(fabulă)
După
ploaie, în ogradă,
Pe-o
cărare, într-un sat,
Melcu-i
bucuros să vadă
Vreme
bună de umblat.
Cum
îl știm, cu casa-n spate,
Fără
grabă, măsurat,
A
avut pe săturate
Iarbă
grasă de mâncat.
Ochii-n
vârfuri de cornițe
Ageri
îi îndreaptă-n jos,
Spre
petunii și roinițe;
Drumul
nu mai e prăfos!...
Cine
e ca el? Cu toate,
E
stăpân, are un rost,
Cu
căsuța lui pe roate,
Oricând
stă la adăpost!...
Pe
cărare, lângă dânsul,
Un
biet vierme ofticos,
Slab,
că te apucă plânsul,
Zice
cu un glas mieros:
--Lasă-mă
în locuință,
Melcule,
sunt credincios,
Ți-oi
purta recunoștință
Pentru
gestul tău frumos!...
Cine
poate să refuze
Viermele
cel oropsit?
Melcul
dă cumva din buze:
--Hai,
poftim, bine-ai venit!
De
ei doi vor fi ținute
Niște
reguli, chiar pe loc,
Ca
să poată să se-ajute
De
ce nu, chiar reciproc.
Chiriașul
se-nvoiește
Bate
palma chiar acum
Iar
ca plată, el dorește,
Să-i
dea frunze de pe drum.
……………………………
Ți-ai găsit!
Nu intră bine
În
căsuța adăpost
Vierme...hrăpăreț
din fire!
Nu
era să țină post!...
Și din
melc se tot îndoapă
Și
se-ngrașă ne-ncetat
Iară
gazda filantroapă,
Tot
slăbind, a decedat!
Când
cochilia-a fost goală
Chiriașul
a plecat.
Și
făcând o socoteală:
Cine-a
fost mai câștigat?
Morala
Ați
dedus că nu-s povești:
,,Pe
cine nu lași să moară,
Nu
te lasă să trăiești!,,
Gabriela
Gențiana Groza