Se afișează postările cu eticheta Gențiana Groza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gențiana Groza. Afișați toate postările

luni, 2 decembrie 2019

O FRUMOASĂ ÎNTÂLNIRE CU ELEVII


De îndată ce pășesc într-o școală mă prinde un dor nestăpânit să fiu   încă odată  profesoară de biologie. De aceea am primit cu drag propunerea  doamnei învățătoare  Gianina Vanca de la Colegiul Național clujean ,,Emil Racoviță,,  să  îi cunosc pe elevii săi din clasa pregătitoare.  Cu o zi înainte de a ne întâlni,  dumneaei a primit vizita foștilor săi  elevi  care sunt acum în clasa a V-a. Aceștia i-au mulțumit fiindcă i-a învățat să fie silitori la carte, ascultători de părinți, cu comportament adecvat în societate.Primele  lor rezultate concretizate prin notele apărute în catalog sunt dintre cele mai bune.Mă aflu în sala de clasă și mă împrietenesc cu viitorii cititori ai versurilor și povestirilor compuse  de mine din dragoste pentru ei. Doamna învățătoare i-a învățat cântece pentru întâmpinarea Zilei Naționale a României. Mă alătur glasurilor cristaline  cântând odată cu ei.Le prezint câteva dintre cărțile cu versuri și povestiri despre cățeluși, iepurași, pisicuțe și le citesc poezii potrivite vârstei lor: Sulfinică, O pisică și-un cățel, Stopul.   

STOPUL

Pe ger aspru sau pe ploaie
Ori când vântul pomii-îndoaie,
Un prieten stă pe stradă
Trecătorii să îl vadă.
Este stopul care spune
Cui ascultă, reguli bune

Și pe rând câte-o culoare
Ajută la traversare.
Roșul este-acela care
Zice:,,Stai, pericol mare!
Interzisă-i traversarea!,,
Te anunță, clar, culoarea.

Galbenul te pregătește
Și atenția-ți sporește,
Căci șoferul, câteodată,
Are pană la o roată,
Poate-i amorțește mâna
Sau, mai știi, nu-i ține frâna...

Verdele-ți arată, iată:
,,Treci strada cât e de lată!,,
Căci mașina stă o leacă,
Pietonul ca să treacă
Și-i aruncă o privire
Stopului, drept mulțumire.
(din vol.,,Sulfinică,,Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013)


Gențiana Groza 


miercuri, 16 octombrie 2019

EPIGRAME



NEVASTĂ ÎNȚELEGĂTOARE
Pe bărbat l-a-ncărunțit
Cu limbajul ascuțit,
Dar promite că se schimbă
...După un transplant de limbă!

COMPLIMENTE RECIPROCE
După multă vreme fără să se vadă,
Două  cam trecute, se-ntâlnesc pe stradă:
--Câte-ar vrea s-arate tinere ca tine!
--Mulțumescu-ți dragă, nici tu n-arăți bine...

BUNICA-I TOT BUNICĂ
Zic către nepoțelul meu:
--Am obosit, sunt om și eu...
Mă corectează fără frică:
--Tu nu ești om, tu ești bunică!

DECLARAȚIE DUPĂ O ÎNCĂIERARE
De-njurat eu n-am habar,
Doar sunt om cuminte,
Îl pupai la un pahar,
De-i sări un dinte!...

FARMEC AMEȚITOR
Parfumată și frumoasă,
Îl dă gata pe un june,
Cu mărgele, arătoasă
...Pălincuța cea de prune.

BINEFACERILE INTERNETULUI
Spargi semințe-n casa ta,
Dai un ,,like,, intri-n rețea
Și nu mai ești singur cuc,
Ești în ceata lui ,,facebook,,!

ÎNTÂMPLARE-N AVION
Anonim în avion,
S-a crezut că e spion
Urmărind cum făcea saltul
Nevestica lui cu altul...

ANTIGRIPALĂ
Deși virusu-i rebel,
Nu mă tem deloc de el,
Mă dezinfectez fiindcă
...Fac gargară cu pălincă.


Autoare: GENȚIANA GROZA, CLUJ-NAPOCA, CENACLUL SATIRICON 

marți, 1 octombrie 2019

GENŢIGRAME


TANKA în septembrie

La ceas de toamnă
în lumina zorilor
frunze aurii
            trandafirii înfloriți
            mângâie peisajul

VIN ALEGERILE, VIN!...
DORINȚA SOACREI

Vrând să fie Președinte,
S-a înscris soacra pe listă;
Au respins-o, că-înainte
A fost șefă comunistă.

Și așa cum le stă bine,
După soacră, nora vine:

DORINȚA NURORII

Nora s-a gândit și ea
Ca să fie cineva,
Până să fie decisă
Lista lungă-a fost închisă!




                           Gențiana Groza


sâmbătă, 14 septembrie 2019

PAGUBĂ LA FESTIVAL

Amator de festivaluri
Într-un mediu zgomotos,
Și-a pierdut câinele-n valuri,
Rătăcind după un os.


Gențiana Groza

luni, 2 septembrie 2019

TANKA


Noapte cu zăduf-
cântecul cocoșilor
prevestind zorii-
            printre cârciumărese
            un zvon timid de toamnă


                             Genţiana Groza

luni, 12 august 2019

O pisică silitoare cu o mamă iubitoare


De curând pisica Filica a sosit la noi în curte cu un pui  drăguț care seamănă cu ea, cu blana gri, tărcată. Se deosebește de mămica ei printr-un plastron alb, elegant, pe piept, ceea ce îmi arată că moștenește gene de la tăticul ei, un motan pe care l-am văzut prin preajmă. Filica este familiară cu tot ce înseamnă curtea noastră și grădinile celor doi vecini. Se cațără cu agilitate pe garduri, sosește la masă când îi e foame, ba face și mofturi, nu mănâncă orice. Se vede că are ea pe aproape un stăpân care îi cumpără boabe speciale, că doar ea n-o fi oricine! Și iată-o pe Mărunțica, fiica ei, apărând pe sub terasa casei, speriată nevoie mare! Filica o cheamă să mănânce alături de ea și ceea ce remarcăm, renunță la hrană în favoarea odraslei sale. După ce Mărunțica roade cu dințișorii ei hrana din vas, fuge iar speriată și se ascunde de noi. Câteva zile au tot venit împreună  atunci când ne așezam la masă pe terasă. Încearcă să mai sugă lăptic dar e refuzată, ajunge, parcă vrea să i se sugereze...De   mieunat nici vorbă! Glăsuiește numai mămica, se vede treaba că  fiica este cam timidă. N-au trecut însă  prea multe zile și Mărunțica a sosit singurică, cu tot mai mult curaj. Nu se sfiește și miaună cu glas din ce în ce mai poruncitor, să vină ospățul! Ce rapid a învățat să se poarte singurică deși este încă mică!...Cât de normale par regulile de comportare în lumea pisicească!...Sunt convinsă că Filica o supraveghează atât cât se poate și e mândră că urmașa ei e o ființă silitoare, iubirea ei fiind cu atât mai mare.


                                                       Gențiana Groza

luni, 22 iulie 2019

TANKA


La sfat cu luna-
caldă rugă maternă
trimisă spre cer-
         în evantaiul nopții
         numai gânduri senine


                                      Gențiana Groza

duminică, 7 iulie 2019

ÎNTÂLNIRE LA 20 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI


Cum trec anii!...Trec decenii!..
Se-întâlnesc iar liceenii
După-un timp, a doua oară.
Gândurile își măsoară
Și pășesc din nou în clasă
Iar emoția nu-i lasă
Și se uită împrejur;
Fiecare-i om matur
Ce-a trecut deja prin viață.
Stând în bancă, se răsfață
Retrăind clipe de care
-Și amintește fiecare.
…E o dulce armonie,
Se stârnește veselie,
Bucuria le dă roată
Sunt elevi încă odată!...
La catedră-n fața lor,
Chipul profesoarelor
Evident, de vremi brăzdat,
Este iar înviorat,
Inima din plin vibrează,
Tinerilor le urează
Viață lungă și cu spor
Toate bune tuturor!

                                            Gențiana Groza




vineri, 5 iulie 2019

VRAJA NUCULUI



Se poate spune orice despre relațiile dintre viețuitoarele de pe lângă casa omului, în nici un caz că sunt lipsite de sociabilitate! Un câine și o pisică leagă prietenie de îndată ce le chemi să mănânce câte ceva. Ei, dar nu chiar orice…Să ne gândim puțin cum au ajuns ele, canidele sau felinele, cu strămoși sălbatici, să se gudure pe lângă picioarele bipedului cel atotputernic zice-se, pe planeta pământ, pe lângă Homo Sapiens(mai puțin înțelept ca odinioară). Iată-ne pe mine și pe soțul meu în curtea  casei de la Tinca, vizitați de pisica Filica, aterizând de undeva din vecini. La început timidă, apoi din ce în ce mai îndrăzneață, miaună lingușitoare să-și primească zilnicul tain. Până ce într-una din zile s-a urcat pe masa de pe terasă încercând să guste din farfuria  mea cu mâncare să se convingă dacă nu cumva ne înfruptăm din cine știe ce bunătăți și  dumneaei îi oferim ceva mai  puțin gustos. Se înțelege că   așa ceva nu îi este îngăduit și e certată! Nici o problemă, vine în continuare a doua zi și cu glasul ei de soprană,  ni se strecoară printre picioare și așteaptă  să fie hrănită, ceea ce se îndeplinește desigur…Și ca singurătatea să nu ne dea cumva târcoale,  aproape de gardul înalt de scândură ,se aude un pufăit special, semnalându-și prezența un câine de pe la a doua casă de la noi. Scăpat se pare  de la vreun incident  cu alți câini, are pe spate blana  alb roșcată scărmănată binișor…Mănâncă lacom ce-i dăm, semn că are nevoie să se întremeze. E mai puțin mofturos decât Filica. Îl numim Dulu, doar trebuie să îi respectăm prezența, să îl strigăm pe nume, nu-i așa? Dulu și Filica  sunt poate atrași de umbra generoasă a nucului din curte, altfel de ce ne-ar tot da târcoale? Știu că îmi veți zice, cei doi vin la mâncare, așa o fi, mai știi? Pe arșița  lunii iulie numită popular așa de potrivit ,,Cuptor,,, totul e posibil! Mai cu seamă că am avut până acum și în iunie tot un soi de cuptor! Noaptea trecută am deschis fereastra dormitorului în fața căruia se află nucul nostru adus din Cluj acum peste 14 ani. Aerul curat de afară m-a înviorat pe dată. Pe un cer senin superb se proiecta imaginea nucului, ca într-o scenă de film. Stele de diferite mărimi sclipeau uimitor!...Printre astre zbura  un avion a cărui lumină se zărea parcurgând distanțele aeriene.
                            Noapte de Cuptor-
                                  silueta nucului
                                         sub cer înstelat
Gențiana Groza     

                         



duminică, 30 iunie 2019

GENȚIGRAME

lângă bloc /unde nu mai e un loc

Ocupare abuzivă

Mi-am plătit loc de parcare.
De lipsesc măcar o zi,
Mi-l ocupă fiecare
Ne zicând măcar mersi!

Inflație de automobile

Toți din casă au mașină:
Tata, mama și doi fii,
În curând, parcarea-i plină
…Și pe Marte, într-o zi.

                                   Gențiana Groza


luni, 10 iunie 2019

LUI EMINESCU

      
Mirific astru viu lucește
Ivit  pe cerul plin de  stele,
Hlamida mândră strălucește
Alunecând ușor spre ele.
Iluminează și pământul,

Eterne stihuri se-înfiripă.
Miresme-n adiere, vântul
I-aduce șoapte-în orice clipă.
Naintea stelelor, cu harul,
E bardul ce-a știut să scrie
Scrisori ce-au depășit hotarul.
Condeiul său și azi îmbie:
,,Unde ești tu, copilărie?,,


                    Gențiana Groza

joi, 28 martie 2019

TANKA

Zumzet de bondari-
corolele florilor
dăruiesc nectar
         rând pe rând vin nuntașii
         la ospățul livezii


Gențiana Groza

marți, 5 martie 2019

Epigrame

Liceanul alintat

Domnul Goe s-a schimbat
Fiindcă a evoluat,
,,Dumnealui,, vine la școală
Cu mașina personală.

Grija adolescentelor pentru ,,look,,

Rochiile au dat gata
Și pe mama și pe tata,
Profesoarele-s în formă
…Ele poartă uniformă.


                                    Gențiana Groza

vineri, 1 martie 2019

TANKA


Îmbrățișare-
ghiocei și zambile
ivite în dar
            în lumina mângâind
            dulcele plai românesc

Embracing-
snowdrops and hyacinths
emerged as a gift
            in the light that fondle
            sweet romanian realm


Gențiana Groza

marți, 26 februarie 2019

TANKA

Gângurit de prunc-
petale de ghiocel
abia răsărit
            în lumina zorilor
            revărsate peste sat

Cooing of baby-
petals of snowdrop
recently sprung
            in the  dawn  light
            spread over  the village


traducere Gențiana Groza

duminică, 17 februarie 2019

COPILĂRIA, DULCE ÎMBRĂȚIȘARE



M-au purtat pașii pe serpentinele vieții cu iuțeala clipelor, întocmai precum se întâmplă oricărui seamăn de-al meu. Am profesat cu dăruire la catedra de Biologie, domeniu care mi s-a potrivit mai mult decât puteam spera în anii adolescenței. Aveam să mă bucur de o perioadă fertilă în activitatea mea  ca dăscăliță la actualul Colegiu Național ,,George Coșbuc,, instituție care împlinește anul acesta 100 de ani de la înființare. A fost primul liceu de fete din Transilvania, înființat la 1 septembrie 1919   sub numele Liceul  ,,Regina Maria,, . Îmi amintesc de aniversarea a 75 de ani a Liceului în anul 1994, când eram  diriginte a unei clase liceale. Eram alături de colegii mei învățători și profesori la un eveniment cu totul deosebit. Începusem să public poezie și mă contopisem fără să vreau cu visele elevilor mei dragi, în poemul intitulat
ADOLESCENȚĂ
 Sunt anii când în piept fiori
De caldă primăvară vin
Și se adună dor cu dor
Iar mâine pieptu-ți fi-va plin.
Căci grabnic dorurile chemi
De frunză, de iubit, de carte
Și se adaugă în vremi
Iar firul deapănă departe…
Spre înapoi un gând fugar
Îl vei chema din când în când,
Să retrăiești un clip măcar
Din timpul când sperai visând.
Vei savura un vis splendid
Plutind pe-un fulg plin de lumini,
Misteriosul gând candid,
Din anii adolescentini.
( din volumul pe Punte…peste punți, București, 1994)
Și iată că după mulți ani de când m-am pensionat, am primit invitația colegelor mele învățătoare Simona și Luminița, să mă întâlnesc cu elevii a două clase a treia care ar dori să cunoască o fostă profesoară a Colegiului în una din zilele săptămânii de ,,Școală Altfel,,. În sala festivă a Colegiului unde am intrat cu mare drag, am cântat împreună cu copiii versuri de iubire a pământului natal, pe melodia marelui nostru muzician George Enescu. Am dat glas deopotrivă Imnului Europei.Ne-am contopit laolaltă ritmurile inimilor într-o serbare pornită din iubire pentru vers, pentru cântec, pentru frumusețea trăirii clipelor de școală altfel, fără teme, fără note. Copii frumoși, copii educați, unii dintre ei cu talent la compunere în proză, așa cum ne-a dovedit Lavinia, eleva care ne-a citit un fragment din povestirea ei, făcându-ne curioși, așteptând să aflăm curând ce se va fi întâmplat mai departe după ce eroina ei a ajuns la un hotel din Paris. Mi-au făcut o frumoasă surpriză Maia și Tea,  eleve care au recitat cu talent două dintre poeziile mele despre căței și pisicuțe. Copiilor li s-au citit, anterior acestei întâlniri,  povestiri pe care le-am publicat pentru ei, astfel că dialogul dintre noi a decurs spontan, fără inhibiții. La finalul întâlnirii cu ei, copiii m-au înconjurat apropiindu-se cu căldura sufletului lor de mine, zicându-mi: ,,vă putem îmbrățișa? ,,.Desigur gestul lor a creat o punte admirabilă între ei, copiii de azi și mine, născută cu mult mai devreme, cea care le-a mângâiat creștetul  cu versul și povestirile despre gâze și flori. Căci ce e copilăria decât o dulce îmbrățișare divină înscrisă în gene din clipa în care am ieșit la lumină și am pornit pe calea  unică a fiecăruia dintre noi? 

Gențiana Groza 

marți, 12 februarie 2019

GENŢIENE




RONDELUL PRIMĂVERII

Se-ntrec în cântec guguștiucii
Ne-anunță ei pe noi, uitucii,
Că am uitat de primăvară
Și iată că-i prezentă iară.

Plouă cu picuri de chitară
Ce bat discret la geam, spre seară,
Se-ntrec în cântec guguștiucii,
Ne-anunță ei pe noi, uitucii…

Senină floare-albastră rară
Ici, colo codrul îl presară,
Dansează mâțișorii luncii,
Ies ghiocei cu frunze lucii,


Se-ntrec în cântec guguștiucii.


TANKA

Ultimul petic
de omăt în livadă-
muguri de caiși
            de pe tinere ramuri
            visează primăvara

Last patch
of snow in the orchard-
apricot sprouts
            on the young branches
            dream the  spring

Zi de Făurar-
omul de zăpadă topit
astâmpără setea
            bradului înălțat
            în inima parcului

February day-
melting snowman
quench the thirs
            of the fir tree growing
            in the heart of the Park

Gențiana Groza

luni, 11 februarie 2019

DORULE, UNDE ALERGI?

--Spune-mi dorule, când pleci,
Unde vremea ți-o petreci?
--Poposesc la o fecioară,
Povestesc cu ea spre seară,
Îi mângâi cosițele
Și-i încâlcesc ițele.

--Dorule, unde alergi
Clipele să le culegi?
--Ia, eu fug la maica ta
Care suferă biata,
Să îi mângâi inima
Că-i amară soarta sa.

--Zi-mi măi dorule fârtate,
Nu-ți e dor de libertate?
Nu auzi frunza foșnind
Și crenguța tot doinind?
N-ai zbura spre ceea lume
Călare pe-un roib în spume?

--Liber să fiu tot oi vrea
C-așa este firea mea,
Dară codru-i răvășit
De hoți de lemn chinuit,
Mlădițele i-s puține,
Slabe, chiar de gerul vine…

--Dorule, tot dor rămâi
Ca în zilele dintâi.
Tu dă în lume de știre
Că românu-i cu iubire,
Pruncii nu-i lăsa să plece
Că departe doru-i rece...

Pe părinți tu să îi ții
Ici, aproape de copii,
Pe bunici lângă nepoți,
Soața bună lângă soț,
Vatră dulce să le fie
Țarină de Românie!

Cetina de brad, la strungă,
Mugurii din plop s-ajungă,
Să-îndrăgească păsări toate
În pădurile curate,
Fără năpârstoci și furi
Prădătorii de păduri!

Gențiana Groza





marți, 29 ianuarie 2019

GENŢIGRAME



,,IMUNIZARE,, ÎN PLIN SEZON DE GRIPĂ

Îmbrăcat sumar, afară
Pe un ger cumplit, se-așază
Pe o bancă și fumează
…Se-încălzește la țigară!

COMPLIMENTE ADRESATE UNEI SOŢII

Din lunga fericire ce-am avut
Cu tine, dragă soață împreună,
Nimic nu-i lipsă, poate doar
…Un pic de liniște și-o vorbă bună.


                                         Genţiana Groza