Maria, Regină a României – 150

                                    de Gheorghe Pârja

Deși devenirea mea în lume s-a petrecut în vremuri cu președinți și alte denumiri oficiale, din tinerețe am făcut o mare pasiune pentru voievozi și regi. Apoi, basmele copilăriei aveau eroi fascinanți, împărați și regi. Așa că nu-i de mirare admirația mea, și nu numai a mea, pentru aceste personaje de rang nobil. În casa bunicului meu, țăran din Berbești, erau tablourile Regelui Ferdinand și Reginei Maria. Rămase de la înaintași, care făcuseră Prima Bătaie. Apoi, când am crescut și m-am făcut prieten cu cărțile, am descoperit faptele regilor pământeni, cu bune și cu altele. Dintre toate capetele încoronate, figura Reginei Maria a României m-a fascinat. În data de 29 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la nașterea celei care va deveni Regina României.

S-a născut în anul 1875, în comitatul Kent din Anglia. A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui Ferdinand, devenit rege al României. A fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit. Am citit mai multe cărți despre destinul reginei, dar și memoriile ei, care sunt un prețios document despre epoca în care a trăit. Mi-a rămas de neuitat imaginea Reginei Maria din timpul Primului Război Mondial, una dintre cele mai puternice și pilduitoare. În loc să se retragă în siguranța palatului regal, ea a ales să fie pe front, printre răniți și bolnavi, printre cei suferinzi. Îmbrăcată modest, în haine albe, vizita spitalele, bandaja răni, aducea alinare printr-o vorbă frumoasă, printr-un zâmbet tămăduitor. Nu s-a temut nici de tifos, nici de ciuma care bântuia prin spitale.

În memoriile ei, nota cu luciditate durerea pe care o trăia alături de suferința soldaților. Însă adevăratul ei triumf avea să vină după război, când România se străduia să-și legitimeze unitatea teritorială în fața marilor puteri. Contemporanii au înfățișat-o ca pe o apariție fascinantă, capabilă să domine prin frumusețe, dar mai ales prin inteligență, fermitate și o impresionantă cunoaștere a cauzei românești. Nu s-a lăsat intimidată de mai marii epocii. La Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) Regina Maria a desfășurat o campanie diplomatică de anvergură și o eleganță care au impus-o în cercurile politice ale vremii. A știut să cultive demnitatea în relațiile cu cei mari. Nu s-a emoționat nici în fața lui Clemenceau, Tigrul Franței, nici a lui Lloyd George, nici de președintele american Wilson.

A discutat cu fiecare în parte, a pledat cu convingere și cu o logică impecabilă pentru recunoașterea Marii Uniri și pentru drepturile României în concertul Europei. Știu și o poveste care dovedește tenacitatea reginei pentru marele ideal. Se spune că premierul francez, zis și Tigrul, tot evita să o primească pe regina noastră. Așa că ea a mers dimineața devreme la ușa lui. Clemenceau a fost pus într-o situație delicată. A primit-o pentru un sfert de oră, dar discuțiile au durat mai multe ceasuri, iar premierul a dispus să-i așeze covor roșu la urcarea în trenul spre Anglia.

Istoricul american Robert Seton-Watson remarca faptul că vocea Reginei Maria a cântărit enorm în acceptarea noilor granițe ale României. A transformat diplomația într-o artă a convingerii și într-un spectacol de noblețe europeană. Cum spunea jurnalista Dana Oprică, într-o epocă în care diplomația era un apanaj al bărbaților, ea a dovedit că forța morală și inteligența strategică pot depăși barierele impuse de gen. Regina știa că frumusețea și credința într-o idee, puse în slujba unei cauze naționale, pot cântări cât diviziile unei armate. Prin farmec și inteligență a fost primită în țara de adopție cu admirație și iubire. A simțit România cu inima.

Am decupat un fragment din memorii, prin care își arată iubirea pentru noua ei patrie: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită și neprețuită.”

Regina Maria rămâne, la un secol și jumătate de la naștere, un model feminin de diplomație activă și de demnitate națională. Ea a demonstrat că frumusețea, sensibilitatea și devotamentul pentru o cauză pot fi transformate în arme diplomatice, a demonstrat că o regină poate fi și un ambasador eficient și că România, prin ea, și-a făcut un loc de cinste în Europa. Prin faptele ei i-a îmblânzit și pe cei mai înverșunați critici ai ei. Diplomatul C. Argetoianu sintetizează rolul ei în istorie: „Regina Maria s-a așezat ca o ctitoriță a României întregite și ca una dintre cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”

Pe lângă scris, regina s-a exprimat și prin arta vizuală. Picta, desena, se implica în arhitectură. Castelul de la Balcic poartă amprenta gustului ei rafinat și a simțului armoniei dintre natură și construcție. Moștenirea Reginei Maria nu se rezumă la trecut. Ea continuă și astăzi prin modelul în care a știut să fie punte între lumi, între culturi, între tradiții. Și Maramureșul a contribuit la cinstirea memoriei Reginei Maria, printr-o splendidă statuie, realizată de sculp­torul Mircea Rusu, și un album pe măsura meritelor ei (în imagine).

Maria, Regina României

 

                                                                                                 de Gheorghe Pârja

 Moartea Reginei Elisabeta a II-a, a Marii Britanii și Irlandei de Nord, a prilejuit foarte multe comentarii evocatoare ale personalității Suveranei dispărute. Să ne aducem aminte că am avut și noi, românii, o Regină care a marcat istoria. Era de neam regal britanic, nepoata reginei Victoria. În acest context trist, când imperiul omagiază cele șapte decenii de domnie a Reginei dispărute, puține referiri s-au făcut la Regina noastră. Mai ales că suntem în anul Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, din 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. Era consfințită, și monarhic, România Mare. M-am gândit că este potrivit, și necesar, să ne amintim de portretul fascinant al Reginei Maria.

Când am fost pe Coasta de Est a Americii, am avut o trăire specială în legătură cu rolul determinant al ei, pentru întregirea Țării. Mi-a fost dat să văd celebra fotografie a primirii Reginei noastre la New York. O ceremonie de zile mari. Primul Război Mondial o transformă în erou național. Participă activ pe front, încurajează răniții și soldații de pe câmpul de luptă, nu se teme de obuze și gloanțe, nici de epidemii, de tifosul exantematic și de gripa spaniolă, de răni și de precaritatea condițiilor din război. Harul diplomatic în politica externă nu a însemnat numai reprezentarea țării, ci și fixarea statului român ca putere regională. Intervențiile ei curajoase, la marile cancelarii ale Europei, distincția și farmecul personal, celebritatea ei au făcut cunoscută România în lume.

Un om politic cunoscut, fost premier în perioada interbelică, Constantin Argetoianu, scrie în memoriile sale: „În răstimpul pribegiei noastre în Moldova, Regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat, în 1916, intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat drept ctitoriță a României Întregite și ca una dintre cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.” Argetoianu a murit în închisoarea de la Sighet.

Dar și istoricii străini i-au fixat locul de excepție în istoria României. Istoricul american, expert în geopolitică, Robert D. Kaplan, scrie: „Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România, la sfârșitul Primului Război Mondial. A dormit pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Balcanic și ale Primului Război Mondial, alături de soldații săi. Prin forța de nezdruncinat a voinței sale, această prințesă britanică s-a redefinit pe sine însăși ca româncă, oferindu-le supușilor săi o mai bună înțelegere a ceea ce urma să fie România.”

Că tot mi-am amintit de America, ziarul The New York Times scria: „Nici o figură publică din România nu a fost mai patrioată decât această Regină de neam străin.” Celebră este replica Regelui Ferdinand, dată marelui om politic Petre Carp, care, furios pe rege că suveranul a optat pentru Antanta, i-a spus vorbe grele, că el face parte dintr-o dinastie germană, care are anumite interese de apărat. Ferm și lucid, regele a rostit cuvinte memorabile: „Domnule Carp, ați greșit când ați vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc interesele dinastiei, nu cunosc decât interesele Țării. Să știți, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău ați făcut când ați făcut-o străină, germană. Nu, e românească.”

Acest crez a luminat-o și pe Regina Maria a României. Este bine să ne aducem aminte de acele fapte întemeietoare, de autorii lor, care au făurit România. Și au pledat pentru locul ei în Europa și în lume. De aceea este nevoie să cunoaștem istoria. Respectăm eroii altor popoare, dar să nu uităm că avem și noi eroii noștri. Regina Maria a fost unul dintre ei.

P.S. De văzut filmul „Maria, Regina României” (2019), în regia italianului Alexis Sweet Cahill, cu Roxana Lupu în rolul principal. Filmări la București, Paris și Londra. Pelicula m-a convins. Este o pledoarie de felul în care Regina a luptat să-și așeze țara pe harta Europei. Și a reușit.

MARIA

  Dintre toate fericirile care pot fi gustate şi trăite pe acest pământ ca o anticipare a bucuriilor cereşti, cea mai mare fericire este a trăi uniţi cu Maria.

Această fericire este nespus de mare. Ea ne pregăteşte pentru fericirea supremă care este a trăi în Isus, deoarece mijlocul cel mai eficient pentru a purifica şi consolida unirea noastră cu Iubirea Milostivă este Maria.

        Atunci când prin Maria ne dăruim lui Isus, dublă ne este bucuria şi deplină este posesia.

            Isus ştia prea bine că pe cărarea vieţii noastre vom avea nevoie de afecţiunea unei Mame; atunci când alături avem o mamă, nu putem spune că greutăţile sunt insuportabile, deoarece nu suntem singuri în purtarea poverilor noastre. Ea este mereu lângă noi pentru a duce povoara cea mai grea.

Isus, care cunoaşte necesităţile inimii omeneşti, ne-a dăruit-o pe Mama sa, după ce El însuşi a experimentat pe Cruce eroismul ei, fidelitatea sa, iubirea sa, prezenţa ei încurajatoare.

Să alergăm deci la ea cu afecţiune şi încredere filială, fiind conştienţi că Isus, încredinţându-ne Fecioarei Preacurate, a înzestrat inima ei cu înţelegere maternă, pentru a avea milă de greutăţile fiilor Ei.

            Mama mea, care l-ai zămislit pe Bunul Isus şi L-ai îngrijit cu mâinile tale delicate, învaţă-mă şi ajută-mă în îndeplinirea datoriilor mele, conducându-mă pe calea poruncilor divine. Spune-i lui Isus: „Primeşte acest fiu; ţi-l încredinţez cu insistenţa inimii mele materne”.

            Sigur că Preasfânta Fecioară este subordonată mijlocirii lui Isus în sensul că nu poate merita sau obţine haruri decât prin mijlocirea Fiului Său Divin.

Mijlocirea Mariei împuterniceşte valoarea şi fertilitatea mijlocirii lui Isus.

            Dacă vrem cu adevărat să tindem spre perfecţiune, s-o iubim şi s-o invocăm pe Maria Mijlocitoare; dacă dorim să fim evlavioşi faţă de o Mamă atât de dulce, trebuie să ne decidem a ne dărui în întregime lui Isus prin Maria.

            În orice preocupare şi pericol s-o invocăm pe minunata Mamă, siguri fiind că ea este canalul prin care vin la noi harurile Bunului Isus; prin meritele sale din trecut şi rugăminţile sale prezente, ea intervine ca o Mijlocitoare între Fiul ei Divin şi cei care o cheamă în ajutor.

Maria Mijlocitoare este întotdeauna Mama omenirii; intervine şi cere pentru cei care nu o invocă, precum şi pentru cei care continuă să o jignească cu cele mai teribile blesteme.

Să-i cerem Bunului Isus ca să ne dăruiască harul de a nu uita niciodată de Mama sa Preasfântă.

Plini de încredere filială, să-i cerem acestei Mame, atât de milostive, să ne ajute în drumul nostru şi, ca mijlocitoare, să intervină pentru ca Fiul său Divin să îndepărteze de noi dreptatea sa, să ne privească cu iubire şi milă, neluând în considerare slăbiciunea noastră.

            Mama mea, Tu care stai în permanenţă cu braţele deschise implorând Fiului Tău îndurare şi compătimire pentru cei care au nevoie, cere-i să-mi dea iubirea şi teama sa sfântă împreună cu harul său, pentru ca să nu mai comit niciodată păcatul de moarte.

Cere-i să-mi ia viaţa înainte de a-L jigni.

Obţine-mi, Mama mea, harul de a avea faţă de Bunul Isus iubirea şi încrederea pe care au avut-o sfinţii, şi să mărească în mine CREDINŢA, NĂDEJDEA şi DRAGOSTEA. Iar tu, Mama mea, învaţă-mă să împlinesc mereu voinţa sa divină.

Fecioară Sfântă, binecuvântează familia mea şi elibereaz-o de orice rău.

Ajută-i pe cei aflaţi în agonie şi cere-i Fiului tău Divin ca să-i ierte şi să-i elibereze de chinurile iadului.

Mijloceşte, Mama mea, pe lângă Fiul tău Divin, pentru ca să potolească mânia sa, dreptatea şi rigoarea sa şi să elibereze lumea de marea pedeapsă pe care o merităm cu toţii.

Roagă-te, Mama mea, pentru scumpa noastră patrie şi elibereaz-o de primejdiile care o ameninţă. Distruge planurile duşmanilor săi, care sunt duşmanii lui Isus.

În sfârşit, îţi cer, Mama mea, să reverşi în sufletele noastre razele luminoase ale milostivirii Bunului Isus şi să fii alături de mine în toate pericolele vieţii.

Amin.

Fotografia zilei - Primarul Mireşului, ing. Ioan Mătieş cu familia!