Constantin Mândruţă se prezintă de...Dragobete!

DRAGOBETE

PRIMĂVĂRATICĂ

Ea, când vine pe la mine

În costm de primăvară,

Ar arăta şi mai bine,

De-ar ieşi din el afară!

ÎN FAMILIE CU SOACRA

Până la însurătoare

Era vorbăreţ un pic,

Dar a dat de-o gură mare

Şi-acum are “ciocul” mic!

ISPITA

Cred că vin chiar de la dracu

Nurii ei, l-au prins în plasă...

Când amanta-i preţioasă,

E şi mai sărac...săracu!

FIDELITATE

A făcut şi puşcărie,

La ieşire-a căutat-o

Şi cu mare bucurie

Tot pe ea a violat-o!

FLORICICA

Părinţii ei, atât de buni,

O floricică au crescut;

Ajunsă-acum în nouă luni,

“Din flori” copilul s-a născut.

DRAGOBETE

Dragobete, Dragobete,

De ce rimezi tu cu “fete”?!

Mie-mi trebuie femei,

Mi le dai sau mi le iei?

          

NU MAI SUNT EU

Cine mai râde azi în țara asta ?

Și orbii simt mai bine decât noi,

De peste tot ne-a-nconjurat năpasta

Și-aleșii ei au devenit strigoi.

Sunt și excepții printre infractori,

Cine pe cine să mai reprezinte ?

Și comuniștii par bieți amatori

Când se spălau pe mâini doar prin cuvinte.

Eu nu pot scrie decât cum trăiesc

dramă ce-a cuprins o națiune,

silă și de moarte răspândesc

Când fac minciuna pură rațiune.

Cine mai face astăzi un copil

În țara sfâșiată numai zdrențe,

E-altă “Love Story” cuplului senil,

Că perspectiva n-a păstrat cadențe.

Ți-e silă să mai ieși din carapace,

Concursuri ai fără câștigători,

Reclame pentru proști și lumea tace,

Ce bine e că suntem muritori !

Trei instituții, restul e popor

Și cică-i liber, fără de stăpân,

Când mă gândesc la tata îl omor,

Să fie-al dracu, că a fost român !

Puteam și eu să fiu american,

națiune din cele democrate,

Să nu mă simt străin european,

Să fiu cobaiul vieții-adevărate.

Când poți să mai zâmbești în țara asta ?

Când ce trăiești nu poți și să iubești,

Când vei fi demn să zici “Cu asta – basta !”

Ca avorton când vrei să nu mai crești ?

Cică  românul e de nu se poate,

Și patriot, și harnic și deștept,

Dar este prezentat doar goale-coate,

Numai aleșii au un drept la drept.

Nu avem bani, nici locuri de parcare,

Nu avem bani, dar cârciumile-s pline,

Nu avem bani, mai este de mâncare

Și mai mereu se pleacă-n țări straine.

Cum să găsești aici un loc de muncă ?!

Ne-au cucerit și cei din lumea treia,

Puține busturi vezi că nu au șuncă

Și peste tot te-mpiedică femeia.

Cui îi mai pasă astăzi și de altul ?

Doar cei săraci se-ajută între ei,

Să te îngroape sare întreg satul,

Iar la pomană vin dintre cei grei.

Din când în când mă mai gândesc la vot,

Mai mergem de se lasă cu băut,

Când bagi în urnă votul pân` la cot,

Calculatorul scoate pe cel vrut.

Deci, frați români, credeți-vă ce credeți

C-ați fi în viața fără Dumnezeu,

Am perdut tot, ce mai puteți să pierdeți ?

Trăiesc ca voi, știind că nu sunt eu.

CONSTANTIN MÎNDRUȚĂ

25 noiembrie 2013

NICI NU MAI STRIG (a doua zi de Paşte)

Nu poate fi o Zi a Învierii,

Nu poţi muri şi asta este bine,

Aşa cum iarna ne păstrează lerii,

Nu poţi muri, în spate ai destine.

Eşti singur Fiul pentru-a fi iubire,

Trimis de Tată ne-ai iubit pe toţi,

Prezenţa Ta ne-a dus la fericire,

Nu mai conta că suntem buni sau hoţi.

În suflet am totuşi strigare,

Din tot ce-ai vrut, nu toate s-au dreptat

Şi vreau să mor spre Tine, în picioare,

Dar poate eu nu sunt de meritat.

Că n-am spre cine striga să mă ierte,

Iertarea mea e în lumina lumânării,

Nici nu mai e cine să mă mai certe

Şi nici ca val nu vreau să fiu al mării.

În crucea mea nu poate intra cuiul,

Mi-e tare dor astăzi, Doamne, de Tine,

Aşa cum cloşca dacă-şi pierde puiul,

Mi-e tare dor şi să nu uiţi de mine.

                                

                             CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ

                                         16 aprilie 2012

SĂ NU FIE DEGEABA

Îi mângâi, au obosit petale-n trandafiri,

Au obosit în dimineţile măiastre,

Spre noi se mai ridică, cu ele, noi zidiri

Şi nu vom spune nimănui că-s ale noastre.

La tine, lumânarea nu se mai aprinde,

Nu mai eşti scrisă pe-acatist sau liturghie,

Degeaba mâna mea spre tine se întinde,

Că oaza noastră iar dispare din pustie.

Ce rugă de potrivnici aduse spre noi gând,

Care din neamul nostru nu mai pot fi iertaţi,

Îndemnul către lacrimi e-n fiecare gând,

Să plângem de-opotrivă, putem să mai fim fraţi.

În fiecare stea se regăseşte dorul,

Aştept, aştept să cadă şi să mă ducă-n cer,

Îngerii iubirii să îmi urmeze zborul

Şi să îţi cânt de-acolo, cu ei, al nostru ler.

Suntem decât o filă-a vieţii pământene,

Lumina – Învierea a Domnului Iisus :

Iubirea ne coboară-n inimi către vene

Şi iarăşi lumânarea se-aprinde, nu ne-am dus.

                                 CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ