Se afișează postările cu eticheta filip terezia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filip terezia. Afișați toate postările

miercuri, 29 iulie 2026

Declarația zilei - Prof. dr. Terezia FILIP


Aș spune: Lăsați în pace poeții, încremeniți acolo în marmura statuilor lor! Nu declanșați mecanismul nebuniei de a judeca trecutul. A fost așa cum a fost, de ce să-l falsificăm, să-l golim de conținutul lui real. Azi nu mai produce niciun efect nici poezia lui Păunescu, nici cea a lui Goga.”


vineri, 6 martie 2026

INVITAȚIE - DUMINICĂ - 8 MARTIE 2026, ZI cu SOARE, ZI cu POEZIE și cu BUCURIE - SĂRBĂTOARE!

 


Duminică, 8 martie, după Sfânta Liturghie, la Biserica Greco-Catolică din Târgu Lăpuș, la ora 11, 45:
Va avea loc PREZENTAREA CĂRȚII - „POEME TEREZIENE”, editată de prestigioasa editură Galaxia Gutenberg,
Invităm și așteptăm cu drag pe toți iubitorii de cărți, de cultură și de poezie !

dr. FILIP TEREZIA

luni, 2 februarie 2026

INVITAȚIE a Cenaclului „Ioan Filip” Târgu Lăpuș - 05.02.2026, ora 15,oo


 Activitatea „HAI SĂ CITIM” a Cenaclului „Ioan Filip” continuă JOI, 5 FEBRUARIE 2026, ORA 15

MOMENTUL EVOCATIV și LIRIC dedicat MEMORIEI POETULUI ȘI PROFESORULUI VASILE LATIȘ (foto) se va desfășura în SALONUL SCRIITORILOR din Biblioteca orășenească;
AȘTEPTĂM CU DRAG foști elevi ai profesorului, profesori, scriitori, intelectuali și cetățeni ai Orașului, oameni care l-au cunoscut și prețuit pe profesorul Latiș.
Se va evoca personalitatea profesorului și omului de cultură
- se vor citi poeme de Vasile Latiș
- se va comenta specificul liricii
- se vor interpreta la pian și la alte instrumente piese clasice și piese de muzică tradițională
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!

dr. FILIP TEREZIA

marți, 2 septembrie 2025

SĂ DEMISIONEZE BOLOJAN?

Ba să nu demisioneze. Cui ar folosi? Nici măcar politicienilor lacomi și șarlatani care au adus puțin câte puțin România în halul de azi. Iar populației nici atât. Zic: Lăsați-l pe Bolojan în pace ! Că vă atinge la venituri nu-i niciun bai, pe toți ne atinge, doar că noi cei cu venituri modeste nu facem gargara pe care cei cu multiple stipendii, îmbogățiții, o fac, strigând ca din gură de șarpe. Să vă pară bine tuturor că s-a găsit în România un politician, un manager de guvern care se ia în piept cu hoțiile ce ne-au FALIMENTAT ȚARA. LĂSAȚI-L! Nu vă atingeți de primul ministru! Să vă pară bine că îl avem. Să acceptăm un pic de sacrificiu până la reechilibrarea țării. Nu va mai avea în curând România un om cu fermitatea și curajul lui. Chirurgia pe care o aplică acum temporar era de mult timp necesară. Cangrena e mortală, pierim în sărăcie cu toții dacă mai dinamităm pe oricine vrea să însănătoșească România, chiar cu un pic de durere. Oricum cei cu multiple venituri și cu funcții inutile prin birouri, prin C.A.-uri, și instituții inventate ca să paraziteze bugetul, nu pierdeți nimic, pierd numai cei care plătesc din venitul adus de munca lor. Adică salariații onești și pensionarii. România, azi când e trântită la pământ, tocmai de cei care au condus-o ani la rând, are nevoie de Bolojan, nu de niscaiva politicieni invidioși, gălăgioși, lăudăroși, lacomi, șmecheri, care mai cred că prin nu-ș ce scheme ticluite de ei, cu un fel de abra-cadabra, ar crea iluzia redresării economice. Ei sunt gata să o secătuiască și de ultima picătură de de viață ce face ca România să mai existe. RETRO ! - le spun politicienilor ipocriți, lacomi și invidioși, cum i-a spus Cristos Satanei. Acum e timpul lui Bolojan, LĂSAȚI-L în pace, să ne probeze că mai este speranță de dreptate și echitate și în țara noastră! Că mai putem avea în spațiul acesta resurse și procese economice și financiare suficiente să susțină o comunitate numită poporul român, într-un spațiu numit România.


dr. Filip Terezia

miercuri, 27 august 2025

Comemorarea poetului Petre Got

Am participat duminică,17 august 2025, la un eveniment ce capătă semnificația întoarcerii ființei la rădăcini - comemorarea poetului Petre Got în satul său natal, Deseștiul multiubit. Satul maramureșean de care era atât de legat, și mândru de originea sa neaoșă, este reprezentat metaforic în lirica sa, de cunoscutul autor, pe linia unei tradiții lirice tipic transilvane, de la Coșbuc, Goga, Cotruș, la Ioan Alexandru confrate liric cu Petre Got.

Liturghia de pomenire și Parastasul s-au desfășurat în biserica greco-catolică din Desești, o bijuterie arhitecturală în lemn, în stil maramureșean, în prezența membrilor comunității, bărbați și femei, rude cu autorul, oameni mândri și demni, și cu prezența câtorva prieteni ai poetului și ai familiei sale.
Venită din București la casa natală a lui Petre Got, familia poetului, prof. dr. Miorița Got și universitarii Monica și Dominic Negrici cu micuța lor fiică, Iunia, au pregătit cu delicatețe și emoție ceremonia de pomenire și întâlnirea emoționantă cu comunitatea și cu prietenii or ș ai celui comemorat. Preotul Petru Moiș a oficiat pios și exemplar ceremonia religioasă iar în predica sa, a desprins cu subtilitate, din evanghelia zilei, elemente de înțelepciune biblică ce dau sensuri profunde existenței, și de practică a vieții spirituale.
Au participat senatorul Gheorghe Mihai Bârlea, cunoscut autor el însuși și prieten poetului, prof. Andrei Făt, consătean și prieten, prof.dr. Terezia Filip, critic literar, prof. dr. Lucia Ileana Pop, și mulți alții, care au evocat aspecte ale personalității și ale poeziei lui Petre Got din cele peste 16 volume publicate antum, și aspecte din amintirea prezențelor sale estivale în comunitatea natală unde venea însoțit adesea de poeții prieteni de generație, între care, Gh. Pituț, Cezar Baltag și alții. Și chiar Nichita Stănescu a avut un prim popas în curtea casei din Desești a lui Petre Got – O doamnă de acolo își amintește cum, copilă fiind, a fost ținută în brațe de Nichita Stănescu, o alta spune cum pe când era de nici 10 ani, vedea uneori vara curtea casei lui Petre Got „plină de domni scriitori veniți din București” iar mama poetului îi servea ceremonios. Mulți săteni din Desești știu că poezia a poposit în satul lor, în urmă cu circa 45-50 de ani în curtea casei lui Petre Got și a inițiat și creat acolo o tradiție care face și azi faimos satul lor.
Toți vorbitorii au remarcat valoarea lirică certă și trăsăturile de personalitate care îl disting pe Petre Got în peisajul literar românesc, ca poet, ca redactor timp de peste trei decenii la revista Viața Românească, ca director de revistă, ca om. Vorbitorii au relevat caracterul de-o verticalitate exemplară al poetului, intransigența cu sine, sobrietatea și spiritul prieteniei, iubirea de locurile natale, condiția sa de înaintemergător al poeților maramureșeni. Petre Got a fost integrat în categoria poeților șaizeciști și neomoderniști iar lirica sa în ansamblul ei, dincolo de marile teme care dau valoare poeziei din totdeauna, a fost apreciată ca o subtilă cale simbolică și metaforică între pământesc și lumea celestă, între existența materială sub toate formele ei și experiența spirituală profundă care înnobilează omenescul și e relevată de întreaga galerie de simboluri din cele 16 volume ale sale. Titluri atât de originale și spiritualizate precum: Cer înfrunzit (1968), Vocale celeste (2001) , Paranteza lunii (1985), Stelele strigă(1988), Plâns de heruvim (1999), Protocolul norilor (2007) dau nota originală liricii sale și disting de departe personalitatea și viziunea lirică a autorului.
Astfel poetul Petre Got a fost celebrat spiritual și poetic în momente emoționante care au reactualizat legătura sa, de altfel tainică și neîntreruptă cu comunitatea natală, cu membrii și urmașii familiei sale. Satul maramureșean Desești a dat lumii un prim poet prin anii 60-70, urmat ca model de alții dintr-o mai tânără generație, pe când Maramureșul avea puțini spre deloc astfel de reprezentanți în cultura română. Petre Got a făcut parte din generația șaizeciștilor care a re-conectat cultura și poezia românească la valorile ei clasice și interbelice moderne, ce fuseseră aproape anihilate și se voiau șterse din conștiința românească prin efectele pustiitoare ale proletcultismului.
Petre Got rămâne unul dintre poeții importanți ai acelei generații restauratoare de valori în poezia României din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Comemorarea lui în satul natal între rude și prieteni semnifică nu doar o eternă, repetată întoarcere la rădăcini, ci și o invitație la exercițiul revitalizant al poeziei, ce nutrește și înfrumusețează pe cei ce o practică și o respectă.

dr. Terezia FILIP

miercuri, 25 iunie 2025

Declarația zilei - Terezia FILIP

 

Mă întreb dacă guvernanții știu, de pildă, că pensiile peste 4000 sunt dublu taxate, și cu impozit, și cu CAS? Asta după ce oamenii cu niște pensii medii, sau mici-mici (față de cele speciale) de 5-6000 au muncit din greu și au plătit toată viața lor din salarii, și impozite și CAS-ul care și pe atunci mi se părea foarte consistent.

AR FI CORECT - să știm, cu nume propriu și partid, cine a propus taxarea pensiilor peste 4000, cât, când, cum se taie multiplele stipendii ale funcționarilor guvernamentali și administrativi, cum se procedează cu pensiile de n zeci de mii, dar cu pensiile necontributive? dar cu salariile directoriale de, iarăși!, n zecii de mii de euro.
ACEASTA, pentru a cunoaște românii cine, ce, cum și cât sacrificăm pentru a REZOLVA DEFICITUL ROMÂNIEI, pe care nu noi cei mulți l-am făcut”.

miercuri, 4 septembrie 2024

IN MEMORIAM. CUM SE STING POEȚII, CUM CAD SECERAȚI CA SPICELE

„Mai demult erau ani întregi, câte 2-3 ani, și câte 4 ani, în care nu murea nimeni în sat”, spunea bunica într-o discuție de duminica, cu ai mei stând la masa de piatră sub „mărul țitron”.

La ce mă gândesc, mă întreabă Facebook. El care ne-a învățat să fim, să iubim și să murim aici în spațiul virtual, îmi aduce vestea incredibilă a stingerii poetei și prietenei noastre Ioana Ileana Ștețco. Scrise 5 volume lirice: Phoenix vecina, 2010; În doze suportabile, iubirea, 2011; Timpul sub acoperire, Școala de fete, 2013; Ai să dai seama, Doamnă!, 2016.
Evident mă gândesc la loviturile absurde pe care le primim, ca și cum cineva ne-ar sfărâma o clipă mintea, țeasta,vederea!
La destinele noastre evanescente, doar gânduri și cuvinte!
La cei care pleacă intempestiv dintre noi! La cei cu care ne-am obișnuit să ne vedem și să-i vedem prin țesătura lumii noastre, ca frați, ca prieteni, ca ființe-reper și pe care deodată cineva ni-i răpește fără drept de apel, fără putința de-a opri aceasta. La cei cu care ne vedem rar dar ne face bine să știm că există acolo undeva departe sau undeva aproape și că țin rezistentă arhitectura lumii. Nu apuc să-mi consum uluirea și tristețea veștii că IOANA ILEANA ȘTEȚCO a murit, că de îndată primesc mesaj de la Irina Petraș că s-a stins profesorul IOAN DERȘIDAN de la Oradea!
Tot oameni minunați, tot oameni splendizi și relativ tineri părăsesc lumea noastră! Chiar parcă și-a propus cineva să secere rândurile literaților. Absurd, Inacceptabil! Ce tristețe imensă! Drum lin în Lumina cerească distinse Domnule profesor! Amintire perpetuă discuției noastre din acea după-amiază de vară la Baia Mare, când elogiam Alma Mater clujeană evocându-ne iluștrii profesori de acolo. Ne scânteaiu aceleași idei. Adio, profesore! Cine s-ar fi gândit că atât de repede, atât de intempestiv!
Cine se putea gândi, în luna mai, când am fost la Cluj, la evenimentul lansării cărții lui Ion Pop, „Lucian Blaga - Universul liric”, că Ileana nu va mai vizita vreodată Clujul, că noi , Eu, Ileana și Nicu Scheianu, nu vom mai călători aici pe pământ împreună prin pusta transilvană-someșeană, că nu vom mai poposi la o cafea la Cășei sau pe pajiștea unor maluri de ape, să admirăm verdele de mai și de rai al dealurilor Măgoajei, că nu vom mai schimba cuvinte și idei într-un dialog lung cât drumul Clujului...Cine? Ei, dar „Drumul Clujului se gată,/Al dorului niciodată”, zic versurile populare...Cine s-ar fi gândit că nu o vom mai vedea pe Ioana Ileana, când, la Zilele revistei „Nord literar”, cu trei săptămâni în urmă, ne-a spus câtorva care eram în preajmă: „Vreau să vă salut și să vă spun că eu voi merge pentru o vreme în spital pentru un tratament și.....”. „ - Sănătate multă, Ileana ! Să ne vedem cu bine când revii!”, i-am zis eu. Și nu bănuiam că nu va mai reveni, și nu pot să cred că ființa ei s-a destrămat deja ca un fum și că personalitatea ei s-a evaporat undeva în văzduh de unde poate ne privește zâmbind.
Am discutat mult în întâlnirile noastre la Baia Mare, am schimbat opinii, am scris despre cărțile ei, am apreciat talentul ei și efortul de a se dărui poeziei...Ioana Ileana Ștețco era membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca. „Feminitate, zeitate, delectare și supliciu într-un criptic excurs liric” era comentariul meu la ultima ei carte edită din 2016, și cred că am cuprins în cuvintele mele chiar tiparele afirmării personalității ei lirice.
Adio, Ileana! Drum lin în cer, în Lumina Veșniciei Tatălui! Ție, poetei IOANA ILEANA ȘTEȚCO! Fie-ți pământul odihnitor și amintirea perpetuă! Versurile tale vor umple golul lăsat de tine acolo, în sălița de la reprezentanța USR Maramureș, Fii neuitată, draga noastră Ileana!

P. S.
Azi, la o zi după vestea stingerii Ioanei Ileana Ștețco și a lui Ioan Derșidan, aflu de stingerea unei alte femei sensibile, cunoscute mie, fostă elevă a Liceului Petru Rareș Târgu Lăpuș, autoare a câtorva plachete de poezii - CORNELIA VAIDA ar fi murit, s-ar fi stins, ar fi trecut vămile eternității. Consternare, coșmar, nu pot să cred! Dar până la urmă, se confirmă vestea și cu lacrimi în ochi, accept realitatea….

Terezia FILIP

luni, 19 august 2024

Alain Delon, unicul...

 


ALAIN DELON, starul filmului francez și universal, actorul charismatic și controversat, bărbatul frumos, adorat și repudiat, s-a stins din viață azi la vârsta de 88 de ani.

Stingerea lui Alain Delon lipsește lumea de un actor și bărbat celebru, sărăcește umanitatea de azi de o frumusețe masculină emblematică, fiindcă în tinerețea sa, Delon a putut fi considerat, fără nicio rezervă, cel mai frumos bărbat din lume.
S-a născut la 8 noiembrie 1935 în localitatea Sceaux din Franța, iar de la debutul său în cinematografie, din 1957, a avut o carieră fulminantă, încununată de faimă și de numeroase premii la festivaluri internaționale.
Înainte de a-și începe cariera fulminantă în cinematografie, a lucrat ca ospătar, portar și agent de vânzări, mezelar în măcelăria tatălui său vitreg, militar în serviciul naval al Franței. După intrarea în lumea filmului a ajuns repede vedetă internațională. În anii ‘70, Alain Delon devenise o vedetă internațională, cu roluri importante în mai mult filme realizate în Franța, dar și în studiourile din Hollywood, în SUA. El a dat chipul său plin de farmec, amprenta sa specifică unor personaje celebre cu care i-a încântat pe cinefili.
În afară de filme, afacerile personale îi erau profitabile, iar pasiunile sale făceau senzație în rândul fanilor. Marea sa iubire a fost actrița Romy Schneider, cu care s-a logodit în 1959 și de care s-a despărțit în 1963. Dar relațiile sale tumultuoase cu actrițe, modele și vedete nu s-a oprit aici. A avut copii din trei căsnicii. Alain Delon nu a iubit doar femeile, a iubit caii și a investit în cai de curse, a iubit avioanele și a deținut propria societate de transport aerian, «Transunion» în hangarele căreia se află câteva tipuri de mașini de zbor. Actor cu gusturi rafinate, a apreciat localurile bune și a devenit acționar al unui select local de noapte din Paris. Cum era absorbit total de lumea filmului, Delon a considerat cumva firesc să devină și proprietarul unei case de producție cinematografică - Adel-Films.
Atrăgător, charismatic, aventurier, simpatic, Alain Delon mărturisea într-un interviu ce mult au contat în viața lui de actor femeile: „De când am împlinit 18 ani şi până am făcut 50, femeile au fost toate obsedate de mine. Ele au devenit motivaţia mea. Eram, într-adevăr, un bărbat atrăgător“.

dr. Terezia FILIP

vineri, 5 iulie 2024

Prof. univ. dr. Filip Terezia:ZIC ȘI MĂ MIR



E supărat cineva pe numele propuse de mine pentru niște biete străzi ale Tg. Lăpuș? Credeți că eu le schimb? Sar la mine fel de fel de persoane, să mă lămurească, chipurile, să-mi explice ei mie, cum devine cu „prioritățile”, despre costuri, despre inutilitatea demersului, despre romantismul meu, despre idealism etc. Nu că nu-mi place să învăț lucruri noi. Dar știu că dincolo de unii din acești comentatori stau alții care-i inspiră și-i îndeamnă. Eu le spun atât:
1. Întotdeauna e mai ușor să zici „să nu ....”, să vezi partea goală a paharului, să contracarezi un demers, o schimbare, o inițiativă ce nu vine de la tine, sau pe care nu o înțelegi în spiritul ei. E psihologia ce ne caracterizează și o cultivăm din păcate, en gross, chiar inspirați de unii mentori. Mentori ai obstaculării.
2. E adevărat, numele propuse de mine sunt ale unor intelectuali de elită, disidenți de care fostul regim a fost deranjat. Erau prea iluștri, erau prea de calitate, prea speciali, nu s-au potrivit cu cenușiul vremii, cu spiritul ei grosier, încât i-a persecutat, i-a deposedat de demnități, i-a închis. Cine au fost ei? - Pe scurt:
IULIU HAȚIEGANU, ilustru medic clujean, academician român, cercetător, șeful școlii medicale clujene, o somitate. A fost persecutat și înlăturat din funcții de comuniștii anilor 48-50, deposedat de avere și de demnități, precum L. Blaga și mulți alții. Azi UMF Cluj poartă acest nume ilustru. A avut o casă de vacanță aici la Târu Lăpuș și a petrecut aici momente de răgaz și de vacanță, cu intelectuali și persoane de actualitate ale timpurilor de dinainte de comunism. Mi-a arătat casa în razele unei dimineți din anii mei de liceu, Pr. Protopop Necita Nicolae. Casa mi se părea luminată de o lumină a trecutului pe care aș fi vrut-o reînviată. Numele ilustrului medic, șef de școală medicală clujeană ar onora Târgul nostru betonat de azi.
IULIU HOSU, cardinal și episcop al celei mai persecutate biserici din România. A murit în detenție, (23 de ani!) deposedat de demnitățile pe care le-a deținut, a suferit ca un martir, iar biserica sa a fost interzisă, persecutată, desființată, confiscată. Azi - nume de martir român în calendarul sfinților bisericii universale, rostit pe toate meridianele. Ce onoare pentru târgul nostru, ca una din străzi săpoarte numele unui cardinal al Bisericii Universale. El a sfințit Biserica greco-catolică din Târgul Lăpușului.
NICOLAE STEINHARDT, intelectual de elită, evreu devenit prin opțiunea sa liberă, creștin ortodox de aleasă stirpe spirituală, filosof și eseist, minte sclipitoare cum rar mi-a fost dat să cunosc. A fost marginalizat, a făcut închisoare și a fost necontenit urmărit pentru ce face, ce gândește, ce scrie, ce prieteni are, pe cine vizitează etc. Opera sa ne onorează cutura română, iar el a luminat locurile în care a stat, pe unde a trecut, unde a poposit etc. Ce vă deranjează la aceste trei nume de intelectuali iluștri? Mai bine strada plopului, stejarului, târgului, câmpului...? Astfel de nume anonimizează locurile orașului, pe când ceea ce propun eu înalță și potențează locurile, le dă celebritate.
3. N-aș îndrăzni să ridic vocea vreodată împotriva unei astfel de propuneri, vreunei astfel de personalități, de asemenea anvergură, darmite să îndemn pe cineva să conteste, să se opună. Împotriva unor nume care ne îmbogățesc spiritual, care ne onorează țara, cultura și pe noi ?!
Ei au dat demnitate și valori României, au contribuit la înălțarea ei. Chiar dacă suntem inconștienți de asta, deranjați sau răuvoitori - acesta e un trist adevăr care aici în fundul lumii încă domină locul.
4. Toți cei trei au ceva SACRU în personalitatea, în munca și în creația lor, în atitudinea lor, inclusiv prin recluziunea și prin martirajul pe care le-au îndurat din partea unor regimuri conduse de inși obtuzi și apatrizi.
5. Continuăm să-i persecutăm și în posteritate? Eu nu.
Vă e frică de asemenea nume? Mie nu. Am pentru ei un imens respect, adâncă venerație, prețuire.
Ar fi onorat TG. Lăpuș să numească niște străzi cu numele lor, să merite astfel de nume în patrimoniul său spiritual.
Ceea ce, oricum, este foarte puțin raportat la cât respect merită aceste personalități. Căci Lăpușul îl onorăm cu numele lor! - se înțelege oare aceasta ?
Punctum.

Post-scriptum: Strada pe care locuiește azi Kalnoky Șandor ar trebui să poarte numele bunicului său: acel primar ungur cu atitudine exemplară de cetățean luminat, și modern în gândire, care i-a ocrotit pe românii din Târgu Lăpuș când dictatura hothystă și alte dictaturi s-au abătut peste nordul Transilvaniei: Deci strada Szasz Anthal (nu știu dacă e corect așa numele). 

marți, 5 martie 2024

ÎNTREBARE

 


De ce nu mă lași, Facebook, sau naiba știe cine ești, nu pot posta ce doresc eu! De ce?? Astea sunt serviciile Facebooku-lui, sau ale Orange-ului? Ale cui?

Acolo unde viețuiește ea
-n tăcere adâncă și singurătate,
nu-i nimeni să o invidieze,
nu-i cine s-o bârfească
ori să cârtească - acolo ea
-I regină peste toate .
Acolo-I doar văzduh,
e cer și zare-adâncă,
e aurul gălbui din soare
sunt înălțimi amețitoare
și neclintită stâncă…..
Acolo-n munte și-n ger,
cu fruntea în cer,
în solitudine deplină,
Ea e regină, ea e regină…
Toate-i se-nchină, toate-i se-nclină.

Terezia FILIP

sâmbătă, 13 ianuarie 2024

A N U N Ț


 Cu scuzele de rigoare, iubiți prieteni, vă anunț următoarele:

Evenimentul de MIERCURI 17 IANUARIE 2024 - Lansarea cărților mele „Orbita liricului” și „Orbita epicului”, recent aduse de la tipar, și CONFERINȚA ACADEMICIANULUI MIRCIA DUMITRESCU despre Mihai Eminescu și Nichita Stănescu se amână, din decizii subiective, extra-personale, până la o dată ulterioară care va fi anunțată aici.
Evenimentul se va desfășura exact în aceeași formulă iar anunțul și invitația Vă vor fi reînnoite și transmise la timp.
Cu considerație și reverență pentru voi toți, TEREZIA FILIP.
P. S.
Evenimentul era gândit ca un omagiu adus de unii dintre noi, din prezent, CULTURII NAȚIONALE, lui MIHAI EMINESCU care, din eternitatea sa, a făcut posibilă această sărbătoare în calendarul culturii române.
Grafica celor patru cărți (foto) aparținând academicianul MIRCIA DUMITRESCU intensifică prin imagini subtile și geniale, mesajul multor pagini și capitole. Mulțumesc și aici distinsului academician pentru această „complicitate” la mesajul cărților mele!

Filip TEREZIA




luni, 1 ianuarie 2024

Aniversare scriitoarea Terezia Filip. La mulți ani binecuvântați!

 

Iubiți prieteni de pretutindeni, reali și virtuali, maeștri, discipoli, colegi, fie ca ANUL NOU, 2024, care în miezul acestei nopți reînscrie pământul, cu tot cu umanitatea care suntem, cu vise, idealuri, dorințe și speranțe, pe o nouă orbită a devenirii cosmice, să ne aducă în sufletele, în casele și în comunitățile noastre, SĂNĂTATE, TIHNĂ, IUBIRE, ARMONIE și SPOR în toate activitățile! Vă urez din inimă, NOROC, FERICIRE, TĂRIA și ÎNȚELEPCIUNEA de a învinge obstacole și de-a duce la împlinire proiectele benefice fiecăruia în parte și tuturor din preajmă și din lumea în care ne aflăm! INSPIRAȚIE, CĂLĂUZIRE, BINECUVÂNTARE și OCROTIRE DIVINĂ vouă tuturor, familiilor voastre și celor dragi vouă, în fiecare zi , oră și clipă a ANULUI 2024 CARE ÎNCEPE ÎNDATĂ!

Prof. dr. Terezia FILIP

duminică, 15 ianuarie 2023

AZI 15 ianuarie 2023 - ZIUA lui MIHAI EMINESCU, ZIUA CULTURII NAȚIONALE


Momentul ursirii copilului genial descris de Eminescu în mai multe poemele sale, parcă ar exprima propria destinare a sa de către ursitori unui destin pecetluit de un dar „...ce din mulțime/ nu putea să-l aibă nime./Dorul după ce-i mai mare/N-astă lume trecătoare,/ După ce-i desăvârșit.” Copilul născut în plină iarnă geroasă este adus de la botez pe cărărușa ninsă ce trosnește sub pași. Apoi este așezat cu delicatețe în leagăn și înconjurat de atmosfera radioasă a familiei, cu moașă, nașă, tânără mamă etc. Eminescu își vizualizează atmosfera propriei ursiri, a nașterii și a botezului, așa cum se prezentau aceste evenimente în imaginarul popular al mijlocului de secol 19, când el se năștea în plină iarnă geroasă, nu contează data exactă, ci atmosfera umană.
Un fragment aici:

„Nins lucește câmpul, teiul,
Și trosnește cărărușa,
Când se-ntorc și văd bordeiul
Și deschide Mușa ușa.
Când își pun copilu-n leagăn,
C-un picior încet îl leagăn
La lumina din surcică
Și o vorbă de-alta leagă-n
Planuri mari pe gâza mică.
Dar deodată din părete
Ies ursite ca pe-o poartă,
Flori albastre au în plete,
Câte-o stea în frunte poartă.
Și de-o tainică lumină
Toată casa este plină
Ce din ochii lor porni. -
Peste leagănu-i se-nclină
Și-ncepură a-l meni:
¬ Ca și leii să fii tare
Și frumos ca primăvara,
Să fii gingaș ca o floare,
Luminos ca luna sara;
- Și iubit să fii de lume,
S-ai averi și mare nume,
Să te faci chiar împărat
Și să-ți meargă astfel cum e
La ficiori din basme dat.
Zise-atunci duioasa mamă:
¬ Mulțămesc de câte-ascult,
Dară mulți i-or fi de samă
Ș-or avea atât de mult.
Lui să-i dați ce din mulțime
N-a putut să aibă nime,
Și nespus și fără rost ¬
Ș-atunci zâne din nălțime
Vă sărut piciorul vost.
Zise-atunci, din ele una:
¬ De-a dorești cu dinadinsul,
Fie-i dat cu totdeuna
El să simt-adânc într-însul
Dorul după ce-i mai mare
N-astă lume trecătoare,
După ce-i desăvârșit
Și să-și vadă la picioare
Acest dar neprețuit.
Ele pier. Iară băietul
A crescut cum l-a menitu-l,
Se făcu frumos cu-ncetul,
Cine-l vede l-a-ndrăgitu-l.
Și deși ca leul tare,
Era gingaș ca o floare
Și isteț era cu duhul,
Cum a toate-s știutoare
Doară luna și văzduhul.
Ele pier. Iară băietul
A crescut cum l-a menitu-l,
Se făcu frumos cu-ncetul,
Cine-l vede l-a-ndrăgitu-l.
Și deși ca leul tare,
Era gingaș ca o floare
Și isteț era cu duhul,
Cum a toate-s știutoare
Doară luna și văzduhul.” (Miron și Frumoasa-fără-Corp)
BLÂNDEȚEA și SENINĂTATEA, SEMEȚIA și LUMINOZITATEA UNEI TINEREȚI PERPETUE
Fotografia postată mai jos este emblema persoanei și a personalității eminesciene. În timp, în posteritatea lui Eminescu ea s-a contopit atât de mult cu personalitatea poetică, încât nu-i chip să le separăm una de alta. Ea îl reprezintă pe Eminescu tânăr și frumos ca un zeu, pe cât este chipul său literar și spiritual de frumos, pe atât de expresivă, această fotografie ce condensează în ea personalitatea poetului, chipul geniului. Nu-mi plac, nu agreez, resping orice alte fotografii și unele picturi care-i deformează, parcă voit, înadins sau neîndemânatic, fizionomia. Pe unele nici nu le cred autentice. Acele imagini mi se pare că, pe loc, se repercutează asupra întregii luminozități astrale - de luceafăr -întunecând oarecum unda luminoasă pe care o emite El în câmpul literaturii române. Unele portrete par a fi voit deformate sau stângace, căci Eminescu își are detractorii săi, cum să nu-i aibă. Luminozitatea sa, personalitatea sa cu sensibilitatea, cultura, talentul și iubirea copleșitoare de întregul vieții sunt adânc legate de fizionomia sa, de acest chip ce activează din posteritatea lui și asupra noastră, și asupra lui însuși. Fizionomia sa literară s-a modelat în timp după tiparul acestei fotografii - căci geniul este activ mai intens în posteritate - devenită emblema personalității sale. Ce ne sugerează ea? O blândețe, o seninătate și o semeție a unei tinereți perpetue ce nu țin de vârstă, de timp, o luminozitate și o severitate, ba chiar o gravitate peste vârsta pe care o avea tânărul EMINESCU la data când s-a procesat această fotografie, la 19 ani ai poetului. Ea indică și o energie uimitoare emergentă ce s-a mistuit apoi în versuri și în idei, lăsându-și urmele ardente și strălucitoare în cărți, în texte, în pagini. Iar acest transcript al ființei sale „în șirurile clare” rostite și scrise ne uimește, ne încântă, ne stârnește și ne seduce irezistibil. Atât de mult, cum numai ideile și energia intelectuală și spirituală de un alt ordin - divin, i-ar fi spus romanticii - sunt în măsură să o facă..... De aceea contopim cumva chipul de Luceafăr ce ne privește din această mirabilă fotografie, cu edificiul magistral liric, spiritual și critic al operei pe care ne-a lăsat-o moștenire, ca pe o comoară. Promovând fotografia autentică eminesciană, îl promovați pe El, pe „geniul mândru” al culturii/literaturii române. Promovați așadar chipul adevărat al lui Eminescu. căci El era/este atât de talentat, de reprezentativ și de semnificativ pentru noi, încât ne-a dat O ZI a CULTURII NAȚIONALE, o ZI A CULTURII ROMÂNE.

Terezia FILIP


marți, 13 decembrie 2022

13 DECEMBRIE - ce zi tristă! In memoriam Nichita STĂNESCU




 13 DECEMBRIE - ce zi tristă! Era o zi mohorâtă de iarnă umedă și cețoasă. Era ziua în care orizontul s-a făcut și mai întunecat decât fusese, căci un mare poet român s-a stins din viață. Dimineața în timp ce ne pregăteam toți trei de școală, am auzit la știrile de la ora 7 că a murit Poetul Nichita Stănescu. Am înlemnit de tristețe. Dintr-odată am devenit mai săraci și mai pustii noi, România, Lumea, care ar fi trebuit să aibă un poet român cu Nobel pentru poezie. Dacă decidenții de atunci ai culturii ar fi documentat și propus acest proiect. Dar nu. Din incapacitate, din egoism și individualism, din mefiență și îngustime uneori pierim pe mâna noastră. Pierdem proiecte de anvergură, căci nu cei mai străluciți și strălucitori sunt îndrituiți să ne reprezinte în lume. Am resimțit ca pe o uriașă pierdere dispariția poetului atât de drag nouă. Era pierderea tuturor.

12 DECEMBRIE este ziua în care, cu ani în urmă, îmi susțineam teza de doctorat cu tema „Nichita Stănescu - o poetică a ființei”. A fost o zi de decembrie cu soare, cu o temperatură de toamnă plăcută, cu un amfiteatru plin de profesorii de limba română cu care lucrasem ani de zile, și cu un „Magna cum Laudae” copleșitor. A fost ca o tentativă de reînviere, de magnificare, de relevare din partea mea a poetului și a operei sale unice și tulburătoare. „Poetica ființei” viza Eul, Realul, Elementele, Mișcarea, Organicul, Cuvintele și Bestiarul, Divinitățile, și tot ce implică ele în imaginarul fabulos și mistic al iubitului poet. Am petrecut ore, zile, săptămâni, ani, nopți târzii, clipe incandescente și clipe derutante, revelații, cu Nichita Stănescu. Nu cred să-l fi cunoscut mai bine, atât de bine, mai profund, atât de profund cei care au stat fizic alături de el. Ființa lui evanescentă și nepieritoare se află în poemele sale. Nu știu dacă cei care i-au aprins țigara, cei care i-au mai turnat o picătură, sau i-au prins un ochi de la celebrul pulover aveau cunoștință cu cine, alături de cine, în fața cui se află. Cine nu i-a citit poemele, cine nu i le înțelege să nu vorbească. Din dor de acel timp uimitor și epuizant, rodnic și energizant, postez câteva din minunatele-i poeme și titlurile cărților mele rezultate ulterior din acea lucrare de 640 de pagini.

Pomule, copacule
Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele -
nu te latră câinele.
Îţi ţii inimile-afară.
Îmi ţin inima în seară,
trupul meu o înconjoară,
Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele -
nu te latră câinele.
Numai inima mea - una
întruna mi-o latră luna.
Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele -
nu te latră câinele.
Dar când toamna dă în iarnă,
inimile ţi se darmă
de din verde către galben
cum văzui la domnul carpen.
Numai inima mea neagră
necăzută stă şi-ntreagă.

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

Panta Rhei

Ah, privirea are sâmburi
ca şi cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi
de din iarba ei se-nfruptă.
Stau şi nu mă clatin, stau
chiar în cercul de cuvinte
nenăscute ce erau
ca sămânţa cea de linte,
Ca porumbul, ori ca grâul,
ori ca meteorul care
taie în pieziş pârâul
cu seminţe vechi de soare.
Panta Rhei, se-nfioară
tot ce curge, numai tu
în mijloc de vieţi stai, ţară,
pururea atunci şi-acu.

Despărţirea de o vârstă
Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Ar fi trebuit să fii un cerc subţire,
dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subţire,
dar n-am fost, n-am fost aşa.
Iarbă, pietre, arbori, păsări,
voi sunteţi cu totul şi cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
şi îmi pare că visez.
Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa...

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună încotro trebuiesc îndreptate
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.


Autor: TEREZIA FILIP