de Dumitru Păcuraru
Până la urmă toată lumea se satură de politicieni. Dovadă că
după ce respectivul iese din scena politică şi se reintegrează în civilizaţie,
adesea este un nimeni. Lucrul este valabil la vârf şi la bază. Ce rămâne după
un om politic? În cel mai bun caz o serie de articole decupate din ziare. Poate
că unii mai preocupaţi de propriul lor trecut glorios mai păstrează într-o
cutie de pantofi bucăţi din panglicile pe care le-au tăiat la inaugurarea unor
„obiective” arogându-şi meritul de a fi contribuit la realizarea lor.
Dacă ar fi să realizăm un muzeu al „foştilor” în cel mai bun
caz s-ar putea expune tăieturile din ziare de care am vorbit mai sus.
Mi-au trecut aceste gânduri prin cap în momentul în care
Radu Ulmeanu (foto), scriitorul care a cochetat cu politichia cam cum s-ar fi uitat la
o buruiană crescută printre flori, mi-a dat o carte. Aşa m-a şi anunţat la
telefon: vreau să-ţi dau o carte. Ce
carte? – l-am întrebat. „O carte”.
Ne-am întâlnit, mi-a dat o carte. Ce carte? Una fără obişnuitul nume al
autorului în partea superioară, cu titlul ceva mai mare, undeva pe la mijlocul
cărţii sau chiar în josul paginii. Am primit de la Radu Ulmeanu o carte, format
mare, de peste 400 de pagini, de pe coperta căreia te fixează cu privirea un
bărbat cu păr alb pe un fond galben, ca în tabloul lui Monet „San Giorgio
Maggiore la amurg.” Titlu: Ulmeanu 75.
Ce cuprinde impozantul volum? Cronicile la cărţile autorului
care a debutat editorial în anul 1979 şi de atunci, în mod sistematic, desigur
cu multe greutăţi, a publicat la termene rezonabile carte după carte.
Trecând de la poezie la proză abia perceptibil, în mod
natural, Radu Ulmeanu a fost validat de critica literară ca scriitor autentic,
profesionist. Este un fel de a spune „profesionist” pentru că în România
scriitorul nu are un statut ca atare, la fel cum nu are nici artistul plastic.
Ei, scriitorii şi artiştii plastici, îşi duc viaţa cum pot, supravieţuisc din
alte munci, folosindu-şi timpul liber pentru creaţie.
De altfel, Radu Ulmeanu, nu îşi aminteşte decât incidental
despre „meseriile” lui. El a fost şi a
rămas scriitor, fie că a fost profesor, fie că a fost un director de
televiziune. Biografia lui Radu Ulmeanu,
ca de altfel a tuturor scriitorilor, se confundă cu cărţile pe care le-au
scris, cu cronicile semnate de nume importante ale literaturii române, de la
Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Nae
Antonescu şi mulţi, mulţi alţii.
Pentru efortul de a-şi aduna între două coperţi cronicile
apărute în revistele literare importante din ţară, îl apreciez din punctul de
vedere, şi în numele tuturor monografiştilor. M-am confruntat cu lipsa
cronicilor de receptare a operei când am lucrat, timp de şase ani, la cele două
volume dedicate vieţii şi operei celui mai mare pictor sătmărean, Aurel Popp.
Monografii, istoricii literari sau de artă, monografiştii, istorici în general,
ştiu ce înseamnă a nu fi adunate într-un volum cronicile, notele, opiniile
contemporanilor despre „personajele” pe care încearcă să le readucă în
actualitate. Monografiile se nasc greu când autorii trebuie să ciugulescă
informaţii date din diverse surse.
Merită, în acest context menţionate monografiile dedicate dr. Vasile Lucaciu,
lui Constantin Lucaciu, Epaminonda Lucaciu sau primarului Augustin Ferenţiu, la
care lucrează Adriana Zaharia, albumele dedicate artiştilor plastici Domokos
Lehel şi Kalman Fodor, la care lucrează Oana Păcurar. Merită, de asemenea,
menţionată osârdia cu care Ioan Nistor a scos la lumină viaţa şi opera lui
Dariu Pop.
Ar fi nedrept să nu-i pomenim aici pe George Vulturescu,
Gheorghe Glodeanu, Alexandru Zotta, Felician Pop, ca să-i numesc doar pe câţiva
scriitori sătmăreni care sunt preocupaţi să-i scoată din uitare pe alţi
scriitori sătmăreni. O menţiune aparte
merită istoricii din Satu Mare, prea puţini pentru a reuşi să scoată la lumină
întreaga zestre a trecutului împrăştiată prin publicaţiile îngălbenite de
vreme: Liviu Marta, Szocs Peter, Claudiu Porumbăcean, Viorel Ciubotă, Ioan
Viman, Doru Radosav, Viorel Câmpean, Robert Gindele, Cristian Virag, Paula
Virag, Daniela Bălu, Marta Cordea.
Întâmplarea face ca tot anul acesta un alt important
scriitor sătmărean să împlinească o vârstă rotundă. Atent cu tot ce apare prin
reviste despre scriitorii sătmăreni, volumul Vulturescu 70 sau Vulturescu 75
va fi relativ uşor de editat tocmai
pentru că autorul este cel mai mare decupator şi strângător de articole apărute
prin revistele literare despre scriitorii sătmăreni. Lui Vulturescu îi datorez
cronicile literare apărute de-a lungul timpului la cărţile mele. Este adevărat
că mi-a dat doar copiile. Sunt sigur că are în dosarele lui şi cronicile
apărute la cărţile lui Radu Ulmeanu.
Aşadar, ar fi cazul să acordăm mai multă atenţie lucrurilor,
şi oamenilor, care rămân decât efemerilor politicieni.
