PSD vrea să intre la guvernare dar să nu depindă de eșuatul Ilie Bolojan!
Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit astăzi într-o ședință la sediul formațiunii, pentru a decide ce va face în contextul desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.
Sorin Grindeanu: „PSD este în contradicție cu un profil de premier de tip Cioloș. Nu ducem steagul, dar vom deconta tot dacă suntem doar noi în acel Guvern.
Omul va pleca ambasador și noi rămânem cu decontul. Nu trebuie să fim la mâna lui Bolojan”, a spus Sorin Grindeanu.
„Îmi declar dezamăgirea că nu am fost desemnat premier. Avem o desemnare de premier cu profil extern, neconflictual de tip Cioloș care n-are nicio legătură cu electoratul PSD”, a spus Grindeanu.
„Bolojan vrea sa plece de la Guvern, că știe că scade în fiecare zi, dar vrea în condițiile lui. Noi nu trebuie să îi dăm această satisfacție. Omul va dori fie să aibă un Guvern de tehnocrați, fie să ia PSD prizonier daca intră singur în acest guvern. Este o capcană.
Trebuie sa vedem ce își dorește Luca Niculescu. Vreau să discutăm cel mai bun scenariu pentru PSD. Sigur că cel mai bine era sa fiu eu nominalizat. Dacă va continua pe linia Bolojan, nu avem ce să discutăm. Bolojan e scufundat acum. Nu și l-a asumat nici pe Mureșan. A fugit pe la lifturi pe acolo dupa ce a picat Mureșan”, a mai Grindeanu.
Șeful PSD le-a spus colegilor că își dorește ca formațiunea să intre la guvernare, dar nu în orice condiții.
„Nu văd un Guvern din care să facă parte doar PSD, nu vreau să depindem de Bolojan. Vreau să intrăm la guvernare, dar nu în orice condiții. E suficient să avem 8 miniștri în condițiile în care nu sunt resurse, venituri etc? Vreau să fim cu toții conștienți că nu există o soluție perfectă”, a mai afirmat șeful Partidului Social Democrat.
C.L.
