cei pe care nu-i voi aminti acum, un poet ca Ion Es. Pop din Vărai, Vasile Igna din Ardusad, Irimie Lenghel, Vasile Sofineţ. Remarc la fosta mea elevă şi poeziile scrise în limba engleză”.
          Poetul Ion Ardusădan, cu emoţii în glas, le-a mulţumit celor prezenţi care şi-au răpit din timpul lor preţios, vorbind şi din calitatea de socru al poetei. Emoţiile sunt multiple pentru că a terminat aici liceul, urmând apoi facultatea de economist şi nora dânsului l-a impresionat prin poemele ei. Îi doreşte în continuare mult succes ei şi întregii familii, urându-i mult curaj.
         Poeta Claudia Tomescu a fost pozitiv surprinsă de un eveniment literar care în Şomcuta Mare se întâmplă tot la vreo trei ani.
         Doamna profesor de limba engleză Dana Cotoţiu a recitat, la rugămintea moderatorului, poezia „Visul” – „Dreams” într-o engleză impecabilă.
         În prezidiu a luat loc profesorul etnolog Pamfil Bilţiu, care l-a citat pe filozoful ardelean Lucian Blaga: „Frate, o boală învinsă mi se pare orice carte”! A continuat: „Am observat că tânăra poetă Alexandra Ardusădan este într-o perioadă de mari căutări, iar problematica poetică cuprinsă în carte este de apreciat.”
          Doctorul Mirel Giurgiu, cu dublă cetăţenie, s-a arătat mulţumit de ceea ce se întâmplă în liceul din Şomcuta Mare şi a afrmat: „Mă bucură frumoasa Alexandra că are obsesii, această reverie poetică şi fapul că pune preţ pentru a înţelege lumea pe... cale poetică. Vă încurajez doamnă în a scrie, fiindcă visul este pentru dvs. o altă realitate.”
          Epigramista spinistă Viorica Găinariu Tazlău a citit, într-o moldovenească perfectă, încât şi Ion Creangă ar fi fost mândru: „Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi citit, de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi, unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală, ie pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la iveală, căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut.”
          Bibliotecara Maria Bilţ a apreciat apariţia acestei cărţi, i-a mulţumit pentru curajul de a porni pe acest tărâm şi a recitat un poem care a mers la sufletul auditoriului. „Când te-am întâlnit pe tine, poezie...”
          Un moment plăcut la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare a fost microrecitalul poetic al elevei Diana Târziu din clasa a IX-a, poeme profunde pe care o să i le publicăm în „Izvoare codrene”.
             Concluzia a realizat-o poetul, ziaristul, profesorul de limba română Dragomir Ignat: „Poeta Alexandra Ardusădan abordează trei teme mari, una dintre ele este iubirea în toate formele ei agreabile. Din punctul meu de vedere este un debut matur, un debut care vă va convinge în timp. Mi-a plăcut versul: Cum suspină coralul din mare.”
            Pe coperta volumului ei apare poemul „Iubirea petală de floare vie”, care va fi şi titlul volumului al doilea de poeme semnat Alexandra Ardusădan.


                                                                       Gelu Dragoş

           

sâmbătă, 14 iunie 2014

Lansare de carte în oraşul Şomcuta Mare - Alexandra Ardusădan

















FOTOGRAFII REALIZATE DE CĂTRE MODERATORUL ACESTEI MANIFESTĂRI, GDL - PREZENTAREA VOLUMULUI DE POEME: "N-am visat de mult să zbor" de ALEXANDRA ARDUSĂDAN, în data de 14 iunie 2014, la Liceul Teoretic "Ion Buteanu" Şomcuta Mare, director prof. Claudia DRAGOŞ

vineri, 13 iunie 2014

Poeta Alexandra Ardusădan la debut

Cu bucurie semnalăm apariţia unei noi poete în arealul chiorean – Alexandra Ardusădan - prin editarea volumului de poeme „N-am visat de mult că zbor”, tipărit la Tipografia şi Editura ieşeană ROTIPO. Volumul cuprinde peste 70 poeme, unele traduse şi în limba engleză. Tânăra poetă Alexandra Ardusădan s-a născut la data de 9 iulie 1991 în Baia Mare iar acum locuieşte împreună cu familia în oraşul Şomcuta Mare.
      Lansarea cărţii va avea loc sâmbătă, 14 iunie 2014, ora 11,oo, la Liceul Teoretic „Ion Buteanu” din Şomcuta Mare, cu sprijinul moral şi material al Cenaclului literar „Petre Dulfu” Satulung şi al soţului Vasile.
       În „Cuvântul înainte” poetul Gelu Dragoş afirmă: „O anume muzicalitate, originalitatea unor idei precum şi parfumul adolescentin al versurilor, fac din lectura poemelor sale, una plăcută şi compensează unele stângăcii.”
     Tânăra poetă şomcuteană vă aşteaptă cu drag la sărbătoarea ei, ca s-o ajutăm să creadă că nu a visat şi zborul ei este unul real!


                                                                                  Cristian LAURENŢIU