Motto: „A inventa o modalitate de a scrie, o modalitate de a citi care să fie la înălțimea, poate, a ceea ce textul povestește. Iată ce înseamnă a face critică.”-Jean-Pierre Richard
Există mulți
oameni prizonieri în lumea cuvintelor atât cititori, cât și critici
literari-dar, autorul acestei cărți-culegere de articole literar-critice-eseuri,
Florin Dochia- aduce în fața cititorilor texte inedite axate pe ideile de
contemporaneitate. Subtitlul semnificativ „Marginalii la o epidemie
postmodernă” ne relevă o serie de argumente critice prezentate la spiritul
cultural al vremii noastre, la aparițiile editoriale curente, la istoria
„romanului” ca specie literară din antichitate până-n zilele noastre, toate
ideile fiind trecute prin filtrul personalității sale de scriitor, comentator,
critic, poet, istoric și...în general de...om erudit...fiind un om al cărții
citite și studiate.
Coperta
cărții cu titlul de mai sus ar vrea să ne închidă în „nebulozitatea
cuvintelor”-dar... în dreapta sus se deschide foaia albă de hârtie a gândurilor
prizonierului?! Ultima copertă conține o subtilă și temeinică prezentare a
personalității autorului realizată de poetul, criticul și editorul-Ioan Romeo
Roșiianu.
Ca un
literat, cititor, critic și analist literar-ce se dovedește a fi, Florin Dochia
trece în revistă imaginea scriiturii de tip „roman” prin schimbările ce le-a
suferit de-a lungul timpului la diferiți
autori atât din România cât și din Franța. Astfel în intervenția analitică cu titlul „Scriitură și haos” aduce-n prin
plan cititorul înrăit al zilelor noastre plictisit de mijloacele de informare
în masă, gen TV- care nu te relaxează/informează...și astfel „te apuci de
lectură dacă te-ai trezit și-ai constatat că exiști și vezi” iar „literatura
este pentru aceia care caută sens în viața de fiecare zi.”deși e mereu în
criză, „propune căi, direcții noi de analiză a realului și de comunicare a imaginarului”.
Se analizează personaje și orientări literare de-a lungul timpului: M-dame
Bovary, Virginia Woolf, Aristotel... În haosul scriiturii actuale Florin Dochia
se întreabă dacă mai e nevoie să citești în secolul XXI în cazul în care te
nemulțumesc celelalte canale de comunicare care în cea mai mare parte a lor
sunt virusate și partinice, tot autorul răspunde afirmativ aducând exemplul personal in discuție.
Se încearcă
o analiză a evoluției ideii de cultură, roman, literatură modernă:
-„romanul
s-a așezat în haosul lumii și caută o ordine, o coerență imposibilă”;
„exuberanța
descriptivă balzaciană”;
„literatura
absurdului ca semn al postmodernității”;
„în artă
ceea ce se revendică de la real nu se referă niciodată numai la acesta...astfel:
„scriitura a devenit o aventură și „romanul
s-a îndreptat în această direcție a ficțiunii ca aventură a scriiturii”...iar
Sartre opina:
„Nous ne
somme separes des choses pa rien”-sec XX fiind al vitezei, sec XXI al
accelerației schimbărilor produse în progresul scriiturii adaptată cititorilor
și înfluențelor exterioare conceptului de „artă pentru artă”, la Kafka opera sa
ne îmbogățește cu noi atribute ale absurdului existenței umane, scriitura sa
fiind mereu actuală...astfel noul curent postmodern are o valoroasă moștenire
literară prin operele înaintașilor...„ideea realului e mai adevărată decât
realul”...„romanul răspunde chemării imposibilului real”...caută „imposibilul
existenței dincolo de cuvinte”...revărsarea realului în ficțiune este evidentă,
posibilul se suprapune pe real...
Franz Kafka
vine cu o altă direcție stilistică de care orice analist al evoluției literaturii scrise va ține
seama, acest scriitor prin „Metamorfoza”, „Procesul” și „Castelul” e considerat
un autor pitoresc și exotic, „primul scriitor care zugrăvește absurditatea
vieții folosind simboluri de mare forță-să te trezești într-o dimineață
transformat într-o gânganie de pădure iar „condiția umană, pentru Kafka este
mult dincolo de a fi tragică sau deprimată, este absurdă. Dicționarul dă două
sensuri adjectivului „absurd”, se dă: contrar rațiunii și bunului simț și
propune ca sinonim nerezonabil, nebun dar și extravagant, prost...e o lume
absolut irațională. Kafka mărturisește în „Jurnalul” său „inspirația, acest
cuvânt rătăcitor care nu se poate termina, este noaptea lungă a insomniei.”
Autorul „Străinului”-Albert
Camus a fost influențat de Kafka. Acțiunea se desfășoară în Alger-parte a
Franței metropolitane, eroul și-a pierdut obiceiul de a-și observa sentimentele...și
fără un motiv anume împușcă un arab, apoi se duce la ghilotină și nici măcar
nu-i pasă de asta...„Gândirea existențială după Camus repetă cu mijloacele
modernității speranța care a animat creștinismul primitiv.”
Despre
Marcel Proust se spune că: „el e prezent
în fiece clipă în lumea în care trăim, e implicat intim în
conformația, în structura prezentului
material și spiritual. De la Proust încoace, scriitorul a aflat că poate pune
tot ce vrea în roman, poate face un roman total, cu istorie generală sau a
artelor, cu geografie, poezie, antropologie, teorii științifice...”
Pierre
Jourde:
„A scrie
înseamnă a visa cu o asemenea intensitate, încât să reușești să smulgi lumii o
bucată.”
„Substratul
tensiunii poetice” a prozei prin scrierile japonezului Haruki Murakami (o
scriere melancolică și relaxantă) unde „iluzia
este chemată să dezvăluie resursele ascunse ale personajului și ale întâmplării-cartea
dă sens realității în construcția ei, adevărul apare nu ca adecvare la
realitate, ci ca dovadă a realului”.
„ Amestecul
de ficțiune, fantastic și real se face fără a uza de nici un fel de frontiere.”-
-scriitura
lui Mukarami înseamnă fraze scurte, precise și fluide, și multe descrieri
amănunțite. O asemenea scriitură permite cititorului grăbit să se lase acaparat
de lectură în absența vreunui stres posibil.”
Sursă de
informație-dar și ...reamintire a romanelor citite de-a lungul timpului, cartea
scriitorului Florin Dochia se adresează în primul rând celor interesați de
critica literară și istorică a timpului prezent și mai apoi publicului larg.
Aflăm astfel că:
Marele
premiu pentru Roman s-a acordat de către
Academia Franceză în 2020 creatorului de viață scrisă, jurnalistului Etienne de
Montety pentru romanul său „La Grande Epreuve”(Marea încercare) carte care s-a
inspirat din atacul de la Saint-Etienne prezentând mecanismele violenței,
inevitabile atunci când o religie devine paranoidă.„-fiind în ultimă instanță
un roman cu adevărat creștin”.
Pentru anul
2021 scriitorul Emilienne Malfatto a câștigat premiul „Goncort” pentru cartea
„Că pentru tine curge Tigrul”-unde acțiunea e situată în Irakul rural modern și prezintă o tânără fată într-o
relație romantică în afara căsătoriei. Autoarea pictează un portret al dezastrului în Irakul pe care-l cunoaștea
bine. Tânăra e sortită morții-„deoarece o fiică moartă este mai bună decât o
fiică mamă”-roman scurt ca o tragedie antică, dar este o dramă contemporană.
Amis-fratele mai mare-cel ce-și va ucide sora doar pentru faptul că este
însărcinată iar viitorul soț nu se va
mai întoarce niciodată din război. Imaginea „sângelui” și a „negrului” sunt
peste tot în roman:
„sângele
oamenilor care merg la război și nu se mai întorc niciodată”;
„sângele
fecioarelor care sunt mândria soților”;
„sângele
femeii necredincioase care trebuie să moară pentru a salva onoarea familiei”;
„negrul
tunicilor islamice care patrulează pe Tigru, fumul negru care scapă dintr-un
nou atac”.
Premiul
cărții incorecte care a fost creat în 2006 se referă la acei scriitori/ cărți, istorici/
romancieri care au succes la public prin
scrierile lor tocmai din cauza „incorectitudinii lor”-de a se înscrie
împotriva curentului gândirii unice iar în 2017 a fost acordat istoricului
Camille Pascal-fiind o carte de istorie în care autorul „s-a angajat în lupta
pentru salvarea identităților”construind în poporul francez acel sentiment de „ales”,
în acel prim pământ fertil pentru toate umanismele, se amintește pe bază de
fapte că: „timp de 15 secole credința în Dumnezeu a fost adevăratul motor și
singura justificare a celor care au guvernat Franța, în roman bogata istorie a
Franței ni se dezvăluie încă o dată și ne încântă.”( Poporul francez, noul
popor ales al Noului Legământ, Franța-o nouă țară promisă și regii ei, Noul
David și Noul Iisus, regele Ludovic cel Sfânt răscumpără Sfânta Coroană de Spini
de la Împăratul Bizanțului, o face ca să „îl aducă pa Cristos în Franța și să
facă din Paris Noul Ierusalim).
Philippe
Joyaux-cunoscut ca Sollers scrie romanul „Beaute” (Frumusețe) care ar fi de
fapt un set de cronici scurte legate de un fir: dragostea naratorului pentru
Lisa, o grecoaică tânără, pianistă talentată care susține recitaluri în lumea
întreagă. Cu această ocazie se descriu frumusețile Greciei antice/ ale
Atenei-se amintesc poeții care s-au inspirat din operele grecilor antici iar
comentariile despre frumusețe încântă cititorul: ( „Frumusețea este insolentă,
ea crede numai în sine, insultă legea și credința”).
Probabil că
o parte din ficțiunea ce o conține un roman ar aparține realității( redată în
mod artistic) acest lucru îi determină pe unii cititori să se identifice cu personajele din roman.
Acesta e și subiectul articolului
„Ficțiuni cu tărăboi” scris de criticul literar Florin Dochia.
Autoarea
Emilie Freche după ce scrie un roman inspirat din atacurile de la Betaclan
scria că:
„ambiția mea
cu acest roman a fost de a explora modul în care am putea trăi împreună în
societatea franceză după atentate, atât
pe plan intim, cât și colectiv...toți scriitorii sunt inspirați de realitate
sau de propria experiență, ceea ce este, în sine, însuși principiul
scrisului...autoarea explică și se explică...Nu luați romanele drept
realitate! Să lăsăm ficțiunii ce-i al
ficțiunii și realului ce-i al său. Și așa nu fugim de adevăr!”
La secțiunea
a la francaise „Despre scrierea inclusivă” care să numească atât scriitorii
bărbați sau femei:
„această
scriere numită inclusivă e o armă puternică întru vizibilitatea femeilor...
-franceza e
o limbă suficient de liberă pentru a accepta orice expresii...
-nu trebuie
să fii șocat de „ o doamnă ministru”...
-tradiția ar
trebui să primeze...
-90 la sută
din francezi s-au pronunțat contra scrierii inclusive într-un sondaj publicat
de Le Figaro iar la români se folosește( „Doamna Director... )”.
În articolul
„Progresul și progresismul” se reamintesc ideile filozofului Immanuel Kant care
„identifica progresul ca fiind o mișcare de îndreptare de barbarism și
apropiere de civilizație iar gânditorul Marquis Condorcel credea că progresul
politic ar implica dispariția sclaviei, creșterea alfabetizării, diminuarea
inegalităților dintre sexe, reformele închisorilor dure și declinul sărăciei.
În „Artă și
alienare”:
-o
veritabilă operă de artă este ceva care a fost produs cu intenția de a suscita
o contemplare dezinteresată...
-arta-ea nu
mai furnizează cunoștințe-precum știința, ci o cunoaștere de tip spiritual,
interioară, prin emoții, prin sentiment, trăiri valoroase prin ele însele, prin
impactul particular și irepetabil;
-modernismul
va relua tema autonomiei artei...
-artistul a
progresat mult în câștigarea libertății sale față de moralism, mercantilism,
utilitarism, fluturând drapelul autonomiei...
-arta se
înstrăinează, se separă de restul societății...
-romanul
este o forță cu greutate în viața culturală a societății...
-existența
artei murale-graffiti-care conservă istoria locală la Philadelphia.”
Să fie
postmodernitatea definită ca o civilizație dominată de mass-media?
Se incearcă
o definire a postmodernității în care:
-„discontinuitatea
îngrijorează ( Vicor Hugo);
-eliminarea
legăturilor face ca lucrurile să se lovească unele de altele;
-realul
îmbracă hainele iluziei;
-refuzul
timpului;
-înlocuirea
colectivului prin individual, a generalului prin particular.”..etc
Scriitorul
Florin Dochia e optimist( „Există scriitori vii?”) în ceea ce privește
receptarea operelor literare de către tinerii de azi, unde există o Românie
paralelă cu cea etalată la televiziuni sau cum ar zice actorul Dan Puric
-există o Românie „profundă” chiar și la tineri.
Confruntarea
poeziei cu filozofia în articolul „Viziune și clarviziune”:
-poezia dă întâietate
și valoare mișcării, vieții, filosofia e reflexie asupra fluturelui din
insectar iar poezia e reflecție asupra fluturelui care zboară...
-niciodată
rațiunea nu a putut explica emoția estetică...
-nu e
suficient să fii filozof, dacă nu ești cât de puțin și poet...
-muzica este
cea mai înaltă filozofie, aș adăuga cu
materialul cel mai...imaterial...
-filozoful
este cel mai bun pentru a formula întrebări, să nu i se ceară răspunsuri...
-poetul va căuta
umbrele obiectelor adevărate iscate de lumina soarelui...
-poezia
devine speculativă și se va înălța la nivelul clarviziunii...
-Novalis:
poezia este cheia filozofiei...lumea trebuie să fie romantizată, poezia
romantică este o poezie universală și progresivă...
-poezia își
reafirmă propriul adevăr... oferind în același timp hrană pentru gândire și
pentru trăire, în și prin limbaj, poetul este conceput ca un artizan sau un
lucrător al limbajului, știe că nu poate exista creație la comandă...
-poezia este
atât cuvânt, cât și provocare tăcută, disperată a ființei noastre, rezistentă
la degradare, imperisabilă...e singura care triumfă vizibil asupra morții
materiale...
-așa este
frumusețea, frumusețea adâncului mării, care a apărut încă de la începutul luminii
noastre, uneori ridicol de conștientă, alteori luminos prevenită...”
Jean-Pierre
Richard: „a promovat o critică empatică, ce ascultă ecourile afective și
senzitive, descifrând peisaje psihice mai degrabă decât explicații, obsesii și
fantasme-mai degrabă decât forme. Această cronică descrie jocul de lumini
primite și trimise.....și vorbește imaginarului nostru despre imaginarul
scriitorilor. Se referă apoi la elementul tematic care permite ordonarea
diversității textului, după lectura textului abordarea psihanalitică a lui și
elementul formal....Tematică, psihanaliză, formalism-o triadă ce sintetizează
trei mari orientări ale Noii Critici. Critica deschide operele, ea pune în joc
în texte în permanență înțelegerea
diferită a marilor scriitori. Este o critică a descoperirii.”
Scriitorul
acestei cărți Florin Dochia se aliază ideilor de mai sus-ridicându-se în
peisajul „Literelor” cu eleganță și noblețe.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, membru UZPR, Ulmeni, Maramureș, 2023
-
