Dumnezeu a poruncit, în vremea cea dintâi, „să fie lumină!”. Cuvântul sfânt, izvor al vieții și-al luminii, l-a creat apoi pe om și i-a dăruit toată creația. El, omul, tinde mereu spre lumină, pentru că în ea vede chiar esența vieții. Atunci când ne naștem, venim în lume din întuneric, asemenea unui răspuns la chemarea divină. Lumina este darul ce-animă omenirea, este scânteia pusă-n noi de Dumnezeu!
De-a lungul existenței sale, omul fuge de tenebre și caută lumina. Căutarea este în cer, în ochii celor dragi, în pagini de carte, în natură, dar și în propriul suflet, pentru că lumina înseamnă mai mult decât strălucirea soarelui: este adevăr, iubire, bucurie, pace, credință, speranță, energia de a merge mai departe, chiar și atunci când te rătăcești de drumul drept. Tot așa, nici întunericul nu este doar noaptea care coboară peste lume. Poate fi îndoială, tristețe, suferință, dezamăgire, teamă, rătăcire, lipsă de perspective.
În orice inimă pot exista nopți interioare și este nevoie de lumină pentru a alunga umbrele speriate din suflet și să aducă speranța, ca un nou început.
Chiar și atunci când tăceri adânci ne vor cuprinde calea, să nu uităm că zori se nasc din orice greu! Ei vin ca o victorie asupra întunericului, o revărsare triumfală și firească, peste lume, a unei noi dimineți. Natura însăși demonstrează că întunericul nu are ultimul cuvânt. Lumina nu renunță niciodată la lupta sa cu întunericul și va fi învingătoare întotdeauna, pentru că însuși Dumnezeu este lumină.
Omul nu este definit de întunericul prin care trece, ci de curajul cu care continuă să caute lumina. S-avem lumină-n suflet și-atunci când dorul doare! Suntem făcuți să triumfăm în fața răului, așa cum soarele domină cerul, iar tot ce-a fost în întuneric și în umbră se schimbă în uitare și amintire și într-o nouă viață, pentru că lumina este starea de vecie, iar întunericul e doar un mit.
Atunci când conștiința se trezește, este semnul că fiecare om e un învingător al propriilor sechele, iar asta dă valoare existenței. Tot ce-a fost ascuns este luminat, răspunsurile potrivite vin, pentru că lumina crește peste întunericul din noi, ca într-un solstițiu estival.
În cea mai lungă zi a anului, când soarele pare să stăpânească universul, omul asistă la o celebrare a vieții, a renașterii și a speranței. Înțelesul adânc ce vine din astre este că lumina nu învinge prin forță, ci prin perseverență, prezența neclintită și curajul de a te ridica de fiecare dată, asemenea fiecărui răsărit din ochiul cosmic. Este o lecție de viață despre răbdare, pentru că lumina nu anihilează brutal întunericul, ci îl transformă. Ne învață că adevărul este mai presus de iluzii și ignoranță, că speranța poate învinge teama și deznădejdea, că iubirea poate alunga singurătatea, că binele poate triumfa asupra răului.
Suntem chemați să înțelegem că fiecare dintre noi trebuie să-și găsească forța de a răspândi lumina în lume prin fapte, înțelepciune și iubire pentru toți și tot ce ne înconjoară.
Ligia Duruș
