Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările

joi, 4 februarie 2021

UE se afundă în criză, funcționând, și gândind, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, timp în care grămada de ”cadavre” , economice și sociale, crește văzând cu ochii!

 


După principiul „Peștele de la cap se împute”, UE se afundă în criză, funcționând, și gândind, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, timp în care grămada de ”cadavre” , economice și sociale, crește văzând cu ochii.

Green Deal nu este proiect de viitor. Este doar o păcăleală, pentru a schimba fluxurile de bani publici către niște unii care au făcut un lobby îndrăcit și au cumpărat o mulțime de politicieni și de birocrați de la Bruxelles și din membrii Uniunii. Azi s-a anunțat că marele maestru al pomenilor venite din partea statelor, Elon Musk, a primit un miliard de euro, ajutor de stat, din partea Berlinului, pentru fabrica Tesla, pe care o construiește în Germania. Banii municipalităților, tot mai puțini, din cauza scăderii activității economice, sunt cheltuiți pe proiecte costisitoare, cu zero impact asupra mediului și a reducerii poluării. Tot mai mulți actori economici care se implică în fabricarea de mijloace electrice de transport sunt la limită sau dau târcoale falimentului. Timp în care sistemele de educație și de sănătate, cele publice, se duc dracului voioase! În schimb prosperă industria de armament.
În aceste condiții de ce ne așteptăm ca România să fie mai brează? De unde așteptările astea tembele? Relax, va fi mult mai rău! Cu aprobarea UE!

luni, 18 iulie 2016

Noutăți privind gestionarea crizei refugiaților

Comisia Europeană a adoptat și publicat, în data de 15 iunie, două rapoarte și o recomandare privind gestionarea crizei refugiaților. Astfel, raportul intermediar privind punerea în practică a mecanismelor de relocare și transfer arată că, deși s-au înregistrat progrese, acestea sunt în continuare lente. Al doilea raport privind implementarea Declarației UE-Turcia subliniază atât rezultatele concrete, cât și fragilitatea progreselor. Iar recomandarea, a doua de acest gen, identifică măsurile necesare pentru reluarea transferurilor către Grecia potrivit Regulamentului Dublin.
Potrivit raportului privind relocarea și transferul, până la data de 10 iunie,7.272 de persoane au fost relocate, în principal din Turcia, Liban și Iordania, în 19 țări europene (15 state membre UE și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția). În ce privește transferurile, numărul lor ajunsese, la data de 14 iunie, la 2.280 de persoane (1.503 din Grecia și 777 din Italia).
Raportul privind punerea în practică a Declarației UE-Turcia include rezultatele concrete obținute, și anume: scăderea considerabilă a numărului de treceri neregulamentare, returnarea migranților neregulamentari din Grecia în Turcia, folosirea mecanismului ”unu-la-unu” pentru relocările din Turcia către UE, progrese în liberalizarea regimului de vize, sprijin finanicar acordat instrumentului pentru refugiații din Turcia, modernizarea Uniunii vamale, avansarea negocierilor de aderare și, nu în ultimul rând, asistență umanitară pentru Siria.
Recomandarea menționată stabilește măsurile concrete ce trebuie luate de Grecia pentru a reveni în sistemul Dublin, acordând prioritate următoarelor:
  • înființarea unor centre de primire deschise corespunzătoare, atât permanente, cât și temporare, și asigurarea unor condiții de primire adecvate în aceste centre, cum ar fi asigurarea accesului minorilor la educație;
  • asigurarea unui acces real la procedura de azil, Inclusiv dotarea cu personalul necesar, și organizat în mod adecvat, a serviciului elen de azil;
  • instituirea neîntârziată a noii autorități de apel și dotarea acesteia cu personalul adecvat pentru tratarea tuturor căilor de atac introduse în prezent și în viitor;
  • asigurarea accesului efectiv la asistență juridică gratuită;
  • instituirea unor structuri pentru solicitanții vulnerabili, cum ar fi minorii neînsoțiți, inclusiv a unei proceduri de tutelă adecvate pentrun aceștia din urmă.
Comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie Dimitris Avramopoulos a declarat: ”Cum numărul refugiaților ce ajung în Grecia s-a redus, accentul trebuie pus acum pe creșterea și accelerarea numărului de transferuri. Dar nu trebuie să uităm Italia, unde are loc o creștere sezonieră a numărului de sosiri. Este o obligație umanitară. În același timp, le mulțumesc statelor membre pentru eforturile din ultimele luni de a reloca refugiații sirieni din Turcia. Obținerea de progrese în contracararea traficanților va fi durabilă doar dacă sunt deschise, în mod real, canale sigure și legale pentru solicitanții de azil.”. Sursa Centrul Europe direct Maramureş

Pagini Utile

joi, 28 august 2014

EDITORIAL

UITE CRIZA ...NU E CRIZA!
 Oameni buni ,de ce anume spuneți că este criză?
De alimente? Mergeți în toate magazinele și vedeți pe rafturi că există tot ce doriți.Ba mai mult,mergeți în piețe sau în alte obiective comerciale și vedeți marfă:haine,legume,aparatură electrică și electronică,materiale de uz casnic și alte produse după solicitarea tuturor cetățenilor.Sau e criză pentru că aceste produse nu se vând în timp util pentru a menține economia pe linia de plutire.Nu se vând în timp util pentru că 70 la sută dintre angajații din România au salariul (minim pe economie) de nici 149 euro și 99 de cenți.Dacă nu se știe(sau se știe ) că ce nemernici din guvern sau din parlament ,au preluat de la alte țări ”robia”cu salariul minim pe economie atât de mic.Domnilor politicieni prea sus puși v-ați putea limita să trăiți numai o lună cu acest umilitor ”câștig” ? Atunci ați vedea mai mult doar pe dinafară magazinele ,piețele ,și alte unități comerciale,fiindcă nu v-ați permite să intrați prea des în ele având lunar în buzunar doar această sumă de bani.De ce este criză oameni buni în România?!
ESTE CRIZĂ DE CE ESTE MENȚIONAT ÎN IMAGINEA ALĂTURATĂ !!!

                                                                                    Asuaj Grup

marți, 15 octombrie 2013

LUMEA E ÎN STARE DE ȘOC!

Congresmenii americani nu au un plan clar de prevenire a intrării Statelor Unite în incapacitate de plată (default) şi de reluare a activităţilor instituţiilor guvernamentale parţial blocate de 12 zile, scrie mediafax.ro.
Republicanii din Senat au blocat un plan al democraţilor de suspendare a plafonului datoriilor până în 2014, relatează Bloomberg, citat de mediafax.ro. Discuţiile dintre republicanii din Camera Reprezentanţilor şi preşedintele Barack Obama au dat greş. Democraţii din Senat au respins o propunere din partea senatorului republicat din Maine Susan Collins, care părea că ar atrage susţinere.
Senatorii democraţi au avertizat în privinţa riscului unei scăderi a pieţei de capital luni, 14 octombrie, în cazul în care Congresul nu va ajunge la un acord. În aceste condiţii, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, şi cel al republicanilor, Mitch McConnell, au început sâmbătă negocieri.
Reid a declarat însă că întlnirea cu McConnell, deşi cordială, a fost doar preliminară şi nu a adus nimic concludent, potrivit AFP.
Senatul urmează să se reunească duminică, fapt neobişnuit, pentru a discuta soluţiile de a pune capăt impasului bugetar, în condiţiile în care pe 17 octombrie expiră termenul până la care Trezoreria mai poate să evite depăşirea plafonului datoriilor şi riscul incapacităţii de plată.
Statele Unite sunt confruntate cu două crize legate politic, dar a căror concomitenţă a fost determinată de calendare.
Astfel, absenţa unui acord referitor la bugetul anului fiscal 2014, care a început pe 1 octombrie, a determinat oprirea parţială a activităţilor instituţiilor federale. Republicanii au condiţionat votarea bugetulu ide modificarea legii asigurarilor medicale promovată de preşedintele Barack Obama. A doua criză este legată de neînţelegerile din Congres privind majorarea plafonului datoriilor, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari.
Republicanii l-au acuzat pe preşedintele Obama că le-a respins propunerea de prelungire cu şase săptămâni a plafonului datoriilor.
"Sunt dezamăgit că preşedintele a respins oferta noastră", a declarat Eric Cantor, şeful majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor.
Obama s-a declarat sâmbătă împotriva ideii de prelungire a plafonului datoriilor cu numai câteva săptămâni.
"Cu doar cinci zile înainte ca statul să nu se mai poată împrumuta, Congresul trebuie să propună o soluţie care să pună capăt paraliziei guvernului şi care să ne permită să ne plătim facturile", a declarat Jay Carney, purtător de cuvânt al Casei Albe.
Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a avertizat sâmbătă seara că se apropie un moment foarte periculos.
"Suntem la cinci zile de un moment foarte periculos. Dacă va avea loc un default al Statelor Unite, ar putea fi un eveniment dezastruos pentru ţările în dezvoltare şi foarte dăunător pentru economiile dezvoltate", a avertizat Kim.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a comparat la rândul ei efectele unui default american cu cele ale crizei financiare mondiale din 2008.
"Statutul economiei americane ar fi din nou în pericol", a spus Lagarde, într-o emisiune la canalul de televiziune NBC.
Şefii marilor bănci, între care directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, şi-au exprimat şi ei îngrijorarea.
În privinţa blocajului administraţiilor federale, instituit la 1 octombrie, aproape 800.000 de angajaţi federali au fost trimişi în şomaj tehnic, iar o cascadă de disfuncţionalităţi s-au produs în întreaga ţară.
În aceste condiţii, mai multe state, New York, Arizona, Colorado, Utah, Dakota de Sud, au redeschis sâmbătă, cu fonduri proprii, mai multe parcuri naţionale, cum ar fi Grand Canyon.
Banca Mondială avertizează contra unei perioade "foarte periculoase"
Preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim a avertizat că Statele Unite se apropie de o perioadă 'foarte periculoasă' după un nou eşec sâmbătă al responsabililor politici de a ajunge la un acord pentru criza bugetară şi plafonul datoriei, informează AFP.
'Suntem acum doar la cinci zile de un moment foarte periculos', a declarat Kim la închiderea reuniunii anuale a Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional la Washington.
Trezoreria Statelor Unite a anunţat că nu ar avea lichidităţi pentru a respecta toate termenele ţării începând cu 17 octombrie, dacă plafonul datoriei nu este ridicat.
Pieţele financiare din întreaga lume ar fi afectate de criză în caz de intrare în incapacitate de plată a Washingtonului, mai ales ţările în curs de dezvoltare.
'Cu cât ne apropiem de data limită, cu atât mai mare va fi impactul asupra lumii în curs de dezvoltare', a spus Kim.
'În cazul în care termenul limită este atins, ar fi un eveniment dezastruos pentru ţările în curs de dezvoltare şi acest lucru ar putea fi foarte dăunător pentru economiile dezvoltate', a adăugat el.
Economiile mondiale şi americană vor fi confruntate cu creşterea ratelor dobânzilor, scăderea încrederii şi încetinirea creşterii economice în cazul în care Congresul american nu reuşeşte să se pună de acord pentru a ridica plafonul datoriei, care este în prezent de 16.700 miliarde de dolari, potrivit lui Kim. SURSA: Mediafax.ro, Agerpres, Capital


                                                                                 Cristian LAURENTIU

vineri, 21 septembrie 2012

Sistemul impotriva noastra


Toata lumea se afla la acest moment, intr-o criza diabolic orchestrate de inalta elita mondiala, in special, familiile Rotschild si Rockefeller, cu scopul de a spolia toate popoarele lumii de bogatiile pe care le au si de a-si indeplini visul secular, acela de a conduce, pe fata, nu din umbra ca si pina acum,intreaga planeta.
Aflindu-se pe ultima suta de metri, elitele au conceput aceasta criza, adica lovitura finala, acum 16 ani, prin conceperea bulei imobiliare din Statele Unite (Fannie si Freddy ) si mai ales a bulei derivativelor. Au reusit prin coruptie si prin folosirea mass-media, care e 100% in mina lor, ca guvernele sa inchida ochii la escrocheriile unor escroci mai mici sau mai mari, gen Maddoff, sau la devalizarea a 125 Miliarde de dolari in Iraq, etc.
Astfel ca la momentul pertinent, au denunutat chiar ei, escrocheriile ce se desfasurau, amplificind efectele prin presa si televiziune, declansind astfel criza.
Criza au declansat-o cu scopul distrugerii tuturor sistemelor bancare ale statelor lumii, bazindu-se pe cea mai mare escrocherie si bataie de joc: BAILOUTUL BANCILOR FALIMENTARE IN SUA si UK; sa se dea din banii contribuabilor fonduri bancilor, fara nici un control din partea statului, fara sa le ceara actiuni in schimb, sau sa li le impuna conditii in favoarea cetatenilor. Dealtfel, primind acesti bani fara nici un control sau sistem de a fi verificati, bancherii imediat si-au permis sa-si acorde niste bonusuri nesimtite, dupa ce ca tot ei au adus bancile in pragul colapsului.
Semnarea acestui bailout de 780 Miliarde $, a fost posibil prin fortarea politicienilor sa semneze un document de 1600 pagini, numit Stimulus Bill, fara nici o prezentare prealabila a continutului, ci doar cu o ora inainte de semnare. Politicienilor li s-a spus ca daca nu semneaza, guvernul va declansa legea martiala.
Justificarea semnarii acestui act a fost, pasamite, sa ajute economia americana (indirect, cea globala ce ar fi fost afectata de caderea firmelor de asigurari), prin crearea de noi locuri de munca si prin impulsionarea sistemului economic. De fapt banii au ajuns cca 80% la banci si nu s-au creat locuri de munca. Restul au fost canalizati spre diverse firme “prietene”‘ a celor din sistem.
Ce este socant e, ca nici pina azi, Banca Rezervei Federale, nu vrea sa spuna unde s-au dus, la ce banci, cele 2,2 TRILIOANE de dolari din banii contribuabililor.
http://www.youtube.com/watch?v=kyl8c91qPbw <http://www.youtube.com/watch?v=kyl8c91qPbw>
Banca Mondiala, pentru cine nu stie este organic legata de Banca Rezervei Federale a SUA, care este o BANCA STICRT PRIVATA, nu se afla sub controlul guvernului SUA si unde actionari sint familia Rotschild 80% si Rockefeller, 20%. De asemenea FMI este un organ foarte “eficient” al acestor elite bancare. Aici se prezinta o scurta istorie a acestor organisme:
http://video.google..com/ <http://video.google.com/>
Ca sa nu mai existe nici un dubiu, ca actuala stare este cauzate de conspiratie: Banca Rezervei Federala a stopat din 23 Martie 2006, publicarea cantitatii toatale de dolari in circulatie, pentru a se pregati pentru viitorul de acum. Astfel se tiparesc bani fara acoperire, in nestire si nu se stie exact valoarea inflatiei:
http://safehaven.com/article-4108.htm <http://safehaven.com/article-4108.htm>
Economistul Peter Schiff (ca si Ilie Serbanescu al nostru) a anuntat inca din 2006, presidentia SUA, mai marii bursei si Rezervei Federale, ca se va produce o criza de proportii. A fost tratat cu condescendenta si bataie de joc. Va rog priviti:http://www.youtube.com/watch?v=2I0QN-FYkpw&eurl <http://www.youtube.com/watch?v=2I0QN-FYkpw&eurl>
Comisia de verificare a bursei americane, SEC, a fost informata acum 10 ani, ca escrocul Madoff desfasoara un joc piramidal tip schema Ponzi (Caritas), dar nu au luat nici o masura sa investigheze. Aici este prezentata ancheta senatorului asupra sefilor SEC, care nu stiu ce sa raspunda, ca niste copii prinsi cu lectiile nefacute:
http://www.youtube.com/watch?v=FOKSkaQoF_I <http://www.youtube.com/watch?v=FOKSkaQoF_I>
De altfel, in ultimul film, The Obama Deception (Inselaciunea lui Obama), patriotul si luptatorul american impotriva Noii Ordini Mondiale, Alex Jones, ilustreaza foarte sugestiv ce s-a intimplat in lume in ultima vreme:
http://www..youtube.com/ <http://www.youtube.com/>
Cu banii FURATI de la oameni, elitele si-au permis sa ruineze piata petrolului. De ce? Ne-a spus Soros de ce: Pentru ca mai exista tari rebele, cum e Iran, Rusia sau Venezuela care nu vor sa joace cum le cinta Noua Ordine Mondiala. Si chiar el, spune cu satisfactie, ca Chavez nu poate finanta o revolutie bolivara cu 40$/baril si ca lui Ahmadinejad nu-i da mai mult de un an ca presedinte:
http://www.youtube.com/watch?v=Z5NmW3FCWA8&eurl <http://www.youtube.com/watch?v=Z5NmW3FCWA8&eurl>
Cu banii furati, elitele mentin pretul scazut la aur, si il cumpara in cantitati industriale. Intre timp se tiparesc cantitati necontrolate de bancnote care vor prabusi in viitorul apropiat moneda SUA.
Elitele cumpara cele mai valoroase proprietati, firme si bunuri pe nimica toata. Cu o parte din acesti bani furati, isi angajeaza ARMATE PRIVATE, deoarece se asteapta ca in momentul cind oamenii vor afla de marea tradare, sa protesteze cu violenta. In SUA platesc firma Blackwater, actual Xe (ce a actionat in Iraq), iar in Europa este constituita o armata NATO secreta, de elita:
http://www.globalresearch.ca/articles/GAN412A.html <http://www.globalresearch.ca/articles/GAN412A.html>
De asemenea ei isi construiesc BUNKERE SUBTERANE, (20 MILIARDE $ per bucata), unde se pregatesc sa se retraga in caz ca nu mai pot controla masele dezlantuite.
http://www.youtube.com/watch?v=uEDAE_9v4h0&eurl <http://www.youtube.com/watch?v=uEDAE_9v4h0&eurl>
http://info.po9t.com/content/o-scrisoare-de-la-un-politician-norvegian <http://info.po9t.com/content/o-scrisoare-de-la-un-politician-norvegian>
In aceste bunkere stocheaza provizii pe termen indelungat, cumparate tot din banii oamenilor:
http://www.worldnetdaily.com/index..php?fa=PAGE.view&pageId=70281 <http://www.worldnetdaily.com/index.php?fa=PAGE.view&pageId=70281>
Pentru eventualitatea unei razmerite extinse, ei si-au pregatit intr-un bunker unde au stocat toate tipurile de semintele de pe pamint, in Svalbard Norvegia, ca sa fie asigurati, ca dupa ce vor declansa la suprafata arme nucleare neutronice de mica putere, care distrug oamenii si viata, dar lasa neatinse cladirile si infrastructura, vor putea sa recreeze pe pamint plantele:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/6335899.stm <http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/6335899.stm>
Aceste micro-nukes sint arme nucleare de putere foarte mica, cu timp de injumatatire foarte scurt, cum s-au folosit si in Bali:
http://www.cuttingedge.org/NEWS/n1715.cfm <http://www.cuttingedge.org/NEWS/n1715.cfm>
Unul din scopurile lor declarate este ca sa reduca populatia Terei la un minim de 500 milioane, usor controlabil, declaratie cioplita in 8 limbi pe Pietrele ghid din Georgia, SUA:
http://en.wikipedia.org/wiki/Georgia_Guidestones <http://en.wikipedia.org/wiki/Georgia_Guidestones>
http://www.radioliberty.com/stones.htm <http://www.radioliberty.com/stones.htm>
Ei platesc miliarde pentru a studia in laboratoare cum sa faca Virusul Gripei Aviare cit mai letal; iata ca ce s-a intimplat acum o saptamina in Cehia:
http://www.torontosun.com/news/canada/2009/02/27/8560781.html <http://www.torontosun.com/news/canada/2009/02/27/8560781.html>
Produc niste arme biologice ingrozitoare, pe care le vor prezenta ca aparute ca rezistenta la antibiotice, dar de fapt obtinute prin militarizarea si modificarea genetica, in laboratoare, a unor stafilococi, printre care necrosis fasciis si stafilococul pyogenes, precum si variante super rezistente al stafilococului aureus. Ele vor “aparea” in lume ca o ciudatenie la inceput, insa fac ca antraxul sau ciuma bubonica sa para ca o plimbare prin parc:
http://commons.wikimedia.org/ <http://commons.wikimedia.org/>
http://images.google.com/ <http://images.google.com/>
http://en.wikipedia.org/wiki/MRSA <http://en.wikipedia.org/wiki/MRSA>
Au introdus in toate produsele alimentare, in sucurile racoritoare, batoanele energetice, etc. sirop de porumb, HFCS (High Fructose Corn Syrup) care prin tehnica de fabricatie contine doze mari de mercur, care produce diabet si alte afectiuni grave:
http://www.chicagotribune.com/ <http://www.chicagotribune.com/>
http://www.msnbc.msn.com/id/28877253 <http://www.msnbc.msn.com/id/28877253>
Lista produselor in care se gaseste sirop de porumb (HFCS). Veti fi socati de ceea ce aflati:
http://www.accidentalhedonist.com/ <http://www.accidentalhedonist.com/>
De asemenea nelipsitul Glutamat de sodiu - MSG, sau E621, ce se foloseste ca potentator de aroma, in mai toate supele la plic si adaosurile de mincare tip Vegeta.
http://www.ecomagazin.ro/vegeta-mult-gust-multa-sare/ <http://www.ecomagazin.ro/vegeta-mult-gust-multa-sare/>
Vedeti in acest clip, ce afectiuni grave produce acest aditiv alimentar:
http://video.google.com/ <http://video.google.com/>
Ne-au introdus in circuitul alimentar aluminiul, un metal care s-a demonstrat clar ca produce boala Alzeheimer:
http://www.alzheimer.ca/english/disease/causes-alumi.htm <http://www.alzheimer.ca/english/disease/causes-alumi.htm>
Au introdus in vaccinuri, pe care ne obliga copilasii si pe noi sa le luam, diferite substante, saruri de aluminiu, mercur (Thimerosal), celule prelevate de la fetusi avortati care destabilizeaza sistemul imunitar al organismului si produc cancer, SIDA si deseori chiar moarte:
http://www.squidoo.com/vaccinestrashdna <http://www.squidoo.com/vaccinestrashdna>
Despre celulele de fetusi din vaccinuri, s-au descoperit lucruri terifiante:
http://lizditz.typepad.com/i_speak_of_dreams/2009/01/vaccines-and-f... <http://lizditz.typepad.com/i_speak_of_dreams/2009/01/vaccines-and-fetal-cell-lines.html>
Vaccinuri contaminate cu virusul HIV, descoperite in SUA, au fost retrase si vindute apoi in EUROPA, infectind mii de hemofili:
http://www.youtube.com/watch?v=wg-52mHIjhs <http://www.youtube.com/watch?v=wg-52mHIjhs>
http://www.ahrp.org/infomail/0503/22.php <http://www.ahrp.org/infomail/0503/22.php>
In apa de baut a oamenilor se adauga fluor (in SUA si alte tari). Fluorul afecteaza nivelul general de inteligenta; aviz numarul mare de copii retardati care se nasc:
http://www.fluoridealert.org/health/brain/ <http://www.fluoridealert.org/health/brain/>
DAR SI IN ORICE PASTA DE DINTI DIN LUME:
http://www2.fluoridealert.org/Alert/United-States/National/Toothpas... <http://www2.fluoridealert.org/Alert/United-States/National/Toothpaste-How-Safe>
In Europa si la noi se introduce clor, care produce cancer, eczeme si boli grave de inima:
http://www.fluoridealert.org/health/brain/ <http://www.fluoridealert.org/health/brain/>
In sarea de bucate, sarea de masa, se introduce CIANURA! Verificati chiar dvs, pe pachetiul de sare, ce contine E535 (ferocianura de sodiu) sau E536 (ferocianura de potasiu), ca agenti anticoagulare. In stomac sau lichide, ferocianura disociaza in mai multi compusi, dintre care SI CIANURA. Cu fiecare lingurita de sare, introducem in noi CIANURA. Cine are nevoie sa consumam in orice mincare, cianura? Verificati chiar dvs.
Toate medicamentele care se prescriu, de fapt trateaza efectele si nu cauzele bolii. Aceasta permite mentinearea oamenilor bolnavi in continuare si beneficii de zeci de miliarde, pentru firmele de farmaceutice.
Ca sa ne omoare si mai eficient vor sa voteze in Europa si SUA, CODEX ALIMENTARIUS, prin care vor sa priveze oamenii de vitamine, aminoacizi esentiali, sa introduca numai hrana modificata genetic (GMO). Adica de exemplu, vor sa declare vitamina C, medicament cu distributie controlata, ca si heroina, pe care sa o poti lua numai pe reteta. Spre norocul nostru, niste oameni curajosi au oprit aceast abominabil atentat in Europa (pe moment). In SUA, e in stadiul final de aprobare.
http://www.youtube.com/watch?v=Tbryc6EBnzQ&feature=related <http://www.youtube.com/watch?v=Tbryc6EBnzQ&feature=related>
Sterilizarea barbatilor, prin introducerea in alimentatie a unui soi de porumb modificat genetic, care contine o gena a sterilitatii, precum si sterilizarea prin vaccinare, a femeilor:
http://www.healthfreedomusa.org/?p=563 <http://www.healthfreedomusa.org/?p=563>
Tot pentru reducerea numarului de familii, si deci a copiilor, se voteaza in toata lumea, legi care dau drepturi “excesive” femeilor si copiilor, cum este acum si in Romania, care de fapt vor descuraja oamenii sa-si mai intemeieze familii si sa apeleze la “servicii” platite. In acest fel, statul poate incasa impozit pe prostitutie si e sigur ca nu se mai nasc atiti copii, exact cum s-a trasat calea de scoala eugenica britanica, la inceputul secolului, prin Bertrand Rusell. Prin aceste legi, vor face ca oamenii sa fie si mai insingurati, deci mai expusi la manipularea psihologica. Sa nu uitam ca miscarea feminista, nu a avut decit scopul ca femeile sa mearga si ele la servici, si sa creasca masa persoanelor impozitate, concomitent cu scaderea numarului de copii.
http://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/sociopol_globalelit... <http://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/sociopol_globalelite05.htm>
De asemenea, elitele vor sa chip-eze toti oamenii, cu scopul de control complet. Si la noi, doresc introducerea peste noapte a buletinelor, permiselor auto si pasapoartelor cu CHIP, sub motivul ca asa e modern, dar de fapt e etapa pregatitoare pentru implantarea CHIP-ului RFID, in mina (RFID=Radio Frequency Identifying Document). Astfel au timp sa realizeze reteaua utilizata la citirea chip-urilor, de la distanta si creaza o obisnuinta in a accepta aceste chipuri. Vedeti aici ce-i spune Nik Rockefeller lui Aaron Russo (pentru ca a spus lumii acest secret, Arron a fost ucis):
http://video.google.com/videoplay?docid=1263677258215075609 <http://video.google.com/videoplay?docid=1263677258215075609>
Chip-urile au o mica baterie de litiu, care doar la o mica fisura, se scurge in fluxul sanguin. Acest litiu e o otrava puternica, care produce moartea in niste chinuri groaznice.
Deoarece, schimbul liber de informatii intre oameni, pe internet, este foarte deranjant pentru aceste elite, care fac eforturi enorme sa blocheze orice informatii din mass media controlata de ei, au inceput sa ia masuri de a desfiinta forma actuala de internet. Astfel ei preconizeaza implemetarea accesului pe baza biometrica la furnizor si siteurile vor trebui “aprobate”. Acestea au fost deja implementate si testate in China, unde functioneaza perfect. Vor incepe de la interzicerea site-urilor pentru adulti, de jocuri si in final vor interzice site-urile “deranjante”. De altfel, politicienii corupti din Romania, au si votat pe ascuns, in perioada summitului NATO la Bucuresti, ascultarea telefonului, interceptarea mailului si inregistrarea
siteurilor pe care navigam. Deci impreuna cu chip-area, se doreste un control absolut, a ceea ce facem, unde ne aflam, citi bani avem, ceea ce cumparam, ce mincam, la ce filme ne uitam, ce ziare citim. ELITELE VOR UN CONTROL COMPLET..
Si daca noi ne razvratim, vor da comanda de blocare a CHIP-ului. Din acel moment, omul inceteaza sa mai “existe” social. Acesta e genul de control pe care il doresc.
DE ALTFEL SCOPUL FINAL AL CRIZEI, va fi ca dupa distrugerea completa a economiilor si sistemelor bancare, oamenii sa fie atit de ingroziti si de terifiati de lipsuri de tot felul, incit vor cere guvernelor sa faca ceva. Atunci, elitele, care asta de fapt si asteptau, vor aduce in prim plan, BANCA MONDIALA, cu O SINGURA MONEDA, VIRTUALA, care va fi introdusa electronic pe chip-ul din mina. Ca urmare a foametei si a lipsurilor, oamenii vor ACCEPTA DE BUNA VOIE ACESTE CHIP-uri:
http://www.prisonplanet.com/ <http://www.prisonplanet.com/>
Dupa consultarea acestor materiale, cred ca nu mai aveti nici un singur dubiu, ca este o monstruoasa conspiratie impotriva sanatatii, libertatii si in final, a existentei umane.
Am prezentat global, o situatie ce se prezinta extrem de grava si periculoasa pentru viitorul nostru si al copiilor nostri.
Revenim la Romania. In Romania, bancile austriece au amenintat ca vor falimenta piata bancara europeana daca nu primesc fonduri de la statul roman. In consecinta politicienii autohtoni, au fost chemati la Bruxelles, unde li s-a cerut ca Romania sa angajeze acest imprumut. Acesti politicieni corupti, multi fiind pe statele de plata ale masoneriei mondiale, au elaborat rapid un plan de aservire a Romaniei printr-un imprumut debilitant, CEL MAI MARE IMPRUMUT FACUT DE ROMANIA VREODATA!
Ca sa va fie foarte clar ca e o conspiratie:
1. SECRETISM (aflam din UE, prima oare, ce bani luam noi)
2. GRABA (repede, repede, au si venit sacalii FMI)
3. NU SE DAU JUSTIFICARI CLARE PENTRU UTILIZAREA SUMEI
4. Nu s-au organizat intruniri mediatizate, cu participarea cremei economistilor romani, unde sa se dezbata clar, pe fata, daca avem sau nu, nevoie de imprumut
5. Se evita declararea sumei totale! Asta va permite marirea ulterioara a sumei, la oridecit e “nevoie”. Unii afirma, 20 miliarde, dar e putin probabil, deoarece o tara, mai mica, ca UNGARIA, imprumuta 25 MLRD iar noi, numai 20?
6. Nu s-a indicat un organism clar de control, un sistem de indicatori de verificare a sumelor date
7. Dat fiind marimea sumei si conditiile globale deosebit de grave, precum si faptul ca in final, poporul roman va returna imprumutul, ar fi trebuit sa fie tratat cu o transparenta TOTALA, in mass media; deasemenea, sa se publice o lista cu ce-bani-se-dau-cui?
Deci, acestea sint definitorii unei FRAUDE DE PROPORTII, care i se pregateste poporului roman.
In Ungaria, au argumentat inca de anul trecut ca au nevoie de 25 Miliarde. Au imprumutat si tot nu au putut evita recesiunea, cititi aici:
http://www.realitatea.net/ <http://www.realitatea.net/>
Sa vedem, in continuare, ce se va face in mod real cu banii. Banii vor intra virtual in BNR, iar de aici vor fi dati in proportie de 80%, bancilor straine. Acesti bani, impreuna cu banii strinsi de la populatie, prin dobanzile mari oferite (atentie romani!) vor fi transferati in strainatate, la bancile mama.. Dupa care vor declara falimentul aici, local. Intre timp se vor stradui sa reduca si limita minima de siguranta in BNR, ca impactul sa fie si mai devastator (cum a fost si facut, de curind, cu o variatie mica, e drept, dar s-a facut ca sa se testeze reactia publicului).
Cu restul de bani, dupa cum era de asteptat: avem campanii electorale, politicieni care nu au prea avut de furat in ultimul timp. Vor fi abonati la borcanul cu miere!
Deci romanii, se vor alege cu PLATA IMPRUMUTULUI + DOBINZI. Nu numai aceasta, dar imprumutul e conditionat de acceptarea de catre guvern a urmatoarelor conditii:
- banii trebuie sa “AJUTE” bancile austrice in dificultate in Romania
- cresterea taxelor, TVA, impozit profit
- reducearea bugetlui sanatatii si invatamintului
- obligativitatea CHIP-arii (la inceput pasaport, dupa aceea buletine si permise auto, gradual, si in final in corpul uman)
- obligativitatea montarii camerelor de luat vederi peste tot
- implementarea statului politienesc absolut, cum a fost arat in romanul orwelian “1984″ si in care romanii au trait timp de 50 de ani
- obligativitatea vaccinurilor (vedeti HPV si acum vedeti contaminarea cu Gripa aviara in Cehia, Austria si Germania)
Cititi aici pe linga ce pericol am trecut (nu se stie sigur, daca a trecut!):
http://www.infowars.com/ <http://www.infowars.com/>
Ca urmare, va rezulta imediat o devalorizare accentuata a leului, la cca 7…8 RON/EURO, se vor mari de cca 8 ori a impozitelor pe proprietati, se va mari TVA si in general toate taxele, cu scopul de a plati datoria. In urma procedurii de Asasinat Economic, tara va fi la dispozitia “firmelor prietene” FMI, care vor veni ca hienele sa se infrupte din ce a mai ramas din tara noastra. Vedeti aici cum actioneaza FMI:
http://video.google.com/videoplay?docid=-7322446344238270341 <http://video.google.com/videoplay?docid=-7322446344238270341>
Daca nu credti, aduceti-va aminte de anii ‘90, ce s-a intimplat in Romania.
Cine sustine cel mai vehement acest imprumut? Dl. Guvernator Mugur Isarescu, care face parte din Comitetul executiv al Comisiei Trilaterale, unul din organele importante ale conspiratiei mondiale:
http://209.85.129.132/search?q=cache:cFWPiknW4oMJ:bataiosu.wordpres... <http://209.85.129.132/search?q=cache:cFWPiknW4oMJ:bataiosu.wordpress.com>
Daca domnia sa a afirmat acum doua luni ca totul e OK, ca avem suficiente rezerve, cum s-a schimbat atit de radical situatia, incit va fi nevoie sa imprumutam asa o suma mare, CEA MAI MARE DIN ISTORIA ROMANIEI?
Ideea este ca acesti tradatori, vor aduce diverse date, diverse calcule si statistici contrafacute, sa-si ascunda hotia. Trebuie ca poporul roman sa fie ferm: daca actualul guvernator nu se pricepe sa administreze Banca Nationala, cu ce avem in acele conturi, sa plece! Daca nu vrea, va fi fortat de popor, ca si guvernatorul Bancii din Islanda care A FALIMENTAT VOIT ISLANDA:
http://www.itnsource.com/shotlist/RTV/2009/02/11/RTV249809/ <http://www.itnsource.com/shotlist/RTV/2009/02/11/RTV249809/>
http://news.xinhuanet.com/english/2009-02/27/content_10915777.htm <http://news.xinhuanet.com/english/2009-02/27/content_10915777.htm>
Trebuie sa o facem inainte ca sa ne falimenteze!
Atentie foarte mare romani. Situatia nu e similara cu a anilor ‘90. Acum lumea se afla intr-o acuta recesiune. TOATA LUMEA! Exista un indicator real (nu poate fi manipulat), Baltic Dry Index, care arata cite tone marfa, se transporta intre porturi in lume. Acest indice a scazut de la 10,000 la 700, acum cu criza. Asta inseamna ca nu se mai transporta marfa de la producatori inspre consumatori, Se va consuma ce este in depozitele en-gros si dupa aceea , gata.
http://www.rense.com/general85/des.htm <http://www.rense.com/general85/des.htm>
Presedintele Agrostar, dl. Stefan Niculae ne avertizeaza ca, datorita legilor votate de politicieni, anul acesta productia agricola va fi insuficienta si va trebui sa depindem in totalitate de importuri:
http://www.realitatea.net/ <http://www.realitatea.net/>
Ca sa va faceti o idee, ca in toata lumea, in 2009 productia agricola s-a redus la 15% din cauza secetei:
http://www.unleavenedbreadministries.org/?page=drought <http://www..unleavenedbreadministries.org/?page=drought>
In SUA, in California (grinarul american) elitele nu dau apa pentru irigatii, in Australia a fost un incendiu devastator, in majoritatea tarilor e o seceta extinsa:
http://www.cfbf.com/agalert/ <http://www.cfbf.com/agalert/>
Deci, sintem complet expusi, securitatea nationala va fi complet compromisa cu acest imprumut si datoria noastra e sa-i oprim pe politicieni sa ia acest imprumut.
Cuvinte cheie : banci <http://nucatuselorelectronice.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=banci> , faliment <http://nucatuselorelectronice.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=faliment>
-PS - UN LUCRU S-A OMIS AICI:  DUMNEZEU CONTROLEAZA TOTUL si PLANURILE DIABOLICE POT FI DSTRUSE INTR-O FRACTIUNE DE SECUNDA !                                                          

                                                                                        c.p.b.

luni, 23 iulie 2012

Cum se aruncă în aer orice posibilitate de relansare economică. Lecţia românească


                                                                                      de Vali Bîrzoi
....Criza financiară europeană a reescaladat în al doilea trimestru. Totuşi, România era printre puţinele pieţe unde consumul putea să redea un impuls economiei, fiind o piaţă cu consumatori optimişti, pe fondul alegerilor locale. Asta până la măreţul circ declanşat cu scandalul plagiatului şi ale cărui efecte nu vor trece, din păcate, nici cu demiterea preşedintelui Băsescu. GfK a făcut un studiu asupra climatului de consum Europa, care oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economică şi veniturile, şi asupra dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor din 12 ţări europene şi din SUA.În ultimele câteva săptămâni, o escaladare a crizei bancare a determinat revenirea crizei financiare în Europa. Situaţia din Spania demonstrează cât de strâns legat este destinul unei ţări de cel al băncilor sale.
„Această corelaţie a fost dovedită din nou de criză. Pe de o parte, instituţiile financiare îşi sprijină guvernele aflate în dificultate prin cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale. Şi, pe de cealaltă parte, guvernele intervin atunci când lucrurile devin critice pentru băncile lor. Dacă sectorul financiar al unei ţări se află într-o stare precară, datoria suverană va creşte. Ca rezultat, agenţiile de evaluare reduc rapid rating-ul ţării respective, aşa cum s-a întâmplat recent în cazul Italiei”, menţionează studiul GfK.La summit-ul UE din Bruxelles, de la sfârşitul lunii iunie, liderii europeni au convenit o extindere a pachetului de salvare pentru a veni în sprijinul ţărilor din zona euro aflate pe un teren potenţial nesigur. Ţările din centrul crizei vor accesa cu mai multă uşurinţă fondurile de salvare a zonei euro, având de îndeplinit mai puţine condiţii. În viitor, fondul de criză al MES va fi în măsură să ofere sprijin direct băncilor. Anterior acest lucru nu a fost posibil datorită Tratatului privind MES, arată analiştii GfK.
Ce se va întâmpla cu România?
Ţara noastră nu intră în discuţii pentru ajutoare, nefiind în zona euro. Şi nici nu se mai bucură de priviri simpatice de la Bruxelles, ba dimpotrivă. România reuşise însă să rămână mai puţin afectată de criza financiară europeană, atrag atenţia analiştii GfK. Cu toate că previziunile privind creşterea economică sunt mai puţin optimiste, acestea se menţin la un nivel relativ ridicat. Conform estimării din iunie, Băncii Mondiale, economia României va creşte anul acesta cu 1,2 procente. Acest lucru fusese demonstrat şi de creşterea accentuată, în ultimele câteva luni, a aşteptărilor consumatorilor privind starea economiei (din nou, până în iunie).
Aceste aşteptări pozitive fuseseră influenţate în primul rând de rezultatele alegerilor locale, menţionează studiul GfK. Aceasta deoarece promisiunile politicienilor sunt în general crezute de români. Optimismul privind situaţia economică era reflectat şi pe piaţa muncii. România se numără printre ţările cu cele mai mici rate ale şomajului din Europa. Teoretic, aceasta dă naştere la speranţe privind creşterea veniturilor populaţiei, mai spune analiza GfK. Aşadar, când aveam nişte premize de ieşire din… nămol, a trebuit să dăm cu mucii-n fasole, în tradiţionalul stil românesc.
Potrivit GfK, dorinţa de a face cumpărături majore, deşi a crescut în ultimele câteva luni, rămâne totuşi la un nivel foarte coborât.
•Aşteptările privind starea economiei: -2,6 puncte
•Aşteptările privind veniturile: 1,6 puncte
•Dorinţa de cumpărare: -18,4 puncte
Reescaladarea crizei financiare a luat prin surprindere aproape toate economiile europene. Portugalia şi România ofereau însă o rază de speranţă. Perspectiva redresării economice a fost considerată cel mai puţin probabilă de consumatorii din Italia (-60,2 puncte) şi Cehia (-57,1 puncte). Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în Franţa (-8,2 puncte), România (-2,6 puncte) şi Germania (3,0 puncte). Media în Uniunea Europeană se situează la -35 puncte. În SUA indicatorul se află la 21,2 puncte.
În ciuda reescaladării crizei financiare europene, aşteptările privind starea economiei în România au continuat să îşi revină până în iunie, conform GfK. Deşi indicatorul se situa la -26,2 puncte în martie, acesta a urcat la -2,6 puncte în iunie, ajungând astfel la cea mai ridicată valoare atinsă din noiembrie 2008. Indicatorul a atins valoarea minimă în iunie 2010, când s-a situat la -71 puncte. În ciuda tuturor problemelor, în acest interval, economia României s-a stabilizat în mod constant.
În 2011, ţara a înregistrat o creştere economică de 2,5 procente din PIB. Aşteptările privind starea economiei erau pozitive şi pentru 2012, preconizându-se rate cuprinse între 1,5 procente şi 2 procente din PIB. În 2011 România a reuşit să respecte pragul de deficit fixat, de 4,4 procente din PIB. Rata şomajului înregistrat oficial se situează la 7,7 procente.
Cu ce am mai rămas? Probabil cu mai nimic.
„Evoluţia pozitivă se afla încă pe un teren nesigur, fiind strâns dependentă de situaţia economică în zona euro, care este răspunzătoare de 55 procente din exporturile României. Pentru 2012, Guvernul României a fixat o nouă limită a împrumuturilor de 1,9 procente din PIB. Şi în România se fac auzite tot mai multe voci cerând ca consolidarea necesară a bugetului să fie compensată cu mai multe stimulente pentru creştere şi o îmbunătăţire semnificativă a competitivităţii. Creşterea economică susţinută depinde de eficienţa cu care România va stimula cererea domestică”, arată analiştii GfK.
Din păcate, nu prea are cine să se ocupe de economie în zilele astea…
Potrivit companiei de cercetare de piaţă, în multe ţări europene, consumatorii anticipează o creştere a veniturilor în lunile care urmează, însă una foarte mică. Indicatorul a rămas în mare parte stabil, sau chiar s-a ameliorat. Cele mai coborâte valori s-au înregistrat în Portugalia (-33,7 puncte), Grecia (-48,0 puncte) şi Italia (-68,0 puncte). O creştere a veniturilor este anticipată de austrieci (-1,0 puncte), români (1,6 puncte) şi germani (40,1 puncte). Media în Uniunea Europeană este de -43 puncte, în SUA indicatorul situându-se la 14,7 puncte.
Francezii cheltuiesc, britanicii economisesc
În majoritatea ţărilor europene, dorinţa de cumpărare a fost relativ constantă, la un nivel coborât sau foarte coborât. În unele ţări aceasta s-a îmbunătăţit în ultimele două luni. Consumatorii sunt îngrijoraţi de creşterea şi mai mare a taxelor ca parte a măsurilor de consolidare la nivel european.
În unele ţări au fost deja aprobate creşteri ale TVA, care vor intra în vigoare la începutul anului viitor. Ca urmare consumatorii consideră că acum este momentul potrivit pentru a face cumpărături majore. Există însă o diferenţă imensă între a dori să consumi şi a fi în măsură să consumi.
Mulţi oameni pur şi simplu nu îşi pot permite cheltuieli majore în momentul de faţă, chiar dacă este momentul potrivit. În prezent, cea mai coborâtă dorinţă de cumpărare se înregistrează în Regatul Unit (-42,3 puncte), Portugalia (-43,2 puncte) şi Grecia (-45,2 puncte). Cei mai dornici să consume sunt bulgarii (8,5 puncte), austriecii (22,4 puncte) şi germanii (32,7 puncte). Media la nivel de Uniune Europeană se situează la -23 puncte (SUA are un nivel de -9,6 puncte). Sursa EV.Z