ILIE BUCUR - UN OM ÎNTRE OAMENI

Era deja prieten cu soțul meu când ne-a făcut o vizită inopinată la Ulmeni și așa a fost să ne întâlnim în această viață absolut întâmplător. Dar, se zice că nimic nu este întâmplător, dar...  că toate se întâmplă sau... se pot întâmpla cu voia lui Dumnezeu.

Când mi-a dăruit o antologie de aforisme m- am bucurat nespus de mult și         m-am alăturat proiectului visat de preotul scriitor și patriot Ilie Bucur, astfel că în urma colaborării noastre au rezultat cinci volume  antologice cuprinzând citate celebre, proverbe, gânduri ce au străbătut veacurile din antichitate până-n zilele noastre. Aceste antologii nu sunt numai o acumulare de vorbe frumoase, ele presupun zeci de ore de căutări prin sute de cărți ce au fost citite și din care s-a extras nectarul adevărului. Astfel s-a realizat o hrană duhovnicească pentru trup și suflet în vremuri de restriște. Aforismele te ajută să vezi partea plină a paharului atunci când greul te încearcă, să cunoști gândirea anticilor, dar și a contemporanilor.

Preot și protopop onorific Bucur Ilie a fost prin formație și educație o persoană deosebită care-ți poate atrage atenția prin prestația oratorică inteligentă pe care o face duminică de duminică și-n sărbători  slujind lui Dumnezeu de la anvonul bisericii sfinte. Părintele protopop Ilie Bucur a slujit nu numai la Biserica din Sărmaș-Mureș, ci și în multe alte locuri unde l-au purtat pașii, a slujit și la Biserica din Ulmeni, Maramureș, nou construită la sfințirea acesteia unde a fost apreciat de către credincioși.

 În ziarul Cuvântul liber de Mureș  a publicat periodic timp de mai mulți ani o rubrică cu titlul Picuri de înțelepciuneiar informațiile erau la zi șiaproape de sufletul omului din popor iar ele  deschideau inima românului spre semenii săi prin exemplele filozofice dar și morale pe care le cuprindeau.Prin aceste cuvinte autorul s-a gândit cu bună știință să „mângâie oamenii cu niște idei frumoase ca să le fie viața „mai dulce” cum ar spune Tudor Arghezi și să se îndrepte spre mântuirea sufletului.

Aceste antologii, dar și multe alte cărți scrise de părintele Bucur Ilie sunt cărți binefăcătoare și vindecătoare care nu numai că-ți amintesc valorile morale și estetice eterne, dar te și îndrumă înspre căutarea  frumosului din viață și a adevărului hristic.

Când am auzit că de ani de zile există la Sărmaș o tradiție de a merge toată suflarea localității la Alba Iulia de Ziua Unirii pentru a cinsti încă o dată, și încă o dată memoria înaintașilor noștri întru slava neamului, ne-am bucurat nespus. Ne-am alăturat și noi, cei din Maramureș într-un an de 1 Decembrie și ne-am întâlnit în cetatea unde s-a proclamat Unirea cu familia preotului care e destul de numeroasă în fruntea sărmășenilor,  care-au asistat la slujba de la Catedrală unde slujea și preotul lor Ilie Bucur. S-au cântat cântecele UNIRII, arhicunoscute de întreg poporul binecredincios. Cu această ocazie mi-am dat seama  că mai există și-n Ardeal oameni iubitori de țară și de plai în stare să-și dea chiar viața  pentru dreptate, libertate și adevăr, acesta a fost preotul  protopop onorific Ilie Bucur Sărmășanul care semnează scrierile sale uneori și cu pseudonimul adoptat Sărmășanul ca să se știe unde viețuiește și  unde se găsește sufletul acestuia la bine și la greu.

Una din marile realizări ale pastorației sale este ctitorirea Mănăstirii de pe dealul Comoara, un loc pitoresc și binecuvântat de Domnul pe pământ. Acolo parcă timpul s-a oprit. Au venit copiile oamenilor de seamă ai României să-nconjoare biserica prin busturile sculptate de maestrul Ioan Astaloș. Același sculptor a realizat busturile de pe Aleea Scriitorilor. În acest fel e o plăcere să urci dealul spre comoara din sufletele oamenilor, să admiri panorama ce ți se desfășoară în față și gândul să te poarte prin istoria neamului românesc realizată prin sculpturi.

Un om activ, preocupat până la uitarea de sine față de semenii săi, ctitor de biserici și mănăstiri, bun orator și mai presus de toate un mare patriot -acesta a fost preotul protopop Ilie Bucur!

Binecuvântată să-i fie amintirea!

Drum lin în Cetatea Cerului unde Adevărul și Dreptatea te vor însoți!

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM

 

A decedat părintele-scriitor Ilie BUCUR. Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată!

 

𝗣𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 Ilie Bucur 𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁 𝗹𝗮 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝘃𝗲𝘀̦𝗻𝗶𝗰𝗲

A fost un model de credință, blândețe și dăruire. Prin cuvântul și fapta sa, a luminat suflete, a mângâiat inimi și a unit întreaga parohie într-o mare familie creștină.

Dumnezeu să-l înveșnicească în lumina Învierii Sale!

Sincere condoleanțe familiei și celor dragi!…

Dinuca BURIAN

Poporul, alegerile și...Eminescu

 

Motto:

          „Un POPOR își selectează oamenii săi conducători după un principiu oarecare; acel principiu e fundamentum divisionis, e punctul de vedere din care el judecă oamenii și împrejurările. În evul mediu, când țara trăia în războaie, vitejia era principiul alegerii conducătorilor. Acum ar trebuie să fie munca fizică și cea intelectuală; dar munca, nu aparențele muncii; producerea reală, nu specula, gândirea proprie, nu plagiatul, onestitatea, nu aparențele onestității, virtutea, nu pretextarea virtuții”.

Mihai Eminescu (1850-1889),

Poet nepereche și universal

 

     1. „CRIZA DIN ROMÂNIA...”- Văd un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism, căci oamenii sunt obsedaţi de nimicul materiei, de ficţiunea formelor, de epuizarea senzuală, de istoricismul fără transcendenţă, de ceremonialitatea fără de Dumnezeu, de consumatorismul fără spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. „DEZASTRUL” se desfăşoară pe toate liniile de forţă ale vieţii omeneşti. E necesară multă suferinţă pentru reorientarea spirituală şi pentru schimbarea modului de viaţă.

 

+ + +

 

        2.   „SALVAREA CRIZEI..." Singura cale de salvare a crizei din „ŢARĂ" este întoarcerea sinceră la Hristos; la legile Lui şi la respectarea lor. Numai că, Hristos nu este primit în lumea noastră aşa cum trebuie; se face superficial şi în funcţie de interesul fiecăruia, mai mult sau mai puţin. Nimeni nu e dispus să modifice viziunea şi modul de viaţă, cu toate că merge spre dezastru. Evenimentele sunt în curs şi nu mai pot fi oprite nici de creştinii adevăraţi. Totuşi avem datoria să strigăm oamenilor: „OPRIŢI-VĂ DIN DEZMĂŢ, RENUNŢAŢI LA TIRANIE, PUNEŢI ORDINE ÎN VOI ÎNŞIVĂ, PUNEŢI LIMITE NESAŢIULUI VOSTRU, ÎNTOACEŢI-VĂ LA NATURĂ, RENUNŢAŢI LA ORGOLII...".

 

 

 

           3. URGENȚĂ: „Este nevoie de o „elită creştină de români" care să nu părăsească poporul, ci să lupte cu îndrăzneală contra tuturor formelor de împilare şi înrobire a lui. „POPORUL" nu poate fi apărat numai prin rugăciuni şi pomeni, adică prin formalism sec, ci şi prin luptă dreaptă, îndrăzneală şi putere. „LUMEA" asta e în stăpânirea lui Hristos şi creştinii nu au voie să o părăsească. Nu există nici o acuzaţie mai gravă decât să se spună că Biserica a părăsit poporul, căci atunci l-a părăsit pe Hristos, oricâte dogme ar fi stabilit şi respectat ea. „LUMEA POLITICĂ, SOCIALĂ, ECONOMICĂ, CULTURALĂ, ARTELE, ŞTIINŢELE, FILOSOFIILE, CREDINŢELE" sunt în neorânduială; „Oamenii, nu se pot desăvârşi decât prin comuniunea cu Dumnezeu. Dacă i se ia omului această comuniune cu divinul, el cade în bestialitate şi neant".

 

Valeriu Gafencu (1921-1952) -

a fost numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor".  Este unul din patrioții moldoveni care au murit în închisorile comuniste din România. În anul 1940 fuge în România, la Iaşi datorită ocupaţiei sovietice, în timp ce tatăl său este dus în Siberia. În anul 1941 se află ca student la Facultatea de Drept şi Filosofie de la Iaşi  şi este arestat. Profesorul de drept civil Constantin Angelescu spune: „Este unul din cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". În perioada 1941-1949 se află la închisoarea de la Aiud, Piteşti, şi până în 1952 la Tg. Ocna unde moare. Pe 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă o lumânare, o cruciuliţă, o camaşă albă, care să fie pregătite pe 18 februarie, când va muri. Cu o zi înainte de a muri i-a spus prietenului Ioan Ianolite: „Mâine voi muri!"... şi aşa s-a întâmplat. Ultimele lui cuvinte au fost: „Doamne,  dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul".

 

Cu dragoste creștină,

Olimpia Mureșan, membru LSR și UZPR Maramureș

preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul

 

 

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Hristos, iubire, adevăr și... tradiție

 Motto:

          „Se întâmplă cu sistemele de cugetare ce se petrece cu cristalul ochiului nostr;când sunt tinere, teoriile ajută minții să concentreze razele cunoașterii; când însă îmbătrânesc, se opacifică, se împietresc și ne îmiedică înțelegerea. Numai CREDINȚA ne LECUIEȘTE de taote cataractele minții”.

Vasile Voiculescu  (1884-1963),

medic (doctor fără de arginți), scriitor, poet, dramaturg, prozator, „colocatar” al pușcăriilor de la Aiud și Jilava timp de 5 ani.

 

1.„Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, se mai numeşte şi a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului. În evanghelia mai sus menţionată, sunt prezentate numele strămoşilor după trup ai lui Iisus Hristos, 42 la număr, grupate în trei serii sau perioade, fiecare cu câte 14 nume: prima de la Avraam până la regele şi proorocul David, epoca formării poporului Evreu; a doua, de la David la strămutarea evreilor în Babilon, epoca măririi şi apoi a decăderii acestui popor; a treia, de la captivitatea babiloniană până la Hristos, „PERIOADA AŞTEPTĂRII  LUI  MESIA". Această genealogie, vine să ne arate întregii omeniri, că Iisus Hrisos a fost „OM" adevărat, născut pe pământ la „plinirea vremii", „pentru noi şi a nostră mântuire", sau cum spune Sf. Ap. Petru: Cel Ce a plecat cerurile şi s-a coborât printre oameni, HRISTOS, FIUL lui DUMNEZEU".

Dr. Irineu Pop (1953 -),

Arhiepiscop de Alba Iulia, cărturar creștin

 

+ + +

 

2. „GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Raahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele;

Regele David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia  a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia  a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea  în Babilon;

După strămutarea lui în Babilon, Iehonia  a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacob a născut pe Iacov, logodnicul Mariei din care s-a născut IISUS ce se cheamă HRISTOS".

 Evanghelia de la Matei, cap. 1, vers. 1-16,

„

+ + +

 

3. „Naşterea Domnului Iisus Hristos, o mai numim şi „MAGIA CRĂCIUNULUI" - un vis spre fericire. E sărbătoare când totul este frumos în jur - decoruri minunate - şi toţi se iubesc - familiile se reunesc, cei greşiţi se iartă. Atmosfera este una nepământească, toţi se simt pătrunşi de ea, dar puţini ştiu de unde provine ea. Nu vine de la Moş sau de la brad, sau de alte sortimente de dulciuri, ci de la ceva necunoscut oamenilor: „IUBIREA LUI DUMNEZEU". „Magia Crăciunului" e un vis, o sforţare a omului de a atinge o fericire nepământească, în care totul e iubire, armonie şi frumuseţe. E un strigăt al sufletului după acea fericire totală în care nici nu poate visa. „Magia Crăciunului" este un crâmpei din Harul pe care-l revarsă Dumnezeu peste cei credincioşi, nu doar de Crăciun, ci ori de câte ori aceştia se sârguiesc să intre şi să rămână în legătută cu El, şi parcă este ceva inaccesibil omenirii.

Maria Lukacs - „Iisus Biruitorul",

 

P.S. Ioan Alexandru (1941-2000), poet imnic, eseist, publicist, om politic: „Sunt mulți ce nu-nțeleg iubirea cu chip de prunc născut în iesle, / Nu înțeleg corul de îngeri și slujesc altor interese... / Ades sărbătoresc Crăciunul, însă nu-i înțeleg prezența / Și urmărind numai plăcerea pierd din vedere chiar esența. // De ce s-o fi născut Hristos? Numai ca eu să stau la masă / Ciocnind, urând pentru prieteni, servind bucata copioasă? / A coborât în Betleem ca eu să-mi pun de-o parte bani / Și omorând vițelul, oaia, să strig: La anul, la mulți ani? // Iisus dorea să spună lumii prin scâncet de copil în paie / Că a lăsat slava din ceruri și a-mbrăcat umile straie, / Ca tu să te oprești o clipă, să cânți speranța viitoare: // Îți mulțumesc, iubite Doamne, că mă iubești așa de tare!

Cu dragoste creștină,

Olimpia Mureșan membru LSR și UZPR , Maramureș

preot ortodox român, Ilie Bucur Sărmășanul

 

Foto: Ionuț ȚENE 

 

 

 

 

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

                                                 SFATUL… ÎNȚELEPȚILOR STRĂMOȘI

       Motto:

                 „Aduceți-vă aminte de cei închiși ca și cum ați fi închiși cu ei. Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriți prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele” (Evrei cap. 13. vers. 3; 8).

1. „LA CE SERVESC LUCRURILE? LA CE SERVESC ARBORII ÎN FAŢA NOASTRĂ ŞI ÎNTINSURILE ŞI APELE, ATÂTA VREME CÂT NU LE ORGANIZĂM? ELE SUNT TOT ATÂTEA OBSTACOLE PENTRU NOI, ZIDURILE GRELE ŞI ÎNALTE ALE LUMII. DAR CÂT DE UŞOARE DEVIN CÂND INIMA ŢI SE DESCHIDE ŞI CREZI, DE PILDĂ ÎN DUMNEZEU ŞI-L VEZI PESTE TOT. LA SFÂRŞITUL FIECĂREI PĂRŢI DIN LUME ŞI AL LUMII ÎNTREGI STĂ VEŞNICIA LUI DUMNEZEU".

Constantin Noica (1909-1987), poet, eseist, publicist, filosof, scriitor; lucrează ca profesor al lui Nae Ionescu, iar facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti o termină cu teza: „Problema lucrului în sine la Kant". În anul 1958 este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Ultimii ani din viaţă îi petrece la Păltiniş lângă Sibiu, loc care devine unul de pelerinaj pentru admiratorii şi discipolii săi. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniş, şi după dorinţa sa, slujba  a fost oficiată de Mitropopitul Ardealului Antonie Plămădeală.

+ + +

2. „DUMNEZEU ESTE O ENIGMĂ, ESTE CHIAR ENIGMA ENIGMELOR. DAR EL ESTE ÎN ACELAŞI TIMP PENTRU NOI CEL MAI MARE IZVOR DE LUMINĂ, DE BUCURIE ŞI DE SENS PERMANENT INEDIT. ACEASTĂ ENIGMĂ NU ESTE NEGAŢIA CUNOAŞTERII, CI EA POATE FI FORMA MAXIMĂ A INTELIGIBITĂŢII".

Vasile Băncilă (1897-1979), profesor, filosof, pedagog, eseist, filosof creştin, metafizician, orator, memorealist, epistolier. Este numit de istoricul filosofiei româneşti Bagdasar „cel mai fecund creator". Stilul srierilor sale este după mărturisirea lui Nichifor Crainic unul „curat, nealambicat, dintr-o profundă onestitate intelectuală şi a unei nealterate purităţi sufleteşti". Titluri din opera sa: Duhul sărbătorii, Lucian Blaga energie românească, Aforisme, Paraaforisme, Spaţiul Bărăganului, sunt cărţi care vorbesc de la sine despre Vasile Băncilă, ca una din comorile intelectualităţii româneşti.

+  +  +

3. „CEL CE VA PROSLĂVI PE DUMNEZEU ȘI DUMNEZEU VA PROSLĂVI PRE DÂNSUL, ȘI AICI ȘI ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERIULUI; IAR CEL CE NU VA PROSLĂVI PUTEREA ȘI ÎNȚELEPȚIA SA, ACELA DE DUMNEZEU NU VA FI PROSLĂVIT”.

Neagoe Basarab (1481 - 1521), domn al Ţării Româneşti între 1512-1521. A călătorit mult în Europa centrală şi Imperiul Otoman. A încercat să stabileasacă relaţii diplomatice  cu Veneţia şi Roma, şi chiar să medieze conflictul dintre creştinii ortodocşi şi catolici. Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş. Este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română în anul 1654.

   P.S. Romani cap. 16, vers. 17-18: „Fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de la ei. Căci unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, și prin vorbele lor frumoase și măgulitoare, înșală inimile celor fătă de răutate”.

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur,Sărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Copilul, înțeleptul și...  patrioții

 

 1. „Cu cât trece vremea şi cu cât sântem mai inundaţi de informaţie, prin activitatea mijloacelor tehnice de comunicare, cu atât ne dăm seama că proprietarii acestor sisteme, nu numai că nu informează obiectiv, dar caută să manipuleze conştiinţa noastră, să ne direcţioneze încotro vor ei şi, mai ales, să distrugă în lume ideea de credinţă, de morală, de bine şi de rău, aşa cum le-am moştenit de la Biserică şi să ne facă să credem că păcatul este o invenţie de babe, că dreptul omului este de a face orice, în numele libertăţii şi că numai aceşti regi ai ştirilor sunt inamovabili. În rest, oamenii nu sunt decât simple aparate de recepţie care nu au dreptul de a interpreta pentru că totul le este servit gata”.

 

 Gheorghe Calciu (1925-2006),

preot ortodox român, absolvent de filologie și teologie, profesor, dezident anticomunist, condamnat 21 de ani de pușcărie la Jilava, Aiud, Pitești, Gherla. În anul1985 pleacă forțat de securitatea timpului în America, unde este primit de doi președinți: Ronald Reagan și George Bush. Aici a construit mai multe Biserici și a unit pe românii care și-au părăsit țara. Este înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă lângă alți doi mari patrioți: părintele IUSTIN PÂRVU și poetul RADU GYR.

 

+ + +

 2. „Cel ce se crede înţelept este departe de înţelepciune. Cel ce nu crede în înţelepciune, este un nebun care, poate, într-o zi sǎ devinǎ înţelept. A fi înţelept nu înseamnǎ a renunţa la toate plǎcerile vieţii. Dimpotrivǎ, trebuie sǎ le cunoşti pentru a experimenta ceea ce este vital şi sǎ întorci spatele la ceea ce este derizoriu. O înţelepciune strǎveche spune: Sǎ nu apunǎ soarele peste supǎrarea ta, acceptându-ţi soarta, iartǎ pe toatǎ lumea, cǎci tot ce te atinge pe tine, ajunge mai întâi în faţa Creatorului tǎu”.

Jean Gastaldi – scriitor francez

+ + +

  3.„Un tatǎ bogat, dorind ca fiul sǎu sǎ ştie ce înseamnǎ sǎ fii sǎrac, l-a dus sǎ petreacǎ câteva zile la o familie de ţǎrani. Fiul a stat trei zile şi trei nopţi la ţarǎ. Revenind la oraş, în automobil, tatǎl l-a întrebat:- Ce zici de experienţa avutǎ? - Bine, îi rǎspunse fiul, puţin rezervat. -Ai învaţat ceva? -Da și anume: cǎ noi avem un câine, iar ei au patru; noi avem o piscinǎ cu apǎ tratatǎ; ei au un râu întreg cu apǎ cristalinǎ; noi avem luminǎ electricǎ în grǎdinǎ; ei au stelele şi luna pentru a-i lumina; noi cumpǎrǎm mâncarea, ei o gǎtesc; noi ascultǎm C.D. uri; ei ascultǎ simfonia perpetuǎ a pǎsǎrilor, greierilor şi a altor animale mici; noi folosim microundele, ceea ce ei mǎnâncǎ are gustul focului lent; noi suntem înconjuraţi de ziduri cu alarmǎ; ei trǎiesc cu uşile casei deschise, protejaţi de prietenia vecinilor; trǎim conectaţi la telefonul mobil, calculator, televizor; ei sunt „conectaţi” la viaţǎ, cer, soare, apǎ, verdele câmpului, animale, la umbrǎ, la familia lor. Tatǎl a rǎmas impresionat de profunzimea gândirii fiului sǎu. Fiul a zis: - „Mulţumesc cǎ m-ai învǎţat cât de sǎraci suntem. în fiecare zi suntem mai sǎraci în observarea naturii, care este opera grandioasǎ a lui Dumnezeu. Ne preocupǎm pentru A AVEA, A AVEA, A AVEA şi A AVEA, de fiecare datǎ mai mult, în loc de singura preocupare de „A FI”.

 

p.s.  „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste  peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Facere cap. 1, vers.28).

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur Sărmășanul, Sărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

PACEA, RĂZBOIUL ȘI... LINIȘTEA LUMII

 

Motto:

       PACEA nu va putea fi o siguranţă decât atunci când toate naţiunile vor fi călăuzite de principiul de cinste, moralitate şi sinceritate în raporturile lor cu celelalte naţiuni care le înconjoară. Viitorul este, ca şi în viaţă, al naţiunilor cinstite, care pot privi în jurul lor cu capul sus”.

George Enescu (1881-1955), mare compozitor român.

 

1. „Domnilor rezbelatori (puteri care hotărăsc războiul), junime (tinerime) entuziasmată, oameni capabili a perfecţiona omorul, arătaţi-ne, perfectaţi-ne ARMA PĂCII. E timpul de a da pace, avem altceva de făcut decât rezbelul (războiul), sfărâmarea puterii celui mai mare şi tare, înfrăţirea oamenilor, dezvoltarea tuturor artelor şi ştiinţelor la umbra păcii. Domnilor rezbelatori cu puterile şi armele voastre în lături! E timpul păcii! LĂSAŢI  PACEA  SĂ TREACĂ! Trebuie ca bardul  să nu-şi mai modeleze cântul după bubuitura bombelor. Trebuie ca omul de orice rasă, în orice parte a continentelor, să nu mai fie decât cetăţean al lumii paşnice şi egalitare. Toate aspirațiile noastre  se îndreaptă spre blânda zeiță a PĂCII"(Toate  de la Titu Maiorescu).

Ion Trivale (1889-1916),

traducător și critic literar

+ + +

 

2. „RĂZBOIUL este o adevărată școală a crimei. El încurajează și dezvoltă numai instinctele brutale în om, face apel la tot ce este o dezvăluire a tuturor patimilor, el este întotdeauna o degradare a omului în animalitate, care, mai ales  în lupta sângeroasă corp la corp, demoralizează atât pe învingător, cât și pe învins. RĂZBOIUL este una din cele mai zguduitoare  experiențe sociale pe care le cunoaște societatea omenească. RĂZBOIUL trebuie considerat ca o reîntoarcere a civilizației la barbarie, a dreptului la anarhie primitivă.

 

Dimitrie Gusti (1880-1955),

istoric, filosof, etnolog, sociolog, membru al Academiei Române

 

+ + +

 

3. „LINIŞTEA - în limba greacă se traduce prin  cuvântul isihia, iar în graiul nostru strămoşesc, sihăstria; ea, este un „DAR DIVIN" cu care Dumnezeu a înzestrat întreaga creatură, de la îngeri şi oameni până la păsările cerului şi florile câmpului. Prin linişte înţelegem „ARMONIE", „ÎMPACARE" a creaţiei cu Creatorul ei, a omului cu inima sa, cu semenii săi, cu toată zidirea. „LINIŞTEA", atât cea interioară, duhovnicească cât şi exterioară, firească, formează o însuşire vitală a sufletului omenesc fără de care omul nu poate creşte normal, nu se poate forma, nu se poate realiza ceva de folos în viaţă. „LINIŞTEA" este maica rugăciunii şi a multor fapte bune. Nimeni nu se poate ruga lui Dumnezeu cu mintea şi inima tulburată de griji, de gânduri şi de patimi. „LINIŞTEA ESTE MAMA SĂNĂTĂŢII"; „LINIŞTEA ESTE MEDIUL IDEAL UNDE SE NAŞTE SFINŢENIA, ARTA, CULTURA! Este o linişte exterioară a naturii neprăhănite, a cerului înstelat, a mării odihnite,  a păstorului înconjurat de turmă, a ţăranului legat de pământ, a mamei cu pruncul la piept. Este o linişte interioară a conştiinţei împăcate, a datoriei împlinite în viaţă, a omului care se „JERTFEŞTE PENTRU ALŢII", a creştinului care se jertfeşte după poruncile lui Dumnezeu. Este o linişte a inimii care poartă în ea pe Hristos, liniştea plânsului şi a lacrimilor de bucurie, liniştea nostalgiei divine şi a rugăciunii de foc, „LINIŞTEA JERTFEI SUPREME". POPORUL ROMÂN", a fost înzestrat din belşug cu acest dar, care se numeşte linişte. De aceea poporul român  n-a râvnit la liniştea şi pâinea cuiva. Cu aceea ce a simţit cu atâta putere întotdeauna în inima lui, „DORUL CASEI NATALE”, „NOSTALGIA PATRIEI", a cerului, pe care le-a cântat ca puţini alţii. „CUMINŢENIA", „STATORNICIA", „OMENIA", „SPERANŢA", „EVLAVIA CREŞTINĂ", „MILA", „IERTAREA", „MULŢUMIREA SUFLETEASCĂ", „SPERANŢA", „BUCURIA INIMII", „CÂNTAREA", toate, sunt virtuţi ce caracterizează sufletul românului care cresc şi se adapă la „IZVOARELE LINIŞTII". ROMÂNUL- a fost din începuturi om de linişte, suflet ceresc, „împăcat cu omul şi Dumnezeu"

Ioanichie Bălan (1930-2007);

duhovnic ortodox, scriitor bisericesc, înmormântat la Mănăstirea Sihăstria  alături de părintele Paisie Olaru și Ilie Cleopa.

 

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur, Sărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

 

 

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Sfântul, geniul și...preotul

 

1. „Părintele Mărturisitor Iustin Pârvu în cartea sa „Din temnițe spre sinaxare”, ne relatează o întâmplare greu de înțeles și acceptat pentru o minte omenească: „Eram în Deltă la stufăriș împreună cu părintele ILIE LĂCĂTUȘ și alți mulți intelectuali. Era ziua Sfinților Trei Ierarhi „Vasile, Grigore și Ioan”,- 30 ianuarie, când afară erau -30 de grade. Am fost trimiși să tăiem stuf, care trebuia frumos curățat, măsurat și pus pe dimensiuni. Gheața era groasă de 20-25 de centimetri. Vă dați seama ce înseamnă lucrul acesta pe un astfel de frig, și noi eram toți flămânzi, slabi îmbrăcați și numai piele și oase. Lângă noi stăteau caraliii cu patru mitraliere și care, aveau ordin să tragă în noi dacă refuzam să intrăm la tăiat de stuf.  Ne-au ordonat să intrăm în apa înghețată și să scoatem câte 2 snopi de stuf. Am ezitat la început. A intervenit însă părintele ILIE LĂCĂTUȘU și ne-a spus: „MĂI, INTRĂM PENTRU CĂ ĂȘTIA ÎS PUȘI PE GÂND RĂU; ĂȘTIA TRAG ÎN NOI. SĂ INTRĂM ÎN APĂ, CĂ MAICA DOMNULUI ȘI SFINȚII TREI IERARHI NE VOR SCOATE  NEVĂTĂMAȚI”. Așa, am intrat. Sub gheața groasă se vedea nufărul galben înflorit iar deasupra ne însoțeau niște păsărele. Ca o minune, apare și soarele și era  o căldură de toți ne minunam de profeția părintelui Lăcătuș Ilie. Nimeni nu s-a îmbolnăvit, iar după ce hainele ni s-au uscat ne-am întors la colonie, aburii ieșeau din noi, dar bucuroși că rugăciunile părintelui Ilie Lăcătușu către Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi ne-au ajutat să trecem prin o încercare atât de grea și ne-am învrednicit de o astfel de minune”.

Aplicația ADGIDM Maramureș a fost prezentată la conferința finală a proiectului REDUCESpreot ortodox, deținut politic în închisorile de la Canal, Tg. Ocna. În anul 1998 trupul părintelui fiind dezgropat s-a aflat neputrezit, ceea ce a făcut că sute de mii de oameni să facă pelerinaje la această adevărată minune. Este numit „SFÂNTUL LUI DUMNEZEU”. A fost preot misionar  în cadrul „Misiunii Ortodoxe” din Transnistria. În prezent moaștele  părintelui Ilie Lăcătușu se află într-un sicriu de sticlă pentru a putea fi văzut în cimitirul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Giulești-București.

+ + +

 

2. „DUMNEZEU  a pus sămânța genialității în om, ca să rodească în operele sale. Dumnezeu este geniul vieții, iar rivalul Său se numește geniul morții. Geniul este santinela pe hotarul dintre rațiune și nebunie. Genialitatea este rodul înmulțit în talantul dăruit de Dumnezeu. Geniul este gazda spiritului luminat de făclia înțelepciunii, fără de care nu există talent. Pasiunea este spiritul ingenuu din zestrea testamentară a Divinității în zapisul sorții ce înnobilează sufletul omului cu aura creativității spre tezaurizare culturală. Genialitatea este dovada vieții pe calea eternității. Genială este creativitatea – capacitatea de a crea prin înzestrare divină, ca transcendere din Memoria Universală în spiritul uman aureolat cu veșmânt haric imaterial. Geniul este talentul de a inventa ceea ce nu poate fi nici predat, nici învățat. Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne. (Mihai Eminescu).

 

Maria Filipoiu (1954-),

poeta își asumă cu mult curaj de a publica un număr însemnat de Sonete creștine. E vorba aici de un gest subtil polemic. Aceasta pentru că sonetul caracterizează Renașterea, o epocă de emancipare față de dogmatismul medieval. În textele volumului este evidentă tendința ecumenică a autoarei, deschidere spre toate miturile consolatoare care propun, prin meditație și reculegere, o mântuire  care vine de la o divinitate, oricare este aceasta. A primit „Premiul Național Vasile Voiculescu”, pentru poezie religioasă decernat de Patriarhia Ortodoxă Română, iar pentru „101 Sonete” a fost premiată la „Festivalul de creație literară”.

 

+ + +

 

3. „La un părinte duhovnicesc a venit odată o femeie care i-a mărturisit că are viața amară cu bărbatul ei. Omul venea adesea acasă „pe două cărări”, se aprinde de mânie din te miri ce pricină, strigă, are gust de ceartă... „Nu cunoaște părintele un leac ce-ar putea aduce pacea în casa noastră?.  - Îți voi da o sticluță, cu apă sfințită,  fu răspunsul...„De câte ori, bărbatul va deveni furios, ia în gură o înghițitură din această apă și ține-o până ce se va încălzi, bine, apoi arunc-o și vorbește: ai să vezi ce minune se va face. Femeia făcu după cum i se porunci. Luă apa, și se duse. După o vreme se întoarse din nou la duhovnic și-l rugă să-i mai dea agheasmă de aceea, căci într-adevăr ea și-a arătat puterea-i miraculoasă de la prima ocazie: bărbatul s-a potolit și iarăși e pace în casă. „Știți care a fost puterea ape?” întrebă duhovnicul. „Te-a ajutat să-ți stăpânești limba și să nu răspunzi de îndată la rău cu ocară”. În adevăr, limba este mădular mic, dar poate aprinde mare foc.

                      P.S  Iacov cap. 4, vers.11-12: „Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitorul ei, ci judecătorul ei. Unul este Dătătorul legii și Judecătorul: cel ce poate să mântuiască și să piardă. Iar tu cine ești, care judeci pe aproapele?”

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur, Sărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

 

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Medicul, preotul și...bogatul

 

1. „La început făceam câte 29 de gărzi pe lună ca să pot învăța. Operam zi și noapte. Odată eram în vizită pe salon, eram șef pe atunci. Colegii mi-au spus: „Această bolnavă e pe  moarte, are o tumoare mare, nu mai are nici o șansă.” M-am dus la ea, am văzut cum respira din când în când. Atunci am întrerupt vizita și le-am spus: „Aduceți-o în sala de operație. O operăm de urgență”. Am operat-o pe bolnavă care era pe moarte, și după 10 zile și-a revenit, a început să meargă, iar întâmplarea a făcut ca fiica ei să lucreze la Ministerul de finanțe. Ne-a donat o sumă necesară pentru instrumentalul din sala de operație. La intrare în cabinetul meu scria: „AICI SE OPEREAZĂ PE GRATIS”, ceea ce a supărat pe unii medici. Eu sunt foarte credincios. Trebuie să crezi în Dumnezeu, dar trebuie să ai și talent, că dacă nu ști să operezi, nu te ajută. În creier se intră de  mână cu Dumnezeu. Noi neo-chirurgii lucrăm mână în mână cu Dumnezeu. De mic am fost credincios. Nu m-am simțit niciodată abandonat de Dumnezeu. Trei sferturi din viață am petrecut-o făcând operații pe creier, peste 40 de mii. Credința mea este că Dumnezeu prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Posturile creștinești au o foarte mare importanță. Credința nu este un cuvânt aruncat așa, de oricine. E adevărat că  poți să te rogi și pe stradă, că Dumnezeu ascultă ruga, dar în Sf. Biserică ai posibilitatea să te întâlnești cu Dumnezeu, să socializezi cu El în chip sufletesc”.

Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă  (1933-),

„Geniul neurochirurgiei românești”, medic specialist neo-chirurg de talie mondială la Spitalul „Marinescu” din București, profesor universitar, parlamentar român din partea partidului liberal, membru al Academiei Române. Este considerat printre cei 500 de oameni planetari din domeniul științei. Este autorul a 61 de cărți de specialitate. Și-a  vândut tot ce avea, inclusiv apartamentul pentru a se dedica cercetării științei medicale și devizei sale : „TOT CEEA CE FAC, VREAU SĂ FIE PENTRU FERICIREA APROAPELUI MEU”.

 

+ + +

 

2. „ Nu este înţelept care să nu aibă smerenie. Şi cel ce nu are smerenie nu se va înţelepţii. Nu este om smerit la cuget care să fie lipsit de pace. Şi cel lipsit de pace nu e nici smerit la cuget. Unde lipseşte smerenia, e superficialitate, e platitudine, e orizont închis, e sărmana înfumurare care trezeşte zâmbetul de milă. În adâncurile nedefinite şi pline de taină, în Dumnezeu trăieşte numai cel smerit. Înţeles edificator, seriozitate au numai faptele, atitudinile acestuia…Cel smerit, departe de a sărăci, îmbrăţişează din infinit mai mult decât oricare şi oferă altora.

 

 Acad. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie  (1903 -1993),

a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor şi ziarist român. Este considerat unul dintre autorităţile proeminente ale teologiei europene din secolul XX şi cel mai mare teolog român. A lucrat 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii" (în douăsprezece volume). Membru titular al Academiei Române. A făcut studiile secundare la liceul „Andrei Şaguna " din Braşov, iar cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti, continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde şi-a luat şi doctoratul în anul 1928. Mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis la Facultăţile de Teologie din Atena, Munchen şi Berlin pentru a se specializa în Dogmatică şi Istorie bisericească şi să facă călătorii de studii  şi documentare la Paris şi Belgrad.

 

+ + +

 

3. „Trăia odată un om bogat care niciodată nu era mulțumit cu bunurile ce le avea, ci dorea tot mai multe avuții. Pe lângă toate omul era și foarte pizmăreț. Alături de dânsul trăia un sărac cu familie numeroasă iar bogatul nu mai putea de ciudă văzând că vecinul său era mereu în pace și mulțumit cu soarta lui. Într-o zi un înger coborî la cel bogat și îi zise: „Iată, Domnul Dumnezeu m-a trimis să-ți spun că se va milostivi de tine și îți va împlini cererile. Spune-mi ce dorești și îndată vei dobândi, însă cu o singură condiție: să nu te superi că vecinul va primi îndoit de cât vei lua tu. Bogatul se bucură nespus de mult la vestea adusă de solul ceresc dar îndată se întristă profund la gândul că vecinul îndoit va primi. Invidia îl ardea ca un foc mistuitor și stătea mut la picioarele îngerului. După o vreme se hotărâ să vorbească și răspunse: „Slugă a Celui Preaînalt: te rog să-mi scoți un ochi” - De ce să-ți pricinuiesc o astfel de durere și pagubă?” întrebă îngerul. „Pentru ca vecinul meu să piardă vederea la amândoi ochi. Trimisul lui Dumnezeu își luă zborul spre lăcașurile de sus întristat peste măsură că a aflat atâta pizmă și răutate pe pământ”.

 

P.S. Proverbe cap. 24, vers. 34: „Încă puţin somn, încă puţină aţipeală, încă puţin să mai stau în pat cu mâinile în sân. Dacă vei face aşa, va veni peste tine sărăcia”.

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Comediantul, psihologul și... scriitorul

 

1. „Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că vrând nevrând, te bagă în casa omului. După ce am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: „Uite-l pe Amza Pellea”! După ce am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: „Uite-l pe Nea Mărin!” Am fost întrebat de multe ori: ce sunt cu ticurile verbale ale lui Nea Mărin? Repetarea cuvintelor ține de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei. Noi românii , suntem un popor dăruit de DUMNEZEU cu mult haz. Jumătate din succes ține de ceea ce spunem noi, cealaltă jumătate ține de disponibilitatea spectatorului de a râde. El e dispus să vadă orice, dar trebuie să înțeleagă. Cred că în spatele modernismului, al căutărilor teribiliste se ascund, de fapt neputințe. Eu sunt mare iubitor de poezie, iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare să cristalizeze spectatorii. Cuvintele îmi sunt deșteptate, readuse pe buze, de o anumită stare sufletească pe care mi-a declanșat-o inițial o poezie”.

 

Amza Pellea (1931-1983),

actor român de film, teatru, televiziune și voce, directorul Teatrului din Craiova. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea a fost creatorul și interpretul personajului „Nea Mărin”, care i-a revelat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. A interpretat unele figuri celebre din Istoria României, precum DECEBAL sau MIHAI VITEAZUL. Dintre onorurile, premiile, distincțiile primite se numără și „Ordinul Meritul Cultural clasa I”.

 

+ + +

 

2. „Lupta pentru cunoaşterea naturii umane, a omului cu tot ce-l înconjoară, este una din cele mai vii preocupări ale omului dintotdeauna. Atât în filosofie şi literatură, cât şi în viaţa practică. Ea este începutul înţelepciunii la Socrate, începutul tragediei la Eschil, misterul după care se frământa mintea lui Faust şi lait-motivul din dramele lui Shakespeare, romanele lui Dostoievski. Cunoaşterea omului e fără îndoială, condiţia de bază a oricărei încercări umane.”

Nicolae Mărgineanu (1905-1980),

a fost psiholog român. A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie. Doctor în psihologie al Universității Regele Ferdinand I din Cluj-Napoca, cu studii post universitare de specialitate în Leipzig, Berlin, Hamburg Paris și Londra. A fost cercetător științific și bursier al Fundației Rockefeller la Universitățile din Duke, Yale, Columbia și Chicago.

 

+ + +

 

3. „Un ceas după moartea  marelui scriitor francez Victor Hugo un prieten intră să-l vadă pe răposat. Omul a rămas foarte mirat văzând pe fața mortului întipărită o expresie de spaimă. De ce arată așa? - A întrebat pe una din slugi. Fiindcă a avut un sfârșit cumplit. Înainte de a-și da sufletul, stăpânul meu s-a ridicat neliniștit. Fața îi era tulburată ca în fața unui pericol. Degetele mâinilor i s-au strâns în deznădejde și stăpânul meu a strigat de două ori: „Un preot! Un preot!” Am alergat în grabă la o biserică, am chemat un preot să vină la cel ce avea nevoie să-și curățească sufletul, preotul a venit, dar când a ajuns în casă era prea târziu: stăpânul murise, nespovedit și neîmpărtășit cu Sfintele Taine. De asta a rămas groaza asta întipărită pe fața dânsului. Atunci prietenul mortului a căzut pe gânduri și ieșind a zis: „Eu nu vreau să mor astfel”.

 

P.S. Matei cap. 5, vers. 23-25: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar, şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea Judecătorului şi Judecătorul Slujitorului şi să fi aruncat în temniţă.”

 

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur, Șărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

 

 

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Cardinalul, împăratul și... mândria

 1. „Lumea aceasta este explicaţia lui Dumnezeu, desfăşurarea Lui. Omul este microcosmos „porvus mundus“. Cunoaşterea pleacă de la finit la infinit. Atotputernicia infinită şi perfecţiunea lui Dumnezeu motivează timpul şi spaţiul infinit. Aşadar, divinitatea este fiinţa extramundană, perfectă, atotştiutoare, omniprezentă, omnipotentă, creatoare, prezentă înlăuntrul creaţiei, păstrătoarea creaţiei, mişcătoare, desăvârşitoare din neliniştea interioară produsă de regret şi libertate, distrugătoare, viaţă, moarte şi nemurire, fericire si nefericire, pace şi razboi, foame şi săturare, iertătoare, bună, iubitoare, mântuitoare şi pedepsitoare, infinită în timp şi spaţiu. Totul în ea şi ea în totul, ca spirit ordonator şi eficace, fără să se confunde cu acest tot, fiindcă este peste tot. Atât în simbolica păgână, cât şi în cea creştină întâlnim: zeu, om, cosmos, cele două lumi şi cele două părţi ale omului: suflet şi corp.”

Nicolaus Cusanus (1401-1464),

cardinal, filosof, teolog, jurist, matematician, astronom, catolic german. Unul dintre primii susținători germani ai umanismului renascentist, el a adus contribuții spirituale și politice în istoria europeană. Un exemplu notabil în acest sens sunt scrierile sale mistice sau spirituale  despre „ignoranța învățată”, precum și participarea sa la luptele pentru putere dintre Roma și statele germane ale Sfântului Imperiu German.

+ + +

 

2. „Orice lucru frumos, de orice fel ar fi, este frumos în sine, este desǎvârşit în sine și lauda lui nu constituie o parte alcǎtuitoare a fiinţei lui. Lauda nu face un obiect nici mai bun, nici mai rǎu. Cele spuse se aplicǎ în orice lucru, care în viaţa obişnuitǎ se numeşte frumos, spre exemplu, la creaţiunile naturii şi ale artei. Ceea ce este frumos într-adevǎr, n-are nevoie de nici o laudǎ, tot atât de puţin ca şi legea, tot atât de puţin ca şi adevǎrul, tot atât de puţin ca şi bunǎvoinţa, ca moralitatea. Cum s-ar putea ca lucrurile acestea sǎ devinǎ bune numai graţie laudei, ori rele, numai în urma blamului? Oare smaraldul îşi pierde valoarea sa dacǎ nu este lǎudat? şi tot astfel, aurul, fildeşul, purpura, o lirǎ, o spadǎ, o floare, un buchet?”

Marc Aureliu (121-180),

politician, filosof stoic, scriitor, împărat roman din dinastia Antoninilor în perioada anilor 161-180.

 

+ + +

 

3. „Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a făcut diavol şi din lumină a devenit întuneric. De aceasta se numeşte slavă deşartă, îngâmfare, ipocrizie, aroganţă, înfumurare, lăudăroşenie, neruşinare, ocară şi altele, care toate sunt fiice ale mândriei.

Din mândrie se nasc două surori: îngâmfarea şi neruşinerea. După Sfântul Nectarie al Eghinei îngâmfarea este cea mai rea dintre toate şi pricina tuturor relelor dintre oameni. Aceasta duce la scandaluri, aceasta aduce dezbinările, provoacă schismele, răstoarnă asezămintele, tulbură pacea din lume, aduce lupte şi războaie şi toate nenorocirile dintre oameni.

Mândria naşte neruşinarea, necredinţa, ura , mânia, dispreţul, duşmănia, dispreţuirea aproapelui, împietrirea inimii; pe când cel ce are „SMERENIE” scapă de toate acestea şi le biruieşte. Fericit este cel ce are smerenie, căci acela va moşteni pământul celor blânzi, adică al drepţilor ... căci cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. Deci, cel ce are urechi de auzit să audă şi să treacă la treaba  cea plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor.

 

P.S. Matei cap. 7, vers. 1-2: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.”

 

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur Sărmaș, Mureș

Prof.Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș