Noul guvern condus de Luca Niculescu nu diferă deloc de fostele guverne ale sărăciei, conduse de Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan. Practică aceeași tactică de pârjol bugetar: se ia de la săraci ca să se dea la bogați, se taie de la neprivilegiați ca să ajungă bani la privilegiații care cumulează venituri, se ia de la mame, copii, elevi și studenți bursieri ca să ajungă bani la politicienii de la AEP și la sinecuri. Primul semnal a fost dat de premierul Luca Niculescu, care taie de la educație pentru a aloca bani serviciilor secrete. Țara este condusă de aceeași mentalitate de castă privilegiată, în detrimentul celor mulți și săraci. Românii sunt la capătul răbdării.
Prima rectificare bugetară din 2026, oficializată prin OUG nr. 41/2026, confirmă
o realitate amară despre prioritățile actualei guvernări: educația și
cercetarea continuă să fie domeniile „de ajustare”, în timp ce alte instituții
ale statului par protejate de tăieri, indiferent de contextul economic.
Ministerul Educației și Cercetării a fost obligat să suporte o diminuare netă
de 121,49 milioane de lei a creditelor bugetare. Deși Guvernul a evitat
„dezastrul” anunțat inițial în proiect — când se vehicula o tăiere de 386,5
milioane de lei —, cifra finală rămâne profund îngrijorătoare. Aproape 40 de
milioane de lei dispar de la capitolul „Învățământ”, iar peste 77 de milioane
de lei sunt tăiate de la cercetarea fundamentală și cercetarea-dezvoltare. Este
inacceptabil ca, într-o țară care clamează nevoia de inovare și de creștere a calității
actului educațional, cercetarea să fie prima victimă a „economiilor”. În timp
ce pentru educație se caută bani prin jonglerii contabile — cum ar fi creșterea
veniturilor proprii, care nu înseamnă bani noi de la buget, ci o proiecție a
unor sume din taxe sau fonduri europene, ori deblocarea unor sume reținute
anterior —, există domenii în care austeritatea pare să nu existe.
În paralel, observăm că bugetul Serviciului Român de Informații (SRI)
pentru anul 2026 a fost prevăzut în creștere semnificativă, cu peste 13% față
de 2025, ajungând la peste 5,2 miliarde de lei. Deși la alte servicii, cum ar
fi STS sau SPP, au fost operate ajustări, percepția publică rămâne una de
profundă inechitate. De ce, în momente de restrângere bugetară, educația
trebuie să „strângă cureaua” până la limită, în timp ce instituțiile de forță
beneficiază de bugete generoase, uneori nejustificat de mari în raport cu
rezultatele sau cu nevoile reale ale societății? Guvernul justifică aceste
tăieri prin necesitatea de a corela planificarea cu execuția bugetară și prin
identificarea unor economii. Însă, când „economiile” se fac prin reducerea
investițiilor în viitorul intelectual al țării, argumentul tehnic devine o
scuză politică. Transparența invocată de Ministerul Finanțelor — care a
deblocat „145 de milioane de lei pentru universități” în ceasul al
doisprezecelea — nu face decât să sublinieze caracterul arbitrar al acestor
decizii.
Educația nu este o cheltuială care poate fi tăiată discreționar pentru a
acoperi găuri bugetare. Ea este fundamentul pe care se construiește viitorul.
Atunci când alegem să tăiem 77 de milioane de lei de la cercetare, în timp ce
menținem finanțări masive pentru aparatul de securitate și înarmarea Ucrainei,
alegem, de fapt, să prioritizăm prezentul administrativ în detrimentul
viitorului tehnologic și educațional. E paradoxul României. În țara noastră
scad salariile profesorilor, iar în Ucraina, regimul de la Kiev le-a mărit
salariile profesorilor. În România, plata cu ora este de 22 de lei, mai puțin decât
se plătește unei femei de serviciu. Asta este mentalitatea guvernului
sistemului Luca Niculescu. Cei de pe statele de plată ale serviciilor nu mai
simt durerea poporului român. Îl jupoaie de viu cu taxe, la propriu.
Această rectificare nu este doar un exercițiu contabil, ci un test de
viziune pe care actuala guvernare îl pică cu brio. Educația e zero pentru
acești clienți secreți ai clientelei de partid, care distrug România segmental
din 1990 încoace. Până când tăierile nu vor fi aplicate cu aceeași severitate
și după aceleași criterii de eficiență în toate instituțiile statului, inclusiv
în cele de forță, discursul despre importanța educației va rămâne o simplă și
goală retorică politică, o gogoașă electorală. Guvernul lui Luca Niculescu,
instalat de coaliția aflată la putere din 1990, nu a înțeles nimic din ceea ce
se întâmplă. România fără educație dispare. Poate că asta se dorește din partea
guvernului „francez” de la Palatul Victoria: o țară fără educație, adică o țară
fără viitor, dar cu un buget uriaș pentru serviciile secrete. Poporul sărăcit
s-a săturat să plătească tot el factura dezmățului clientelei politice și
castei de privilegiați care ne conduc și ne doresc proști. De aceea nu se
investește în educație, ci numai în represiune și golăneală politică. Să spunem
stop. Acum!
Ionuț Țene