Gelu Dragoș: „ Trebuie să depunem eforturi să ridicăm țara noastră care a încăput pe mâini nefericite!”

 

 

1.                 Domnule Dragoș Gelu, sunteți unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști și scriitori din Maramureș. Când și unde ați debutat, ca jurnalist ?  Dar ca scriitor ?

– Chiar nu mai știu cu precizie,oricum pe la începutul anului1990 iar „nașii” mei de botez literar au fost poeții Ion Burnar și Vasile Morar. Era un articol despre cum duc iarna bălegar lucăcenii cu săniile și nu au timp de stat nici o clipă. Am cumparat vreo 15 exemplare pe care le-am dus în satul meu și le-am împrăștiat strategic, la dascălii din sat, la magazin și am pus câteva și la căminul cultural.

Imediat după aceea am fost invitat să lucrez la săptămânalul „Necenzurat” a lui Ioan Romeo Roșiianu de unde am primit legitimație, lucru mare pe atunci că puteai intra pe gratis la evenimente culturale, sportive, ba mai stăteai și-n față. Romeo Roșiianu și plătea bine.

  2. La care publicații ați lucrat/publicat ?

- O colaborare lungă am avut-o și încă o am la cotidianul „Graiul Maramureșului” unde am fost cooptat de regretații Ioan Topan și Gheorghe Peter. Ulterior m-am împrietenit cu Ioan P. Pop. Am avut o perioadă bună și la defunctul „Informația zilei” (din păcate doar electronic mai există) unde manager era prozatorul Marian Ilea iar redactor șef  Rely Miko Indre iar eu eram responsabil cu pagina de cultură. La un moment dat am înființat o rubrică pentru marele parodist Lucian Perța care-mi trimitea parodiile telefonic, el neștiindu-se cu tehnica electronică. Au fost vremuri frumoase care nu se vor mai întoarce niciodată. În momentul de față în Baia Mare există un singur cotidian („Graiul Maramureșului), un săptămânal („Gazeta de Maramureș”) și două reviste culturale sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” unde ține stindardul dr. Teodor Ardelean, dar chioșcurile de ziare se împuținează, ca și cititorii. E trist ce vă spun.

 

3.Amintiți, vă rog, cele mai cunoscute cărți pe care le-ați tipărit în decursul anilor. 

– Dacă nu vă supărați vă ofer un scurt CV, că tot se poartă. Sunt unii care au mai multe pagini cu curriculum vitae decât cu poeziile sau paginile de proză. Revin.  Am publicat: „Revistele şcolare”, Editura „Maria Montessori” a Casei Corpului Didactic Maramureș, în 2008; „Instantanee maramureşene” , Editura Transilvania” Tecuci, în 2012; „Opinii”, Editura Singur Târgovişte, 2015; „Valențe pedagogice în activităţi ecologice”, Editura Amanda Edit Bucureşti, 2015; „File de istorie a satului Lucăceşti”, Editura „Gutinul” Baia Mare, 2019, „Moara lui Gelu”, editura „eCreator” Baia Mare, 2021; „Cronici din Nord”, editura „Casa cărților” Baia Mare, 2022. Și mai tipăresc o revistă școlară care se numește „Dintre sute de catarge”.

De asemenea sunt unul dintre cei trei coordonatori ai volumului „Antologie de texte. Recenzii de cărţi – Personalităţi ale literaturii contemporane. Sincerus Verba”, „Editura „Mircea cel Bătrân” Băile Olăneşti, 2020-2021, 7 volume (până acum).  Am apărut, de asemenea,  în peste 20 de antologii de poezie şi proză.

 

  4. Care sunt criticii literari care au scris despre cărțile dumneavoastră ?

-                     Sunt mai mulți și importanți, îmi cer scuze dacă uit pe cineva: dr. Nicoară Mihali, dr. Ștefan Vișovan, Virginia Paraschiv, Daniel Marian, Valeriu Sabău, Ion Burnar, Ștefan Doru Dăncuș, Gabriel Cojocaru, Nicolae Goja, Florica Bud, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, dr. Nicolae Iuga, Radu Botiș, Vasile Bele, Olimpia Mureșan, Ioan Romeo Roșiianu, Carmena Băințan, Al. Florin Țene, Emil Domuța, Mariana Moga, Ion P. Pop, Marian Ilea și mulți alții.

 

5.     De când sunteți membru al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România și de ce ați aderat la această Uniune ?

– Sunt de ceva vreme, am fost invitat de către regretatul Ion P. Pop sau domnul „Basorelief” cum îl numim noi. Pe legitimația mea scrie nr.4799 din 04.01.2017. Dar știu sigur că am mai avut una, în urmă cu vreo 5-6 ani de la penultima. Ce nu înțeleg e faptul că numărul legitimației nu se păstrează, așa cum ar fi normal. Deci, trăgând linie, am ceva ani de când cotizez! Cu drag! Oricum, aș dori mai multă transparență acolo! Eu am intrat greu în UZPR, se pare că astăzi se intră mult mai ușor. Eu am terminat Facultatea Științele Comunicări, specializarea Jurnalism la UVG „Vasile Goldiş” Arad și am scris mereu, atât în ziare cât și reviste de cultură, nu mai vorbesc de presa on-line.

 

  6. Ca jurnalist, ce părere aveți despre presa online care a luat amploare în ultimii ani ? Ar putea aceasta să ducă la dispariția presei tipărite ?

- Atâta timp cât am un blog care se numește „Moara lui Gelu” și zilnic intră mii de vizitatori cred că presa on-line este benefică, dar eu fiind trecut de 50 ani iubesc și presa scrisă și mă încântă să țin în mână un ziar, de asta sunt abonat de ani de zile la „Graiul Maramureșului” și la o revistă de cultură de peste ocean!

 

7.     După părerea dumneavoastră, se mai poate spune în prezent că presa reprezintă a patra putere în statul democrat ?

– Este o întrebare grea. Nu cred. Foarte mulți ziariști, de dragul banilor, nu-și respectă statutul. Vedeți ce se întâmplă cu alegerile de anul trecut și anul acesta și asta spune totul! Iar presa și mass-media are o vină majoră. Din fericire eu sunt dascăl și de acolo îmi vin banii și echilibrul! Nu sunt îngrădit la condei și ce scriu mă privește pe mine pur și simplu, dar am colegi care trăiesc greu și trebuie să facă compromisuri, să scrie la comandă. Păcat.

 

  8. Ce aveți pe masa de lucru acum la început de an ?

- De ceva timp fac recenzii (prefețe, postfețe, semnale editoriale) și le voi aduna într-o a doua carte. Prima s-a numit „Cronici din Nord” și le-a plăcut criticilor și cititorilor! Oricum, am în vedere și o nouă carte de poezii...Sunt împărțit în mai multe: familie, școală, scris, prieteni și unele probleme de sănătate!

 

9.     Pentru că în data de 22 februarie ați împlinit o frumoasă  vârstă, în finalul acestui scurt interviu vă urez La Mulți Ani Fericiți!

     – Eu vă mulțumesc că v-ați gândit la mine și am putut să aștern câteva cuvinte cititorilor dumneavoastră. Oricum, consider că trebuie să depunem eforturi să ridicăm țara noastră care a încăput pe mâini nefericite!

 

                                                                                  Ioan Vasiu

 

 

La moartea lui VICTOR SOCACIU

 

ne-a părăsit un talentat artist

și-a rămas în urma lui chitara

și-un colind frumos dar foarte trist

să-l asculte-n veșnicie țara

                     Ioan VASIU

Poesis - Ioan VASIU

Cămăşile de vise

ceas cupă ceas şi clipă după clipă

se scurg prin noapte ca printr-o firidă

când dragostea pe rug se înfiripă

şi vântul moare într-o vale-aridă

în stoluri liliecii fug de moarte

ducând cu ei tăcerea insolită

doar noi mai răsfoim ca pe o carte

amorul ce-ntre noi se tot agită

abia în zori când soarele răsare

şi lepădăm cămăşile de vise

iubirea noastră merge la culcare

supusă unor legi încă nescrise

Doar o farsă

ascunde-mă-ntre două curcubeie

când anotimpul râde în delir

şi-ncearcă dimineaţa să ne beie

ultimul vers ascuns într-un potir

răneşte-mă că nu o să mă doară

cu ochii tăi ca două sărbători

când ploile se nasc a doua oară

şi norii se sărută trecători

ascultă-mă când simţi că se revarsă

prea plinul sângelui învolburat

şi lasă-mă să cred că-i doar o farsă

când tu-mi şopteşti în vis că m-ai lăsat

Îţi scriu

îţi scriu cu pana înmuiată-n crin

şi-ţi mirui fruntea cu polen de maci

mă oglindesc în ochiul tău senin

tu plângi şi râzi şi mă răneşti când taci

îţi scriu acum cel mai frumos poem

pe frunze ruginite de castani

mereu te caut şi mereu te chem

într-un tărâm mirific din balcani.

Credincios soldat

tot mai puţine zile mi-au rămas

s-alerg printre poeme răzvrătit

să te sărut cu gust de ananas

să te iubesc cum nu te-am mai iubit

tot mai puţine zile dar şi nopţi

se scurg încet spre un deşert visat

când sânii tăi miros a struguri copţi

îţi sunt acelaşi  credincios soldat

Îmi place

îmi place bucuria să ţi-o fur

îmi place începutul ne-nceput

îmi place tot ce-i verde împrejur

îmi place să te vindec c-un sărut

îmi place să te-ascult ca pe-un izvor

îmi place-n ochiul tău s-admir o stea

îmi place-n poezie să cobor

îmi place să m-ascund în poala ta

îmi place să-ţi întorc somnul pe dos

îmi place să fiu bun, când alţii-s răi

îmi place să-ţi fiu câine credincios

îmi place să mă joc cu sânii tăi.

Un poet cu „sufletul nins de iubire“

Talentat poet, binecunoscut critic literar, neobosit editor şi apreciat jurnalist, Ioan Romeo Roşiianu este autorul mai multor volume, majoritatea de versuri.

Am avut fericita ocazie să primesc, cu autograf, unul dintre cele mai noi volume ale sale, intitulat atât de frumos „Înnomenirea cuvintelor“, apărut în anul 2014 la Editura CECONII din Baia Mare. Este o minunată carte de versuri pe care am lecturat-o cu multă plăcere, de la prima şi până la ultima filă, pentru că tânărul poet reuşeşte să capteze atenţia cititorului printr-un discurs liric „ornat“ cu metafore ce strălucesc asemenea unor diamante, înşirate pe un colier: „într-o / ultimă / icoană veche / îngerii-şi plâng veşnicia...“ (Îngerii-şi plâng veşnicia - pag.16) sau: „Îngropate şoapte-au rodit / lângă cel mai înalt sunet / îmbătat / de miresme autumnale“ (Lizieră-a cuvintelor apuse - pag.35).

Poet adevărat şi echilibrat,  romantic pe alocuri, dar şi sentimental incurabil, cufundat în descifrarea unor secrete existenţiale, capabil să-şi transmită mesajul liric pe diferite lungimi de undă, Ioan Romeo Roşiianu se „mişcă“ la fel de bine în poezia scrisă-n vers alb sau în poezia scrisă în dulcele stil clasic: „Versurile sunt nouri / deasupra sufletelor / ceaţă risipită de patimi / ascunse-n metafore / umbre risipite-ntre verbe / complicitate-a materiei / cu tăcerile / Poetului singur.“ (Patimi ascunse-n metafore - pag.11) sau: „Aştept să mă-nchizi în pocale de somn / să-mi pui căpătâi amiezilor toate / să-ţi fiu şi ibovnic şi slugă şi domn / să-ţi fac din iluzii şi vise palate // ... // să-mi fii şi iubită şi soră şi mamă / să-mi mângâi tristeţea din ochiul închis / să-mi pui în clepsidre secunde de-o seamă / şi slavă-n poemul ce încă n-am scris.“ (Descântec de jale şi suflet - pag.90).

Ioan Romeo Roşiianu are toate şansele să se alăture plutonului format din cei mai importanţi şi apreciaţi poeţi, apăruţi şi afirmaţi în literatura noastră, după 1990. El manifestă o responsabilitate egală, atât faţă de propria-i creaţie, cât şi faţă de cititorii cărora se adresează prin cărţile sale. Trebuie semnalat, de asemenea, apetitul poetului pentru „şlefuirea“ fiecărei poezii şi chiar a fiecărui vers, dar şi pentru detaliile care dau un plus de frumuseţe creaţiei sale lirice: „merg pe ape limpezi cu mărimi de vânt / port cu mine visul mort la jumătate / cerul se înclină până la pământ / soarele-şi clădeşte prin livezi palate //... // că voi fi o umbră pusă la uscat / pe un mal cu sălcii c-o să-mi dorm nesomnul / c-am să port în mine vreascuri de păcat / amintirea-ntreagă poate chiar şi dorul“ (Merg pe ape limpezi - pag.80).

Poezia pe care ne-o oferă Ioan Romeo Roşiianu este o „hartă-a sufletului“, e „durere acută“ sau „rană deschisă cât visarea“. El încearcă să convingă cititorul că „liniştea are gust de blestem“ şi că „Dumnezeu s-a ascuns în Deltă“. Acelaşi poet „are mătănii bătute-n odaie“ şi „cetăţi strălucite în vise“. Sensibilă, capabilă să emoţioneze uneori până la lacrimi, melodică pe alocuri, profundă, fluentă şi deloc vetustă, poezia din acest volum este o impresionantă provocare a destinului, sau, de ce nu, un spectacol al vieţii, cu bune şi rele, cu bucurii şi necazuri, cu lumini şi umbre.

Descoperim în cuprinsul cărţii nu puţine memorabile poeme. Citez în întregime doar unul dintre acestea: „Clopotele sapă-n mine statui / alungite / de teamă. // Prin viiturile visurilor / îmi mai ning copilăria / înmagazinată-n trecut / ca-n hambarele ploii.“ (Clopotele - pag.28). 

Nu puţine dintre poeziile lui Ioan Romeo Roşiianu lasă impresia că sunt frânturi dintr-un jurnal intim, puse în pagină sub forma unor „scrisori de dragoste neexpediată“. Rând pe rând, poetul ne vorbeşte, în ultimul grupaj al acestui volum, despre „cartea vieţii şi florile ei“, „un condamnat la iubire pe viaţă“, „o lacrimă uscată pe gene“, „un surâs şi-o pasăre în zbor“, „o dragoste rurală“. Citez la întâmplare, dintr-o emoţionantă şi sinceră „scrisoare“: „...mi-am propus să nu rup nici o filă din cartea / vieţuirii mele într-o lume improprie poeziei şi visului / sunt lecţii din care-am învăţat chiar şi căzând, Iubito / sunt lecţii care mă dor şi palme pe care mi le-a dat viaţa...“

Fără îndoială că Ioan Romeo Roşiianu a făcut şcoala în „clasa“ marilor noştri poeţi. Versurile sale „curg“ asemeni unui pârâiaş grăbit de munte, care lasă în urmă parfumul codrilor abia înfrunziţi. Poezia lui irumpe în peisajul, atât de variat şi de controversat, al liricii noastre contemporane.

Prin acest minunat volum, în care a grupat nu doar poezii publicate în alte cărţi tipărite anterior, dar şi poeme inedite, Ioan Romeo Roşiianu ne dovedeşte că este înzestrat cu darul şi cu harul de a ne lumina privirea, de a ne îndulci auzul şi de a ne bucura sufletul. El este poetul „cu sufletul nins de iubire“.

                                                                                      Ioan Vasiu