Se afișează postările cu eticheta caiete silvane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caiete silvane. Afișați toate postările

joi, 29 mai 2025

Poetul Ștefan Jurcă, prezent în prestigioasa revistă „Caiete silvane”

 

Cu bucurie semnalăm faptul că poetul băimărean Ștefan Jurcă a apărut cu un grupaj de poezii în prestigioasa revistă sălăjeană „Caiete silvane” ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu un un grupaj de poezii! Felicitări, maestre!

De semnalat faptul că la unul dintre poeme, un alt maestru, nimeni altul decât Lucian Perța îi dedică o parodie!

GDL

vineri, 19 iulie 2024

O RETROSPECTIVĂ DE SUFLET

Unii din generațiile mai tinere sau din cele care se vor naște când noi nu vom mai fi și când vor fi interesați de creația unui anumit scriitor, fie acesta consătean, rudenie, coleg, colaborator etc, nu vor întreba despre X scriitorul că pe unde a umblat, că cu cine s-a întâlnit și cu cine a stat la masă la așa zise " tabere", "festivaluri" sau întruniri literare denumite altfel, când la majoritatea dintre acestea invitații doar cât că întind mâna după distincții( premii și diplome) , uneori toată năvala primind același fel de diplome, indiferent care sunt mai buni, sau mai puțin buni dintre ei, de-a valma ca sărmanii la pomană după cozonac, indiferent de care ce scrie, sau fără nicio legătură cu literatura, doar că sunt prieteni cu organizatorii, ci îi vor aprecia după creație.

În acest sens vă prezint prestigioasa revistă Caiete Silvane, care mi-a publicat unele poezii ( din 2021 încoace) în 6 numere.
Toată stima și considerația mea acestei faimoase reviste condusă de personalități din elita culturală a țării.

VASILE DAN MARCHIȘ, ofițer de presă la Liga Scriitorilor din România

miercuri, 23 februarie 2022

Ce să fie? Nu-i nimic!



POETUL MARAMUREȘEAN VASILE DAN MARCHIȘ ESTE PUBLICAT ÎN NR/FEBRUARIE 2022 AL PRESTIGIOASEI REVISTE ”CAIETE SILVANE” .

Poetul amintit nu este la prima izbândă de acest fel ci este publicat cu poezii și în numerele din februarie, august și respectiv din septembrie 2021 al revistei din Zalău.
Mai jos separat este poezia publicată în revista menționată.

NORMĂ
de Vasile Dan MARCHIȘ
Dumnezeu nu se ocupă de fleacuri...
Mântuitorul nostru Iisus Hristos
n-a spus niciodată povești
ci a mers pe fapte așa:
Cu perfecțiunea s-a întrecut
Cu ea și-a petrecut
Cu perfecțiunea nu s-a jucat
deci a făcut minuni...
Și-a achitat datoria față de soare
pentru lumină
deschizând orbilor ochii...
Nu te crede superior nevăzătorului
dacă nu ți-a fost atribuită ca premiu
sau ca recompensă lumina!
Dacă ai doi ochi
și poți da unul nevăzătorului,
să știi că doar ochiul acela odată dăruit
te va cuprinde cu adevărat
în lumina iubirii!
VeDeM
Imagine în linie

Imagine în linie

Imagine în linie

duminică, 11 august 2013

Trăim în două veacuri

   
 După ce revista Familia şi-a serbat 145 de ani de la apariţie şi se pregăteşte de cel de al 150-lea an, după ce Poesis de la Satu Mare a mutat frontiera culturală în Nord, secondată de mai tînăra şi nervoasa Acolada, Baia Mare a reuşit să spargă nişte orgolii tipărind neîntrerupt, vreme de 10 ani, revista Nord Literar, apoi Bistriţa-Năsăud cu Mişcarea literară, trimestrial tematic bine ancorat în literatura contemporană a sosit vremea ca şi Sălajul (Sălagiul cum îl scria Nicolae Iorga) să ajungă la aniversare, să consemneze sărbătorirea numărului 100 al revistei culturale Caiete Silvane cu apariţie neîntreruptă. Îi cunosc în parte pe făuritorii revistei, băieţi şcoliţi, scriitori cu dorinţa sinceră de a trece în rîndurile lumii civilizate zona lor geografică prin fapte spirituale, cele care vor face dovadă în viitorime de ce am fost în stare. Trăim în două veacuri, cel 20, tocmai trecut şi cel 21 de-abia început. Călare pe două veacuri spirituale care au însemnat pentru Nordul vestic al României spirituale mai mult ca niciodată. Cultura este ceea ce ştim după ce am uitat totul, despre Sălajul economic am ştiut cîte ceva, dar despre cel spiritual avem dovadă tipăriturile de aici şi mai ales Caiete Silvane care încep să-şi facă auzit glasul în lumea de azi a României culturale, care se apropie şi ea de altă comemorare, 100 de ani de la înfăptuirea României Mari şi moderne. Din Nordul extrem ridic piatra şi scriu:
La mulţi ani, cu bucurie, revistei Caiete Silvane!
                                                       

                                                                                 Ştefan JURCĂ

duminică, 28 iulie 2013

Credem în cultură!

Abonamente la revista „Caiete Silvane”pe 2013-2014

Abonaţi-vă la revista de cultură CAIETE SILVANE, revistă lunară editată de Centrul de Cultură şi al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, a Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Zalău.
 ■ preţ abonament revistă tipărită, pe lună: 3 lei; pe an:36 lei.
■ preţ abonament revistă tipărită + carte apărută la Editura "Caiete Silvane", pe lună 7 lei; pe an 84 lei.
 Abonarea se poate realiza prin DAMCO şi prin POŞTA ROMÂNĂ (numai revistă, fără carte) sau la redacţie (pentru Zalău). Comenzi şi informaţii la 0260 - 612870 sau 0724 - 570646
e-mail:  caietesilvane@yahoo.com" target="_blank" style="color:rgb(17, 85, 204)"> caietesilvane@yahoo.com
www.caietesilvane.ro
adresa redacţiei: Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj
 Persoană de contact: scriitorul Daniel Săuca


                                                                         G.D.L.

sâmbătă, 16 martie 2013

Caiete silvane nr. 98


A aparut editia on line a nr. 98/martie 2013 al revistei Caiete Silvane, revista editata de Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, Consiliului Judetean Salaj, Primariei si Consiliului Local al municipiului Zalau. Detalii pe www.caietesilvane.ro, unde, la sectiunea Arhiva Editii, puteti gasi editia in format pdf. Editia tiparita va fi distribuita incepand de vineri, 22 martie, cu ocazia celei de-a sasea editii a Zilelor revistei Caiete Silvane.

cu stima,
Daniel Sauca
red-sef

Caiete Silvane Sumar 98
 
George Vulturescu, Poeme pentru „Caiete Silvane” pp. 1-3
Daniel SăucaGeorge Vulturescu la „Transilvania culturală” pp. 4-5
Sălăjeni la Consulatul General al României la Szeged p.5
Daniel SăucaViorel Mureşan – 60 p.6
Cosmin PerţaViorel Mureşan. Constituirea ritualică a imaginii pp. 6-9
Ioan MoldovanViorel Mureşan, poetul pp. 9-10
Ştefan Manasia, Pentru Viorel Mureşan p.10
Adrian Popescu, Nu ştii de unde vin versurile… p.10
Viorel Mureşan, Colecţia de călimări – Raftul liric. Târziu, ridicând paharul spart… pp.11-12
Imelda Chinţa, Eros şi Logos într-un amplu tratat de singurătate pp. 13-14
Marcel Lucaciu, Zânaticul Stănescu pp. 15-16
Parodie de Lucian Perţa p.16
Carmen Ardelean, Dialectica mulţimii vide pp.17-18
Pamfil Bilţiu, Cu savanţi – etnografi în Maramureş, Ţara Oaşului şi Bucureşti pp. 19 – 20
Alexandru Jurcan, Perdeaua de rubin p.20
Călin StegereanRadu Şerban – 50 pp. 21-22
Radu Şerban, TransAaparenţe p.22
Ioan F. Pop, Peripatetisme p.27
Oana Merca, Hermeneutica hasdeeană… pp. 28-30
Györfi – Deák György, Pietrele popii din Creaca pp. 31-32
Viorel Tăutan, Dragoste şi poezie… pp.33-34
Poeme de Viorel Tăutan p.34
Viorel Tăutan, Distracţie instructiv-educativă p.35
Marin Pop, Legăturile lui Iuliu Maniu cu Mişcarea Legionară descrise de Corneliu Coposu pp. 36-41
Lucian PerţaŞtefan Doru Dăncuş, Cărţile României p.42
Ileana Petrean – Păuşan, Despre forum-iştii…anonimi sau „pseudonimi” p.43
Ştefan Doru Dăncuş, Ce vom face? p.43
Ileana Petrean – Păuşan, Un altfel de Noica şi Cultura duhului pp.44-45
Ileana Petrean – PăuşanŞtefan Goanţă – 80 p.46
Mariana PopAltarul de nisip – drama depersonalizării p.46
Daniel HobleaViorel Tăutan, Malaxorul de martie pp. 47-48
 
Copertele I, III, IV şi paginile 23 – 26 sunt ilustrate cu lucrări ale artistului vizual Radu Şerban.