SAFE în România. Câteva întrebări

 

Nu cumva programul SAFE, promovat de Uniunea Europeană și materializat prin contracte gigantice cu marii producători de armament, între care Rheinmetall ocupă un loc central, ridică întrebări legitime privind riscul unei concentrări excesive a deciziei și al unei opacități incompatibile cu exigențele unui stat de drept.

Când sunt puse în joc sute de miliarde de euro, transparența nu mai este o opțiune, ci o obligație. Istoria industriei de apărare arată că acest sector a fost, în numeroase state, unul dintre cele mai expuse traficului de influență, conflictelor de interese și contractelor atribuite netransparent. Tocmai de aceea, controlul public trebuie să fie direct proporțional cu valoarea fondurilor angajate.

România intră, la rândul ei, în această ecuație. Participarea la programul SAFE și perspectiva unor investiții și contracte de amploare în domeniul apărării impun o exigență suplimentară de transparență. Cine negociază? Care sunt criteriile de selecție? Ce beneficii revin efectiv economiei românești? Cine răspunde pentru fiecare euro cheltuit?

Și apare inevitabil o întrebare politică. Nu cumva miza programului SAFE este atât de mare încât contribuie la menținerea lui Ilie Bolojan în centrul deciziei executive, la Palatul Victoria, iar pe președintele Nicușor Dan îl obligă la o prudență excesivă, într-o zonă de ambiguitate și tăcere instituțională? Dacă răspunsul este negativ, atunci el trebuie demonstrat prin transparență deplină și asumare publică a deciziilor. Dacă răspunsul este afirmativ, consecințele asupra funcționării democratice a statului sunt serioase și trebuie discutate deschis.

Nu este suficient să se invoce securitatea națională pentru a limita dezbaterea publică. Secretul militar nu poate justifica lipsa controlului asupra utilizării banului public. Există o diferență fundamentală între protejarea informațiilor clasificate și secretizarea deciziilor economice și financiare.

Întrebările incomode nu subminează securitatea. Dimpotrivă, ele consolidează încrederea publică. Într-o democrație autentică, marile programe strategice nu trebuie să producă doar armament, ci și certitudinea că puterea politică rămâne sub controlul legii și al cetățenilor.

Autor: Ion Vieru

Sursa: CotidianulHD

Promotor al războiului mondial

 

Ucraina pare să mai aibă o problemă suplimentară celei reprezentate de invazia rusă. Aparențele acestei regretabile situații se regăsesc în ieșirile la rampă ale președintelui Zelensky.

Președintele ucrainean nu se limitează la condiția de lider al poporului său aflat sub tirul armatelor criminale ale lui Putin. El somează continuu NATO, SUA, emite păreri care pot produce extinderea conflictului și slăbirea ajutorului acordat Ucrainei. Președintele Zelensky a dat neîntrerupt note unora și altora dintre cei aflați în sprijinirea Ucrainei.

Până la declanșarea ostilităților, președintele Zelensky nu a depus eforturi diplomatice ample pentru a preîntâmpina acest conflict.

Președintele Zelensky are prea multe doleanțe, multe dintre ele nefiind în acord cu funcția sa și nici cu strategiile actuale și viitoare ale Ucrainei.

Ucraina este desigur o cauză a lumii libere, însă dictarea unor condiții de către liderul de la Kiev poate compromite soluțiile.

În ordinea prestațiilor sale de până acum, liderul de la Kiev se prefigurează a fi un personaj care ar trebui supus unei evaluări de către aliați.

Solidaritatea NATO cu Ucraina este văzută în mod deplasat de Zelensky drept un fel de subordonare.

Față de comportamentul anarhic al președintelui Zelensky statele NATO arată deja o cenzură a lucidității, dovedită deja de Polonia și SUA.

Președintele ucrainean, al cărui comportament excede deseori cauzei țării sale în raporturile complicate cu alianța occidentală, pare a avea drept obiectiv strategic atragerea NATO în conflict.

 

Autor: Ioan Vieru

Sursa: cotidianul.ro

Statul privatizat ca o fermă de animale

Cât, cum şi în ce condiţii s-a privatizat economia României o spune situaţia noastră internă. Presupusul preţ pentru democraţie şi acceptarea ca membru al UE, această anulare a potenţialului economic, s-au dovedit a fi inutile. Democraţie nu avem, nici măcar o minimă prefigurare a unui standard acceptabil.

Prezenţa în UE nu are administratori politici competenţi. Nici la Bucureşti, nici la Bruxelles. Timiditatea noastră politică, în ce priveşte drepturile comunitare, vine din interesul pentru ceea ce ar putea fi însăşi subminarea ţării. Ultimii ani ai dictaturii ceauşiste au provocat o antipatie uriaşă faţă de România, preluată imediat după 1990 de către toţi tranzacţioniştii autohtoni.

Oamenii noştri politici, lipsiţi de-un mandat ferm, reformist, în forul european, îşi încropesc propriile cariere politice şi economice. În timp ce o ţară întreagă aşteaptă schimbările, alinierile la calitatea europeană, deziluziile se instalează continuu. Preşedintele în funcţie pare a nu mai avea nicio tangenţă cu realitatea, într-un mod destul de alarmant.

O asemenea lipsă de responsabilitate şi imposibilitate de intervenţie din partea societăţii arată nevoia unor schimbări în deblocarea funcţiilor de reprezentare şi în constituirea interesului public drept prioritate concretă. Acest blocaj izolează instituţiile, face din corupţie un mod de existenţă. Lichidarea economiei s-a făcut printr-o logistică a sistemului de a se împroprietări, generând comportamente şi mentalităţi pe măsură, terifiante. Cele câteva mari cazuri de corupţie sunt aproape nimic din jaful petrecut şi din clientela existentă.

Capitaliştii noştri sunt cei care au jefuit economia românească şi continuă să o facă prin pârghiile politice pe care le deţin aparent definitiv. Cu un asemenea capital nociv, toate investiţiile străine intră într-o evidentă contagiune, profitând la maxim. Majoritatea instituţiilor publice s-au constituit pe acest model al captivităţii fraudante. Mult invocata lipsă de autoritate şi ineficienţă a statului actual îşi pierde orice reper legal de manifestare. Societatea se află sub imensul abuz şi presiunea unui sistem care încearcă să intervină prin mijloace antidemocratice în eliminarea oricărei adversităţi raţionale. Economia socialistă, în fapt averea naţională, a fost furată, înstrăinată fraudulos sau nimicită. Efectul dramatic al acestei situaţii este privatizarea, în aceleaşi condiţii, a statului însuşi, ajuns prin importantele sale segmente împotriva interesului public.

Autor: Ion Vieru

Sursa: Cotidianul