Citind cartea „Femeia din vis”, scrisă de domnul Milian
Oros, mi-am adus aminte dintr-odată de
niște cursuri de estetică și literatură comparată, ținute de domnul Liviu Rusu,
la Cluj Napoca , pe
vremea când eram studentă la
Facultatea de Litere, din minunatul oraș de pe Someș. Era un
curs facultativ la care mergeam aproape toți studenții din mai multe grupe, cu
multă plăcere. Ce ne atrăgea atât de mult? Acuratețea și farmecul prezentării
fenomenului literar în analiza lui intrinsecă. Mi-amintesc acum de un argument
care justifică opera literară. Spunea esteticianul Liviu Rus, că opera literară
nu poate fi desprinsă de viața reală, dar nici nu e o copie a acesteia.
Experiența de viață a fiecărui autor va apărea în opera lui. Cum altfel să ne
explicăm la Milian Oros
popasul făcut la mănăstirea Cozia sau drumul prin peștera cu stalactite,
Transalpina, Sarmisegetuza, etc.? Tot Liviu Rus explica în „Logica frumosului”,
că un autor autentic va realiza o operă de valoare prin imaginarea unui drum,
care reface unitatea dintre trecut, prezent și viitor, obținând ceva cu totul
nou, opera însăși, produs al imaginației
personalizate.
„Femeia din vis” este originală în raport cu
experiența individuală a autorului, dar și cu cea socială. Personajul
principal, Zedac, nume simbolic, care vrând-nevrînd te duce cu gândul la strămoșii
noștri daci, se află într-o visare lucidă continuă. Acum e-n prezent, un tânăr
pictor îndrăgostit de Arina, critic de artă, ca alteori, tot în prezent, e
doctorul chirurg care tratează bolnavii atât fizic cât și psihic, considerând
că boala începe din interior, din
psihic, poate din aură, apoi atingând corpul terestru. Uneori se amestecă cele
două planuri: cel real cu cel oniric. E același personaj, dar foarte visător,
care trăiește parcă două vieți. Are impresia că a mai fost prin acele locuri;
fenomenul deja-vu are un rol important în relatarea întâmplărilor. E și o
poveste frumoasă de dragoste la prima vedere, ce vine precum numele Arina+Zedac
din trecut spre viitor. Visul de iubire al lui Zedac pentru Arina a început în
trecut, se găsește în prezent și prin fiica lor, Adina, în viitor. ( Eu i-aș fi
zis ALINA, de la la dor-ALINĂ-te dor, ALINĂ!)
Impresia estetică a textului literar se împletește cu veridicitatea conținutului
în fragmentele despre daci. Descrie obiceiuri, tradiții, oastea dacă, port,
religie, fortărețe, toate acestea într-un tablou autentic. Zedac apare astfel
un erou legendar care luptă din răsputeri pentru apărarea pământului strămoșesc,
un erou care merită aprecierea timpurilor ce vor urma.
Deoarece
literatura nu s-a dezvoltat independent de filozofie, în roman alături de un
vis permanent ce pendulează din trecut spre viitor și invers, găsim dezbătute
cele trei mari teme ale ontologiei tradiționale: EU-LUMEA-DUMNEZEU. EU-ul
scriitorului aflându-se în permanență în căutarea Adevărului relevat în prezent
ori în trecut. Lumina lumânărilor aprinse-n biserică îl teleportează pe Zedac
într-o lume apusă; boala din fragedă pruncie i-a adus un har de vindecător
odată cu maturizarea, când a ajuns să tămăduiască bolnavii asemenea medicilor
daci, mai întâi vindecând rănile sufletului apoi cele ale trupului. Prelungirea
visului în viața reală, credința în străbuni și în unele profeții,
posibilitatea de comunicare cu lumea nevăzută, legătura cu subconștientul și
cum acesta ne poate influiența viața, toate
fiind până la urmă mijloace prin care se exprimă autorul, dându-ne senzația
că Arina e un alter-ego al lui. Conversația cu ea e mereu prezentă și e un fel
de aprobare sau dezaprobare a propriilor gânduri. Lumea cu varietatea formelor și Divinitatea
sunt percepute alături de sentimentul iubirii în mod identic de cele două
entități, Zedac și Arina. Desen și culoare, realitate și ficțiune, violet de
lavandă, sentimente puternice, interpretări ale pasajelor din Biblie, text
presărat cu aforisme potrivite, descrieri impresionante de natură ori stări
sufletești, imaginate emoțional, același om cu trăirile lui în două
trupuri-Zedac, dacul luptător ca și tatăl lui-paralel Zedac, doctorul chirurg,
secondați de aceeași Arina, care după nume pare a veni și ea din aceeași lume
apusă a dacilor. Timpul se îndepărtează ca să apară altul, de culoare
albastră-violacee. Lucruri foarte frumos spuse: „Lumea interioară însă este
adevărata lume creatoare, ea de fapt face să se nască lumea exterioară....”.
Sau: „...marea majoritate a oamenilor trăiesc într-o lume exterioară, foarte puțini
sunt preocupați de lumea lor interioară, lumea formată din gânduri sentimente
ori imagini mentale”. Scriitorul e preocupat de răspunsul la marile idei ale
existenței: cine suntem, de unde venim și mai ales unde ne îndreptăm, ce
trebuie să facem pentru a ne mântui. Astfel în conversații apare ideea „conștiinței
universale”, călătoria în timp, visul oniric, visul lucid, raportul dintre
suferință și credință, imagini simbolice, idei și teorii despre formarea reală
a limbii și a poporului român, etc. Ce rol are imaginația în literatură? Fără imaginație
nu există literatură bună! Jurnalul încredințat Arinei cu titlul „Dacul”, e o
carte-n carte, care ne aduce din nou în planul real, dar în același timp
acceptând și jocul amestecului real-imaginar. Adevăratele relații dintre daci și
romani sunt atent dezvăluite, scriitorul fiind preocupat de istoria noastră cea
adevărată și astfel ne arată imaginativ ce fel de înaintași am avut pentru a ști
cine suntem ori... putem fi. Descrierea luptătorilor daci ce se pregăteau să-i
înfrunte și să-i alunge pe cotropitori, ne amintește de chipurile dacilor de pe
Columna lui Traian din Roma. Simbolul Daciei sub forma unui soare străpuns de
spice de grâu, străjuit de doi balauri, sanctuarul, grota și călătoria prin ea
sunt atâtea miracole ale povestirii care
merită să fie citită. Descrierea morții lui Decebal, vitejia soldaților daci,
ideea continuității luptei de apărare a pământului străbun, istoria neamului
românesc adusă-n actualitate, citirea jurnalului- poveste în fiecare noapte
precum Șeherezada în „ O mie și una de nopți”- sporește farmecul și misterul
relatării-- o anumită stare de amețeală, halucinație sau trezire bruscă îl duce
pe Zedac de la normal la imaginar, de la real la ireal, sporind suspansul.
Cartea e unitară, curge limpede ca apa de izvor, e scrisă din inimă cu multă
dragoste pentru acest popor din care face parte și autorul. Vă invităm să o
lecturați!
de Mureşan Cioica Olimpia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu