Dragoș Huțuleac: „Nu suntem proștii dumneavoastră de serviciu”

Nu mai jucați teatru! Lăsați viața să curgă firesc. Nu avem nevoie de opiniile dumneavoastră! Știm singuri că soarele ține de cald și că albul nu e negru. Nu mai încercați să dovediți opusul. Nu mai încercați să ne manipulați. Nu suntem proștii dumneavoastră de serviciu. Dacă vocile noastre nu se aud, nu înseamnă că nu gândim, că nu simțim, că nu știm adevărul. Mereu încercați să ne arătați urâtul din viața noastră, din țara noastră, din neamul nostru. Mereu puneți la îndoială valorile noastre. Cine sunteți voi să judecați asta?!? Cu ce drept vă erijați în postura de elite mai presus de toate, mai presus de oameni, mai presus de Dumnezeu, mai presus de români? Chipurile voastre sunt peste tot. Vocile voastre sunt peste tot. Voi vreți să fiți suverani peste un popor pe care îl disprețuiți și îl terfeliți zilnic la televizor, la radio, pe rețelele de socializare. O faceți de parcă ar fi dreptul vostru divin, uitând că v-ați născut din mame, ca noi toți. Că ați fost la aceleași școli, că ați avut aceeași copilărie, că ați mâncat aceeași pâine… până la un moment. Acel moment când ați ales să vă vindeți sufletele, străbunii și țara petru a câștiga mai ușor niște bani. E mai ușor să distrugi, decât să construiești, ori voi asta ați ales: calea ușoară. A celor care distrug totul, motivând ipocrit că numai așa pot construi ceva bun. Ați uitat numai că temeliile pe care ați vrut să le prăbușiți au fost mai trainice decât trecerea voastră prin istorie. Ați distrus agricultura, ați distrus învățământul, sănătatea, armata, justiția, economia. Totul ați vrut să puneți pe butuci în numele democrației și economiei capitaliste. Pretexte! Scuze frumos ambalate și oferite celor flămânzi de altceva. Doar că cei mulți erau flămânzi după mai bine, nu după mai rău. Chiar au crezut în voi, vânzătorii de iluzii. Dar orice nălucă se termină repede. Iar când lumea a început a se trezi, ați devenit mai răi, mai vocali, mai disperați. Ați construit alte scenarii, mai complexe, scenele au devenit mai mari și chiar ați angajat actori mai buni. Degeaba! Lumea a început să vă miroase de departe. Ambalajele în care ați învelit atât de frumos democrația încep a se rupe, iar lumea vede că dincolo de ele nu se află nimic din ce se aștepta să fie. Priviții în ochi dacă aveți curaj pe oamenii de pe stradă. Nu se mai entuziasmează când vă văd, vorbele voastre nu se mai lipesc de ei, piesa voastră de teatru absurd rămâne fără spectatori. Locul lor a fost luat de oameni care nu mai cred în poveștile voastre, ci cred în ei înșiși, care știu că pot reuși prin forțele proprii și nu au nevoie să le spuneți voi ce e bine sau nu să facă. Au înțeles că cel mai bun exemplu pentru copiii lor este cel personal și că aceștia nu pot avea o viață frumoasă decât dacă le insuflă de mici acele valori pe care voi ați încercat să le ștergeți din conștiința neamului: credința, patriotismul, munca, responsabilitatea, bunătatea, respectul, echilibrul, înțelepciunea.

Nu domnilor, nu vă bucurați că mai sunteți la televizor, că mai conduceți instituții, că mai sunteți pe prima pagină a ziarelor. Vremea voastră a trecut. Sunteți niște dinozauri a căror loc este la grădina zoologică, într-o cușcă, pe care va scrie: „Așa arată niște trădătorii. Nu-i atingeți!Mușcă!”

 

Autor: Dragoș Huțuleac

Sursa: Jurnal de Bucovina

Cu dragoste, despre profesorii mei „comuniști”

 

Nu m-am gândit niciodată atunci când făceam pișu în WC-ul din curtea Școlii Gimnaziale Paltinu că treaba respectivă poate afecta cu ceva calitatea actului educațional. După cum nici naveta de 7 km dus, 7 km întors, pe jos, nu m-a făcut să mă gândesc la o asemenea perspectivă. (Asta ca să nu mă laud că în clasele primare făceam 9 km dus, 9 întors, deoarece școala cu clasele I-IV Spărturi era cu 2 km mai încolo). Și da, mergeam pe jos chiar dacă afară erau niște nămeți care astăzi ar fi primit codul roșu cu coroniță pentru vreme rea. Naveta asta o făceau atât cadrele didactice cât și elevii și nu, nu întârziau nici unii la ore. Tot la 8 începeau, ca și acum.

Greu era până în dreptul dlui Gherasim, profesorul de matematică, care mereu mergea în față pentru ca pășind pe urmele lui, să mergem noi, ăștialalți, mai ușor. Cumva, era un deschizător de drumuri. Dar și spaima noastră, a elevilor, cea mai mare. Pentru că noi nu socoteam mersul la școală în zile, ci în numărul de ore de matematică pe care le mai avem până vineri. Și da, majoritatea foștilor lui elevi știm matematică cât să ne descurcăm în viață fără calculator și nici nu trebuie să chemăm un specialist ca să ne calculeze necesarul materialelor de construcție. Știm ce înseamnă arie, perimetru, volum și cum să le aflăm. E drept că formulele de calcul prescurtat încă nu le-am folosit în viața de zi cu zi, dar cine știe, poate or avea și astea un rost?

Culmea e că profesorii din vremea aia nu se plângeau nici de navetă, nici de condițiile de muncă, nici de elevi. Încă nu apăruse expresia „nu pot stăpâni clasa” printre ei. Niște comuniști! E drept că se plângeau de salarii, dar măcar atunci aveau de ce să facă asta. De exemplu, când eram la facultate, din burse eu aveam 500 de lei pe lună iar salariul fratelui meu era de 700 de lei și un pic ca învățător cu gradul 2. Dar să ne întoarcem pe vremea aia…

Profesorii ăștia, „comuniști” pe noi chiar ne-au învățat carte. Nu multă, dar suficientă cât să nu trebuiască să luăm meditații pentru examenul de capacitate, nici pentru bacalaureat. Ba mai mult, bat pariu că și acum, după ce am terminat de multă vreme școala, reușim să trecem examenele respective fără să ne chinuim prea mult. Nu cu note mari, dar le-am trece.  Orice s-ar zice, erau riguroși, serioși și stăpâneau bine materia. Chiar dacă  după standardele de azi ar părea absurd de aspri, credeți-mă, erau umani. Și nu vorbesc despre o umanitate contrafăcută, de complezență, ci o umanitate reală, dovedită prin fapte atunci când era nevoie.

Îmi amintesc aici de un coleg a cărui mamă paralizase când el era în clasa a 7-a și dânsul avea grijă de ea. Pe el, da, îl înțelegeau dacă nu-și făcea temele corespunzător. Îmi amintesc de alt coleg cu retard și cum se puneau în bancă cu dânsul, atunci când nouă ne dădeau de lucru, ca să-l facă să înțeleagă cât de cât materia. Respectivul acum citește cărți mai des decât mulți studenți și scrie mai corect decât mulți dintre ei. Îmi amintesc de o colegă a cărei părinți nu aveau bani. Și cum ei, cadrele astea didactice „comuniste” se ocupau an de an ca să aibă rechizite și bursă socială. Îmi amintesc de alt coleg, crescut de bunici într-un cătun al satului, pe un vârf de munte grozav de izolat, care nu venea la școală pentru că nu se putea integra în colectiv. Țin minte cum discutau cu noi cum să-l abordăm, cum să-l integrăm în jocurile noastre, cum am mers la el acasă împreună cu dna dirigintă ca să vorbim cu el, cu bunicii lui lămurindu-i să nu abandoneze școala. Și nu a abandonat-o!

Și, da, erau drepți. Nu întruchiparea moralității, dar erau suficienți de drepți cât să nu țină cont de faptul că mama era învățătoare, colegă cu dânșii și mă ardeau la note ori de câte ori mă prindeu în ofsaid cu lecțiile. Ba mai mult, mă dădeau și în gât părinților care ghiciți ce: nu țipau la dânșii. Țipau la mine. Nu-i certau pe dânșii, mă certau pe mine. Vă puteți imagina așa ceva? Ca părinții să creadă că-i de datoria lor să-și tragă la răspundere copilul și nu pe profesori?

N-aș fi scris acest articol, dar de dimineața am citit al nu știu câtelea articol despre cât de nașpa a fost și este educația românească din cauza WC-urile din curtea școlii și a profesorilor cu mentalitate comunistă și cât de minunată este educația finlandeză pentru că ei au wc-urile în incinta școlilor și profesorii n-ar fi comuniști. Mi  s-a acrit de genul acesta de articole.

Învătământul românesc n-a sucombat din cauza profesorilor cu mentalitate comunistă, nici din cauza wc-urilor din curtea scolilor, ci pur si simplu din cauză că suficiente cadre didactice și suficenți părinți nu își iau în serios rolul crezând că „merge și-așa”, deși atunci când vine vorba de copii și educația lor, „merge și-așa” nu  e o soluție ci rădăcina tuturor problemelor. Amin!

Autor: Dragoș Huțuleac

Și-i vezi peste tot, așezați ca un stol de ciori peste un cadavru numit România

 
Există oameni care îți fac rău prin simpla lor prezență. De obicei sunt proști, chiar dacă fac paradă cu studiile avute sau statutul social. Sunt forme fără fond cărora le priește în democrație pentru că au tupeu, iar mediul democratic le conferă prin asta multe drepturi. Când au un interes, sunt lingușitori și mâțâiți, iar când se simt în siguranță, urla ca tâmpiții fără să aibă nicio noimă în discursul lor. Se cred superiori, deși nu au nicio abilitate practică decât aia de a se face mici în fața celor mari și mari în fața celor mici. Majoritatea lucrează la stat, pentru că în mediul privat nimeni n-ar suporta un asemenea angajat în firmă. Absolut toate aceste personaje cretinoide se identifică până la sânge cu meseria avută, cu toate că au ajuns în postul respectiv datorită unui complex de împrejurări, nicidecum pentru vreun merit deosebit. Au impresia că sunt mari, tari, dar dacă îi scoți din sistemul de stat, crapă de foame mai repede decât orice ființă cuvântătoare. Dacă Doamne ferește au și o funcție importantă, principalul lor scop în viață este de a-i umili pe cei mai capabili ca dânșii, încercând să le distrugă încrederea în ei înșisi, ca nu cumva respectivii oameni să evolueze, să se facă remarcați, să-i facă pe proștii cu funcții, de rușine în ochii lumii.

Asemenea personaje trebuie eliminate. Nu trebuie nici împușcați, nici otrăviți, nu trebuie să le faci niciun rău fizic. Pur și simplu, le verifici activitatea într-un mod obiectiv și îi concediezi. Pentru că nu sunt buni de nimic, oricât s-ar chinui să păstreze aparențele de profesionalism, o simplă evaluare îi dă de gol. Nici nu trebuie să fie complexă. După asta, se vor distruge singuri. E atât de simplu! …și atât de sănătos pentru societate. Pentru că, atâta vreme cât îi tolerăm, nu vom evolua ca popor, ca oameni, sub nicio formă. Personajele de genul celor despre care povestim nu împing societatea înainte, ci o țin cu dinții într-un prezent care de-acum e învechit. În afara acestui timp, ei nu mai există. Locul lor nu este în viitor și o știu, de aia se luptă ca nimeni să nu își dorească să ajungă acolo. Viitorul este al vizionarilor, al oamenilor echilibrați, talentați, inteligenți, doar ei pot face lumea să evolueze. Proștii nu pot face asta, ei trebuie să distrugă și prezentul pentru a fi împliniți. În ochii lor nimic nu este bun, decât propriile baliverne în care nu cred nici ei, dar le place prea mult să se audă vorbind ca să tacă din gură.

Doamne, cât îi urăsc! Și-i vezi peste tot, așezați ca un stol de ciori peste un cadavru numit România. Din cauza lor țara noastră a devenit un leș de care trag toate hienele lumii. Dar și noi cei care ne dăm seama de aceste aspecte, suntem vinovați. Pentru că nu reacționăm, ne sinucidem privindu-i. Interacționând cu aceste molimi ne îmbolnăvim de frică, neputință, delăsare. Trebuie ajutați să dispară, ca bine să ne fie și să trăim mulți ani pe pământ.

Autor: Dragoș Huțuleac

Sursa: www.jurnaldebucovina.com

Dragoș Huțuleac: „Valorile familiei au fost luate la mișto, răsturnate și distruse pas cu pas.”

 
Nu ne mai unește școala! În anii trecuți, românii erau uniți în respectul fața de omul învățat. El era modelul, era învățătorul, era cel care trebuia urmat, era cel care trebuia ascultat. Tocmai pentru că românii știau să respecte și să recunoască elitele, a trebuit distrusă educația și omul învățat a fost înlocuit cu o subspecie a lui, semidoctul, care a distrus orice urmă de credibilitate a sistemului de învățământ. Când învățatul a fost înlocuit cu șpaga, a dispărut respectul față de școală și, odată cu el, s-a șubrezit o părticică din ceea ce ne unea ca popor.

Nu ne mai unește familia! Pentru că românul își punea familia pe primul loc și eram uniți în statornicia față de această instituție sacră, aceasta a trebuit să fie ridiculizată. Valorile familiei au fost luate la mișto, răsturnate și distruse pas cu pas. Ni s-a spus că e de porc să-ți respecți părinții, să-ți iubești soția împreună cu copiii, să-ți îndrăgești rudele. Dacă faci asta, nu ești cool și nu respecți libertatea celuilalt. Ești un retrograd medieval care nu înțelege rolul individului într-o democrație. Iar dacă, Doamne ferește, afirmi că familia tradițională (eu aș zice normală) e formată dintr-un bărbat și-o femeie, ești prost idiot comunist boșevic. Că doar în societea actuală numai minoritarii au drepturi.

Nu ne mai unește sportul! Pentru că românii erau mândri și lăcrimau de fericire ori de câte ori auzeau imnul țării, fiind uniți în bucuria adusă de rezultatele obținute, acesta a trebuit distrus. Nu mai aveam gimnastică, nu mai avem footbal, nu mai avem  niciun sport de echipă care ne aducea rezultate și medalii nu a rezistat democrației autohtone. Pentru că românilor nu mai trebuie să le bată inima la unison, nu mai trebuie să aibă mândrie națională, nu trebuie să știe că sunt mai buni ca alte popoare. Ei trebuie să fie toleranți, supuși, să accepte înfrângerea ca pe ceva firesc, să fie mulțumiți că sunt acceptați printre ceilalți.

Nu ne mai unește tradiția. Pentru că aceasta trezea în poporul român conștiința unui trecut comun, a trebuit să fie bagatelizată. Obiceiurile cândva sacre, cu semnificații profunde pentru fiecare român, au fost transformate în simple activități comerciale, lipsite de sens, golite de conținut, manifestate pentru distracția străinilor sau fala personală. Temele ancestrale din folclor, au fost înlocuite cu teme cotidiene, realizându-se niște spectacole de-a râsul-plânsul, care e drept că îți iau ochii, dar nu și inima. Poporul român nu trebuie să-și amintească de profunzimea lui spirituală. El trebuie să fie un simplu consumator pentru care marile întrebări existentiale, nu există.

Nu ne mai unește munca! Pentru că siguranța unui loc de muncă îi unea pe români, îi responsabiliza și-i făcea demni, locurile de muncă au trebuit să dispară. În locul lor au fost introduse ajutoarele sociale, care nu-i mai permit românului să fie nici demn, nici responsabil, nici unit. Sărăcia întotdeauna dezbină, în timp ce bunăstarea, unește. Pentru că românii sunt un popor harnic, nu leneș, au distrus întâi locurile de muncă, apoi s-a promovat pe toate canalele ideea că cine muncește e prost, iar cei care nu au acceptat situația, au trebuit să plece. Pentru că românul nu trebuie să înțeleagă că poate fi egalul celorlalte nații. El trebuie să știe că are vocație de slugă, nu de om liber.

Autor: Dragoș Huțuleac

Sursa: Suceava Live