În această atmosferă de entuziasm și felicitari, ne citește scriitorul
Ioan Meteș Morar - Chelințanu proza scurtă : "Oros Ferarul ". Discuțiile
pe marginea acestei proze scurte, au devenit dezbateri în adevăratul sens al
cuvântului. Toți cei prezenți au luat parte la discuții, deoarece era vorba de
luptătorii din rezistența comunistă și fiecare a adus completări la acea proză
a domnului Ioan Meteș, care a fost catalogată ca bine scrisă şi documentată.
Domnul profesor Andreica a făcut multe joncțiuni istorice, în care chiar şi el
era în vâltoarea vremilor. Aceste cuvinte au descătușat o dezbatere demnă de
menționat chiar în istoria scrisă a localităților, a județului. Ca și altă
dată, frumusețea discuțiilor și a datelor prezentate, ( îmi aduc păreri de rău
că nu se înregistrează aceste deosebite lectii de istorie și literatură )
merită mai mult în acest secol şi mileniu al electronicii. Ne-au rămas sarcini de-a legaliza macheta
revistei, și de a pregăti o plachetă Ion Șiugariu, deoarece peste două
săptămâini se încheie acest ciclu al ligii, această stagiune a cenaclului nostrum
înflorit din primăvară. La reîntâlnire și tot cu o astfel de dragoste de carte
și de cărturari ne vedem peste două săptămâni când va prezida romancierul
Milian Oros
Toma Gross Rocneanu
