Colega de cenaclu, doamna profesoară Elena Borcuti ia lucrurile în modul cel mai serios
posibil, fie că vorbim în a rezolva ceva, în a te ajuta cu un sfat ori pur şi
simplu pentru a te putea întâlni la o întrunire literară unde tu eşti
organizatorul şi doreşti să participe activ. Aşa procedează şi în ceea ce
priveşte poezia! I-am citit cele două volume de poezie „Simfonia prin anotimpurile
vieţii”, Editura „eCreator”, colecţia „Poesis” şi „Darul lui Pufu”, colecţia
„Copilăria”, aceaşi editură, acelaşi neobosit şi altruist editor, Ioan Romeo
Roşiianu.
Dacă în prima carte poeta Elena Borcuti aduce un inm
anotimpurilor, în dulcele stil clasic, atât de ocolit de actualii poeţi, în cel
mai recent volum „Darul lui Pufu” avem parte de poezii pentru copii, de o
frumuseţe aparte, de fapt nişte povestioare în stilul Elenei Farago, atât prin
personajele sale cât şi prin întâmplările copilăriei, care rămân mereu
savuroase şi unice.
Despre volumul de debut „Simfonii prin anotimpurile
vieţii” dr. Nicoară Mihali afirma în prefaţa cărţii: „Autoarea a reuşit să
versifice o mare parte din viaţa ei. Nu are pretenţia gloriei pentru că ştie că
e scurtă, evitând cărările inutile, folosind fiecare clipă bineinspirată a
învăţat cum se face marea versificare”.
Despre primele fioruri ale dragostei putem citi în poezia „Început de viaţă”:
„...Virgine trăiri îşi caută calea/Sentimente din adânc, ancestrale,/Drumul îşi
deschid spre nou/Spre iubiri sincere primordiale.//Simţăminte calde, simţăminte
reci,/Răzleţe sau istovitoare/Se deschid spre-un ideal măreţ/Împodobind a
gândului fervoare.//Ce frumoasă-i şi nevinovată!/Din muguri transparenţi de
floare/Iubirea ce culoare prinde/Şi-şi deschide, misterioasă,/Fragila şi
ascunsa chemare”.
Se aduce un omagiu florilor, frumuseţii lor în poeme
care le spun numele, ca: „Trandafiri”, „Magnolii”, „Macul roşu”, Ca nufărul”,
„Plânge o floare”, Un trandafir mov”, „Farmec de crizanteme”, „Crizanteme” ori
„Crinul alb”.
Cele patru anotimpuri sunt bine reprezentate poetic,
parcă nedorind să strice construcţia perfectă a Creatorului, armonia dintre
acestea: „La braţ cu primăvara”, „Mă cheamă primăvara”, „Ofranda primăverii”,
„Prima lună de vară”, „Ce frumos e vara”, „Zi cu soare!”, „Amintiri de toamnă”,
„Simfonie autumnală”, „Toamnă târzie”, Plânge iarna”, „Vise de iarnă”, „Iarnă
din nou”.
Crescută într-o familie creştină, cu frică de
Dumnezeu, nu lipsesc nici poeziile religioase, cum ar fi: Praznic sfânt”, „Am
nevoie de tine”, „Calvar”, „Maica Sfântă”, „Mă închin”, „Un vechi Crăciun”,
„Magie şi durere”. Am să mă opresc la câteva versuri din poezia „Am nevoie de
tine”: „Am nevoie de tine,/Te caut şi te simt,/Eşti începutul zilei/Şi-al zilei
falnic asfinţit!//Eşti somnul lin ce-n noapte/Mă copleşeşte-uşor,/Eşti hrana
sufletească,/Al vieţii mele spor.//Am nevoie de Tine/Să urc a vieţii
treaptă,/Precum a zilei faţă/De soare-i luminată”.
Nu lipsesc nici poeziile patriotice, cum ar fi:
„Limba noastră românească”, „Amintiri culese”, „Aceaşi doină” iar crezul poetic
şi de viaţă al distinsei poete şi prietenă prof. Elena Borcuti îl găsim în
poezia „Nu-ţi pierde timpul!”: „...Fă din viaţa/O adevărată trăire,/Nu uita
că-i una!/Eternul nu se ştie!/Iubeşte-te pe tine,/Iubeşte viaţa,/Iubeşte pe
oricine,/Iubeşte florile!/Frumuseţea divină,/Dă la o parte a vieţii
cortină/Deschide fereastra/Dimineţii senină,/A inimii zăbrele le taie/Stinge cu
apă vie/Sufletul ce doare!”.
„Darul lui Pufu – Povestiri în versuri pentru copii”
ne prezintă pe acelaşi poet sensibil, iubitor – prof. Elena Borcuti, cu versuri
muzicale, ritmate şi cu o versificaţie dusă la perfecţiune, cu un autor pentru
cartea „ne struneşte mintea, ne formează caracterul, ne dezvăluie frumosul
şi-al vieţii care-i misterul”.
Despre acest volum, tipărit în condiţii grafice
deosebite la editura „eCreator” Baia Mare, la care a pus umărul la
tehnoredactare şi concepţia coperţilor Adalbert Solticzki, au scris dr. Nicoară
Mihali, Petronela Apopei şi editorul şi scriitorul Ioan Romeo Roşiianu. Am să
apelez la spusele lui Ion Romeo Roşiianu din postfaţa cărţii, pentru că a
„citit-o” şi a înţeles-o cel mai bine pe autoare: „Elena Borcuti desprinde din
banalul existenţial stampe comune şi le dezvoltă şi amplifică până la
dimensiuni planetare, marcant rămânând faptul că prin această scoatere din text dintr-un context nu face un
pretext, aşa cum maturii zilelor noastre sunt tentaţi să facă, în vasta lor
sfătoşenie. Ea rămâne ancorată în partea de frumos a sufletului, nostalgia şi
privirea-ntoarsă-n timp şi spaţiu fiind elementele ce pun bazele unei personale
abordări a acestei lumi”.
Frumoase şi adevărate cuvinte, motiv pentru care la
final vă atrag atenţia cu câteva strofe din poezia „Scrisoare lui Moş Crăciun”:
„Eu te rog, printre suspine,/Nu vreau nimic de la tine,/Doar mama să fie
bine!/Roagă-l tu pe Doamne-Doamne,/Din puterea lui cea sfântă,//Că pe tine te
ascultă!/O rază din cer să trimită,/Suferinţa mamei să fie oprită./Mama o vreau
sănătoasă,/Fericirea s-o readucă-n casă,//Să se joace iar cu mine,/Cu încredere
în sine,/Viaţa să-i fie frumoasă,/Pe toţi să ne mulţumească,/În linişte
sufletească, în armonie/Şi iubire, pe noi să ne crească”.
Seninătatea versurilor Domniei sale m-au făcut mai
bun astăzi, m-au pus pe gânduri, ceea ce cred că e benefic pentru inima mea şi
în viitor şi pentru eleviii mei pe care o să-i familiarizez cu aceste
„povestiri în versuri pentru copii”. Felicitări, Elena Borcuti!
Gelu Dragoş, U.Z.P.R.
