vineri, 18 noiembrie 2022

Promotor al războiului mondial

 

Ucraina pare să mai aibă o problemă suplimentară celei reprezentate de invazia rusă. Aparențele acestei regretabile situații se regăsesc în ieșirile la rampă ale președintelui Zelensky.

Președintele ucrainean nu se limitează la condiția de lider al poporului său aflat sub tirul armatelor criminale ale lui Putin. El somează continuu NATO, SUA, emite păreri care pot produce extinderea conflictului și slăbirea ajutorului acordat Ucrainei. Președintele Zelensky a dat neîntrerupt note unora și altora dintre cei aflați în sprijinirea Ucrainei.

Până la declanșarea ostilităților, președintele Zelensky nu a depus eforturi diplomatice ample pentru a preîntâmpina acest conflict.

Președintele Zelensky are prea multe doleanțe, multe dintre ele nefiind în acord cu funcția sa și nici cu strategiile actuale și viitoare ale Ucrainei.

Ucraina este desigur o cauză a lumii libere, însă dictarea unor condiții de către liderul de la Kiev poate compromite soluțiile.

În ordinea prestațiilor sale de până acum, liderul de la Kiev se prefigurează a fi un personaj care ar trebui supus unei evaluări de către aliați.

Solidaritatea NATO cu Ucraina este văzută în mod deplasat de Zelensky drept un fel de subordonare.

Față de comportamentul anarhic al președintelui Zelensky statele NATO arată deja o cenzură a lucidității, dovedită deja de Polonia și SUA.

Președintele ucrainean, al cărui comportament excede deseori cauzei țării sale în raporturile complicate cu alianța occidentală, pare a avea drept obiectiv strategic atragerea NATO în conflict.

 

Autor: Ioan Vieru

Sursa: cotidianul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu