Se afișează postările cu eticheta Cenaclul literar "Petre Dulfu" Satulung. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cenaclul literar "Petre Dulfu" Satulung. Afișați toate postările

marți, 9 aprilie 2019

Text citit la şedinţa Cenaclului literar "Petre Dulfu" Satulung



                                             Rugăciune

 Doamne, te implor, prin credința și frumusețea mamei mele pe care mi le amintesc vag doar prin ochii copilăriei de până acum, ca să-i oferi prin rugăciune adevărată și puternică, inimă plină de bunătate tatălui meu care a săvârșit păcatul de neiertat pentru care acum trăiește izolat de oamenii dragi inimii lui, ispășindu-și aspra pedeapsă.
Doamne, iartă ce-i de neiertat, iubește pe cel ce nu iubește, ajută-l pe cel ce are nevoie de purul Tău ajutor, iar pe cel rătăcit îndrumă-l pe calea cea bună a vieții acesteia. Ajut-o pe mama să se roage, nu doar pentru sufletul și viața mea așa cum a dat dovadă până acum, ci și pentru îngerii de pe pământ, cu aripi albe tainic ascunse, care m-au făcut să fiu mai bună, mai înțelegătoare și să îmi creez, în ciuda trecutului, un viitor în care cred. Oferă-i, măicuței mele, ajutorul de a-l ierta pe omul pe care l-a iubit, dar care i-a limitat zilele, făcându-l prin sincera ei rugăciune un om mai bun.
Doamne, mama a fost prima mea întâlnire cu un înger al Tău, primul meu cuvânt sfânt, prima rază de soare în ochii mei și prima mea rugăciune pentru mântuirea vieții. A fost primul meu sentiment adevărat și puternic, dar și ultima mea nădejde. Mi-a dăruit prima îmbrățișare, lumina Sfintei Tale zile am văzut-o prin ea, dar și comoara sufletului pe care o voi purta mereu în suflet ca cel mai prețios diamant. Mâna ei delicată a fost primul meu contact cu un înger, iar privirea ei primul loc de liniște și iubire. O văd și acum, Tată Ceresc, cum ochii ei sclipeau ca două stele singuratice printre norii cenușii, iar corpul ei firav mă atrăgea ca un magnet. Tu, Doamne, te poți bucura doar privind-o de curăția și iubirea pe care o poartă în suflet și de frumusețea pură a chipului ei de înger.
Mă rog ție, Doamne, să dai timpul înapoi pentru a-i oferi și eu toate clipele pierdute, dar pe care le merita din plin, toate mângâierile, îmbrățișările, toate bucuriile de care nu a avut parte, toate cuvintele de aur pe care nu i le-am spus la timp. Mă întorc la Tine, Tată, și-ți spun că vreau să o răsfăț, așa cum nu am făcut-o niciodată, să o alint, să-i arăt iubirea mea infinită pentru ea, iar lacrima arzând pe obrazul neted să i-o întorc din drum, iar ochii să-i rămână surâzători și luminoși ca altădată.
Aș vrea să-i aflu fricile, dorințele pierdute, să știu cum aș putea să-i bucur sufletul și să recuperez fiecare secundă fără ea. Dumnezeule Mare, mi-e atât de dor de amintirile ușor uitate cu ființa minunată care mi-a dat viață și de care m-ai lipsit din anii fragedei copilării.
Acum, mamă, unde să te caut? Printre stele, dar printre razele soarelui? Nu-ți mai pot recunoaște urmele și lacrimile pe care le-ai lăsat în urma ta. Aș întreba toți îngerii, toți oamenii, dar cum ar știi să-mi răspundă? Dar oare, eu aș avea puterea să te strig din nou, mămico? Dar, mamă, mi-ai recunoaște sufletul și chipul asemănător cu al tău? Oare, Doamne, e imposibil să-mi înapoiezi ființa fără de care mi-este atât de greu? Cui să-i spun gândurile, fricile, sentimentele, bucuriile, tristețile sau să-mi pun capul în poala ei și să-i aud glasul duios ca de zână? De ce, Doamne, au dus-o așa departe de mine fără a mă lua cu ea, iar s-o știu în grija cerului și nu a mea mă neliniștește. Dar, eu mamă, supusa ta fiică, îți amintesc că mereu vei fi în sufletul meu, iar locul special pe care îl ocupi în inima mea nu-l va putea lua nimeni pentru că tu ești singura mea lumină în viața aceasta.
Îmi deschid ochii și privesc măreția credinței în Dumnezeu prin conexiunea Casei Domnului din satul meu cu bolta senină a cerului, iar gândul îmi deschide imaginea chipului mamei pe care o simt arzând înăuntrul meu. Satul pare pustiu fără umbra aripilor de înger ale mamei mele și pasul ușor al mersului ei delicat. Îmi amintesc cu iubire cum mâna ei caldă, o apăsa pe a mea, în fiecare zi când noi, oamenii Domnului, ne adunam în Casa Lui și ne rugam cu speranță, iubire și credință pentru ziua de mâine și pentru a duce o viață bună alături de sătenii dragi din jurul nostru și de Dumnezeu care păzește parohia noastră și binecuvântează credincioșii ei.
Doamne, acum, îmi rămâne să-ți dovedesc mul­țumirea și credința pe care o port pentru tine, deoarece prin ajutorul Tău pot spune cu hotărâre că sunt binecuvântată cu oamenii pe care mi i-ai încredințat și printre care îi pot enumera pe minunații mei colegi, profesorii care ne sprijină și ne destăinuie tainele cărților și a lumii, preoților care mi-au oferit o atenție deosebită prin sfaturi și îndrumări și fiecărui om care mi-a zâmbit.

Gabriela B. Groşan, cls. a VII-a
Şcoala Gimnazială Satulung, Hideaga

duminică, 17 februarie 2019

INVITAŢIE LA SATULUNG



Conducerea Cenaclului literar "Petre Dulfu" din comuna Satulung are onoarea de a vă invita în ziua de 02.03.2019, orele 15,oo la Căminul cultural "Ioan Buciuman Spiridon" Satulung pentru o nouă şedinţă de cenaclu (prima din acest an 2019). 
Participaţii (membrii cenaclului) sunt rugaţi să citească poezie sau proză scurtă din creaţia proprie întru cinstirea FEMEII în tripla ei calitate: de mamă, de parteneră de viaţă sau iubită!
Invitat special, poetul Vasile Dan Marchiş, fondatorul revistei "Izvoare codrene" care de acum înainte se va numi "Izvoare codrene şi chiorene" şi, pe viitor, va reflecta activitatea cenaclului literar din Satulung.
Şedinţa scriitoricească va fi şi...melodioasă. Directorul de cămin, consilierul local Mihai Zmicală propunându-ne câteva soliste valoroase din Ţara Chioarului!

                                                                                               GDL


sâmbătă, 7 aprilie 2018

Invitaţie


Conducerea Cenaclului literar "Petre Dulfu" Satulung are onoarea de a vă invita în data de 21 aprilie, ora 15,oo la Căminul cultural "Ioan Buciuman Spiridon" unde va citi poeta Claudia TOMESCU.
Vor participa şi trei tinere soliste de muzică populară din Ţara Chioarului: Amalia Remeţan, Andreea Camelia Năprădean şi Andreea Cristian.
Vă aşteptăm cu drag!
                                                                                      GDL

duminică, 7 august 2016

Două ore de lectură la Cenaclul din Satulung

                   Sâmbătă 6 august, de schimbarea la faţă, în sala mare a Căminului cultural „Ioan Spiridon Buciuman” din localitatea Satulung, în organizarea Cenaclului literar „Petre Dulfu” din localitate, a avut loc prezentarea unor reviste de cultură din arealul maramureşean precum şi două ore de lectură, poezie în special. Îmbucurător este faptul că printre cei 40 de participanţi a fost şi un grup de eleve din clasa a VII-a şi a VIII-a care, cu tracul şi emoţiile inerente, au recitat din creaţia proprie şi fac referire la elevele premiante Călina Sabou, Alexandra Suciu, Doroteia Maghear sau Andreea Gherghiceanu. Am amintit acest fapt deoarece tot mai puţini tineri vin înspre literatură şi frumos.
S-a trecut apoi la prezentarea revistelor literare.
 S-a început cu „eCreator- Cenaclul de la Satulung”, o revistă de 416 pagini realizată cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Satulung despre care a vorbit directorul ei scriitorul Ioan Romeo Roşiianu: „Această lucrare va fi una de referinţă pentru locuitorii acestei zone, iar existenţa ei va însemna o definire a acestei localităţi pe harta mare a literaturii române.” A invitat pe toţi cei prezenţi la o seară de muzică şi poezie la Turneul „Caravana culturii”care va avea loc luni, 8 august la Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare, ora 18.
Următoarea revistă prezentă la Satulung „Porţile Nordului” este o revistă de cultură şi civilizaţie a Centrului de Excelenţă în Promovarea creativităţii Româneşti Baia Mare şi  ne-a fost dăruită cu generozitate de către directorul ei, scriitorul Mihai Ganea. Printre colaboratorii numărului 4 amintim pe: Adrian Graeunfels, Boris Mehr, Adrian Creţu, Dorina Şişu, Emanuel Pope, Gabi Schuster, Ioan Romeo Roşiianu, Lucica Dragoş, Gelu Dragoş, Nicolae Scheianu, Viorel Ploieşteanu, Voichiţa Vereş, Virginia Paraschiv şi Mihai Ganea. O revistă de ţinută, valoroasă în primul rând prin conţinut.
O altă revistă prezentă la întrunirea cenaclului local a fost cea a Ligii Scriitorilor Români din Maramureş „Freamăt”. Colectivul redacţional îi are pe Carmena Felicia Băinţan, Milian Oros, Aurelia Oancă şi Dragomir Ignat. Din editorialul semnat de Carmena Felicia Băinţan aflăm că: „Această revistă este susţinută de noi, prin toate modurile de exprimare şi realizare, şi nu putem să spunem decât BUN VENIT! celor care doresc să contribuie la promovarea şi dezvoltarea ei”.
Poetul Vasile Dan Marchiş, în calitate de fondator, ne spune câteva cuvinte despre numerele 13-14/2016 a revistei de cultură, literatură, artă, etnologie, religie, istorie şi cu substrat tradiţional „Izvoare codrene” şi proiectele de viitor.
Un moment important pentru mine şi o surpriză plăcută a fost apariţia la întâlnirea noastră a scriitorului clujean Ioan Cosmuţa care i-a invitat pe cei prezenţi pentru data de 16 septembrie, ora 13,oo la BJPD la lansarea celei de-a cincea cărţi a Domniei sale „Evadat din jungla ebolei”, Editura Imprimeria Ardealul Cluj Napoca.
Scriitorul Ioan M. Lazăr ne prezintă mai multe manuscrise, volume de poezii şi materiale ale Fundaţiei culturală şi creştină dr. Ilie Lazăr Purcăreţi.
Se trece apoi la cel de-al doilea punct pe ordinea de zi, unde oaspeţii sunt rugaţi de moderatorul evenimentului, jurnalistul Gelu Dragoş, ca să recite câteva poeme din creaţia proprie sau din marii poeţi români. Într-o ordine aleatorie am să-i numesc pe cei care au răspuns doleanţei mele: Mihai Ganea, Ioan Romeo Roşiianu, Maria Ardusădan, Ioan Ardusădan, Ioan M. Lazăr, Carmena Băinţan, Aurelia Oancă, Vasile E. Lupşe, Stănica Prisăcariu, Vasile Mureşan (epigrame), Vasile Dan Marchiş, Cornel Gh. Cosmuţa, Claudia Tomescu, Ioan Meteş Morar Cheliţanu şi nu în ultimul rând scriitorul Valeriu Sabău, care a primit cele mai numeroase aplauze.
La final, directorul şi gazda primitoare a Căminului „Ioan Spiridon Buciuman” Mihai Zmicală a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi i-a invitat la un cozonac bun şi un pahar de vorbă.
Următoarea întâlnire se preconizează a avea loc pe 15 ianuarie 2017 întru cinstirea Poetului Naţional.


                                                                                Gelu Dragoş