Se afișează postările cu eticheta dictatura sanitara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dictatura sanitara. Afișați toate postările

joi, 29 iulie 2021

Alexandru Petria: Zece paşi eficienţi de luptă împotriva dictaturii sanitare

 


Segregarea pe principiul paşaportului sanitar este o măsură fascistă. Am mai spus-o, sunt contra ei. Nu este moral să obligi lumea să se vaccineze cu nişte substanţe aflate încă în faza de experimentare. Dar cum e posibil să ne împotrivim, să întoarcem situaţia în favoarea noastră? M-am gândit la câteva lucruri, pe care o să le înşir succint. E ca o ciornă, la care fiecare are ocazia să vină cu completări.

Măsura primă e boicotarea tuturor instituţiilor şi firmelor, unde este permisă intrarea pe baza vaccinului sau a testării. Să nu mai cumpărăm din supermarketurile care cer aşa ceva, să nu mai mergem la restaurante, la spectacole, să-i facem să piardă bani şi să fie ei înşişi nemulţumiţi.

A doua. Puneţi mâna pe telefoane. Sunaţi firma X sau Y şi întrebaţi dacă condiţionează accesul pe baza green pass. Dacă da, comunicaţi-le că aţi avut de gând să petreceţi o seară plăcută în frumosul lor restaurant sau un sejur de câteva zile în elegantul lor hotel, dar sunteţi nevoit să contramandaţi din cauza solicitării adeverinţei de vaccinare. Este important să-i stresaţi cu diplomaţie, ca să conştientizeze că ies în pierdere. Cu cât mai multe telefoane, cu atât mai bine. De dat fiecare câteva telefoane în zonele apropiate nu e un efort peste măsură. Patronii trebuie stresaţi psihologic, pe principiul picăturii chinezeşti, ca să-i determinăm să protesteze şi ei contra măsurii, cu cât intră mai profund pe spirala terorii că pass green le sapă groapa financiară.

A treia. Diseminarea informaţiilor despre victimele vaccinării şi arătarea vinovaţilor. Cazurile temeinic documentate, nu dezinformări stupide.

A patra. Mitinguri, greve, nesupunere civică.

Cinci. Stesarea politicienilor cu telefoane şi mailuri. Unde este posibil, abordarea lor fizică şi punerea în poziţii delicate. Filmaţi fazele şi postaţi-le pe reţelele sociale.

Şase. Sesizări penale pe numele artizanilor green pass, a celor care pretind testarea. Raportarea lor pentru discriminare. Să vedeţi cum o să reacţioneze când o să se vadă pe cap cu mii de sesizări penale, venite din mii de localităţi, cu mii de raportări.

Şapte. Postaţi informaţii despre abordarea pandemiei în Suedia, ca se vadă că este o alternativă valabilă. Că normalitatea e posibilă şi în timpurile covidului.

Opt. Amplificaţi nemulţumirea şi în rândul celor care s-au vaccinat de teama restricţiilor, nu a bolii.

Nouă. Faceţi cunoscută tuturor definiţia sănătăţii, după OMS: „Bunăstarea completă fizică, psihică şi socială şi doar absenţa bolii sau a handicapului”. E un mod de-a arăta că guvernanţii nu procedează corect.

Zece. Încercaţi să vă păstraţi calmul, să fiţi non-violenţi. Dar nu e obligatoriu.

 Autor: Alexandru Petria


NOTA REDACȚIEI:

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

duminică, 7 februarie 2021

Bogdan Alexandru Duca: „Principalul vinovat de starea de fapt în care se găseste România este poporul român.”

 Scriam acum un an. Când nici nu începuse dictatura sanitară și mă pregăteam de o călătorie la Istanbul- capitala sufletului meu:

Principalul vinovat de starea de fapt în care se găseşte România este poporul român.
Nicio ambasadă, niciun Soros, niciun partid, nicio masonerie, niciun serviciu secret, nu pot influența atât de radical gândirea majorității din societate.
Da. Pot să ne sperie, dar nu să ne facă să fim tâmpiți. În timpul comunismului nu eram tâmpiți, știam ce merge și ce nu merge, dar aplaudam sau tăceam de frică.
Acum nu frica a făcut ca poporul român să voteze atât de prost, să ia democratic decizii de o înfricoșătoare lipsă de demnitate și de inteligență.
Nu. Problema este prostia.
O prostie infatuată, pavoazată cu diplome obținute tot mai ușor, de un sistem educațional al cărui obiectiv nu e eradicarea ignoranței ci doar mascarea ei.
Problema e consumul de droguri, care distruge pe termen nu doar scurt (precum alcoolul) ci și mediu și lung, capacitatea de a raționa a consumatorilor. Ori drogurile, chiar dacă nu vrem să vedem, sunt deja un moft comun al tinerilor și clasei noastre de mijloc.
Problema e aglutinarea în spirit de turmă, pentru că doar așa ești la modă, ești acceptabil social, or frica de depresie și singurătate sperie mai mult decât cancerul noua clasă de mijloc. Și păstorii acestor turme sunt aleși pe criterii de coolness, nu de inteligență.
Convinge 10 vlogeri la modă că dacă pisezi usturoi și apoi îl pui în fresh de portocale cu kiwi, nu ai să faci coronaro-rotaro-virusul care face ravagii acum în Tanzania și Patagonia, și 5 milioane de români cu diplome, engleză mai bună ca româna și joburi cu nume pompos-tehnice, se vor apuca să curețe cățeii de usturoi…..
Din păcate soluția nu este școala. Mulți au terminat-o deja și au diplome suficiente ca să se creadă deștepți.
Nu e nici mass-media, care e mai idioată decât cele mai joase așteptări.
Nu e nici măcar Biserica, în care nu mai crede nimeni.
Soluția este confruntarea cu realitatea brută și dureroasă. Realitatea, doar, poate să bată prostia și jointul.
De mici copii, oamenii aceștia au fost învățați să evite realitatea. Părinții i-au protejat de ea, bunicii la fel. Școala de după anul 2000 a manifestat frică față de elevi, acesta e adevărul…..
Dacă tot vom găsi soluții de supraviețuire, de evitare a dezastrului realității, nu îi vom ajuta pe ei, nu ne vom ajuta nici pe noi. Căci noi, ăia care nu ne drogăm și care investim în rațiune, suntem victimele constante ale acestei majorități stupide dar cool…..