martorii din încăpere
„până la urmă martorii
au
intrat în încăpere
aşa
că în sfârşit suntem toţi împreună
mama
îţi aduce aminte
că
a avut cândva un copil graţios
pe
un pământ afânat şi fără zgomote
am
plantat un prun şi un păr
încep
să vină bucuriile calde
ce
ai fi putut iubi şi cât nu ştie nimeni
tu
cu atât mai puţin
gura
mea îţi rosteşte vorbele
venim
de departe
şi
ne aflăm foarte departe
cum
spune gellu
apeşi
mereu pe o clapă cu efect sigur
am
văzut şi gestul şi căderea
am
auzit şi strigătul
primăvara
mă-mbolnăvesc
şi mă-nsănătoşesc
cuibăriţi
printre atâtea întâmplări şi seminţe
vom
ajunge fără-ndoială la ţintă
mama
tot mai greu îşi aduce aminte
că
a avut cândva
un
copil graţios
acum
o bucată de timp
ai
să pozezi neras
eşti
în schimbul trei
nici
o teamă nici o întrebare
nopţi
pline de oglinzi halucinante
aşa
că în sfârşit
suntem
cu toţii împreună”
vremea amănunţită a lui naum
„a trecut şi ziua internaţională a păcii
interioare
eliminarea
tensiunii a agravat tensiunea
aş
fi vrut să mă aşez
în
cuburile mele de silabe
rodul
unei chibzuinţe cumpănite
şi
a unor capricii trecătoare
pătrunzi
în camera neagră
unde
toate se cântăresc
se
vede până departe
dar
ce se vede
oare
ce ascunde fastuoasa coadă
a
acestui păun de excepţie
întreabă
maestrul
vine
o vreme amănunţită
găseşti
mai multe răspunsuri
decât
întrebări
printre
aburii
pe
care nu-i mai poţi împrăştia
le
ghişee sunt angajaţi
autori
de versuri bine lucrate
scrie
în căutarea căutării
viaţa
prin gaura cheii
găseşti
mai multe răspunsuri
decât
întrebări
hai
să credem că mai are importanţă
încercăm
să facem semne
sigur
că fiecare înţelege ce poate
toţi
căutăm vinovaţi
şi
toţi suntem nevinovaţi şi puri”
cuvinte de protecţie
„o
rochie neliniştită
dar
nu se întâmplă nimic
prin
preajmă sunt oameni cu experienţă
unu
şi unu
nimic
nu se mai poate întâmpla
în
afara iubirii
ocolind
e mai uşor de atins ţinta
ochiul
liber mintea liberă
am
risipit
acum
avem de adunat
cuvintele
de protecţie nu mai servesc la nimic
pericolul
nu vine din afara omului
ci
dinlăuntrul lui
este
adevărat
că
adevărul se compune
din
ceşcuţe extrem de fragile
aşa
scrie la pagina treizecişidoi
avem
vise
pentru
toate ceasurile nopţii
un
singur pom
e
plin de toate anotimpurile
am
învăţat repede
este
un loc uşor de învăţat
caut
grădinile ascunse
eşti
în bătaia dorinţei mele
deschid
şi închid cărţi
singura
poartă de fugă
toate
acestea se petrec în faţa tuturor
şi
nimeni nu le vede ”
sala de așteptare
”te uiți la părinți
și știi că aceeași lege a durerii te așteaptă
tata râde chinuit când îi povestesc
ce spunea părintele virgil la o înmormântare
despre suferință
ce credeți că moartea vine
cu bătut pe picior
și pușcat în degete
lupta are loc în bezne
victoria e pe margine
lângă răspunsul lucid al urzicilor
orice amănunt social se uzează
un grup de refugiați
în dezordine
să aștepți
de aceea sunt săli de așteptare
limba se uscă
palmele cad
frunzele de odinioară
freamătă de-a lungul nervurilor
rămânem pe loc
așteptând ordine
nu aștepta nici o răsplată
din cunoașterea lucrurilor
nici înțelepciunea condensării viitorului
în prezent
beau un pahar proaspăt
și privesc lucrurile care încă au sens
plin de umezeală
am zărit un porumbel pe pervaz
o imagine pierdută o monedă îngropată
îmbrățișări frânte râsete întrerupte
lucrări oprite și stații tăcute ”
tulburarea apei
”despre ochiul rotindu-se
asemeni unui fulg de păpădie
scrie la pagina unsprezece
și despre faptul că ar putea fi chiar speranța
unui stăpân
că vreodată va ajunge mai înțelept
și mai liber
după o zi în natură
cu elixirul absorbit din pahar
vine și mustrarea
aceeași distanță același semn
printre legile unor trecute întâmplări
oglinzile se dilată
am ajuns
și am uitat gestul potrivit
cum scrie sub lanterna magică
felurite chei pentru extaz
trec prin fața mea
și-mi șterg sudoarea de pe frunte
la pagina o sută cincizeci
timpul îmi aruncă un braț îndrăgostit
după gât
scrie în ispitirea timpului
un braț de curtezană
un braț de caracatiță
un ștreang
dumnezeiește mângâie el
sorbind lacom mulțumirile
după o zi în natură
și unele împrejurări
bătute de vânt”
poezia îndură viața printre uși
glisante
”gândul omenesc astăzi
și el o marfă
încearcă să-l schimbi/este în zadar
când dănțuie curtenii cu monstruoase măști
scrie în ultima stație
unde așteptăm
să răsară ora întoarcerii
ca o veche datorie
ariadna a intrat și ea
în jocul ușilor interzise
deschise apoi pe furiș
ar trebui să-l ia foarte în serios
pe cel care le-a încuiat
și ține cheia la el
scrie la pagina optzecișidoi
dar cum ar putea să-l mai creadă
pe cel care dansează dansul pe sârmă
al vorbelor în fața ei
prefăcându-se că-și pierde echilibrul
ca o veche datorie
ea se va duce și va deschide acea ușă
dincolo de care nu e nimic
tăcerea frunzei cade
peste ploape fierbinți
poezia îndură viața
deschide nenumărate uși glisante
palmele înainte de acțiune
trec prin cuvinte
o viață compusă
un rest între limite
mi-e teamă de cuvinte/argint de lacăt
de frigul lor sărat mai mult decât de timpul
meu pierdut/dacă m-auzi
ascultă-mă-n trecut”
