miercuri, 11 noiembrie 2026

Primarul din Cavnic vrea desprinderea Maramureșului de România...

Primarul PNL al orașului Cavnic din Maramureș, Vladimir Petruț, a făcut un anunț șocant, de fapt delirant, miercuri, 11 noiembrie, în direct la Antena 3 CNN. Pierdutul în stratosferă spune că reforma administrativ-teritorială propusă de PSD încalcă principiile constituționale ale României, motiv pentru care susține organizarea unui referendum prin care regiunea Maramureșului să se rupă de teritoriul țării.

Primarul PNL afirmă că Maramureșul a avut statutul de „țară” până în anul 1918, atunci când a fost înfăptuită Marea Unire, ceea ce, în cazul în care îi este încălcată independența, ar putea duce la o eventuală tentativă de redobândire a acestui statut.
Speriat la gândul că își va pierde scaunul de primar al unui orășel ce are mai puțin de 3.000 de locuitori, individul, ce a dovedit de-a lungul vremii că nu are toate țiglele pe căpățână, cultivat cu insistență și inconștiență chiar de televiziunea citată, și-a dat drumul la gură:
„Eu întreb care este rolul acestei țări. Nu mai ținem cont de istorie, de tradiție? Haideți să vă spun o chestie cu desființarea asta. Ăsta e un fleac. Cum ar veni „v-am ciuruit”. Nu se va desființa nimic. Deocamdată, noua legislație nu permite să se întâmple astfel de lucruri. Să se citească bine Constituția.
Noi, astăzi dimineață, am stat cu colegii de la contabilitate și am făcut o analiză a ceea ce ar însemna reducerea de cheltuieli. Din totalul bugetului orașului, care e asigurat de statul român, doar 9% este cheltuit de către primărie. Restul este cheltuit de instituții și celelalte. Spitale, școli și așa mai departe.
Dacă se reorganizează primăria, unde noi avem venituri mai mari decât cheltuielile, n-avem nicio datorie, suntem o unitate care îndeplinim toate condițiile. Am înțeles că este posibil să nu îndeplinim numărul de populație, dar eu întreb care este rolul acestei țări. Nu mai ținem cont de istorie, de tradiție?”.
Și nu a fost de ajuns, alesul de care Dumnezeu n-a avut timp de el și nu i-a dat nici măcar o fărâmă de gând bun, a glăsuit:
„Dacă eu nu am probleme de funcționare, de ce intri la mine cu bocancii? Dacă eu îmi gestionez bine cheltuielile, nu am probleme de funcționare, nu îmi dă Guvernul bani, că mă descurc singur, de ce vii tu să intri la mine cu bocancii, să îmi explici că trebuie să mă comasez cu o comună din jurul meu care nu are gaz, canalizare, infrastructură, nimic. Eu le am pe toate.
Mai mult decât atât, Maramureșul, din istoria voievozilor, de la Pintea încoace, a fost țară. Noi ne-am unit cu România în 1918. Păi atunci, noi vom face referendum să ne rupem de România mare, să revenim la statutul nostru de Țara Maramureșului. De ce veniți să ne călcați în picioare independența”.
S-a dovedit în timp că nimic nu e mai primejdios în politică decât capul cu minte puțină. Văzând asemenea reacții, n-ai cum să nu te întrebi cum au putut ajunge asemenea hăndrălăi la funcții de primari de oraș. Mă rog, de oraș cât un cătun. De fapt, e simplu. La noi nimic nu e imposibil...

Grigore Ciascai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu