Se afișează postările cu eticheta Angela Simionca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Angela Simionca. Afișați toate postările

joi, 30 aprilie 2026

Spiritualitate și identitate culturală în paginile revistei „Lumină Lină”


Revista „Lumină Lină / Gracious Light”, Anul XXXI, nr. 2 (aprilie–iunie 2026), se impune, și de această dată, ca un reper solid în peisajul publicațiilor de spiritualitate și cultură românească, oferind cititorului o construcție editorială echilibrată, în care reflecția teologică, discursul eseistic și expresia literară se articulează coerent.

Deschiderea revistei prin secțiunea de teologie conferă întregului număr o ancoră axiologică fermă. Studiul semnat de pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, dedicat relației dintre Învierea Domnului și Împărăția lui Dumnezeu, propune o hermeneutică profundă a experienței pascale, în care dimensiunea eshatologică este corelată cu trăirea concretă a credinței. Textul depășește nivelul unei exegeze strict doctrinare, devenind o invitație la interiorizare și asumare spirituală. În același registru, intervențiile lirico-meditative ale lui Marcel Miron și Dan Gîrjoabă completează perspectiva teologică printr-o sensibilitate confesivă, sugerând continuitatea dintre reflecția dogmatică și trăirea personală.

Secțiunea de eseu reprezintă unul dintre nucleele de forță ale revistei. Studiul pr. dr. Dan D. Gîrjoabă, consacrat ironiei ca formă de cunoaștere în opera lui Ion Luca Caragiale, reușește să recontextualizeze discursul caragialian, evidențiind funcția sa de instrument critic al mentalităților colective. Ironia este interpretată nu doar ca procedeu stilistic, ci ca mecanism cognitiv și diagnostic social, capabil să reveleze structuri profunde ale spiritului românesc. Complementar, analiza realizată de prof. univ. dr. Anastasia Dumitru asupra jurnalului lui Lev Tolstoi aduce în prim-plan tensiunea dintre dimensiunea divină și cea umană, configurând un parcurs introspectiv în care spiritualitatea se definește prin confruntare și căutare. Eseul lui Petru Ababii, consacrat iubirii, se remarcă prin densitate conceptuală și expresie aforistică, în timp ce contribuțiile Gabrielei Chiciudean și ale lui Timur Chiș completează secțiunea prin accente lirice și reflecții asupra devenirii.

Secțiunile tematice „Eminesciana” și „Brâncușiana” reafirmă două repere fundamentale ale culturii române. Studiul dedicat lui Mihai Eminescu evidențiază permanenta actualitate a operei eminesciene, în timp ce analiza consacrată lui Constantin Brâncuși explorează sursele tradiționale ale unei estetici moderne, punând în lumină filiația dintre arta populară și universalitatea creației brâncușiene. Aceste contribuții depășesc caracterul comemorativ, propunând o relectură critică a valorilor canonice.

Secțiunea de proză se distinge prin diversitate tematică și stilistică, reunind texte marcate de introspecție, memorie și explorare identitară. Narațiunile propuse oscilează între lirism reflexiv și evocare autobiografică, configurând un spațiu al interiorității în care experiențele individuale capătă rezonanță universală. Se remarcă o predilecție pentru tematizarea tăcerii, a copilăriei și a căutării de sine, elemente care conferă unitate acestei secțiuni eterogene.

Un segment consistent îl constituie rubricile reunite sub titlul „Cărți în Agora”, care oferă o panoramă critică a aparițiilor editoriale recente. Textele incluse aici demonstrează o atenție susținută față de dinamica literaturii contemporane și față de interferențele acesteia cu domenii precum filosofia, teologia sau științele sociale. Analizele depășesc nivelul descriptiv, propunând interpretări nuanțate și contextualizări relevante.

Dimensiunea internațională a revistei este susținută prin secțiunea „Universalia”, unde contribuțiile în limbi de circulație internațională și perspectiva unor autori străini confirmă deschiderea către dialog intercultural. În acest cadru, reflecțiile asupra operei lui Theodor Damian capătă o relevanță aparte, fiind plasate într-un context mai larg al spiritualității contemporane.

Secțiunea de istorie aduce în prim-plan problematica memoriei și a identității, prin evocări și analize care urmăresc atât experiențe individuale (precum cele legate de migrație), cât și dimensiuni colective ale ființei românești. Aceste contribuții subliniază importanța recuperării trecutului ca premisă a înțelegerii prezentului.

În fine, partea lirică și artistică a revistei completează armonios ansamblul, oferind cititorului o experiență estetică diversă, în care meditația religioasă, expresia poetică și sensibilitatea vizuală se întrepătrund.

În ansamblu, numărul analizat confirmă identitatea revistei „Lumină Lină / Gracious Light” ca spațiu de convergență între spiritualitate și cultură, între tradiție și actualitate. Prin rigoarea selecției, diversitatea tematică și coerența discursului, publicația își consolidează statutul de platformă culturală de referință, adresată unui public interesat de reflecția profundă asupra condiției umane și a valorilor care o structurează.

* Revista poate fi citită în format electronic accesând: https://www.romanian-institute-ny.org/images/LL_2-26_fin.pdf

Angela SIMIONCA
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

miercuri, 11 martie 2026

Sub semnul luminii: spiritualitate și cultură românească în diaspora


„Lumină Lină / Gracious Light”, An XXXI, Nr. 1 (ianuarie–martie 2026), publicație editată sub coordonarea pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, se menține, și în acest număr, drept o platformă interdisciplinară de dialog între teologie, literatură, istorie culturală și reflecție spirituală, reunind autori din România și diaspora românească.

Numărul de început de an al revistei se înscrie în linia editorială consacrată de peste trei decenii: cultivarea unui spațiu spiritual și cultural în care reflecția teologică se întâlnește organic cu literatura, filosofia, memoria istorică și dialogul intercultural. Structura revistei este amplă și bine echilibrată, cu secțiuni consacrate teologiei, eseului, poeziei, prozei, istoriei literare, criticii de carte și reflecției culturale universale.

Între nume de marcă din peisajul literar românesc și internațional, este publicat scriitorul maramureșean, înv. Gelu Dragoș, cu poezia: Nu știu, p. 38.

Numărul se remarcă prin două direcții majore: pe de o parte, reafirmarea valorilor spirituale ale tradiției ortodoxe și ale culturii române; pe de altă parte, deschiderea către universalitate și dialogul cultural.

Dimensiunea teologică și spirituală se reflectă în secțiunea de Teologie, care este dominată de contribuțiile pr. prof. dr. Theodor Damian, și deschid revista cu două texte programatice: Recunoștință și înnoire și Luarea crucii și convertirea interioară.

Primul articol are un caracter aproape editorial, reflectând asupra recunoștinței ca virtute fundamentală a vieții creștine și ca fundament al înnoirii spirituale. Autorul subliniază că recunoștința nu este doar o atitudine morală, ci un mod de a percepe realitatea în lumina providenței divine.

În cel de-al doilea text, teologul dezvoltă tema convertirii interioare, pornind de la imperativul evanghelic al asumării crucii. Analiza este una spiritual-existențială, punând accent pe responsabilitatea personală și pe transformarea interioară ca drum spre autenticitatea creștină.

Un articol de mare interes hagiografic este cel semnat de Dorin Nădrău, dedicat vieții și operei pustnicului român Ioan Iacob de la Neamț. Studiul prezintă dimensiunea spirituală a acestui mare ascet român, evidențiind atât experiența sa monahală în Țara Sfântă, cât și valoarea literar-duhovnicească a scrierilor sale.

Textele poetice ale lui Marcel Miron introduc o tonalitate meditativă, în care tema numelui și a iubirii devine pretext pentru reflecții asupra identității și transcendenței.

Secțiunea de Eseu – spațiu al reflecției culturale – propune o serie de reflecții asupra creativității, culturii și societății contemporane.

Dr. Horia Ion Groza explorează simbolistica luminătorilor spirituali în cultura românească, într-un text care combină reflecția culturală cu evocarea personalităților care au modelat spiritualitatea românească.

Un eseu sensibil este cel semnat de Dana OprițăÎnainte de plecare, în care tema despărțirii devine prilej pentru meditații asupra fragilității existenței și a sensului memoriei.

Tanța Tănăsescu analizează creativitatea ca proces spiritual, pornind de la întrebarea speculativă „Ce-ar fi dacă…?”. Textul explorează imaginația ca instrument de explorare a posibilului.

Un studiu sociologic și teologic semnificativ este cel al lui Stelian Gomboș, care analizează provocările familiei creștine în societatea contemporană. Autorul discută transformările culturale și presiunile ideologice care afectează structura familiei, dar și perspectivele de reafirmare a valorilor creștine.

Eminesciana, (permanența unui reper cultural), este secțiunea dedicată lui Mihai Eminescu și confirmă rolul central al poetului în cultura română.

În studiul său Taina lumii în poezia lui EminescuTheodor Damian analizează dimensiunea metafizică a poeziei eminesciene. Poetul este interpretat ca un gânditor al misterului cosmic, în care natura, iubirea și timpul devin expresii ale unei ontologii poetice.

Profesorul Ioan N. Roșca explorează afinitățile poetului cu marile modele ale liricii universale, pornind de la structura celebrului catren eminescian.

Textele poetice din această secțiune reiau motive eminesciene precum natura, melancolia și liniștea metafizică.

Brâncușiana, (reflecția asupra artei), este secțiunea dedicată sculptorului Constantin Brâncuși și este reprezentată prin studiul lui Tudor Nedelcea, care analizează influența mediului artistic și intelectual asupra operei marelui sculptor.

Autorul urmărește traseul simbolic dintre atelierul parizian al lui Brâncuși și relațiile sale cu personalități precum Milița Petrașcu sau scriitorul Ion D. Sîrbu, evidențiind rețeaua culturală care a influențat modernitatea artistică românească.

Unul dintre cele mai importante studii ale revistei este cel semnat de Ionuț Țene, dedicat poeziei „Azi-noapte, Iisus mi-a intrat în celulă” de Radu Gyr.

Articolul urmărește originea literară și circulația acestei poezii emblematice a literaturii detenției politice din perioada comunistă. Autorul evidențiază debutul portughez al poemului în 1952, un fapt puțin cunoscut care demonstrează răspândirea mesajului spiritual al poeziei în afara spațiului românesc.

Prin această analiză, textul contribuie la recuperarea memoriei culturale a rezistenței spirituale din închisorile comuniste.

Secțiunea de Proză aduce texte narative variate.

Povestirea lui Dumitru IchimSemnătura spicului de aur, se remarcă prin lirismul evocării și simbolistica agrară, sugerând legătura dintre om, pământ și sacrul cotidian.

În InorogulConstantin Miu recurge la simbolul mitic al unicornului pentru a sugera aspirația spre puritate și ideal.

Textul memorialistic al lui Sorin Pavăl, dedicat copilăriei și anilor de gimnaziu, construiește o evocare nostalgică a universului școlar.

Critică de carte și dialog cultural regăsim în secțiunea Cărți în Agora, una dintre cele mai consistente ale revistei, reunind numeroase cronici literare.

Pr. Theodor Damian analizează poezia lui Vasile Trif, evidențiind dimensiunea contemplativă a volumului Pescuirea minunată. Într-o altă cronică, autorul discută metaforica volumului Îmbrățișări de Florian Silișteanu.

Textele critice dedicate scriitorilor Lucian BlagaIoan N. Roșca sau altor autori contemporani conturează o panoramă a culturii române actuale.

Universalia sau dialogul cu lumea aduce texte poetice și traduceri din literatura universală.

Poeme semnate de Jean BodinSiyoungdoungMaki Starfield sau Vasilica Grigoraș creează o punte între spiritualitatea românească și sensibilitatea poetică internațională.

Prin aceste contribuții, revista își reafirmă caracterul intercultural.

Rubrica Punctul pe I, semnată de Dan Anghelescu, analizează „fantomele utopiei” în cultură și artă, reflectând asupra modului în care ideologiile utopice au influențat imaginarul artistic.

Secțiunile IstorieAniversări și In Memoriam completează profilul revistei prin evocări culturale și istorice: figura lui Alexandru Ioan Cuza, aniversarea poetului Nicolae Labiș sau evocarea traducătorului Joaquín Garrigós.

Pr. prof. univ. dr. Th. Damian

Numărul 1/2026 al revistei „Lumină Lină / Gracious Light” confirmă statutul acestei publicații ca spațiu de convergență între teologie, cultură și literatură.

Diversitatea tematică, nivelul intelectual al autorilor și deschiderea internațională fac din această revistă una dintre cele mai consistente platforme ale culturii române din diaspora.

Prin echilibrul dintre reflecția teologică, creația literară și analiza culturală, revista continuă să împlinească misiunea de a cultiva lumina spiritului în conștiința culturală românească.

************

Lectură plăcută!

* Revista poate fi lecturată accesând următorul link:

https://www.romanian-institute-ny.org/images/LL_1-26_tot_fin_-_pt_online_cu_coperta_1.pdf

Angela SIMIONCA
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

miercuri, 31 decembrie 2025

În pragul anului 2026, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare adresează comunității sale un gând de așezare lăuntrică și de responsabilitate comună.

 


Privim spre noul an cu dorința sinceră ca lumea, atât de încercată în adâncul ei, să regăsească pacea nu ca simplă absență a conflictului, ci ca echilibru al inimii și ca reînvățare a dialogului, a respectului și a măsurii. Pacea adevărată se naște atunci când omul își reașază viața în orizontul sensului și al binelui împărtășit.

Îndrăznim, totodată, un gând de speranță pentru un an mai bun din toate punctele de vedere: un an al limpezirii, al lucrului bine făcut, al culturii care zidește și al cuvântului care vindecă. Într-o lume grăbită, speranța rămâne o formă de fidelitate față de viitor și o virtute a celor care nu renunță la lumină.

Cu recunoștință profundă, mulțumim tuturor colaboratorilor, partenerilor și prietenilor Bibliotecii, care, prin profesionalism, dăruire și încredere, au contribuit la împlinirea misiunii noastre culturale. Fără această lucrare împreună, tăcută și constantă, biblioteca nu ar fi un spațiu viu, ci doar o arhivă de tăceri.

La început de an nou, vă dorim sănătate, prosperitate și putere de a transforma fiecare zi într-o treaptă de creștere personală și comunitară. Fie ca anul 2026 să fie un timp al rodului bun, al înțelepciunii și al păcii care se naște din adevăr și din grijă față de aproapele.

La mulți ani binecuvântați!

*********

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/


luni, 6 octombrie 2025

Cuvântul care adună – Gelu Dragoș, în centrul unui eveniment literar de excepție la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chișinău

 

Într-o atmosferă vibrantă de toamnă culturală, în data de 3 octombrie 2025, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, a avut loc un eveniment literar de amploare, desfășurat în cadrul Cenaclului Literar „Magia cuvântului”. Întâlnirea a reunit scriitori, actori, cantautori și oameni de cultură din diverse colțuri ale țării și din diaspora – Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara, București, Drăgășani, Baia Mare, Zalău, Craiova, Londra și Varșovia – într-un dialog viu și autentic despre literatură, artă și tradiție.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Grupului Literar „Sublim”, cunoscut pentru promovarea creației literare contemporane și organizarea de tabere de creație, cea mai recentă desfășurându-se la Chișinău.

Unul dintre momentele centrale ale întâlnirii a fost lansarea volumului de recenzii „Raftul lui Gelu”, semnat de cunoscutul scriitor și profesor maramureșean Gelu Dragoș. Cu o activitate publicistică solidă și constantă, Gelu Dragoș reușește prin această apariție editorială să ofere o radiografie critică lucidă și echilibrată a peisajului literar contemporan. Volumul cuprinde recenzii ale unor opere semnificative din literatura română recentă, devenind astfel nu doar o lectură necesară pentru iubitorii de literatură, ci și un ghid valoros pentru orientarea în diversitatea editorială actuală.

Moderatoarele serii, poeta și criticul literar Victoria Fonari, alături de Zenovia Zamfir, scriitoare și reprezentantă a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Vâlcea, au susținut cu eleganță firul narativ al întâlnirii, punând în valoare intervențiile participanților și atmosfera de comuniune artistică.

Ovidiu Vasile, fondatorul Grupului Literar „Sublim”, a prezentat cel mai recent număr al „Revistei de pe noptieră”, iar Carmen Nyilas a conturat importanța revistei „Sublim” în contextul promovării culturii literare contemporane.

Evenimentul a inclus și numeroase momente artistice: recitaluri folk susținute de Dan State, un recital de poezie susținut de autori consacrați și debutanți – Daniela Vălceanu, Cornelia Diță, Florina Cuteanu, Alin Cucuruzan, Ionela Flood, Corina Lupuțan, Adriana Apostol, Valeria Merca, Nicoleta Tudor și Alin Georgescu –, precum și intervenții muzicale și folclorice susținute de rapsodul Traian Balcăuinterpreta Elena Ștefănuț și membri ai Asociației „De la lume adunate și-napoi la lume date”.

La final, într-o notă de sărbătoare autentică, toți participanții s-au prins într-o horă românească, încheind seara cu zâmbetul pe buze și cu inima plină de cuvânt și muzică.

Prezența lui Gelu Dragoș la acest eveniment a adus nu doar o contribuție intelectuală valoroasă, ci și un plus de profunzime, dovedind încă o dată că literatura de calitate își găsește locul și ecoul în spațiile vii ale culturii românești.

Organizatorii au transmis un mesaj clar: literatura trăiește prin întâlnire, prin schimb și prin bucuria de a fi împreună, în jurul cuvântului care unește și luminează.

Angela Simionca
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/

marți, 5 august 2025

Emoții și vibrații tricolore la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare – România


de Mihaela CD,

membru T.W.U.C, membru L.S.R,

Președinte W.P.A. Canada.

Un eveniment extraordinar a fost vizita noastră, din data de 17 iulie 2025, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, unde am fost așteptați cu foarte multă căldură și dragoste de reprezentanții instituției, iar emoțiile și surprizele s-au ținut lanț.

Trebuie să vă mărturisesc că, deși colaborăm de multă vreme cu biblioteca băimăreană, nu i-am întâlnit personal niciodată pe cei care lucrează acolo, colaborarea noastră fiind în formă virtuală, iar fizic i-am „întâlnit” doar prin intermediul doamnei Iuliana Vlad din Satu Mare, care distribuie cărțile și revistele noastre.

Am răspuns cu drag invitației doamnei Angelica Simionca de la Biblioteca Petre Dulfu din Baia Mare, făcută cu mult timp înainte de a ajunge în România. De asemenea, domnia sa, ne-a onorat cu prezența, împreună cu soțul domniei sale Grigore Simionca – un exponent de seamă al dansului popular maramureșean -, la evenimentul de la Prundul Bârgăului, înainte cu câteva zile, moment în care ne-am văzut prima oară (când am primit cadou acea straiță maramureșeană ).

Ajunși la Baia Mare, am fost întâmpinați cu multă onoare în fața Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” de un comitet de primire cu un superb buchet de flori în culorile tricolore ale drapelului patriei: roșu, galben și albastru. Emoțiile și vibrațiile inimii au fost pe măsură, iar îmbrățișările călduroase și cărțile valoroase primite în dar încă de la început ne-au dat sentimentul că ne aflăm într-o familie care ne-a așteptat cu mare drag. Comitetul de primire a fost format din: doamna director adjunct Daliana Bonaț, șef serviciu – bibliotecar Alina Lemnean, bibliotecar Ștefan Selek, care a făcut și fotografiile, doamna Aurelia Oancă directoarea și colaboratoarea noastră dragă la revista Poezii pentru sufletul meu (încă din anul 2018) și inițiatoarea acestei invitații extraordinare, minunata doamna Angelica Simionca, bibliotecar și redactor la revista online a bibliotecii, e-Bibliotheca Septentrionalis, publicație cu care colaborăm în mod constant de câtăva ani. Sentimentele pe care le-am trăit acolo au fost intense pornind de la lacrimi de bucurie până la extraordinare surprize.

Vizita noastră la bibliotecă a fost nu doar dorită și așteptată, dar și foarte frumos organizată. Am făcut un tur complet al instituției împreună cu gazdele noastre care ne-au răspuns la întrebări și ne-au dat explicații la fiecare compartiment în parte. Am fost uimiți cât de bogat este fondul de carte al bibliotecii, cât de mare și frumoasă este biblioteca județeană împărțită pe mai multe etaje, dar și cât de generoase și ample sunt spațiile de lectură, secțiile de împrumut de carte la domiciliu, compartimentul de artă și pictură, mini muzeul de obiecte numismatice și alte obiecte tradiționale „Iosif Herțea”, săli de conferințe și sala de reuniuni, toate aranjate cu mult bun gust și multă dăruire.

Biblioteca, condusă de domnul director Teodor Ardelean (pe care din păcate nu l-am întâlnit personal, fiind plecat), este un adevărat tezaur autentic românesc, unde lucrează oameni cu inimi de aur, iubitori de literatură, artă, cultură și istorie adevărată! Am fost surprinși și extrem de impresionați de Secția pentru copii și tineret, unde pe lângă cărțile tradiționale și atelierul de creație, biblioteca oferă și o ludotecă. Totul este viu colorat cu floricele și prințese, o lume de basm unde odată ce intri îți dorești să fii iar copil. „Covorul povestitor’’ este un proiect unic, inedit și plin de originalitate, în care copiii pot vizualiza povestea Capra cu trei iezi, Scufița roșie și alte minunate povești chiar dacă nu știu să citească, invitându-i astfel să fie curioși și să își dorească să devină cititorii de mâine. Și toate acestea sunt realizate cu creativitatea și mâinile dibace ale persoanelor care lucrează acolo. Grija pentru tineret cât și pentru generațiile viitoare este un indiciu evident că oamenilor care lucrează în această instituție le pasă de ei și își fac meseria cu pasiune și dăruire.

Ne-a surprins paleta largă de activități și servicii pe care le organizează biblioteca, de la lansări de carte la expoziții de pictură, prezentări, vernisaje, filmări, evenimente culturale cât și atmosfera caldă, familială, curățenia sufletească și mai ales profesionalismul echipei care lucrează acolo.

Vizitând biblioteca am făcut un popas și la raftul de „lecturi favorite din biblioteca românească”, unde am avut bucuria să descopăr cartea mea de aforisme bilingvă, reflecții și enunțuri motivaționale „Întrebări pentru mai târziu / Questions for later’’, premiată de Liga Scriitorilor Români în anul 2024, cât și cartea de poezii realizată împreună cu talentata poetă Aurelia Rînjea „Dorul cuvintelor”, editate la editura Globart Universum din Montreal. Am avut lacrimi în ochi și am întrebat dacă cititorii preferă aceste cărți, iar răspunsul afirmativ mi-a uns sufletul. Această frumoasă surpriză a fost doar începutul a ceea ce a urmat.

La Secția maturi, pe raftul cărților de literatură, la litera M, alături de poetul meu preferat încă din adolescență, ION MINULESCU, se aflau cărțile mele de poezie „Iubește-mă în fiecare anotimp”, carte premiată de Liga Scriitorilor Români cu premiul „Cartea de poezie a anului 2022”, „Îndumnezeire” și „Pași de catifea”. Aflată sub influența emoțiilor mi-au dat lacrimile, nu vă pot spune cât de tare m-a sensibilizat această frumoasă descoperire. Să trăiești la mii de kilometri depărtare de țară, peste un ocean, și totuși să exiști prin cărțile tale, acolo, în țara ta, aproape de locul nașterii tale, pe rafturile bibliotecii județene pline de istorie și trăire, alături de mari poeți ai neamului românesc, este un sentiment inegalabil.

Am vizitat apoi secția le literatură engleza-americană, American Corner, unde steagul american trona la loc de cinste pe un perete deasupra rafturilor impresionante. Biblioteca dispune de o sală de informare bibliografică, un cabinet metodic, spații cu colecții speciale de carte veche, dar și de o Brevetotecă. Am fost vădit impresionați, atât eu cât și soțul meu editorul Johnny Ciatloș Deak, de deschiderea personalului și conducerii bibliotecii la proiecte inovatoare, dar și la proiecte și colaborări internaționale.

O altă plăcută emoție am trăit la secțiunea de critică literară, unde am întâlnit la litera M cărțile mele „Prin Roua gândurilor”, carte premiată de Liga Scriitorilor Români în anul 2023, „Prin ochii mei” și „Recolorarea cuvintelor”, carte premiată de Liga Scriitorilor Români în anul 2024.

Surprizele nu s-au oprit aici, căci am fost invitați sa vedem raftul special de scriitor de la intrarea în Sala de lectură, unde atât eu cât și Johnny am fost incantați sufletește să ne regăsim o mare parte din titlurile de carte pe care le-am scris fiecare dintre noi, dar și revistele Poezii pentru sufletul meu pe care cu atâta dragoste și dăruire le edităm.

Pentru un scriitor, cât și pentru un editor, cronicar, coordonator de antologii, BIBLIOTECA este locul în care acesta atinge nemurirea, iar dorința lui cea mai mare este ca opera sa să se regăsească pe rafturile bibliotecilor pentru a păstra nealterată legătura cu cititorii din generațiile actuale și viitoare.

Am lăsat pentru cititorii Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” autografe de suflet, pe o parte din volumele donate, scrise cu penița inimii plină de emoție și recunoștință. Am dăruit de asemenea câteva exemplare din ultimele cărți proaspăt lansate „În numele dreptății” și „Petale literare’’, cât și numerele 17 și 18 ale revistei Poezii pentru sufletul meu, apărute de editura Globart Universum din Montreal.

Spre sfârșitul vizitei am fost invitați de către doamna Corina Sandor Martin, bibliotecar, și cunoscut reporter de televiziune, să participăm la un interviu pentru proiectul „Oaspetele bibliotecii”. În lumina reflectoarelor dialogul nostru a redat dragostea pentru literatură, dar și pentru cultura română în general, și dorul pe care îl purtăm în suflet, noi românii plecați peste hotare.

Evident această întâlnire de suflet pe care am avut-o cu personalul bibliotecii „Petre Dulfu” nu face decât să întărească și mai mult colaborarea dintre noi. Acești oameni extraordinari fac meseria lor din pasiune, iar timpul pe care îl petrec în bibliotecă le înfrumusețează sufletele nobile și pline de generozitate. În semn de apreciere, editorul Johnny Ciatloș Deak le-a acordat în numele editurii Globart Universum și al revistei „Poezii pentru sufletul meu”, Diplome de Excelență pentru promovarea culturii, literaturii și graiului românesc cât și a revistei „Poezii pentru sufletul meu”.

Am primit invitația doamnei director adjunct de a reveni și de a realiza activități împreună cu domniile lor, motiv pentru care am promis că o vom face cu toată dragostea.

Mulțumim din suflet doamnei Angelica Simionca pentru invitație, domnului director Teodor Ardelean și doamnei director adjunct Daliana Bonaț, cât și întregului personal pentru primirea extraordinară plină de profesionalism și de căldură umană.

Atunci când ești iubit, respectat și prețuit știi că acela este un loc binecuvântat și ai să mai revii, cu siguranță!

Sursa: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2025/08/05/emotii-si-vibratii-tricolore-la-biblioteca-judeteana-petre-dulfu-din-baia-mare-romania/







Foto: Ștefan SELEK

marți, 31 decembrie 2024

Mulțumim, 2024!

 

 

Bunul Dumnezeu și Maica Domnului ne-au binecuvântat cu cele mai minunate daruri!

În 2025, vă dorim sănătate, împliniri și pe Dumnezeu aproape!

La mulți ani! 

ANGELA SIMIONCA

La mulți ani, 2025!

 


 La cumpăna dintre ani, când timpul ne deschide o nouă filă, să medităm la chemarea noastră comună: pacea – pax hominibus bonae voluntatis. În mijlocul tuturor încercărilor și împlinirilor, să păstrăm vie speranța și să lucrăm împreună pentru a face din lume un loc mai bun, un loc al iubirii și înțelegerii reciproce.

Fie ca veritas (adevărul) să ne lumineze calea, caritas (dragostea) să ne călăuzească inima, iar unitas (unitatea) să ne fie temelie în toate. În fiecare zi din anul ce vine, să răspândim lumina bunătății, să semănăm semințele iubirii și să oferim iertare acolo unde este nevoie.

Anul Nou este un dar, o ocazie de a ne reînnoi și de a deveni mai buni. Să pășim înainte cu recunoștință și încredere, având în suflet îndemnul apostolului: „Căutați pacea și urmați-o!” (Psalmul 34,14).

Fie ca Lumina să vă călăuzească în anul mântuirii 2025!

(text de dr. Vlad Ioan Bondre)

 

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/


joi, 10 noiembrie 2022

Daruri din suflet!

 


Ziua începe cu o surpriză frumoasă! O donație de cărți, din partea distinșilor noștri colaboratori din îndepărtatul Montreal, doamna Mihaela CD  redactor fondator al revistei „Poezii pentru sufletul meu”, membru al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, Președinte al World Poets Association Canada -, și a domnului Johnny Ciatloș Deak  Senior Editor Globart Universum Publishing House, jurnalist, membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România, îmbogățesc de astăzi colecția Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Dorind să se adreseze și cititorilor noștri prin cartea la raft, au sosit prin curier, la biblioteca noastră, tocmai din Canada, cele mai recente cărți apărute la Editura Globart Universum, GALAXY – antologie de ecouri literare (volumele 2 și 4), Montreal, 2022.

„Stele ale literaturii române contemporane din întreaga lume și-au dat mâna și s-au unit într-un ecou al talentului literar, spre a străluci în antologia GALAXY”, (Johnny Ciatloș Deak, coperta 4). Diversitatea țărilor unde trăiesc scriitorii români de excepție cuprinși în aceste volume, ne conduc la concluzia că „omul care este un adevărat român în suflet, român rămâne, oriunde ar trăi”, (Mihaela CD).

„Eu cred că locul unde poetul/scriitorul poate atinge nemurirea este biblioteca”, … „trebuie să ne regăsim cărțile pe rafturile cât mai multor biblioteci, căci acolo este locul unde scriitorul poate atinge nemurirea!” (Mihaela CD – Locul unde poetul/scriitorul atinge nemurirea!)

Mulțumim reprezentanților Editurii Globart Universum, familia Ciatloș Deak, dorindu-le mult succes și spre noi împliniri!

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

marți, 22 februarie 2022

Gelu Dragoș, la ceas aniversar

 

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis” vă urează
La mulți ani și spre noi împliniri!

Gelu Dragos_

prof. Gelu Dragoș

Gelu Dragoș s-a născut în data de 22 februarie 1967, în Lucăcești, comuna Mireșu Mare. Activează în calitate de învățător la Școala Gimnazială Mireșu Mare, Maramureş.

Funcții, afilieri la grupări literare, publicistice, culturale:

– preşedinte al Cenaclului literar „Petre Dulfu” din comuna Satulung;

– membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;

– membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş;

– membru al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Maramureș;

– membru al Asociaţiei Scriitorilor din Maramureş; 

– membru al Clubului „Spinul” al epigramiştilor maramureşeni.

Premii. Distincții:

– laureat, în anul 2002, al festivalurilor de poezie „Dragoş Vrânceanu” din Râmnicu Vâlcea şi „Vasile Lucaciu” din Cicârlău;

– premiu pentru poezie la Festivalul interjudeţean de literatură şi folclor „Armonii de primăvară”, ediţia a XXV-a, Vişeu de Sus, 3 mai 2003;

– premiul Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Alba la Festivalul Internaţional de Poezie „Lucian Blaga”, Sebeş-Lancrăm-Alba Iulia, mai 2009;

– premiul al doilea ex aequo, pentru poemul "Corăbii de cuvinte", la prima ediţie a Concursului de creaţie literară „Limba română este patria mea”, desfăşurat în perioada 20-31 august 2013;

– premiu pentru manuscrise – poezie la Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de primăvară”, Vişeu de Sus, ediţia a XXXVI-a, 17 mai 2014.

Mai multe despre colaboratorul nostru, Gelu Dragoș, au fost publicate aici:

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2017/02/22/gelu-dragos-mapa-biobibliografica/

Este un colaborator activ al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” și al revistei noastre:

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/?s=Gelu+Dragos

Vitrină de carte realizată la sala de lectură Carte curentă

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

sâmbătă, 22 decembrie 2018

Sărbători fericite!



Mulțumesc pentru colaborare! Să aveți sărbători binecuvântate, sănătate și bucurii alături de cei dragi! Aștept în continuare, cu mare bucurie, materialele dumneavoastră.

Cu stimă, respect și prețuire,

Angela Simionca
Bibliotecar - Sala de Lecturã
Biblioteca Judeteanã "Petre Dulfu"
Bd. Independentei, nr.4B
Cod 430123 Baia Mare
Tel./Fax 0262/275899
www.bibliotecamm.ro