Statuie vie la cerșit în Oslo, șef la Cultură în Parlament

 Iulian Bulai este cel care, înaintea Crăciunului din 2019, vrând și el, ca tot politicianul, să dea creștinilor un „mesaj”, afirma că Iisus provine „dintr-o familie foarte ciudată” și are „o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

Iată ce spunea el atunci despre Nașterea lui Iisus: „Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi”, scria deputatul Bulai.

Pentru că, probabil, viziunea lui coincide cu ideologia USR-PLUS, Bulai nu numai că n-a fost admonestat în vreun fel la partid, dar a fost trecut din nou pe liste, este acum la al doilea mandat de deputat, fiind chiar promovat într-o funcție de conducere, aceea de președinte al Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.

Dacă, pentru Bulai, sărbătoarea Nașterii lui Iisus poate fi batjocorită în fel și chip, așa cum s-a văzut, în schimb, sacrosante și literă de evanghelie sunt pentru el măsurile privind pandemia! Cam asta este ierarhia. Faptul că TVR a îndrăznit să difuzeze un program în care aceste măsuri erau ironizate constituie pentru Bulai o blasfemie. Iată ce scria el pe facebook în a doua zi a anului: „TVR1 a avut de Revelion un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanțare socială. Cu oameni declarați fani ai teoriilor conspirației. (…) Permiți dezinformare pe bani publici, la televiziunea publică, în plină pandemie. În prime time. De Revelion. Adică sabotezi măsurile de împiedicare a răspândirii bolii. Voi chema în curând la Parlament reprezentanții CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situații”, amenința Bulai.

Biografia lui Bulai merită consultată pentru că reprezintă un prototip pentru USR-PLUS, această colecție de chichirăi și năsui parcă trași la ștanță, care au fost parașutați nu se știe cum direct în Parlamentul României și careau avut cam același mod de viață, cu unele mici diferențe de spațiu și timp.

Bulai s-a născut în 1987 la Roman. Acum domiciliază la Oslo, dar dorința sa irepresibilă de a salva neapărat România l-a adus pe meleaguri mioritice direct în USR-PLUS. „Pur şi simplu am simţit că nu mai puteam să stau deoparte”, se confesează patriotul Bulai.

În vara lui 2003 a fost pentru prima dată în Norvegia, „în vizită la cele două surori care lucrau acolo”. La Oslo a reușit să-și strângă bani de liceu „din adunat sticle, dar mai ales din împletit baloane pe strada principală şi prin bâlciuri”.

Cu banii strânși, din toamnă a început Liceul Catolic din București, dar, după numai un trimestru, în ianuarie 2004, se transferă la Liceul Franciscan din Roman în care, așa cum mărturisește, „a fost expus tainelor filosofiei, teologiei, sculpturii, literaturii, teatrului şi limbilor străine”.

Cu această „expunere la taine” avea să vagabondeze prin lume, colecționând „licențe” și „masterate” care mai de care mai răsunătoare pentru cv, dar despre care nimeni nu știe cât sunt de reale.

În numai 8 ani, „marchează” înscrieri la tot felul de școli și cursuri, dar fără a încheia cap-coadă o facultate, așa cum sunt regulile universitare de pretutindeni.

În 2008, la 21 de ani, se înscrie la o şcoală de arte privată în Oslo contra unei taxe şcolare de aproximativ 10.000 de euro pe an, bani pe care nu-i avea. Dar, pentru că „a fost înzestrat cu darul sculpturii”, Bulai a găsit soluția, făcând pe statuia vie și cerșind cu pălăria întinsă pe trotuare: „Mi-am confecţionat mască şi un costum impecabil înfăţişându-l pe Henrik Ibsen şi, în cursul a două luni de ^performance^ pe stradă, am reuşit să adun aceşti bani, plus banii de care aveam nevoie pentru întreţinere”.

Apoi, s-a angajat cu „jumătate de normă ca administrator şi clopotar la o biserică luterană”, dar, în subsidiar, a avut și o performanță extraordinară: „Limba norvegiană mi-am însuşit-o în cursul a şapte luni”!. Iorga era un biet copil…

„Între timp” (la el este tot timpul ceva „între timp”!) spune că „a aplicat şi a intrat la Academia Națională de Arte din Oslo”. Dar brusc „a decis să învețe intensiv limba italiană” și pleacă la Firenze, pentru o „consolidare a cunoştințelor de limbă italiană acumulate imediat după liceu” când, ne spune dl deputat, „am petrecut 4 luni la Huşi (România), unde am studiat (!) limba italiană şi cursuri de dezvoltare personală”.

După academia hușeană de limbi străine și fiind „pasionat de portugheză”, Bulai se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Lisabona, simultan fiind și „student al Academiei de Arte Frumoase” din același oraș; după care anunță un dublu masterat în Norvegia şi China; urmează Language and Culture University din Beijing, dar și China Central Academy of Fine Arts, tot din Beijing; anunță „alt master în relaţii internaţionale şi diplomaţie culturală”, la Berlin și Siena (Italia); mai lucrează în Islanda şi Republica Capului Verde, „pentru delegaţiile Uniunii Europene din aceste două ţări”.

În pofida unui asemenea program academic încărcat, Bulai are răgaz, totuși, și pentru viața personală, astfel că, în februarie 2013 s-a căsătorit taman în China „cu Eva Marie în biserica Romano – Catolică Wangfujing din Beijing”.

După atâtea cursuri multi-lingvistice, școli enciclopedice, zdrăngănit de la funia clopotului, stat nemișcat într-un picior, cu smag pe față și ochii pe pălărie, curse de avioane între orașe de pe trei continente ș.a. – totul în numai 8 ani – este explicabil că începe să te doară capul…

În 2016, la finalul unor „masterate” și „licențe”, ca shaorma fără număr, cu de toate, Bulai înregistra și o modestă datorie de aproximativ 28.000 euro la statul norvegian, „sumă pe care va trebui să o plătesc în următorii 25 – 30 de ani”, scrie el pe blogul personal.

Drept pentru care alege cea mai sigură sursă de returnare a împrumutului: să devină parlamentar în iubita lui țară de fraieri.

Prin urmare, nemaiputând să stea într-un picior cu frișca pe față și pălăria la cerșit între picioare, a venit în România, unde, la 29 de ani, a căpătat și primul său loc de muncă – direct deputat.

Brusca „simțire” a datoriei care l-a cuprins față de țară și popor este descrisă de Bulai cu mult patetism: „După opt ani de experienţe academice şi profesionale, am decis că a venit momentul să mă implic în viaţă comunităţii de unde am plecat. Pur şi simplu am simţit că nu mai puteam să stau deoparte. Sunt în USR pentru că toate aceste forţe noi ale vieţii civice şi politice din România simt că trebuie să se solidarizeze pentru a trimite oameni curaţi în Parlamentul României. La alegerile din 11 decembrie 2016 am fost ales deputat USR Neamț și am început deja, alături de colegii de grup parlamentar, să lupt împotriva abuzurilor Guvernului în exercițiu”, își încheie Bulai autobiografia romanțată publicată pe site-ul personal (https://iulianbulai.ro/despre-mine/biografie/).

Biografia acestui lider politic aflat la putere, pus șef peste politica legislativă în domeniul Culturii naționale, explică halul în care a ajuns România și, mai ales, ce ne așteaptă în viitor. Personajul este primul care, după revelionul recent, al cărui program a cuprins destule ironii la adresa lui Iohannis, a ieșit la atac împotriva TVR, anunțând că se va ocupa de schimbarea conducerii televiziunii publice și eliminarea pesediștilor din consiliul de administrație: „Firea, Olguța și Dăncilă au plecat. Doina Gradea trebuie să plece din TVR și să ia cu ea și pe partenerii PSD care au mai rămas acolo. Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie și începem curățenia”. Nimic despre vreo plângere penală?

Autor: Octavian Stireanu

Sursa: cotidianul.ro

IULIAN BULAI ȘI SCHILODIREA ROMÂNIEI PRIN MECANISME ȘI PÂRGHII

 MOTTO: 

„Discuție cu mama, acum 30 de ani. Aveam 2 ani și jumătate:

– Mamă, o să vină și la noi minerii?

– Nu, mamă, nu ajung ei până aici.

– Nea Nicu e miner, mamă. Merge și el acolo?

– Nu. Că el nu e cu Iliescu. Familia noastră nu e cu comuniștii.

Nu vom uita abuzurile FSN și ale lui Ion Iliescu!”( Iulian Bulai, 13 iunie 2020)

……………………………………………………………………………………………………..

Dacă nu s-ar fi avântat să se certe cu Mugur Mihăescu, nimeni n-ar fi știut cine e Iulian Bulai, acest parlamentar USR cu memorie de elefant, din moment ce redă cu atâta acuratețe discuția de mai sus, care a avut loc pe când dânsul încă molfăia suzeta și făcea, cu mândrie, parte din prima generație liberă care beneficia de binefacerile PAMPERS-ului… Avantaj Mugur Mihăescu, deoarece toată lumea, în schimb, știe, nu-i așa? cine e Leana lui Pârțag!

Dar cum „ciocnirea civilizațiilor de la TEVEU” s-a produs, publicul, fermecat, a aflat și de existența lui Bulai! Numai că Iulian Bulai a existat și înainte de a se certa cu Garcea pe tema Revelionului de la TVR 1 (prilej cu care Mugur Mihăescu și echipa au luat în tărbacă nu numai măsurile anti-pandemie ci și chiar pe cel mai cunoscut partizan al spălatului pe mâini, ciiineee… eeeesteee…. geeeneeraaaluuul…? Klaus Werner Iohannis!)

Să ne întoarcem în 2016… atunci, Iulian Bulai scria, cu mult talent, următoarele:

„În anii de după intrarea României în UE am fost martorii multor factori care, puţin câte puţin, au scuturat România de pleava comunistă şi cu paşi firavi au pus umărul la consolidarea statului de drept . Nu am cum să nu amintesc reformele în justiţie, contribuţia Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar şi toate beneficiile care au survenit din deschiderea României faţă de Europa. În momentele cele mai grele ale democraţiei româneşti, gândindu-mă la dimensiunea federală a Uniunii Europene, mă întrebam DE CE NU AM BENEFICIAT ŞI DE PÂRGHII DE INTERVENŢIE DIN PARTEA UE , CI DOAR DE MECANISME DE VERIFICARE ŞI COOPERARE” (Iulian Bulai, specialist în diplomaţie culturală, membru al Fundaţiei CAESAR, 14 ianuarie 2016)

Sublinierea din textul de mai sus îmi aparţine. Iulian Bulai este născut în 1987. Fragmentul de text este extras dintr-un editorial care îi aparține, editorial cu numele „Baroane, de Mircea Cărtărescu” și-n care, evident, face apologia acelui pamflet, care a făcut valuri, în anumite medii culturale, la vremea lui… adică în 2004. Iulian Bulai spune că l-a citit abia în 2016. Dacă l-ar fi citit la 17 ani, poate că i-aş fi înţeles elogiul pentru Cărtărescu, şi aş fi pus supărarea sau chiar ura împotriva “baronului” Adrian Năstase din text, pe seama febrilităţii vârstei, acea vârstă la care e de la sine înţeles că mai întâi tai şi pe urmă măsori. Cu amendamentul că, de cele mai multe ori, nu te mai oboseşti să mai şi măsori…

Dar, în 2016, Iulian Bulai era, de ceva timp, un om matur. Atunci, despre ce PÂRGHII DE INTERVENŢIE DIN PARTEA UE ne vorbea specialistul în diplomaţie culturală, în 2016, după ce, în 2012, Uniunea Europeană aruncase în imensul şi nesătulul său tocător de hârtie voturile însemnând strigătul de ajutor al celor 7 400 000 de cetăţeni români care doreau să scape de Băsescu Traian ? Oare nu i s-a părut mulţumitor lui Iulian Bulai cum s-au întrebuinţat „pârghiile” europene în 2012? Cum să-ți doreşti, pentru ţara ta, O INTERVENŢIE STRĂINĂ ŞI INACCEPTABILĂ , doar pentru că, de ani buni, eşti îndoctrinat sau te autoîndoctrinezi cu ideile potrivit cărora stânga e întotdeauna ticăloasă și liderii ei niște nenorociți fără scrupule ?

Cât timp, oare, veţi mai încerca să treceţi voi, băieţi, bunicuţe care nu vor să traverseze strada, pe celălalt trotuar, doar pentru că așa spune Cărtărescu sau pentru că așa spune Liiceanu , cei care-şi închipuie că deţin adevărul absolut despre „binele, în chip matur” al României?

Băieţi inteligenţi şi intelectuali la maximum … consumatori de DILEME şi REVISTE 22 , incapabili însă de a discerne între informaţie şi propagandă (acea propagandă căreia Vasile Dâncu îi face apologia, în mod ştiinţific, spunându-ne că este un lucru bun, dar nu înţelegem noi termenul…ca şi când Mircea Cărtărescu, scriind “Baroane!” la Baronul Pierre de Coubertain se referea, iar nu la Adrian Năstase, premierul de-atunci al României… dar, tot aşa… n-am priceput noi unde bate).

Dacă Andrei Cornea, cu tupeu, spunea despre Adrian Păunescu că a „spălat pe creier o generaţie”, ajutând-o, de fapt, să-şi iubescă ţara, mă întreb câţi dintre intelectualii neamului vor recunoaşte, la sfârşit, că au fost patronii spălătoriei publice (şi ecologice, desigur, că suntem europeni!) de creiere, care a făcut din tineretul României un compost iubitor de arestări preventive, de intervenţii brutale cu „pârghii” din UE, de diversificări şi generalizări ale procedeelor de interceptare, de metode de urmărire a cetăţeanului , de delaţiuni mizere, de europenism rău înţeles, compost călduţ condamnat, din pricina intransigenţei induse, la pustiu emoţional şi cinism?

Iulian Bulai, parlamentar român, vede „justiția viitorului” în acest fel:

„Eu nu mai am încredere că justiţia mai poate face ceva în momentul de faţă. Soluţia în momentul de faţă este să aplicăm o metodă care s-a aplicat în Africa de Sud imediat după Apartheid şi a fost un TRIBUNAL PUBLIC, POPULAR al adevărului şi dreptăţii. Este o chestiune care a funcționat.”(Iulian Bulai, 30 noiembrie 2019, la B1 TV)

Iar acestor Iulieni Bulai de conjunctură, perfecționiști ai urii, beneficiari ai spălătoriei de creiere, care, desigur, nu sunt bolșevici, nu, nu… dar își doresc reînființarea TRIBUNALELOR POPULARE (!!!, n.n.), făcând o comparație cel puțin indecentă între România și Africa de Sud, pe motiv că nu mai au încredere că „justiţia mai poate face ceva în momentul de faţă”(!!!, n.n.), le va spune cineva, până la urmă, că în acest mod li s-a amputat, cu un bisturiu bine mânuit, o bună bucată din ceea ce AR FI PUTUT ADUCE UN STROP DE FRUMUSEŢE ŞI DE RĂGAZ în anosta şi perfect reglementata lor existenţă?

Și, să nu ne facem iluzii… Iulian Bulai nu va mai crește… ci va rămâne mereu acest puber întârziat, cu mintea lui revoluționar-infantilă, dispus să ne explice că Fecioara Maria e „o mamă-surogat” iar Iosif e un părinte „care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea” în timp ce despre Iisus ne spune că „…soarta lui este astăzi împărtășită de mulți copii din România, dar care nu au avut alături părinți atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3000 de copii anual dați spre adopție…(!!!, dacă nu înțelegeți care este paralela dintre Iisus și copiii dați în grija statului, fiți liniștiți, nu-i vina dumneavoastră, cetățeni, n.n.)”

Problema nu este a lui. Problema este, de fapt, a segmentului de societate românească dispus să aleagă această bizarerie ideologică într-o funcție de demnitate publică.

Autor: Luminița Arhire