Comemorarea poetului Petre Got

Am participat duminică,17 august 2025, la un eveniment ce capătă semnificația întoarcerii ființei la rădăcini - comemorarea poetului Petre Got în satul său natal, Deseștiul multiubit. Satul maramureșean de care era atât de legat, și mândru de originea sa neaoșă, este reprezentat metaforic în lirica sa, de cunoscutul autor, pe linia unei tradiții lirice tipic transilvane, de la Coșbuc, Goga, Cotruș, la Ioan Alexandru confrate liric cu Petre Got.

Liturghia de pomenire și Parastasul s-au desfășurat în biserica greco-catolică din Desești, o bijuterie arhitecturală în lemn, în stil maramureșean, în prezența membrilor comunității, bărbați și femei, rude cu autorul, oameni mândri și demni, și cu prezența câtorva prieteni ai poetului și ai familiei sale.

Venită din București la casa natală a lui Petre Got, familia poetului, prof. dr. Miorița Got și universitarii Monica și Dominic Negrici cu micuța lor fiică, Iunia, au pregătit cu delicatețe și emoție ceremonia de pomenire și întâlnirea emoționantă cu comunitatea și cu prietenii or ș ai celui comemorat. Preotul Petru Moiș a oficiat pios și exemplar ceremonia religioasă iar în predica sa, a desprins cu subtilitate, din evanghelia zilei, elemente de înțelepciune biblică ce dau sensuri profunde existenței, și de practică a vieții spirituale.

Au participat senatorul Gheorghe Mihai Bârlea, cunoscut autor el însuși și prieten poetului, prof. Andrei Făt, consătean și prieten, prof.dr. Terezia Filip, critic literar, prof. dr. Lucia Ileana Pop, și mulți alții, care au evocat aspecte ale personalității și ale poeziei lui Petre Got din cele peste 16 volume publicate antum, și aspecte din amintirea prezențelor sale estivale în comunitatea natală unde venea însoțit adesea de poeții prieteni de generație, între care, Gh. Pituț, Cezar Baltag și alții. Și chiar Nichita Stănescu a avut un prim popas în curtea casei din Desești a lui Petre Got – O doamnă de acolo își amintește cum, copilă fiind, a fost ținută în brațe de Nichita Stănescu, o alta spune cum pe când era de nici 10 ani, vedea uneori vara curtea casei lui Petre Got „plină de domni scriitori veniți din București” iar mama poetului îi servea ceremonios. Mulți săteni din Desești știu că poezia a poposit în satul lor, în urmă cu circa 45-50 de ani în curtea casei lui Petre Got și a inițiat și creat acolo o tradiție care face și azi faimos satul lor.

Toți vorbitorii au remarcat valoarea lirică certă și trăsăturile de personalitate care îl disting pe Petre Got în peisajul literar românesc, ca poet, ca redactor timp de peste trei decenii la revista Viața Românească, ca director de revistă, ca om. Vorbitorii au relevat caracterul de-o verticalitate exemplară al poetului, intransigența cu sine, sobrietatea și spiritul prieteniei, iubirea de locurile natale, condiția sa de înaintemergător al poeților maramureșeni. Petre Got a fost integrat în categoria poeților șaizeciști și neomoderniști iar lirica sa în ansamblul ei, dincolo de marile teme care dau valoare poeziei din totdeauna, a fost apreciată ca o subtilă cale simbolică și metaforică între pământesc și lumea celestă, între existența materială sub toate formele ei și experiența spirituală profundă care înnobilează omenescul și e relevată de întreaga galerie de simboluri din cele 16 volume ale sale. Titluri atât de originale și spiritualizate precum: Cer înfrunzit (1968), Vocale celeste (2001) , Paranteza lunii (1985), Stelele strigă(1988), Plâns de heruvim (1999), Protocolul norilor (2007) dau nota originală liricii sale și disting de departe personalitatea și viziunea lirică a autorului.

Astfel poetul Petre Got a fost celebrat spiritual și poetic în momente emoționante care au reactualizat legătura sa, de altfel tainică și neîntreruptă cu comunitatea natală, cu membrii și urmașii familiei sale. Satul maramureșean Desești a dat lumii un prim poet prin anii 60-70, urmat ca model de alții dintr-o mai tânără generație, pe când Maramureșul avea puțini spre deloc astfel de reprezentanți în cultura română. Petre Got a făcut parte din generația șaizeciștilor care a re-conectat cultura și poezia românească la valorile ei clasice și interbelice moderne, ce fuseseră aproape anihilate și se voiau șterse din conștiința românească prin efectele pustiitoare ale proletcultismului.

Petre Got rămâne unul dintre poeții importanți ai acelei generații restauratoare de valori în poezia României din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Comemorarea lui în satul natal între rude și prieteni semnifică nu doar o eternă, repetată întoarcere la rădăcini, ci și o invitație la exercițiul revitalizant al poeziei, ce nutrește și înfrumusețează pe cei ce o practică și o respectă.

dr. Terezia FILIP

Comemorare: Tur ghidat prin 3 expoziții ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Vineri, 23 august, de la ora 11:00, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației vă propune un tur ghidat prin 3 expoziții permanente ale muzeului: România închisorilor (sala 6), Sala demnitarilor (sala 38) și Sala episcopilor (Sala 53).

Ghid va fi dr. Andrea Dobeș, muzeograf șef, autoarea cărții ”Spații carcerale în România comunistă. Penitenciarul Sighet”.

Totodată vizitați și celelalte expoziții permanente ale Memorialului Sighet, precum și expoziția temporară ”Dușmance ale poporului” și cele 3 expoziții găzduite în această vară la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei : „Mărturii din Gulag: memoria victimelor regimului totalitar-comunist”, expoziția foto-documentară a colegilor de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, ”Jan Palach Jan Palach – torța vie. 1969”, o expoziţia realizată de Ústav pro studium totalitních režimů / Institutul pentru Studiul Regimurilor Totalitare, Cehia, ”Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România”, expoziția realizată de Memorialul Închisoarea Pitești și Muzeul Național Brukenthal.

Nu uitați să vă opriți și la Cimitirul Săracilor, necropola celor fără de mormânt, ansamblu peisagistic dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea.

Notă. 23 august este ziua europeană de comemorare a victimelor regimurilor totalitare.

 GDL

Șapte ani de singurătate

                                                                        de Gheorghe Pârja

Pruncia mi-a fost păduroasă. O magie, fără explicații lămuritoare, m-a zidit într-o vreme adâncă, luminată de puterea pământului. Un pământ care m-a chemat toată viața, de multe ori fiind vinovat că nu am învățat, așa cum trebuie, miracolul zborului. Astăzi, cei legați numai de pământ nu prea au căutare. Și ceasurile pământului bat altfel. Îmi aduc aminte de sinea mea, suficient de muzicală în ascultare, care se răsfăța cu aceste cuvinte vechi: “crești pădure și te-ndeasă, numai loc de casă-mi lasă.” În pădurea mea, dinspre Valea Mătrăgunii, m-au biruit în mirare fagii îngemănați. Erau rare aceste îmbrățișări ale lemnului. Atrăgeau privirea omului însingurat, cum eram eu în pădurea de fagi. Acei fagi răsuciți arătau altfel în puterea pădurii. Mai greu de explicat, dar cred că și din acea îmbrățișare silvestră mi s-a răsădit sentimentul netrădat al prieteniei.

Așa că, atunci când m-am întâlnit, în frageda mea tinerețe, cu Frații Bârlea, Vasile și Gheorghe Mihai – cei Gemeni prin nașterea din 10 februarie, am înțeles că legea gravitației nu se referă la noi. Eram elevi la două licee sighetene. Eu, la cel pedagogic, ei, la cel teoretic. Am devenit repede prieteni, așa cum se leagă tinerii din motive care se explică mai târziu. Sau niciodată. Prietenia este, ori nu este. Și ea a existat la noi, iată, peste o jumătate de veac. Nu am căzut pe pământ ca mărul lui Newton. Am căzut în lume și ne-am oglindit în cer. Și am făcut suficientă lumină în jur. Încât au venit spre noi și Echim și Andrei. Or, poate, noi am mers spre ei. Cert e că suntem în armonie sufletească de atâta vreme. Dar acum este vorba de Gheorghe Mihai și Vasile.

Pe noi trei ne-au unit părinții și locurile natale: Nănești și Desești. Lumea Maramureșului. Fiecare aveam în biografie o pădure de fagi. Apoi am fost uimiți de culoare și cuvânt. Măreția unor pictori, dar și mirarea poeților autentici. Cred că Fraților Bârlea le-a sădit un mag, într-o noapte cu lună, un fag cu paradisuri visătoare. Căruia rădăcinile i-au rămas mereu vorbitoare. Cu Gheorghe Mihai am prânzit într-o zi cu Rilke. Apoi cu Trakl. Cu Eminescu, Arghezi, Barbu și Bacovia, cu Nichita și Laurențiu locuiam, aproape, în Limba Română. Nichita Stănescu, acest poet ca un copac noduros, a venit special în Maramureș, pentru a ne întreba cum stăm cu prietenia. El fiind doctor în acest domeniu, ne-a spus că suntem sănătoși tun. Vasile m-a prezentat lui Jeronimus Boch, dar și lui Liviu Suhar, și am rămas prieteni pe viață. Și asta pe vremea când mulți colegi de generație învățau la o singură materie.

Și așa a fost să fie. Ne-a urmărit toată viața o telepatie necomentată. Visam toți trei aceleași întâmplări, în aceeași noapte. Ne-am căutat și în armată. Am slujit sub drapelul aceluiași regiment. Nu am știut ce-i vrajba între noi, ci numai mirajul prieteniei. Ne-am căutat și în vremuri de primejdie. Cu Gheorghe Mihai Bârlea puteam încheia viața la cutremurul din București. Dar Dumnezeu a avut grijă de noi. Gheorghe Mihai a devenit un reper pentru Cetatea românească actuală. Prietenia ne-a unit atât de mult, încât credeam că nici moartea nu ne poate despărți. Aici nu am avut dreptate. În urmă cu șapte ani, Vasile a plecat pe drumul fără întoarcere. A lăsat în urmă proiecte și mulți prieteni. După ce s-a oglindit în puterea lemnului, acum cutreieră singur pădurea pentru a afla cei doi fagi îngemănați.

Cu Frații Bârlea nu am fost singur pe lume. Vasile avea un fel propriu de a cuceri orizonturi. De la șevalet, la daltă. Dacă închipuia o lume îi dădea și contur. La Desești mi-a lăsat un acoperiș de cer și o scară de urcat spre rai. Și un proiect neterminat. Am un sentiment hieratic și ritualic. În pădurea lumească, fagii îngemă¬nați sunt o raritate. Ca în codrul des. De aceea prețuiesc până la spovedanie drumul nostru laolaltă. „A te naște nu este o întâmplare, ci este un mit”, mi-a scris Nichita pe o carte, în pridvorul casei părintești. Cu prietenia, mitul întreține arderea. Fără Vasile este trist în prietenia noastră.

Astăzi, 3 februarie, puteam să fim toți trei, cu alaiul de prieteni vechi, la o masă rotilată, să vorbim despre lume. La masa aceea, va fi un scaun gol. Un scaun pentru Vasile. Cum ne-au învățat bunii noștri părinți, există prietenie și dincolo de orizont. Șapte ani de la plecare, șapte ani de absență, șapte ani de singurătate. Și pentru noi dar și pentru el. Care prețuia nespus de mult frumusețea acestei lumi. Dar amintirea nu ne lasă chiar singuri. Așa mi-am amintit de spiritul acestui text, în care Vasile își respiră timpul trăit. Și nu uit că a fost un veritabil restaurator al lumii vechi. Multe biserici, în care acum îngerii se roagă în voie. Și pentru el.

P.S. Astăzi, la Catedrala Sfinții “Mihail și Gavril”, din Sighetul Marmației, are loc parastasul de pomenire a omului de lume bună și artistică, VASILE BÂRLEA, la șapte ani de la plecarea spre culorile cerului. În fotografie: frații Vasile și Gheorghe Mihai, în lumea cu fagi îngemănați.

Primarul Ioan Doru Dăncuș: ”Aduc un pios omagiu tuturor care s-au jertfit în Decembrie 1989”

 Sunt 34 de ani de când ne-am câștigat libertatea. Sunt 34 de ani de când românii au ales să scape de regimul comunist, de tiranie. Sunt 34 de ani în care am învățat și am înțeles ce înseamnă democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului. 34 de ani în care România, românii, au ales acest drum al libertății, al democrației și al valorilor europene.

Toate acestea s-au făcut cu jertfă. Cu determinare. La acea vreme au fost niște bărbați, adevărați români, care au spus că nu se mai poate. Și atunci, când au găsit acest moment prielnic, au ieșit în stradă și ne-au făurit, ne-au dăruit, ne-au arătat drumul spre libertate, de care astăzi noi beneficiem.

Suntem recunoscători pentru tot ceea ce au făcut înaintașii noștri. Suntem mândri că astăzi putem să vorbim liberi. Să nu ne temem, să nu ne ascundem. Suntem recunoscători și bucuroși că astăzi, jertfa lor, ne asigură vremuri de pace, aici, în România.

Ar fi fost mult mai multe de învățat și mult mai multe de făcut pentru ca jertfa celor care au murit în urmă cu 34 de ani să fie cu adevărat onorată. Poate că și noi, cei care astăzi deținem anumite funcții de demnitate publică ar fi trebuit să facem mai mult. Ar fi fost onorabil pentru noi să putem să facem mai mult. Deocamdată, probabil, atât s-a putut. Însă, trebuie să ne angajăm ca în continuare, să aducem respectul și recunoștința noastră pentru cei care și-au dat și viața pentru libertate. Să facem în așa fel încât de acolo, din ceruri, să fie mândri de direcția pe care noi o trasăm acestei Românii frumoase.

La Baia Mare, în urmă cu 34 de ani nu au murit oameni, dar în alte localități din țară au murit băimăreni. Noi trebuie să ne aplecăm în fața celor care s-au jertfit pentru libertate. Să aducem un cuvânt de mângâiere, de fiecare dată, familiilor acestora, familiilor eroilor noștri băimăreni.

Poate un rol pentru că nu s-a murit în Baia Mare, au avut și revoluționarii de aici, în frunte cu președintele asociației, domnul Adiel Florian. Cred că și cei care erau la conducerea instituțiilor în acea vreme au înțeles dorința românilor, dorința maramureșenilor, a băimărenilor, exprimată ca de fiecare dată cu determinare. Au înțeles că, da, trebuie să devenim un popor liber!

Aduc un pios omagiu tuturor care s-au jertfit în Decembrie 1989. Comunitatea băimăreană își va aduce mereu aminte de ei și vom încerca prin tot ceea ce facem să îi onorăm, să fim așa cum și-au dorit ei să fim pe aceste meleaguri: demni, cinstiți, liberi. Dumnezeu să îi odihnească în pace!

Ioan Doru DĂNCUȘ, Primar interimar al Băii Mari

Doru Dinu Glăvan, comemorat în filialele UZPR, la un an de la dispariție

 

Conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România face un apel la toți președinții de filiale din țară și din Diaspora care vor marca memoria regretatului președinte al UZPR Doru Dinu Glăvan, la un an de la trecerea la cele veșnice, ca toate evenimentele și materialele legate de aceste manifestări să fie făcute publice, prin intermediul mass- media.

UZPR îi va aduce astfel un omagiu jurnalistului care a promovat la un nivel fără precedent Uniunea și care a avut un aport decisiv la obținerea de către jurnaliștii membri ai UZPR a statutului de creatori.

Întâlnirile, mesele rotunde, colocviile, prelegerile și rememorările se vor regăsi, de asemenea, în publicațiile Uniunii, ca o pioasă aducere aminte despre profesionistul, președintele UZPR și omul care a fost Doru Dinu Glăvan.

 

Departamentul Comunicare

Se împlinesc 68 de ani de când Iuliu Maniu, om politic şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, a încetat din viaţă în temniţa din Sighetu-Marmaţiei

 
La 5 februarie 1953, Iuliu Maniu, om politic şi preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, a încetat din viaţă în temniţa din Sighet. Omul politic va fi comemorat la împlinirea a 68 de ani de când a trecut la cele veșnice.

Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă. A fost trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 a fost transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet.

Gardienii, sub conducerea criminalului Vasile Ciolpan, comandantul penitenciarului, se străduiau să îi menţină pe deţinuţi cât mai izolaţi unii de alţii. Totodată, asupra deţinuţilor, majoritatea având o vârstă extrem de înaintată, s-au exercitat presiuni fizice şi morale, fiind supuşi unui regim de distrugere fizică. După şase ani de detenţie, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu s-a deteriorat foarte grav. Omul politic s-a stins din viață în data de 5 februariem 1953, în temnița de la Sighet, azi Muzeul Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței..

”Vreau să transmit un mesaj nu doar maramureșenilor, ci poate întregii Românii, pentru că astăzi se împlinesc 68 de ani, de când a decedat marele om politic al secolului XX, Iuliu Maniu, la Sighetu Marmației, la acea închisoare a deținuților politici. Iuliu Maniu a fost deputat român în perioada Imperiului Austro-Ungar, a fost un adevărat patriot, care și-a iubit poporul,inclusiv pe toți locuitorii Transilvaniei și ulterior a patriei numite România. Vom organiza, în calitate de coordonator al Partidului Alianței Național Țărăniste, o manifestare în data de 6 februarie, conform normelor în vigoare. Sper ca, împreună cu celelalte formațiuni politice care doresc să fie prezente, să comemorăm în liniște și armonie acest eveniment, în acest sfârșit de săptămână”, spune Nicolae Mișulec, reprezentant al Alianței Național Țărăniste, fost președinte al PNȚCD Maramureș.

La comemorarea a 65 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu, fost prim-ministru al României, Nicolae Mișulec, pe vremea ceea consilier județean,  i-a propus primarului municipiului Sighetu Marmației de atunci, Horia Scubli, ca, dintr-o finanțarea oferită de statul român pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, să amplaseze în urbea în care și-a găsit sfârșitul marele om politic un bust al acestui reper moral al demnității naționale.

Primarul Horia Scubli a promis atunci că bustul lui Iuliu Maniu va fi amplasat pe aleea pietonală din fața Memorialului Victimelor Comunismului și Rezistenței, însă acest deziderat nu a fost realizat încă!

Sursa: MaraMedia

Amintiri, lacrimi si o floare: Octavian Cioltea – sufletul FC Prietenia Baia Mare!

 “A fost odata ca niciodata”… Asa incep povestile noastre dragi…

Octavian Cioltea… a fost sufletul nostru… al marii familii FC Prietenia!

Este o perioada care aprinde in sufletul nostru cele mai frumoase amintiri. Erau zile in care il sarbatoream pe Bunicu… Asa am fi vrut sa se intample si anul acesta! Din pacate, am ramas cu amintirile… cu o lacrima in colt de ochi si, poate, o floare…

Momentele frumoase traite de noi cu Bunicu in Baia Mare sau in cantonamentele din tara si strainatate ne fac sa ne gandim ca au fost momentele care au dus la sudarea relatiilor prietenesti din marea noastra familie.

Octavian Cioltea a fost sufletul FC Prietenia Baia Mare! Ne-am fi dorit cu tarie sa putem sa ii spunem: “La multi ani!”, ca mai apoi sa ii cantam si, impreuna, sa ne legam in hora, brat cu brat, umar langa umar, la imnul nostru drag!

Un inceput de februarie bacovian, cu fulgi imaculati si stropi mari de ploaie!

Octavian Cioltea… sufletul unei stari de spirit, FC Prietenia Baia Mare!

Fie-i memoria binecuvantata!

FC Prietenia Baia Mare

Preluare https://www.emaramures.ro/amintiri-lacrimi-si-o-floare-octavian-cioltea-sufletul-fc-prietenia-baia-mare/

Comemorare MAMA

În 31 decembrie 2017, ora 11,oo la Spitalul Judeţean "Constantin Opriş" Baia Mare a trecut în Împărăţia Cerurilor, mama noastră iubită DRAGOŞ ANA din Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, vegheată fiind la căpătâi de cei doi băieţi pe care-i avea: Ioan şi Gelu. 
S-au scurs doi ani de lacrimi şi tristeţe fără MAMA. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Nu te vom uita niciodată, suflet bun şi blând!

                                                                        Familia

C O M E M O R A R E

A trecut un an de când a plecat la ceruri scumpa noastră mamă, bunică şi străbunică - DRAGOŞ ANA. Bunătatea ei, vorbele înţelepte şi sfaturile dumneaiei ne lipsesc iar absenţa sa fizică ne îndurerează la fel de mult ca în fatidica zi de 30 decembrie 2017.

Păstrăm în sufletele noastre amintirile de neuitat şi cu toate că eşti departe de noi credem cu tărie că eşti mai aproape de Dumnezeu! Veşnic nemângâiaţi, familiile Ioan şi Gelu Dragoş.

Valeriu Sabău: "Ion Burnar a trăit într-o dimensiune proprie!"

Miercuri, 24 octombrie, la Academia OJT din Baia Mare, a fost comemorat şi s-a aprins o lumânare la portretul poetului Ion Burnar, plecat la cele veşnice de 8 ani de zile. Au fost prezenţi foştii colegi şi prieteni: Valeriu Sabău, Dumitru Fânăţeanu, Ştefan Jurcă, Nicolae Scheianu, Ioana Ileana Şteţco, Săluc Horvat, Augustin Botiş, Gelu Dragoş, Valer Turcu Iorga, Alexandru Peterliceanu, Vasile Tivadar, Vasile Dan Marchiş, Mihai Epli, ş.a.

„Ion Burnar a trăit într-o dimensiune proprie, nu ştia altceva decât poezia. Aşadar, poetul Ion Burnar s-a retras din Gâlceava scopului cu mijloacele fără nici un regret! Un motiv în plus de-a rosti o rugăciune, azi 24 octombrie când ar fi împlinit 71 de ani, pentrul Poetul cu „P” mare şi Prietenul Ion Burnar şi a-i recita câteva poeme. Dumnezeu a hotărât să construiască un cenaclu literar şi în Rai!”. Dumnezeu să-l odihnească!

                                                                             

                                                                             Cristian LAURENŢIU

Comemorarea poetului Ion Burnar la Academia OJT

 Miercuri, 24 octombrie 2018 la Academia OJT va avea loc, de la ora 13,oo comemorarea poetului şi profesorului Ion Burnar, gest săvârşit de către soţia Florica, fiul Bogdan şi bunul lui prieten - prozatorul Valeriu Sabău.

Au trecut 8 ani fără marele scriitor Ion Burnar, de loc din Dragomireşti, din familie de os domnesc, iar timpul nu poate să-l treacă în uitarea noastră, ba dimpotrivă ne lipseşte tot mai dureros de mult.

Miercuri, 24 octombrie a.c. ar fi împlinit 71 de ani! Dumnezeu să-l odihnească în pace pe acest OM cu o operă literară însemnată, cu o prezenţă discretă, cu mult bun simţ şi care cultiva prietenia literară ca nimeni altul!                       

                                                                                         GDL

Comemorare la OJT a regretatului Dumitru Şovago, alias Mitruţ din Rus

Din informaţiile primite de la fondatorul Academiei OJT- prozatorul Valeriu Sabău, joi, 18 octombrie 2018, de la ora 14,oo va avea loc în centrul Băii Mari, la Barul OJT, un moment comemorativ MITRUŢ din RUS, pe numele său din buletin Dumitru Şovago, adică a omului drept, cu opinie proprie, a omului care a iubit ca nimeni altul poporul român şi folclorul său.
 Familia îi invită pe toţi cei care l-au cunoscut să îi cinstească memoria şi faptele pământeşti, să-l vorbească de bine, să ridice un pahar de tărie sau vin în memoria lui. Momentul ales se explică şi prin faptul că peste puţin timp este LUMINAŢIA, o sărbătoare de rit catolic (dânsul fiind un practicant însemnat şi apărător al acestui cult).
Etnologul Pamfil Bilţiu, într-o discuţie privată,  consideră că data de 1 noiembrie este importantă deoarece creştinii se duc la cimitire şi curăţă mormintele, pun flori şi aprind lumânări în memoria celor pe care i-au pierdut. După spusele Domniei sale "cimitirele se luminează iar rugăciunile rostite pe pământ de cei vii sunt de folos morţilor!"
Ne lipseşti mult Mitruţ! Dumnezeu să te odihnească în pace!

                                                                                          Gelu Dragoş

Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România. Corpul neînsufleţit al fostului suveran a ajuns la Castelul Peleş

 Sicriul cu trupul Regelui Mihai I a fost adus, miercuri, 13 decembrie 2017, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă.

Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate Imnul Naţional şi cel Regal. 

Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga Românie au fost trase la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a sosit pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Ortodoxă Română.

                                                                                              GDL

Rușinos! Manele și campanie electorală la comemorarea lui Avram Iancu la Țebea

Declinul societății românești se vede cel mai bine la comemorările eroilor neamului. Reperele istoriei naționale sunt bălăcărite într-un mod sinistru. Duminică, 10 septembrie 2017, s-a mai bătut un cui în sicriul memoriei naționale. Ionică Armancă, redactorul șef al Jurnalului Românesc din Viena a fost martor la o sărbătoare halucinantă. Iată ce a văzut și simțit, așa cum le-a descris într-un comentariu publicat în ziarul care apare la Viena:

Rar mi-a fost dat să văd ceea ce am văzut azi. După mai bine de 10 ani, am participat la comemorarea eroului național Avram Iancu. Trist.

Nu a fost, de fapt, nicio comemorare. A fost un târg de țară. Un carusel, un mic, o fasole sau un pantof second-hand, ba chiar haine și oale. Într-adevăr, în spatele scenei.

Păcat de artiștii de pe scenă. Din respect pentru memoria Crăișorului, sper că artiștii nu vor renunța ușor și vor fi prezenți și în anii următori la Țebea. Și spun asta pentru că e o jignire pentru ei ca, atunci când se cântă imnul lui Iancu, din cortul din spate să se audă manelele vânzătorilor ambulanți de chinezării.

Corturile partidelor politice prezente pe platoul târgului aduc o notă de respect maxim față de memoria lui Avram Iancu. Un model pentru toți politicienii români, un exemplu de urmat, teoretic, batjocorit chiar la el acasă și chiar de cei pentru care el s-a luptat să fie liberi.

Respectul, din punctul de vedere al politicianului român, este un cuvânt depășit. Nu mă mai miră de azi înainte nimic.

La distanță de 10 metri unul de altul, Dragnea și Orban își scoteau ochii unul altuia, învrăjbeau pur și simplu moții împotriva lor… Trist, foarte trist.

Pun pariu că Avram Iancu nu a murit pentru a le da politicienilor motiv să își facă o campanie electorală, nici ca să le dea moților o dată pe an întâlnire la un mic și o bere….

La fel de trist este și faptul că doar pentru a se spăla pe mâini de presupusele incidente imaginare ale reprezentanților prefecturii Hunedoara, “în acest spațiu se interzice intrarea cu drapele” – fragment din comunicatul de presă emis de acești ”reprezentanți”…

O galerie foto vă va lămuri mai exact ce doresc să vă transmit. În trei, cinci ani, dacă se continuă așa, nu își va mai aduce nimeni aminte de Crăișorul Munților, se șterge intenționat din mintea omului ce înseamnă valoare națională, patriotism, educație și popor român.

Rușine organizatorilor și celor implicați în acest act de distrugere a unui bun național, a memoriei lui Avram Iancu.

Ionică Armancă – Diaspora Azi

Comemorarea Mitropolitului Bartolomeu: „A încercat să cultive simplitatea, dar a impus vrând-nevrând măreția spiritului său”

Câteva sute de clujeni s-au adunat în seara zilei de 31 ianuarie 2017, la Muzeul Mitropoliei Clujului, la evenimentul comemorativ în cinstea Mitropolitului Bartolomeu Anania, organizat la împlinirea a 6 ani de la trecerea sa în veșnicie. Oamenii care l-au iubit mult pe ierarh au venit pentru a-i cinsti memoria și a-i rememora personalitatea, evocată din suflet de distinși oameni de cultură care au vorbit despre persoana sa remarcabilă și despre realizările impresionante pe care le-a făcut pe parcursul vieții.

El rămâne, așa cum spunea și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei un intelectual deosebit, un ierarh vajnic și un om al credinței: „El și-a pus foarte în serios problema credinței. Lui i se datorează și reactivarea Mitropoliei Clujului. În toate a fost mare dar și în ceea ce privește credința a fost un om foarte profund și serios. Nu zadarnic l-au supranumit cei ce i-au observat viața „Leul Ardealului”. Și că a fost un om foarte credincios reiese din tot ce a scris. Nu l-a împiedicat să-L mărturisească pe Hristos nici temnița”.

Prezent alături de Mitropolitul Andrei la evenimentul comemorativ a fost și Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu și alți preoți consilieri din cadrul Arhiepiscopiei Clujului.

Primul invitat special care l-a evocat a fost profesorul Mircea Muthu de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Distinsul dascăl, critic şi istoric literar a vorbit despre împrejurările în care l-a cunoscut pe primul Mitropolit al Clujului, care la început au fost de ordin instituțional dar apoi au avut și caracter personal, marcându-i existența pentru totdeauna.

Prof. univ. Mircea Muthu: „Un conviv pe care nu poți să-l uiți”: „L-am cunoscut mai întâi pe cale instituțională. Am operat, dacă s-ar putea spune asta, la aducerea Facultății de Teologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai și sigur că Bartolomeu Anania a fost un interlocutor deosebit. Casant câteodată, dar s-a dovedit că această alipire s-a făcut foarte iute față de alte Facultăți de Teologie. A fost un conviv pe care nu poți să-l uiți. Avea o știință a comportamentului de pe vremuri cu o politețe extraordinară și familiară și razantă câteodată”, a mărturisit prof. Mircea Muthu.

Opera Mitropolitului de vrednică pomenire Bartolomeu Anania a fost totodată motivul pentru care Lucian Bâgiu, în prezent lector la Universitatea „Lund” din Suedia l-a cunoscut, mai întâi pe scriitorul Valeriu Anania, iar apoi pe ierarhul Bartolomeu. Fiind de-a dreptul fermecat de modul în care ierarhul cărtur scria, s-a încumetat la realizarea unei teze de doctorat pe întreaga operă a Mitropolitului Bartolomeu. Lucian Bâgiu le-a împărtășit celor prezenți în Muzeul Mitropoliei amintiri legate de ierarhul și omul de cultură Bartolomeu Valeriu Anania dar și opinii legate de felul în care a scris și de opera pe care a lăsat-o generației sale și următoarelor, care în viitor cu siguranță îl vor aprecia și recunoaște tot mai mult, titrează Radio Renașterea.

„Piatra de temelie a întregii sale creații și a întregii sale vieți rămâne traducerea Bibliei. Doar comparând diferitele diortosiri și traduceri ne dăm seama de cât de viu era limbajul pe care Valeriu Anania a reușit să îl folosească pretutindeni, inclusiv în traducerea Bibliei încercând să apropie Biblia de omul simplu și pe omul simplu de Biblie, nu doar prin limbaj ci și prin notele infrapaginale și introduceri”, a spus Lect. univ. Lucian Bâgiu.

Tot in cadrul serii omagiale s-a prezentat un fragment din filmul comemorativ dedicat Mitropolitului Bartolomeu, realizat de actrița Elena Ivanca și de Mihaela Ilea, redactor și relizator la TVR Cluj.

Momentele de evocare au fost presarate de recitaluri muzicale oferite de „Alma Cvartet” iar întregul eveniment a fost moderat de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov.

Cei prezenți s-au bucurat de cuvintele însuflețite despre Mitropolitul Bartolomeu și s-au închinat mormântului său din cripta ierarhilor, de la subsolul Catedralei clujene, aducând flori și aprinzând câte o lumânare, în cinstea celui care i-a păstorit timp de 18 ani.

                                                                                            NapocaNews

N-avem dreptul să-l uităm pe Ion Burnar!

Dacă ar fi trăit, poetul Ion Burnar ar fi împlinit 69 de ani. Academia OJT ar fi fost plină de scriitori şi prieteni pentru a-l căuta pe Poetul venit din Dragomireşti în oraşul Domniţelor pentru a îndruma generaţii de elevi şi a şlefui tinere condeie, pentru a le promova în cenacluri, reviste şi presa scrisă. Poate de aceea a fost iubit de toată lumea dar în primul rând pentru valoarea intrinsecă a acestuia.

 Cred că ar fi venit să-i spună astăzi LA MULŢI ANI şi să servească o roşcă de Cicîrlău cu Domnia Sa: Valeriu Sabău, Nicolae Goja, Nicolae Sabău  şi Dorel Macarie din Cicîrlău; Ilie Gherheş şi Ion Petrovai din Petrova; Lucian Perţa, Gavril Ciuban şi Aurel Ghilinzan din Vişeu de Sus; Nicolae Iuga,Vasile Muste, Echim Vancea şi George Petrovai din Sighetu Marmaţiei; Ioan Dragoş, Gelu Dragoş şi Ion Georgescu Muscel din Lucăceşti; Emil Domuţa, Adela Naghiu şi Vasile Dan Marchiş din Asuajul de Sus; Terezia Filip, Alexandru Peterliceanu, Valeria Bilţ şi Ladislau Pau Beldi din Târgu Lăpuş; Florin Pop şi Vasile Dragomir din Copalnic Mănăştur; Aurel Pop şi Gavril Alexa Bâle din Cetăţele; Nuţu Bota din Libotin, Grigore Leşe şi Augustin Griguţa Botiş din Stoiceni; Felician Fărcaş din Unguraş; Mihai Cozma din Rodina; Ioan Călăuz din Băseşti, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Radu Botiş şi Vasile Morar din Chelinţa, Victor Tecar din Dealul Corbului, Ioan Buda Tzetzu şi Cornel Cosmuţa din Şomcuta Mare, Dumitru Şovago din Rus, Marian Ilea şi Nicoară Mihali din Baia Sprie, Doru Mihnea din Cavnic şi mulţi, mulţi alţii din Baia Mare  şi din ţară!

Ce bine ne-am fi simţit cu toţii! Aşa însă lacrimilor soţiei Florica şi fiului Bogdan se vor adăuga şi lacrimile noastre! Prieten drag ION BURNAR, ne vom aminti mereu cu duioşie de tine, ca o prezenţă valoroasă şi discretă, impunătoare prin tăcerea ta, cu o inimă mare şi cu floarea prieteniei întotdeauna la rever!

Ca o premoniţie, în poemul “Natură moartă” striga:

 „V-am căutat peste tot şi nu v-am găsit/ până şi-n iad/ scaunele erau ocupate/ unde v-aţi dus/ pe ce cale, pe ce cărare/ care-i drumul cel mare/ cineva, să iau loc şi altcineva, din uşă/ strigă disperat/ v-am căutat peste tot/ şi nu v-am aflat”.

Dumnezeu să îţi dea liniştea veşnică!

                                                                                     Gelu Dragoş

Cinci ani fără Veronica Crăciun Perșe pe scena cântecului popular

A iubit cântecul popular așa cum a iubit rugăciunea. A iubit cântecul popular așa cum și-a iubit familia și neamul. A iubit cântecul popular așa cum își iubește un părinte copilul. A fost artistă, interpretă de cântec popular autentic, dar și soție și mamă. Desigur, tare mult și-ar fi dorită să ajungă soacră și bunică. Dar, oare putem să ne alegem ora de plecare? Desigur, nu! Asta e realitatea vieții. A plecat fără să ne spună nimic, iar noi am condus-o cu lacrimi, flori, durere și regrete.

Se împlinesc cinci ani de când Veronica Crăciun Perșe nu și-a mai cântat cântecele. Se împlinesc cinci ani de când glasul Veronicăi Crăciun Perșe nu s-a mai auzit decât din înregistrări de televiziune sau radio, casete sau c.d.-uri audio. Se împlinesc cinci ani de când prietenii care au iubit-o (și-o vor iubi mereu), nu i-au mai auzit vocea sau glasul spunând, așa cum numai ea știa să spună: ,,- Ce faci, puiu? Hai la o cafea!”. Se împlinesc cinci ani de când cei care au iubit-o cel mai mult – familia – o plâng și o regretă. Sunt ferm convins că lacrimile nu se vor opri niciodată, cunoscându-i.

Am pierdut un Prieten și un Om pe care l-am cunoscut prea puțin. Am pierdut un Prieten și un Om care știa să-și iubească prietenii. Am pierdut un Prieten și un OM care a știut defini prietenia și omenia cel mai bine. Am pierdut un Prieten și un Om care n-a știut ce înseamnă ura, disprețul, neîncrederea, minciuna sau fățărnicia.

Nu știu câți vor citi aceste rânduri, dar știu un singur lucru – ele sunt sincere, așa ca sufletul celei pe care o vom plânge mereu. Nu știu câți își amintesc de prietenia acestui Om , dar știu că sunt câțiva care o vor regreta mereu. Nu știu câți au știut s-o prețuiască așa cum a fost, dar știu că ea a prețuit pe toată lumea. Nu știu cât a fost de înțeleasă, dar știu că ea a înțeles pe toată lumea.

Talentul nu i-a fost deloc străin, ba dimpotrivă, Dumnezeu, în marea Lui iubire i-a dăruit mult prea multe. Veronica Crăciun Perșe a fost un Om care și-a recunoscut talentul, darul și harul lui Dumnezeu, și-a făcut tot ce i-a stat în putință, pentru a-l arăta sau a-l dărui și altora. Ea a primit un talant și-a știut ce să facă cu el, nu la irosit, dimpotrivă, la înmulțit, și din el, a dat tuturor. Și-ar fi dat viața și sufletul pentru prieten și familie.

Citindu-i rândurile, post-mortem, e adevărat, am mai învățat ceva: să fiu sincer și să-mi iubesc familia. Nu știu dacă voi reuși vreodată să iubesc așa cum a știut Veronica să iubească! Am învățat (dar nu știu dacă voi reuși!), să fiu sincer în fața prietenilor.

Veronica Crăciun Perșe m-a învățat ce înseamnă cinci ani fără de un prieten – uneori au fost lacrimi, alteori au fost vise. Uneori au fost regrete, alteori uitare și resemnare. Uneori a fost lipsă, alteori gând bun și speranță. Între regretul personal și durerea ce o simt, atât eu cât și familia (inclusiv cei din Chiuzbaia), există o bucurie – bucuria că am reușit să-i împlinesc Veronicăi un vis. Acela de a așeza în paginile unei simple cărți - gândul, bucuria, valoarea, emoția, înțelepciunea, trăirea unui Prieten.

Nu-mi cereți să spun cât am știut prețui din toate astea cât Veronica era în viață, că sincer m-aș roși! Și dacă tot am vorbit de sinceritate, lăsați-mă să spun că mă simt dator unor oameni cu niște mulțumiri. Mulțumirile le îndrept în primul rând celor din familia Crăciun-Perșe, care au avut deplină încredere în mine și în munca mea. Apoi, tot pentru un mulțumesc, mă îndrept spre toți și toate care au susținut ideea mea și gândul Veronicăi. Dacă așa nu era, nu cred că ajungeam această clipă. Și tot ca o promisiune mai permiteți-mi să rostesc și următoarele: nu cred că drumul meu se va opri aici. Atâta timp cât voi avea susținerea necesară, voi merge mai departe pentru a arăta lumii ca Veronica Crăciun Perșe nu este uitată. 

Adevărații prieteni n-o vor uita! 

Toți regretăm plecarea Veronicăi spre stele, spre cer. Începutul drumului a marcat profund și pe prieteni și pe neprieteni. A fost condusă pe ultimul drum cu cinste și lacrimi. Cu amar și durere. Drumul ei s-a oprit deodată, acolo, la Petreasa, în Bihor. De acolo, din Bihor a pornit spre glorie și tot acolo și-a dorit a se întoarce spre eternul sfârșit. A vrut să fie alături de cei pe care i-a iubit mereu. A vrut să fie alături de neam și seminție. A vrut să fie de moșii și strămoșii ei. Cei care au înțeles-o i-au îndeplinit ultima dorință – oricând se va întâmpla, aici, în Petreasa, să se întâmple!

N-am înțeles atunci gândirea și probabil am fost printre puținii prieteni care au plâns-o întrebându-se de ce aici la Petreasa? Apoi am înțeles, iar acum nu fac altceva decât să regret că am gândit așa! Iertare, Veronica, dar te doream aici lângă noi, în Baia Mare, apoi ți-am înțeles drumul. Abia după ți-am înțeles adevărata dragoste pentru neam, familie, seminție și apartenență socială.

Tu ai fost o trecătoare prin Maramureș, și totuși ai fost iubită de foarte mulți maramureșeni. Tu ai aparținut dintotdeauna Bihorului, și totuși te-au iubit enorm de mulți și-n Maramureș. Te-au iubit pentru că și tu i-ai iubit și respectat. Te-au iubit ca pe un frate pentru că și tu ai știut să le respecți neamul, istoria, moșii și cântecul. Atâta de frumos răsuna cântecul maramureșean alături de cântecul bihorean pe care îl iubeai! Era o îmbinare perfectă, și-mi permit să vorbesc despre toate astea ca despre o punte de legătură ce s-a făcut între Bihor și Maramureș, datorită ție. Acum, cele două județe, îți duc dorul și-ți simt lipsa. Nu-ți mai auzim glasul, nu-ți mai auzim cântecul decât de pe casete sau înregistrări.

Un singur lucru o să-mi regret: de ce n-am insistat mai mult ca tu să-ți împlinești visul – acela de-a-ți face un C.D. personal, deși știam că lucrezi pentru el. De ce n-am insistat, de ce nu m-am implicat mai mult, deși ți-am promis ajutor și sprijin. Poate dacă insistam atunci, acuma era un pic altfel! Cel puțin așa îmi place să cred.

                                                   ................................

Privind-o, Veronica, parcă ar vrea să ne spună ...

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost, îmi sunteți, și-mi veți fi admiratori şi prieteni.

Vă mulțumesc tuturor celor care m-au aplaudat la urcarea și coborârea de pe scena pe care am slujit-o cu toată cinstea și demnitatea, pentru a nu-mi dezamăgi strămoșii, moșii, neamul și seminția din care mă trag.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați văzut în mine un prieten.

Vă mulțumesc tuturor, că azi, pe ultimul meu drum pământean, v-ați rupt din timpul vostru pentru a ajunge la mine acasă, Petreasa mea iubită.

Vă mulțumesc tuturor pentru că mi-ați înțeles rostul și drumul pe acest pământ binecuvântat.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și v-ați aplecat cu dragoste asupra mea și a familiei mele.

Vă mulțumesc – la toți și la toate, indiferent din ce colț de lume sunteți.

Vă mulțumesc vouă, maramureșenilor, că mi-ați iubit și respectat, așa cum doar voi știți, cântecul și costumul popular bihorean.

Vă mulțumesc vouă, bihorenilor, că nu m-ați uitat, așa cum nici eu nu v-am uitat în drumul meu – mereu am fost cu gândul la voi și la cântecul nostru strămoșesc.

Și nu în ultim rând am să mulțumesc FAMILIEI și NEAMULUI – pentru că mi-ați înțeles menirea, chemarea și rostul pe aceste cărări. Vă mulțumesc pentru faptul că m-ați înțeles ori de câte ori a fost nevoie. Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost mereu aproape și m-ați susținut și încurajat.

Iată că s-a întâmplat, să-mi vină și mie rândul, în aceste prime zile din luna lui Făurar să plec. Azi, 2 februarie 2011, mi-am început Marea Călătorie în lumea de Dincolo, căci călători, suntem toți prin acest veac.

Așa a fost scris în Cartea Vieții, să plec în plină tinerețe, dar, acuma, la plecare, am un singur dor, şi-o singură rugăminte … conduceţi-mă, tot cu cântec, iar vouă celor rămaşi, acesta, să vă fie alinare, să vă fie mângâiere, să vă fie amintire.

Nu voi cere nimic din ce-am făcut. Nu voi lua nimic din ceea ce am realizat. Las, zestre, celor ce au darul și harul cântatului, toată zestrea mea de cântec.

Şi de-acolo, din ceruri, vă voi trimite, pe îngeri, cântecul meu, pentru a vă ocroti și apăra, MEREU …

 Merg la dreapta judecată cu gândul curat că fiecare în parte mi-ați iertat greșelile - dacă au fost, că mi-ați iertat păcatele – dacă au fost, căci, fiecare suntem păcătoși supuși greșelilor!

Și-acum vă las, hai duceți-mă, căci drumul meu pământesc aici s-a încheiat, doresc să-l urmez pe celălalt, al Lumii de Dincolo, doresc să urmez calea lui Dumnezeu.

Voi veți rosti fiecare cele ce se cuvin, eu vă spun doar atât – Dumnezeu să trimită binecuvântare asupra tuturor celor care ați pășit în Petreasa.

Mai am un gând, așa printre lacrimi, lui mama Florica, să nu rămână supărată, nici amărâtă, căci visul de-a ajunge în Petreasa, pentru somnul de veci, azi mi s-a îndeplinit. Sunt aici, mamă Florică, și te voi ocroti până la următoarea noastră întâlnire, pe care doar Dumnezeu știe când va fi.

Mamă Florică, nu vei mai fi singură, căci zi de zi, clipă de clipă, voi fi alături de tine, din acest moment. Am să-L rog pe Dumnezeu, să-ți ocrotească bătrânețea și să-ți aline durerea. Mi-am lăsat departe familia pentru a veni la tine așa cum mi-am dorit mereu. Iată, am ajuns, pentru vecie, mamă Florică, în pământul strămoșilor din Petreasa. Am ajuns dar nu ți-am fi dorită să ajung așa niciodată.

Vasile Bele

3 februarie 2016

Cinci ani fără Ion BURNAR !

Parcă n-ar fi fost îndeajuns să-şi facă Moartea de lucru într-un octombrie prea generos în ultimii 20 cu prieteni, rude, consăteni, cu POETUL MARAMUREŞULUI - ION BURNAR, iată că sufletul meu zbiară la  moartea celui mai bun fotbalist român NICOLAE DOBRIN, în 2007!
Tristeţe într-un singur suflet de muritor de două ori !
La Poetul Ion Burnar, alias "Ionucu Împăratului" din Dragomireşti  i-au fost aproape mulţi prieteni azi! Se vede şi-n fotografie! S-a ţinut paus ( pomenire ) la Biserica ortodoxă de la intrarea în parc, preot Marius LAZAR.
S-au ocupat de comemorarea lui şi au şoptit vorbe de iubire, mângâiere, încurajare, dragoste:  Valeriu Sabău, cel mai bun prieten al răposatului şi profesorul de istorie Emil Domuţa, doamna Florica Bud de la Cenaclul Scriitorilor, membri şi simpatizanţii adunărilor literare din Maramureş !!!
Memoriei maestrului Ion Burnar ne curg lacrimi de dor! 
P.S. Mulţumiri Academiei OJT pentru găzduire!

COMEMORARE ION BURNAR

În data de 20 octombrie s-au împlinit 4 ani de la trecerea în neființă a marelui poet și jurnalist Ion Burnar. Și când ne amintim că mâine 24  octombrie acest mare literat ar fi împlinit 67 de ani , vârstă de la care mai putea profesa ca mulți literați din ziua de azi încă cel puțin două decenii . Dar ce păcat că a plecat prematur dintre noi în plină putere creatoare.

Poetul Ion Burnar a fost distins pe plan literar cu  cele mai importante premii literare din țară cum ar fi : Premiul Uniunii Scriitorilor. De asemenea a obținut locul I  pe țară și a fost laureatul pentru poezie al Festivalului ”Cântarea României ”, Premiul Editurii Eminescu acordat de P.C.R., singurul partid existent în țară în momentul acela.

În anul 1990 poetul Ion Burnar a înființat Cenaclul Scriitorilor din Maramureș. Aceste rezultate de excepție pe plan național s-au concretizat și prin aspectul că ”Sala Cenaclului ” din cadrul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu ” din municipiul Baia Mare, a primit numele acestui mare poet. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

                                                                   Vasile Dan Marchiş