de Gheorghe Pârja
Cu Poetul Ioan Dragoș am o întâmplare miraculoasă.
Era într-o seară de septembrie, când Poetul îmi propune o întâlnire inedită.
Pur și simplu să stau la masă cu însuși Ulise. Întâlnirea a avut loc într-o
bucătărie cosmică. La o masă erau trei scaune. Recunosc, am avut emoții marine.
Ne-am pus la taifas. Fiecare cu poveștile lui. Eu am vorbit despre Valea
Mătrăgunii, Ulise despre aventurile lui de pe mări și oceane, cu marile lui
încercări, iar Poetul scria poeme. Apoi a vorbit prin vers. Așa s-a născut o
admirabilă carte despre Ulise în acea bucătărie tapetată cu poeme. La
despărțire, Ulise mi-a oferit un papirus din Ithaca, pe care era un text scris
chiar de mine. L-am recunoscut. Un text potrivit pentru aniversarea Poetului
Ioan Dragoș, din această lună septembrie. Așa că-l acordez ca pe o vioară.
Când zidesc un edificiu de cuvinte, și cred că el nu
se învechește, îi reiau înfățișarea, având grijă să-l mai împodobesc precum
sunt caii la nuntă. Așa am procedat și acum, deoarece Poetul Ioan Dragoș este o
constantă valorică, din când în când fiind surprins de povara uimirii. Este ca
un râu care nu are afluenți. De aceea curge constant prin poezia românească.
După atâta vreme, petrecută prin lume, mi-am dat seama că în nomenclatorul de
meserii, cea de scriitor nu există. Fiecare autor, care-și pune numele pe o
carte, are o diplomă de absolvire dintr-un domeniu care-i asigură existența.
Scriitorul, de obicei, nu trăiește din scris. Cu foarte puține excepții. Și
atunci apare întrebarea: de ce scriem?
Răspunsul este cuprins într-un miracol. Deoarece
scriitorul funcționează cu talent, har și chemare pe cărări necunoscute. Cu
multă trudă, în tăcere. Pentru acest text, am vrut să-l întreb pe Poetul Ioan
Dragoș, licențiat al Facultății de Drept, de ce scrie? Am renunțat, fiindcă
singurul răspuns sunt cărțile publicate prin ani. Nu puține, ci multe, care au
marcat timpul poetic românesc contemporan. Cu fiecare carte, scriitorul dă un
examen. În fața cititorilor, a criticii, dar se privește și în oglindă. Cine se
ia în serios, știe că fiecare dintre cele trei probe sunt extrem de severe. Ele
îți arată calea și mirarea.
Poetul Ioan Dragoș a trecut prin rigoarea acestei
justiții lirice. Trece și acum, deoarece creația nu încetează să-i bată la ușă.
El s-a ivit în lumea poeziei românești ca un “delicat poet, capabil de
inefabilă reflecție lirică.” Pașaportul de intrare în Țara Poeziei a fost
semnat de criticul Nicolae Manolescu. Odată intrat pe teritoriul liric, Ioan
Dragoș a început să ridice piramide de cuvinte, de idei. Eul liric, cu vocația
modernității, este ispitit de idealitate care se reflectă într-un plan
poliedric. O viață din pustie, dar și o ordine de cazarmă. A trecut, într-un
fel unic, prăpastia dintre timpurile verbului, ca un adevărat cavaler al
triunghiului. Adică har, talent și chemare.
Ca un om al dreptății, orice dezertare a spiritului,
necesară poeziei, este notată într-o foaie de observație. Document necesar
pentru navigarea pe valurile limbii române, pentru a nu coborî sub nivelul
mării. Unde zace, în uitare, corabia lui Ulise. Celebrul erou a fost aruncat,
de o furtună lirică, chiar în bucătăria autorului, unde m-am întâlnit cu el în
acea seară de septembrie. Cred că era o zi de 13. Ca un constructor dibaci,
Poetul Ioan Dragoș, înainte de orice înălțare poetică, întocmea un studiu de
oportunitate. Grija asta l-a făcut cunoscut în mai multe teritorii lirice
pentru iscusința cu care folosea uneltele, până în cele mai mici amănunte. Cu o
intuiție, demnă de toată lauda, a știut să traverseze sezonul de presiune,
însoțit de poeme premiate la concursuri de proză.
Ca un devotat slujitor al cuvântului, ca un consul
la ambasada Poemului, a întocmit fișa postului pentru fiecare idee care s-a
născut în fluxul și refluxul semințelor de busuioc. Așa am traversat și eu
pădurea luxuriantă în care se înlănțuie lianele ademenitoare cu timiditatea
rădăcinilor încâlcite. La umbra unui stejar, am devenit copistul unor aprecieri
critice, spuse prin vreme, despre poezia lui Ioan Dragoș. Vorbeau cei pricepuți
despre expresia pregnantă a versului izbitor, despre poeme lapidare și
inteligente, despre metafora largă, protocolară, despre fișa clinică a
realului. Și multe aprecieri ziditoare care nu încap în acest text.
Eu cred că poetul a fost matur din tinerețe, a
montat fiecare cărămidă în poem, pentru splendoarea construcției. A impus în
discursul liric o justiție a poemului, adică justa valoare a lui. Umbra lui
Ulise mă face să cred că Ioan Dragoș are o Penelopă care țese, în continuare,
cu măiestrie pânza creației lui. Poetul trudește în lumina inspirată a
nopților. La umbra marilor maeștri. El este întruchiparea harului. Mă aflu în
dreptul zilei de 13 septembrie. Este ziua când se sting incendiile din sufletul
adolescenților cu stropii cuvântului. Este ziua când Poetul celebrează bogăția
de fantezie lirică. Nu uit botezul poetic, săvârșit de scriitorul Geo
Dumitrescu în urmă cu aproape o jumătate de veac în revista „Luceafărul”: „Sunt
pagini în care se pășește cu dreptul în poezie, promisiuni consistente și
perspective favorabile”.
Despre creația lui au scris critici cu simțul
valorii: Nicolae Manolescu, Laurențiu Ulici, Petru Poantă, Radu Călin Cristea,
Constanța Buzea, Valentin Tașcu, Z. Cârlugea, Dan-Silviu Boerescu, Augustin
Cozmuța, Cristina Cîrstea. Lista este mai lungă. Pentru a înstruța acest text,
cu un abur de pe stele, i-am recitit poemele unei antologii. Este un poet cu un
univers poetic admirabil, un poet cult, care a știut să fugă de modele. Pentru
mine, acesta este poetul adevărat. Cum Ioan Dragoș este. Dacă el se răsfrânge
în tumultul prezentului, ochiul liric privește spre oglinzile inefabile, darul
divin pentru poezia lui.
A venit pe lume în 13 septembrie, în urmă cu 70 de
ani. La mulți ani, distinse prieten și confrate de Cuvânt! Îți spun cu două
zile întârziere. Că astăzi mi-a venit rândul la scris. Îți apreciez mult, și
discret, valoroasa ta aventură spre sărbătoarea Cuvântului. Și spre cinstirea
Maramureșului liric. Al Nordului nostru Literar. Dacă-l vedeți într-o caleașcă
trasă de fluturi, să-i cereți ultimul volum încă nescris. Că nașterea este un
strigăt de luptă pentru poezie.
