De după-o cruce beată și-ntr-o rână,
striga o voce stinsă-acum o săptămână.
Era a lui nea Ion ce cobora-n pământ
și că n-avea lumină, s-a speriat profund.
Nervos pe bezna-n care-adânc înainta,
s-a ridicat în fund și tare rău striga:
-Bă, n-auziți, bă, s-aprindeți o lumină!
Uite, tocmai ce m-a agățat o rădăcină!
Când să mă duc și eu unde nu e suspin,
să beau cu-naintașii-un kilogram de vin,
voi tocmai v-ați găsit să îmi stingeți lumina,
exact când pe deasupra-mi zburase găina.
Dar de ger și-ntuneric cam cum este pe-afară,
ne-a Ion c-o cruce-n mână s-a hotărât să moară.
L-a convins o mândră, vecină de mormânt,
că e mai bine-ascuns, decât la soare-n vânt…
Puiu RĂDUCAN
Băile Olănești, 15 noiembrie 2026
