„ SECOL DE VÂNZARE”-PAMFLETE” DE FLORICA BUD (RECENZIE)

                                   Nici nu se putea alege un titlu mai potrivit ca acesta pentru o culegere de pamflete  scrise de distinsa doamnă Florica Bud :„Secol de vânzare”.

                                   Oare s-a vândut România? Se vehiculează în mass-media că țara mea „e o colonie”; că ea este condusă de aceiași oameni care erau și înainte de așa zisa„ revoluție”, că„ e aceeași Mărie cu altă pălărie”. Cert este că țara mea România  în loc să meargă înainte, merge tot mereu „înapoi ca racu”.

                        În aserțiunea de mai sus am comis o mare greșeală deoarece în titlu nu e vorba de mândra noastră țară cu lanuri mănoase și oameni destoinici, ci de TIMP-SECOLUL e de vânzare,„ timpul nu mai are răbdare cu noi”cum zicea regretatul M. Preda, el se duce, se tot duce-și ni-l iau alții, el se duce, se găsește-n târg.-Care târg?

-         Al istoriei!

-         Care istorie?

-         Cred, totuși că a noastră este, a poporului român care se găsește la răscruce de drumuri.

-         Odată cu timpul nemilos ce se scurge implacabil merge și țara noastră România.

-         Unde se va duce?

-         Depinde de noi toți: scriitori, moderatori tv., oameni simpli din popor etc.

-       

  În această ordine de idei cartea Floricăi Bud abordează și pune-n evidență cu o ironie subtilă , dar ușor de înțeles defectele societății, ale oamenilor și instituțiilor statului. Ea este rodul unui mare spirit de observație a tarelor societății.

                       Dar să revin la coperta numărul I a cărții care e foarte sugestivă!

                       Ea prezintă un desen cu niște oameni care merg legați la ochi în șir indian,  unul după altul spre un „țel” numai de ei știut. Să fie„românul ”în drum spre  votare? un Caragiale actualizat?; să fie soarta scrisă-n stele pentru fiecare om care merge pe pământ  având destinul scris în Cartea Celestă? Poate nu vom ști niciodată!  Autoarea ne lasă o pagină liberă la interpretare și înțelegere.

                       Totuși, această abordare inițială a cărții ne îndeamnă pe noi cititorii să fim vigilenți, să deschidem ochii spre realitatea înconjurătoare și să nu mergem ca oile în râpă.

Se pare că acești tineri din imagine sunt încadrați într-un ochi (ochiul vigilenței, al treilea ochi-al trezirii spre spiritualitate și divinitate sau e„ochiul diavolului?”). Numai viitorul ne va putea da un răspuns. În spatele oamenilor ce merg legați la ochi  se văd pădurile patriei „spulberate” de vântul dispariției și al distrugerii. În prim plan se vede un tânăr care privește spre „ochi” având mâna stângă ridicată spre înainte, spre viitor- oare care o fi acela? Răspunsul se lasă din nou așteptat sau interpretat.

                       Abordând această specie literară în care au excelat: N.D.Cocea, T.Arghezi, Geo Bogza, Anton Bacalbașa, iar mai târziu Corneliu Vadim Tudor-dna Florica Bud e mai aproape de Vadim Tudor ca și contemporaneitate și subiecte de abordat, dar se detașează net de acesta deoarece ironia și umorul dânsei sunt temperate , nefiind ca niște bolovani ce lovesc societatea.

                       Deși se adresează cititorului „pe cale de dispariție” totuși când ni se adresează nouă, celor ce-am rămas să mai citim câte ceva- glasul scriitoarei se îndulcește și asemeni cronicarului ni se adresează cu apelativul „Boiernași Dumneavoastră” punându-ne dintr-o dată în postura de oameni cu timp liber și cu bani.

                       Am observat un procedeu stilistic de personificare a unor cuvinte obișnuite din discursul compozițional-tocmai pentru a atrage atenția  și a sublinia ideea ce se vrea a se transmite. Exemple sunt foarte multe, punctăm doar câteva: „Partida Ciociolinatelor Aripioara Română, Cum Să Râd De Voi Până-n Turul Doi, Parlament...Afacere De Familie, Cooperativa Munca În Zadar, Măria Sa Binele, Partidul Unic Neputincios Român, Măria Sa Țăranul Român, Clanul Antipurtător De Bârfe Idioate, Agenția De Redistribuție A Divelor Din Sistemul Solar etc.

                       Mă întreb și eu precum autoarea: oare s-a schimbat mult trâmbițata „epocă comunistă” sau e precum zicea poetul: „Pleacă ai noștri/Vin ai noștri/ Noi rămânem /Tot ca proștii”.

                       „O realitate comunistă...care e valabilă, din păcate, și acum...când ...am lepădat public pielea de drac a vechii orânduiri...Oare chiar am scăpat de ea sau a fost implementată atât de bine în ființa noastră încât a devenit asemenea unei veste antiglonț impenetrabile? Mă întreb...câte rânduri de piei or mai fi rămas sub ea?...Doar  Cel de Sus și cei...din Satelit cunosc adevărul!”-sunt cuvintele scriitoarei care cu un ochi vigilent reușește să surprindă aspecte importante ale societății actuale și de perspectivă.

                       Luate-n ansamblu aceste pamflete reprezintă o„operă educativă”-un mod de a observa societatea și un mod de-a încerca s-o redreseze, de a-i arăta drumul drept pe care ar trebui să meargă.

                       Pamfletele scriitoarei Bud Florica se adresează tuturor românilor într-un stil inconfundabil-punctând încă o dată  cu mult bun simț și discernământ tarele acestei societăți: guralivele prezentatoare t.v., critici literari „neaveniți„;„gropi”în asfaltul orașului, în morală și-n economie; mirajul t.v.-ului care nu prezintă interes practic care să-l ajute cu ceva pe telespectator...

                       TELEDIVELE reprezintă o specie de personaje abordate cu mult realism și umor.„ Ce este o cupă de silicon? mă veți întreba Mireni Dumneavoastră, în plin sezon electoral!! O cupă de silicon este cea mai proaspătă unitate de măsură propusă de forumul evropean, pentru a fi supusă la vot ca unitate de măsură a ...INTELIGENȚEI DIVELOR BLONDE, veți sări de pe divan”.../Dar vă las să citiți pe Dumneavoastră pentru a vă delecta personal...

                       E prezentă diva care a plecat în Maroc și s-a întors de acolo și lucrează acum tot la t.v.; dar mai scrie și cărți de o valoare discutabilă. Nu o numesc nici eu –precum nu o numește nici autoarea-se știe prea bine cine este această Coană Chiriță, autoarea îi sugerează să scrie o piesă de teatru deoarece„joacă bine teatru”într-o secție de lux pentru VIP-uri. Eventualele cuvinte ale divei sunt edificatoare:„Sunt norocoasă având lipici la români, pentru care reprezint un fel de amantă sau logodnică a Americii după Marlyn Monroe că, sărac cum este poporul meu, nu-și permite o logodnică proprie, așa scumpă ca mine, eventual poate să mă importe după ce m-a exportat...”genul de bussines pe care îi fac românii...cumpără scump ceea ce au vândut ieftin.”Se întoarce, dar nu ca parteneră a lui nenea Mazăr...”

                       Deși feministă convinsă- autoarea lovește în acele femei care ajung în Parlamentul României  fiind „remorcate” de bărbați.„Stați acasă domnițelor și creșteți-vă pruncii și abia apoi  dacă credeți că aveți ceva bun de făcut pentru țară, să intrați în politică, dar... dacă se poate, pe picioarele voastre, fără a fi ...remorcate!”

                       Pentru ce și-au propus unii politicieni a face pentru prosperitatea țării-numele noului partid care nu va face nimic pentru alegătorii săi e cum nu se poate mai bine ales de către scriitoare: „PARTIDUL SFÂNTA AȘTEPTARE„.

                        Spiritul polemic și umorul„acid„se întretaie aproape-n fiecare frază în care de fapt gândul AUTOAREI-PATRIOT-FLORICA BUD e la cetățeanul de rând, la omul cinstit care așteaptă de la oamenii politici să-și îndrepte privirea și spre ei-nu numai spre propriul buzunar.

                       Se prezintă politica celor care construiesc în Baia Mare prea multe mall-uri în loc de fabrici și uzine în care să lucreze populația orașului.„Mall în locul fabricii de lapte, unul în locul celei de textile și unul drept premiu că suntem atât de receptivi la nou”...

                       Ca o concluzie-IATĂ CUM ARĂTĂ TABLOUL PAMFLETELOR FLORICĂI BUD: ironie subtilă, umor spumos, viziune realistă asupra aspectelor sociale, politice și economice ale țării, ritm alert, interogații care-și așteaptă răspunsuri de la istorie(„ Vreau și eu un cărtăresc în anul 2050”, „Niciodată n-a avut lumea literară atâția dottori și dottorese etc).

           

                  OLIMPIA MUREȘAN- L.S.R.-FILIALA MARAMUREȘ

                                                        ULMENI-2017

           

                                  

           

„Femeia din vis” de Milian Oros - recenzie

Citind cartea „Femeia din vis”, scrisă de domnul Milian Oros,  mi-am adus aminte dintr-odată de niște cursuri de estetică și literatură comparată, ținute de domnul Liviu Rusu, la Cluj Napoca, pe vremea când eram studentă la Facultatea de Litere, din minunatul oraș de pe Someș. Era un curs facultativ la care mergeam aproape toți studenții din mai multe grupe, cu multă plăcere. Ce ne atrăgea atât de mult? Acuratețea și farmecul prezentării fenomenului literar în analiza lui intrinsecă. Mi-amintesc acum de un argument care justifică opera literară. Spunea esteticianul Liviu Rus, că opera literară nu poate fi desprinsă de viața reală, dar nici nu e o copie a acesteia. Experiența de viață a fiecărui autor va apărea în opera lui. Cum altfel să ne explicăm la Milian Oros popasul făcut la mănăstirea Cozia sau drumul prin peștera cu stalactite, Transalpina, Sarmisegetuza, etc.? Tot Liviu Rus explica în „Logica frumosului”, că un autor autentic va realiza o operă de valoare prin imaginarea unui drum, care reface unitatea dintre trecut, prezent și viitor, obținând ceva cu totul nou, opera însăși,  produs al imaginației personalizate.

„Femeia din vis” este originală în raport cu experiența individuală a autorului, dar și cu cea socială. Personajul principal, Zedac, nume simbolic, care vrând-nevrînd te duce cu gândul la strămoșii noștri daci, se află într-o visare lucidă continuă. Acum e-n prezent, un tânăr pictor îndrăgostit de Arina, critic de artă, ca alteori, tot în prezent, e doctorul chirurg care tratează bolnavii atât fizic cât și psihic, considerând că boala începe  din interior, din psihic, poate din aură, apoi atingând corpul terestru. Uneori se amestecă cele două planuri: cel real cu cel oniric. E același personaj, dar foarte visător, care trăiește parcă două vieți. Are impresia că a mai fost prin acele locuri; fenomenul deja-vu are un rol important în relatarea întâmplărilor. E și o poveste frumoasă de dragoste la prima vedere, ce vine precum numele Arina+Zedac din trecut spre viitor. Visul de iubire al lui Zedac pentru Arina a început în trecut, se găsește în prezent și prin fiica lor, Adina, în viitor. ( Eu i-aș fi zis ALINA, de la la dor-ALINĂ-te dor, ALINĂ!)  Impresia estetică a textului literar se împletește cu veridicitatea conținutului în fragmentele despre daci. Descrie obiceiuri, tradiții, oastea dacă, port, religie, fortărețe, toate acestea într-un tablou autentic. Zedac apare astfel un erou legendar care luptă din răsputeri pentru apărarea pământului strămoșesc, un erou care merită aprecierea timpurilor ce vor urma.

 Deoarece literatura nu s-a dezvoltat independent de filozofie, în roman alături de un vis permanent ce pendulează din trecut spre viitor și invers, găsim dezbătute cele trei mari teme ale ontologiei tradiționale: EU-LUMEA-DUMNEZEU. EU-ul scriitorului aflându-se în permanență în căutarea Adevărului relevat în prezent ori în trecut. Lumina lumânărilor aprinse-n biserică îl teleportează pe Zedac într-o lume apusă; boala din fragedă pruncie i-a adus un har de vindecător odată cu maturizarea, când a ajuns să tămăduiască bolnavii asemenea medicilor daci, mai întâi vindecând rănile sufletului apoi cele ale trupului. Prelungirea visului în viața reală, credința în străbuni și în unele profeții, posibilitatea de comunicare cu lumea nevăzută, legătura cu subconștientul și cum acesta ne poate influiența viața, toate  fiind până la urmă mijloace prin care se exprimă autorul, dându-ne senzația că Arina e un alter-ego al lui. Conversația cu ea e mereu prezentă și e un fel de aprobare sau dezaprobare a propriilor gânduri.  Lumea cu varietatea formelor și Divinitatea sunt percepute alături de sentimentul iubirii în mod identic de cele două entități, Zedac și Arina. Desen și culoare, realitate și ficțiune, violet de lavandă, sentimente puternice, interpretări ale pasajelor din Biblie, text presărat cu aforisme potrivite, descrieri impresionante de natură ori stări sufletești, imaginate emoțional, același om cu trăirile lui în două trupuri-Zedac, dacul luptător ca și tatăl lui-paralel Zedac, doctorul chirurg, secondați de aceeași Arina, care după nume pare a veni și ea din aceeași lume apusă a dacilor. Timpul se îndepărtează ca să apară altul, de culoare albastră-violacee. Lucruri foarte frumos spuse: „Lumea interioară însă este adevărata lume creatoare, ea de fapt face să se nască lumea exterioară....”. Sau: „...marea majoritate a oamenilor trăiesc într-o lume exterioară, foarte puțini sunt preocupați de lumea lor interioară, lumea formată din gânduri sentimente ori imagini mentale”. Scriitorul e preocupat de răspunsul la marile idei ale existenței: cine suntem, de unde venim și mai ales unde ne îndreptăm, ce trebuie să facem pentru a ne mântui. Astfel în conversații apare ideea „conștiinței universale”, călătoria în timp, visul oniric, visul lucid, raportul dintre suferință și credință, imagini simbolice, idei și teorii despre formarea reală a limbii și a poporului român, etc. Ce rol are imaginația în literatură? Fără imaginație nu există literatură bună! Jurnalul încredințat Arinei cu titlul „Dacul”, e o carte-n carte, care ne aduce din nou în planul real, dar în același timp acceptând și jocul amestecului real-imaginar. Adevăratele relații dintre daci și romani sunt atent dezvăluite, scriitorul fiind preocupat de istoria noastră cea adevărată și astfel ne arată imaginativ ce fel de înaintași am avut pentru a ști cine suntem ori... putem fi. Descrierea luptătorilor daci ce se pregăteau să-i înfrunte și să-i alunge pe cotropitori, ne amintește de chipurile dacilor de pe Columna lui Traian din Roma. Simbolul Daciei sub forma unui soare străpuns de spice de grâu, străjuit de doi balauri, sanctuarul, grota și călătoria prin ea sunt atâtea  miracole ale povestirii care merită să fie citită. Descrierea morții lui Decebal, vitejia soldaților daci, ideea continuității luptei de apărare a pământului străbun, istoria neamului românesc adusă-n actualitate, citirea jurnalului- poveste în fiecare noapte precum Șeherezada în „ O mie și una de nopți”- sporește farmecul și misterul relatării-- o anumită stare de amețeală, halucinație sau trezire bruscă îl duce pe Zedac de la normal la imaginar, de la real la ireal, sporind suspansul. Cartea e unitară, curge limpede ca apa de izvor, e scrisă din inimă cu multă dragoste pentru acest popor din care face parte și autorul. Vă invităm să o lecturați!

                                          

                                      de Mureşan Cioica Olimpia