Singurele soluții la iarna demografică din România și UE

Singurele soluții la iarna demografică din România și UE sunt:

1. Creșterea natalității și

2. Primirea de imigranți.

Creșterea natalității însă este posibilă doar ca enunț teoretic.

În practică este imposibilă pentru că societățile bunăstării sunt societăți în care nu se mai nasc copii.

Iar motivul este simplu: bunăstarea inhibă instinctul de a procrea.

Natural oamenii se înmulțesc din instinctul de a asigura continuitatea, dintr un instinct de supraviețuire.

De aceea, doar aparent paradoxal, în societățile sărace, afectate de crize grave, natalitatea este ridicată.

În India se nasc copii, în ciuda sărăciei. Ba chiar, am putea spune, datorită sărăciei.

În România străbunicilor noștri, a avea 5 copii chiar dacă nu ai de o mămăligă era cumva natural.

Și la fel era și în Franța, și în Germania, și în toate țările de dinainte de venirea prosperității.

Acum pur și simplu nu mai gândim așa.

Nu facem 10 copii ci ajungem să facem 1, cel mult 2 (deși pentru creștere demografică e nevoie de minim 3) pentru că ne gândim înainte de orice la condițiile de creștere a acelor copii.

Și, desigur, ne gândim la libertatea și prosperitatea noastră.

Pur și simplu prosperitatea schimbă perspectiva.

Inclusiv schimba maternitatea și paternitatea.

O mamă din epoca de dinainte de prosperitate făcea 10 copii, pierdea vreo 3 încă din copilăria lor și avea cu ei o relație maternă, dar …abruptă.

Nu avea vreo milă să își bată copiii, să îi trimită de mici la muncă și loc de lugu- lugu emoțional era foarte limitat.

Acum maternitatea a scăzut în cantitate dar crescut în calitate.

Mamă a unui singur pui, sau a doi pui, gândește cu totul altfel relația cu ei.

E cumva amuzant să te gândești că dacă ai lua toate standardele și drepturile copilului din contemporaneitate și le am aplica unei familii din secolul XIX, am vedea ca mai toți părinții de atunci erau abuzivi și toți copiii ar fi trebuit să iasă niște terminați psihic. Și probabil au și ieșit.

Ieri m-am amuzat teribil când o doamnă, o prietenă altfel dragă, și vecină, îmi explica că ar trebui încurajată maternitatea cu politici sociale, care să includă deconturi pentru afterschool.

Și ea, suntem cam din aceeași generație, a trăit probabil ca și mine, fără after și fără să ne ia părinții de la școală.

Eu de la 15 septembrie 1987, când am intrat la școală, am trecut de la grija bunicilor la …cheie la gât, mers singur la școală, întors singur la școală, administrat singur prânzul și făcutul temelor.

Căci părinții mei plecau înaintea mea la școală și se întorceau pe la 4 și jumătate acasă.

Deci ce afterschool? Pur si simplu era o lecție de maturitate și responsabilizare.

Acum pare de neconceput.

Și nu e nicio teorie a conspirației. Pur și simplu învățăm să ne gândim viețile orientați spre noi, nu spre viitorul umanității sau al țării.

Gândim la calitate, nu la cantitate.

Și chestia asta este prezisă și …evanghelic.

Când Iisus spune că in împărăția lui Dumnezeu oamenii nu se vor însura, o spunea în acest sens.

Bunăstarea lasă în urmă inevitabil instituții ce devin inutile.

De asta căsniciile contemporane nu mai țin în societățile bunăstării de logica familiei tradiționale, ci se bazează pe iubire, pe prietenie, pe alte tipuri de emoții.

Și, implicit, se destramă și mai ușor.

 

Bogdan Alexandru Duca

Turul 2 înapoi, înseamnă revoluție!

Căci reluarea turului 2 nu se poate face fără 3 pași:

1. desecretizarea stenogramei și înregistrării audio a ședinței CSAT care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor;

2.arestarea participanților la acea ședință;

3. demisia judecătorilor CCR.

Altfel nu ai cum.

De altfel nu există o alternativă la o schimbare radicală/revoluționară.

Pentru că statul român în acest moment este atât de compromis încât pur și simplu nu mai poate fi girat.

Și orice girare a lui- inclusiv prin votul la alegerile prezidențiale- nu face decât să agraveze situația.

Eu nu cred că decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești va schimba ceva.

Nici nu cred că este aplicabilă unei decizii CCR.

Dar ea este un simbol al colapsului sistemului. Pur și simplu statul român este în vrie.

Vor urma luni din ce în ce mai grele: retrogradarea României la junk, intrarea statului în incapacitate de plată, intrarea economiei în recesiune și creșterea constantă a neîncrederii societății în tot ce înseamnă stat.

Vom vedea tot mai multe războaie între diverșii poli de putere din stat, vom vedea abuzuri în crescendo și factorii externi vor profita, căci….de ce să nu o facă?

Și în câteva luni vom avea maidan.

De aceea ideal ar fi să avem acum turul 2 înapoi, să fie lichidați politic vinovații pentru 6 decembrie și ce a urmat și să avem și alegeri parlamentare anticipate și reforme rapide.

Altfel, peste câteva luni cel mai probabil România nu va mai fi capabilă să decidă singură propriul viitor….

 Autor: Bogdan Alexandru Duca

Practic, o nouă Republică

Ah, și uitasem să mă laud că se pare că am dreptate: Au decis repede calendarul pentru prezidențiale (23 martie- turul 1), deci presiunea pe ei funcționează.

Ce este evident e faptul că până pe 23 martie, candidatul comun al PSD-PNL-UDMR nu va putea obține 20% din voturile românilor. Ordonanța ”trenuleț” e doar semnul paraliziei monstruoasei coaliții în a mai putea fi o soluție economică și socială.

Sunt sigur că Georgescu va câștiga confortabil turul 1 al prezidențialelor- sigur peste 35%. Iar pe locul 2 sunt destul de sigur că va fi Nicușor Dan sau Lasconi, oricum, candidatul anti-sistem dinspre progresiști.

Ce este iar sigur e faptul că viitorul președinte (eu cred că va fi Georgescu) nu va avea nicio opțiune de a coabita cu actuala arhitectură parlamentară, deci în vară va trebui să avem alegeri parlamentare anticipate. Iar la aceste alegeri parlamentare anticipate sunt sigur de pe acum că PNL nu va mai intra în parlament, iar PSD va fi mulțumit dacă va trece de 10%….

Însă noul Parlament va avea responsabilitatea unor schimbări istorice: o nouă constituție, o reformă administrativă radicală, reforme profunde și radicale la nivelul tuturor instituțiilor statului român.

Practic, o nouă Republică.

Și cu asta, într-un an de frământări și criză economică și socială, va muri regimul postcomunist din România.

Dacă, la un moment dat, în acest an, se va încerca evitarea acestor etape: fie prin împiedicarea unui candidat la prezidențiale, fie prin coaliții și mai toxice în parlament care să amâne parlamentarele, fie prin refuzul reformelor, statul român va muri.

 

Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: “Am întâlnit, deci, și un român fericit. Îl cheamă Klaus Werner…”

Eu nu înțeleg de ce Administrația Prezidențială ajunge să dea dimensiune oficială tuturor vacanțelor prezidențiale.

Duc dorul primului mandat când președintele își făcea vacanțele în Tenerife sau Florida, mergea la ski sau la plajă, fără să avem nevoie să admirăm aceste vacanțe ca parte a unei intense activități prezidențiale…

Oricum, domnul Iohannis este cel mai fericit român.

A obținut fără dureri de cap două mandate prezidențiale. Activitatea sa a fost la un minimum rezonabil.

Nu a suferit nicio înfrângere politică majoră, nu a fost deprimat de vreun eșec al proiectului său prezidențial decât în măsura în care covidul i-a stricat ceva planuri de vacanță.

Iar de la anul va fi un fericit pensionar cu o indemnizație frumoasă, vilă prezidențială, mașină, șofer, escortă, fonduri de protocol, până la sfârșitul vieții…

Am întâlnit, deci, și un român fericit. Îl cheamă Klaus Werner…

 Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: “În România nu merge cu prostii libertariene, cu statul scos din economie și lăsat totul pe mâna privaților”

După 33 de ani de la revoluție trebuia să ne fi prins toți că în România nu merge cu prostii libertariene, cu statul scos din economie și lăsat totul pe mâna privaților.

Capitalismul românesc este unul de stat, cu trei mari actori privați:

1. marile corporații străine, care sunt protejate de statele ”partenere strategice!”;

2. firmele prietenilor și rudelor politicienilor, care prosperă prin contracte …cu statul;

3. micii întreprinzători care, sărmanii, trăiesc și ei cum pot între evaziunea și speranța că mai cresc salariile la stat, deci și puterea de cumpărare a clientelei.

În rest, simplul fapt că în 33 de ani de ”capitalism” sau ce o fi, România se laudă cu un tronson de metrou, câteva sute de kilometri de autostradă și un pod rutier peste Dunăre, și orice investiție în infrastructură se face scump și greu, uneori cu rabat de la calitate, indică că avem o problemă.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: Trăim într-o societate post-sexuală

Ce e aia?

Sexul a devenit atât de banal, societatea a devenit atât de mult pornografiată și tot ce se cheamă erotism a devenit atât de mainstream, încât lumea începe să își caute alte plăceri.

Revoluția sexuală și-a făcut treaba și intră în istorie.

De pe urma ei a dispărut de facto familia „tradițională”, a fost aruncată în aer morala puritană, a fost…..desexualizată lumea.

Ce înseamnă asta?

Că deja sexul s-a banalizat.

Erotismul a devenit un instrument plicticos de promovare a tuturor prostiilor. Poate că în anii 60- 90 oamenii băleau după o gagică sexy care promova o mașină, un detergent sau spirtul medicinal, dar acum nu mai bălește nimeni.

Excitarea provocată de conturul unui sân sau fund sugerată de cine știe ce foto din modernitate a devenit cel mult glumă de bătrâni.

Sexul, datorită măsurilor contraceptive, a devenit ceva banal, ușor accesibil și, implicit, tot mai puțin ofertant.

Revoluția sexuală nu a pornificat sexualitatea ci a transformat-o pentru noile generații într-o nevoie banală, un amestec de mers la sală și mers la mcdonalds.

A devenit mainstream să fii porno și asta duce, implicit, la desexualizarea pornografiei.

Cel mai bun exemplu? Uitați-vă cum pozează unele doamne și domnișoare, dar și domni, pe rețelele de socializare? Buze țuguiate și umflate, sâni supradimensionați, funduri perfecte, poziții porno, musculatură fatală și….mesaje de o crasă banalitate, politice, chiar și religioase.

De câte ori nu ați văzut doamne țâțoase și machiate de parcă urmau să dea ”pe spate” trotuarul, promovând citate din Arsenie Boca, Osho și pseudo-Buddha?

Noile generații, plictisite de sex, vor alte provocări. Unii aleg buimăceala gender – se cred băieți, fete, animăluțe, etc., pentru că de fapt au nevoie de ketchup, muștar, maioneză, sos chilli, pe deja banala chiftea care este actul sexual.

Alții chiar au renunțat la sex. E foarte cool și chiar erotic în anumite medii să fii cast. Nu din rațiuni religioase sau spirituale, ci doar pentru că ești altfel decât cei pentru care consumul sexual a devenit la fel de mainstream și banal ca și consumul de crispy sau cola.

Alții descoperă spiritualitatea din același refuz al mainstreamului pornografic. E plin Youtube-ul de domnișoare care descoperă islamul și frumusețea burkăi, hidjabului sau măcar a unui simplu voal.

Singura chestie care a rămas constantă este durerea de cap pe care o oferă relațiile. Relații care devin și ele tot mai independente de sexualitate.

E deja loc comun ca relațiile să nu mai fie exclusive din punct de vedere sexual.

Familia s-a redefinit în cele mai complicate moduri.

Iar familia „tradițională” a murit.

Când a murit familia ”tradițională”? Nu cu așa numitele mariaje gay, ci când în modernitate s-a introdus găselnița cu ”căsătoria întemeiată pe iubire”.

Iubirea ține câțiva ani. Iar majoritatea căsniciilor care au supraviețuit terminării iubirii sunt cele în care fie a rămas o prietenie durabilă, fie ambii parteneri au închis, înțelegători, ochii la escapadele partenerului/partenerei.

Altfel, majoritatea au sfârșit în divorț.

La fel, contracepția a rezolvat problema copiilor- fără copii, de ce ai mai întreține o familie la infinit? Așa că divorțurile și alte opțiuni au devenit la ordinea zilei.

Lumea e pe cărările sale care sunt radical diferite cu ce era obișnuită umanitatea chiar și acum 30 de ani.

Unde este Creștinismul în povestea asta? Care este răspunsul evanghelic și care e oferta salvatoare pentru acești oameni, dintr-o altă lume decât cea de acum nici 30 de ani?

Ce e neperisabil și ce e deja depășit din morala creștină, care, ca orice morală, trebuie să se adapteze vremurilor sale?

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: Starea de fapt

1. Un procent semnificativ din tineretul țării este angrenat în industria porno.

2. Majoritatea elevilor din România termină liceul cu statutul non-academic de analfabeți funcțional. Și merg mai departe la facultate.

3. Există o opoziție fermă în societate la creșterea salariilor în învățământ pe motiv că profesorii nu lucrează 8 ore pe zi și munca intelectuală nu e muncă…

4. Creștinismul românesc este o ficțiune arogantă. Grădina Maicii Domnului e în topul avorturilor la scară europeană. Dar și la cele mai mari cozi la moaște.

5.Economic România este de facto de lumea a treia: clasa de mijloc este fragilă și România se împarte între o Românie descurcăreață și una săracă.

6.Suntem în ceea ce eu numesc anarhie pașnică în care autoritatea statului este egală cu 0. Ca și încrederea cetățenilor în stat.

7.Al treilea război mondial e în plină desfășurare.

8.Țara e ocupată militar și creșterea economică e direcționată spre profitul altor state.

9.Hemoragia migraționistă nu poate fi oprită, accentuând pe zi ce trece iarna demografică.

10. Consecință logică a iernii demografice, valuri de migranți economic din Asia și Africa aleg România ca destinație.

Acesta este tabloul real.

Și realitatea aceasta nu mai are o rezolvare politică, pentru că nu există soluție politică pentru ea.

Deși mulți ar vrea să scape de responsabilitate, vinovați nu sunt masonii, bielderbergii, davosienii sau extratereștrii.

Vinovați in cea mai mare măsură sunt:

1. Biserica -ruptă de realitate, arogantă cu turma, servilă cu puterea, condusă de o ierarhie trufașă și sfertodoctă, bălmăjind fie un naționalism ceaușist stropit cu busuiocul și oleacă tămâiat, care să facă turma să se creadă haită, fie un conformism corect politic, cât să fie mulțumiți șefii de ….mai sus.

2. Mediul academic și universitar- corupt, compromis, blazat, aservit fie modelor progresiste fie unor coterii mafiote dar cu penaj naționalist.

3. Presa- mizerabilă, sfertodoctă, lipsită și de mimarea unei deontologii, cu analfabeți funcțional mânați cu biciul de șefi ca să obțină cu orice preț rating și accesări.

4. Masoneria românească- dominată de o adunătură mizeră de bișnițari parveniți, idioți cu bani, sau escroci cu ifose elitiste.

5. Clasa politică- cea mai slabă intelectual, lipsită de capacitatea de a gândi soluții pentru România, din toată istoria noastră.

6. Naționaliști – unii, extremiști degenerați (”pijamale verzi”- cum numea ironic cineva neolegionarismul contemporan), dar majoritatea desueți, rupți de realitate, incapabili să își depășească cultura lor generală la standarde de manual de liceu în anii 80.

Ce mai este de făcut?

Asumarea realității.

Spovedania.

Împărtășania- e poate să fie chiar ultima împărtășanie.

Adică curajul de a înfrunta realitatea.

Curajul de a îți asuma această realitate și a îți cere scuze pentru ea, nu a căuta explicații fantasmagorice menite doar să îți panseze conștiința și să mențină iluzia.

Apoi curajul de a reclădi o comuniune și o comunitate bazată pe adevăr, pe responsabilitate, pe educație, pe credință autentică, pe datele realității.

De asta nu vă așteptați de la mine să vă pup în fund idolii. Îi pupați dumneavoastră destul.

Nici nu vă așteptați să vă menajez: suntem în plin cancer cu metastaze, oricât ați vrea să credeți că de fapt e doar o răceală provocată de un virus adus de OMS și bielderbergi la miorițe…..

Nici nu vă așteptați să vă cânt în strună, căci nu am de ce să obțin voturi de la dumneavoastră: a candida și a fi politician în acest moment și în acest context ar fi pentru mine o complicitate morală, o crimă pentru care nu vreau să răspund la judecata lui Dumnezeu.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: La ce ar putea instrui armata română pe ucraineni?!

Modulul 1: Colonel la 40 de ani, pensionar la 45.

Modulul 2: Cum să furi benzină și să nu se vadă cu anii.

Modulul 3: Acatistul Acoperământului Maicii Domnului ca soluție defensivă.

Armata română este cea mai coruptă și nereformată instituție din România. Simplul fapt că se oferă să instruiască pe cineva e hilar.

Vă aduceți aminte faptele lor de arme din ultimele 10 luni?

A. S-a prăbușit un avion în furtună așa că s-a trimis un elicopter…

B. Un soldat a fost dezarmat în post. Asculta vecernia pe mobil.

C. Un subofițer de blindate a fost călcat de tanc la niște manevre banale.

D. Un general specialist în antiaeriene a comentat bătălia de la Marea Azov- un joc pe calculator, în direct la tv.

E. Americanii au obosit să le fie furată benzina de către colegii lor români.

F. Șoșoacă a întâlnit într-o parcare o coloană de blindate fără nicio pază. Toți militarii fugiseră la o ciorbă la cârciuma din colț.

G. O dronă a parcurs spațiul aerian românesc nederanjată. Apoi un avion.

H. O altă dronă a căzut pe teritoriul României. Reacția ministrului Apărării: era doar o dronuță….

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: 2020, 2021, 2022, 2023…

În anul 2020 am avut o reacție dementă globală: o dictatură sanitară absurdă, irațională, dar invocând la fiecare pas ”știința”, a fost transformată în medicamentul preventiv pentru o viroză mai puternică.

În anul 2021, una din marile escrocherii ale istoriei, a ”vaccinurilor”, a tras linia la pandemie. Tunuri de sute de miliarde de euro au fost date pentru a face un vaccin care de la doza a doua în sus este tocmai bun ca să fie nevoie să faci și doza a treia, care doză a treia nu te protejează deplin decât dacă o faci pe a patra.

În 2022, pandemia a fost ”închisă” (deși majoritatea am făcut și continuăm să facem viroze puternice- din care ne revenim uneori după luni de zile- eu sunt încă răgușit și cu accese violente de tuse după 2 luni de la viroză).

În același timp, o ”pandemie” a ”morților subite” a lovit întreaga lume și, ca o coincidență, chiar pe campionii. dozelor multiple de vaccin băgate în venă. Oricum, pare să prefere pe campionii ipohondriei din anii 2020 și 2021, care și-au distrus sistemul imunitar și sănătatea cu singurul scop de a își proteja viețile.

Dar 2022 ne-a mai adus încă o frică: războiul.

Exact ca în scena biblică a călăreților apocalipsei, după Boală a venit Războiul. Dar ca și în cazul pandemiei de Covid, ce nu poate fi comparată cu vreuna din pandemiile serioase ce au lovit umanitatea în istorie, nici acest război nu poate fi comparat cu războaiele de altădată.

Un război banal, care se purta din 2014, când regimul naționalist de la Kiev a început confruntările cu forțele separatiste din Donbas, a devenit, mediatic, ”marele eveniment”.

Și nu orice ”mare eveniment” ci un soi de ciocnire între forțele Vestului ”civilizat” și ”democratic” cu Estul ”tiranic” și ”barbar”.

În fapt, dincolo de propagandă, există un adevăr: Ucraina a devenit tabla de șah pe care se desfășoară războiul Vestului împotriva Federației Ruse.

Nu mai e niciun secret faptul că SUA și NATO susțin cu toate resursele regimul de la Kiev cu singurul scop de a măcina cât pot de mult puterea Rusiei.

Armata ucraineană și mai ales trupele neonaziste din așa numitele ”gărzi naționale” ucrainene au fost antrenate și sunt antrenate de țările NATO. Primesc arme, primesc muniție, primesc tehnică militară, primesc informații militare, primesc alimente, primesc resurse și bani din statele NATO.

Întreaga Ucraină este în momentul de față o țară cu facturile plătite de către SUA și NATO. De fapt nu mai este o țară, ci expresia voinței NATO de a înfrânge Rusia.

 Însă cu toate acestea, retorica propagandei NATO, retorică care încă prinde, este de-a dreptul fascinantă în stupizenia și cinismul ei.

Potrivit acestei retorici propagandistice, Vestul luptă pentru pace și pentru că își dorește pacea, alimentează mașina de război ucraineană până nu va mai rămâne niciun ucrainean în picioare…

Mai mult decât atât, apelând la stupizenia naturală a maselor, propaganda face uitat faptul că nu Rusia ci Vestul a purtat războaie, a invadat țări, a răsturnat regimuri, pentru a își apăra interesele.

Curios, societatea românească s-a descoperit foarte pacifistă și îngrozită că e posibil un război în Ucraina, parcă ignorând cu desăvârșire faptul că, doar în ultimii 21 de ani, armata română (da, chiar ea) a fost în războaie de invadare, de ocupare, de intimidare, de impunere a unor ideologii prin diverse state și regiuni ale lumii.

Oripilați de invadatorii ruși din Ucraina, românii au uitat de invadatorii români din Afganistan, Irak, Sahel, de faptul că bugetul de stat a plătit salarii nesimțite și acum plătește pensii nesimțite de ”veterani” unor mercenari criminali care, sub steagul României și al NATO, au oprimat popoare.

E drept, dubla măsură este o caracteristică comună a întâlnirii prostimii cu propaganda…

Însă e bine să aducem aminte, măcar așa, de ”amuzament” istoric, că armata română a fost mai implicată în ultimii 20 de ani în războaie, decât a fost ….armata rusă.

Și că fiecare român a plătit și plătește din buzunarul său pentru acțiunile criminale/eroice (totul depinde de perspectiva propagandei) ale armatei române în țări care nu aveau altă vină decât că încurcau interesele geopolitice ale SUA.

Războiul din Ucraina nu e cu nimic mai spectaculos decât cel din Irak. Chiar din contra, am putea spune. Dar războiul din Ucraina va forța la sfârșitul său, schimbarea geopolitică a lumii așa cum este ea acum.

Nu voi repeta considerațiile mele cu privire la soarta deja previzibilă a României în contextul acestei schimbări. Am încredere că poporul meu de caca (de la ”canibali” și ”cameleoni”) după ce va găsi niște țapi ispășitori să îi omoare, se vor transforma în filo-ruși pasionali. A mai făcut-o în istorie și are deja un talent aparte în a se adapta.

Însă anul 2023 va fi un an lung, un an în care războiul mondial din Ucraina se va purta cu încetineala ce îl caracterizează, costând pe toți. E drept, mai ales pe ucraineni, dar….

Adevărata problemă a României este însă cancerul intern.

Pe plan intern lucrurile sunt deja într-o situație foarte stranie.

România este o țară terminată. Statul român e în pragul colapsului și doar inerția împiedică anarhia deplină.

Am văzut toți rezultatele preliminare ale recensământului. E vorba de fapt de un eșec al statului de a convinge proprii cetățeni de a mai avea încredere în el prin a își da câteva informații.

Nu e primul eșec al statului: campania de vaccinare a fost semnalul că doar o mână de oameni, și aceia ipohondri, mai au cu adevărat încredere în statul român.

Dar nici rezultatele de le avem ale recensământului nu pot să nu sperie. România se stinge și îmbătrânește. Sau, mă rog, se nepalizează. Sau vietnamizează.

Țara rămâne la limită urbană (or urbanizarea e criteriul esențial pentru civilizație din Antichitate până în zilele noastre).

La capitolul educație, pătura cu educație universitară (și aia cu plagiaturile și standardele foarte scăzute) este una fragilă. Doar 16% absolvenți de studii superioare în România, arată faptul că resursele intelectuale ale țării sunt epuizate.

Nimeni nu mai are încredere în nimeni.

Bisericile pierd credincioși, indiferent de confesiune. Singura Biserică care câștigă credincioși este tocmai cea mai nonconformistă și anti-ierarhică: cultul penticostal.

Numărul ateilor și agnosticilor a crescut de aproape 4 ori în zece ani….

De altfel vedem peste tot că toți românii așteaptă să se întâmple ceva. Poate o schimbare de sus, radicală, poate o revoluție, poate o lovitură de stat, poate ….orice. Dar toți simțim că am ajuns într-o fundătură și că toată societatea se descurcă inert.

Poate la anul, poate peste încă un an, cel mult doi, ceva se va întâmpla. De ce? Pentru că pur și simplu nu mai poate merge așa.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Sursa: https://bogdanduca.org/

Bogdan Alexandru Duca: “Până voi fi iar blocat, merită să repet chestia asta”

 

Până voi fi iar blocat, merită să repet chestia asta:

Rațiunea ne-a fost dată de Dumnezeu ca să o folosim să ne înțelegem și să ne trăim viețile.

Rațiunea se educă prin cărți bune și multe, prietenii bune, polemici și discuții cât mai numeroase.

Dușmanul rațiunii este diavolul.

Ce nu este rațional, este prostie sau diabolic.

Dacă ne opunem iraționalismului postmodern, dar înghițim un iraționalism misticoid, nu facem nimic.

Nu este nicio diferență între sărmanul care trăiește speriat de frica unui virus și sărmanul care trăiește trăiește speriat de frica unei conspirații.

Nu este nicio diferență de substanță între sărmanul care nu știe ce sex are și sărmanul care crede că pământul e plat.

Nu poți sluji pe Dumnezeu cu minciuni, oricât de ”sfinte” ar fi ele. Când minți despre Domnul, proferând basme pioase și menite să escrocheze emoțional turma de credincioși, ești mai păcătos ca un ateu, căci ești și un sacrileg.

Vrei să te mântuiești? Exersează-ți mintea, hrănește-o bine, bucur-o cu desfătări intelectuale, pune-o să muncească în căutarea adevărului.

Nu îți transforma credința într-un sicriu pentru rațiune ci fă-o tocmai instrumentul rațiunii.

Eliberează-ți credința de minciuni. Caută doar soluțiile raționale, coerente, credibile. Verifică totul.

Ferește-te de idoli. Și vezi că idolii nu sunt, doar, statuile unor zei vechi sau noi. Idolii sunt credințele pietrificate, alea în fața cărora ți se spune ”Crede și nu cerceta”.

Nu uita că Evanghelia spune altceva: ”Caută și vei afla”.

Și asta e valabil și în politică. Drămuiește totul și cercetează atent.

Nu tot ce zboară se mănâncă, nu uita asta. Și nu uita, dacă ești creștin, că nu există mesia/salvatori/guru în politică.

Împărățiile acestei lumi au alt prinț decât Dumnezeu și trebuie să fim ”înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” ca să trăim în această lume.

Înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, ne spune Domnul, deși e vai și amar de câtă lume este în tabăra asta creștin-conservatoare, blândă ca șerpii și înțeleaptă ca porumbeii…

Nu te lăsa dus de nas de emoții.

Emoțiile sunt frumoase, dar periculoase- nu există decât emoții frivole.

Un stadion plin, un concert mișto, un miting, o liturghie cu muzică bine măiestrită, o telenovelă, un amor adolescentin (mai ales dacă îl trăiești după adolescență) sunt emoții indubitabil faine, dar trebuie să treci peste ele, să mergi mai departe.

Am cunoscut oameni cărora simplul fapt că li se făcea ”pielea găină” la o slujbă se chema că au o trăire mistică sau faptul că aveau fluturi în stomac îi făcea să creadă că asta e iubirea vieții…. Sărmanii…

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: „Gramul de optimism este mai scump decât gramul de aur”

Gramul de optimism este mai scump decât gramul de aur.

Eu nu sunt optimist pentru că nu văd energiile alternative. Și pentru că știu că pseudo-iile și circul pășunist-naționalist nu e o alternativă.

România, ca și tot Occidentul, este la sfârșitul istoriei sale. Iar asta se vede chiar din retorica oficială, din propaganda oficială.

Vestul nu mai poate promite nimic, nu justifică nimic din măsurile pe care le ia acum pe logica lui ”va fi mai bine”.

Niciun ”viitor luminos”, nicio ”epocă de aur”, nicio ”împărăție milenară” nu ne este promisă în schimbul sacrificării prosperității, drepturilor și libertății de acum.

Noile generații de fanatici ai vestului nu sunt nici mulțimi de activiști comuniști plini de ură de clasă, nici cohorte negre de naziști subordonați cauzei lor.

Nu. Sunt gloate de depresivi, drogați, schizofrenici, sfertodocți, care nu mai au ”cauze” ci frustrări.

Nici Biserica nu mai e furnizor de speranță. Cu puține excepții, (creștini autentici vor rămâne până la sfârșit), Creștinismul oscilează între oengism, corectitudine politică și pășunism.

În Vest, România inclusă, alternativa creștină nu există.

Mișcările conservatoare sunt o salată beuf de conspiraționisme, golăneli, bișnițăreli, pioșenii, habotniceli, lipsă de realism, sfertodoctism….

Pur și simplu nu există energii pentru viitor. Nu există nici măcar alternative.

Privesc șocat văzând cum stafiile fascismului și comunismului încearcă să ”călărească” situația de acum. Decât alternativa lor, mai bună este o moarte…

Ce rămâne de făcut?

Să ne bucurăm de ceea ce ne-a mai rămas din viață, având grijă de mântuirea noastră. Iar cei ca mine, care nu pot dracului să renunțe la a mai gândi cu voce tare, să fim niște martori demni și onești ai acestui sfârșit de istorie.

Doar adevărul ne va face liberi.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: „Există o asemănare între ce trăim acum și ce trăiau părinții noștri la începutul anilor 80”

Există o asemănare între ce trăim acum și ce trăiau părinții noștri la începutul anilor 80.

Viața a devenit tot mai grea, prosperitatea a scăzut până la dispariție, sărăcia și-a venit în drepturi în întreaga societate.

În același timp, autoritățile se lăudau și se laudă cu creșteri economice, producții mari la hectar și multe realizări.

Iar presa, chiar dacă vedea problema, dă și dădea vina pe alții (secetă, Putin, agenturi străine).

Este însă și o diferență destul de gravă.

Atunci românii sărăceau ca să își plătească datoriile România și să se construiască o infrastructură care și acum este baza României.

Acum românii sărăcesc în timp ce România se îndatorează pe zi ce trece, iar investițiile în infrastructură sunt….o copilărie când nu sunt o jignire a inteligenței.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: ”Războiul din Ucraina ne priveşte pe toţi”

 Războiul din Ucraina ne priveşte pe toţi. Şi nu pentru că este în Ucraina ci pentru că este al treilea război mondial ce, deocamdată, se desfăşoară doar în Ucraina, deşi „ghioceii” războiului se străduiesc să apară şi în Kosovo, Bosnia, Taiwan…

Abia când înţelegem că e vorba de al treilea război mondial, care va reaşeza ordinea mondială, înţelegem şi care sunt mizele sale reale pentru noi.

Iar mizele sunt sufleteşti.

Dacă Vestul va câştiga acest război, lumea va intra într-un coşmar totalitar, cu corectitudine politică, deliruri gender, deliruri ecologiste şi alte nebunii de acest gen.

Le „pregustăm”, deja….

Dacă va câştiga Estul, nu o să vină o lume mai bună, dar vom continua să trăim într-o lume cu probleme, complicaţii, râs şi plâns, griji, războaie, crize succesive.

Adică o lume nomală.

Nu este o luptă între două ideologii ci este o luptă între globalizarea ideologică a Occidentului şi state normale, cu virtuţile şi păcatele lor, care se opun acestei globalizări.

Nici Rusia, nici China, nu vor să impună modelul lor politic lumii. Nu se vorbeşte despre „putinizarea” sau „chinezificarea” Vestului.

Din contra, se vorbeşte despre suveranitate şi pragmatism în relaţiile internaţionale şi în cele economice.

Putin nu vrea un putin la Bruxelles sau Berlin, ci vrea oameni rezonabili, raţionali, capabili să discute dincolo de propriile blocaje ideologice.

Nici Xi nu vrea să ne vadă în cămăşuţe maoiste ci doar bucurându-ne de chinezăriile sale şi suficient de prosperi ca să cumpărăm noua generaţie Huawei.

În schimb, Vestul vrea toată lumea la fel: distrusă moral, anticreştină ca valori şi mod de viaţă, degenerată intelectual şi disciplinată corect politic.

Şi o spun direct, o spun deschis, nu se ascund după degete.

Tocmai această sinceritate ideologică a Vestului şi non-ideologică a Estului indică că mizele acestui război sunt spirituale şi nu vom avea scuză în faţa lui Dumnezeu pentru opţiunile noastre.

Desigur, excludem aici pe sărmanii cu duhul care chiar cred în propaganda zelenskiană….

Iată, sunt două opţiuni: normalitatea, cu toate imperfecţiunile sale, sau totalitarismul ideologic globalist…..

Eu am ales.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Sursa: https://bogdanduca.org/

Bogdan Alexandru Duca: Ne iau ungurii Ardealul?

 

Ne iau ungurii Ardealul?

Populația maghiară din Transilvania a cunoscut o prăbușire dramatică. De la 1,6 milioane de maghiari transilvani, câți erau 1991, în 2012 mai erau 1,2 milioane. Iar acum, cel mai probabil, sunt un milion de maghiari în Ardeal.

Prăbușirea demografică a maghiarilor transilvăneni este mai abruptă decât cea a românilor. Dacă România a pierdut cam 20% din populaţie în ultimii 30 de ani, populaţia maghiară a pierdut în jur de 40%.

Nici în Transilvania nu stau prea bine. În anul 1920, deci după unire, maghiarii reprezentau 26,7% din totalul populaţiei transilvănene. În 1948 erau 25,7% iar în 1966, populaţia maghiară scădea la sub un sfert, la 24,2%. Potrivit recensământului din 1992, erau 21%, a celui din 2002 erau 19,6%, a celui din 2011, mai erau 17,9%. Probabil acum, vom vedea după acest recensământ, vor fi undeva la 15-16% din totalul populaţiei Ardealului.

Cifrele acestea spun totul.  Pur şi simplu, minoritatea maghiară din Transilvania este, din păcate, (da, din păcate!) o comunitate în declin.

Dacă, prin absurd, Ungaria ar „cuceri” (cum?) Transilvania, atunci populaţia Ungariei ar fi de 15 milioane de locuitori şi  noua Ungarie s-ar trezi cu o minoritate de aproape 40% de români….

Deci, strict pe cifre, Ungaria nu are cum să „ia” Ardealul.

Pot renunţa însă maghiarii la Ardeal?

Evident că şi aici răspunsul este un categoric „Nu”.

Pentru maghiari, Transilvania nu este altceva decât vatra europeană a maghiarităţii. Când apare Ungaria medievală, ea este strâns legată de Transilvania. Şi istoria, cultura, civilizaţia maghiară nu pot fi concepute fără Transilvania.

De aceea Transilvania este în sufletul maghiarilor, cum este Kosovo în sufletul sârbilor, Kievul în sufletul ruşilor, Constantinopolul în sufletul grecilor, Betleemul în sufletul evreilor, Ierusalimul în sufletul arabilor, etc.

De asemenea, Transilvania are o istorie maghiară ce este evidentă cu ochiul liber. Şi care trebuie asumată de către toţi.

Naţionalismele pleacă pe logici exclusiviste. Un exemplu simpatic, din tabăra „noastră”, românească,  este cel al românizării lui Hunyadi Janos, transformat în Iancu de Hunedoara în istoriografia românească.

Istorici serioşi au încercat să demonstreze mai mult sau mai puţin convingător originile româneşti ale voievodului transilvan şi regentului ungar. Mergând până la a face din Janos, Iancu.  Sau chiar până acolo (am văzut asta într-un documentar de la Trinitas TV) încât ignoră faptul că Iancu-Janos era catolic şi prezintă capela catolică unde se reculegea familia Hunyadi în frumosul lor castel, ca fiind un soi de capelă ortodoxă.

Evident, această obsesie este, dacă suntem istorici serioşi, irelevantă. Pentru că e ştiut faptul că în Evul Mediu criteriul etnic era secundar, dacă nu chiar terţiar. Hunyadi Janos nu e mai puţin maghiar, dacă acceptăm origini româneşti pentru familia sa, aşa cum Mihai Viteazul nu este mai puţin român, doar pentru că mama sa şi, probabil, şi tatăl, erau greci neaoşi.

Nici ungurii nu sunt mai brezi.  Se sting în Transilvania dar tot alimentează „gărzi secuieşti”, inventează „alfabete runice” şi arborează tricolorul maghiar prin toate bisericile şi pe toate monumentele.

Numai că naţionalismul lor este naţionalismul muribundului. În timp ce naţionalismul ardelenist românesc este unul gratuit.

În loc să vedem valorificată întreaga moştenire transilvăneană, suntem obligaţi să participăm la un soi de secesionism cultural.

O spun din experienţă personală: am cunoscut două Transilvanii. Una este Transilvania românească, cu Blajul, Şcoala Ardeleană, Horea, „crăişorul” Iancu, Şaguna, brânza sibienilor şi orgoliul nejustificat al unui românism ardelenesc, care ar fi „superior” românităţii „regăţene”.

Dar am cunoscut, prea puţin, şi Transilvania maghiară, cu muzică de tăiat vene, biserici gotice, fresce romanice, principi, aristocraţi, poeţi, mânăstiri medievale, şcoli, prima universitate de pe aceste locuri, palate, castele, costume populare, etc. Dar şi cu imbecilităţi, precum „hărţi ale Ungariei Mari” desenate pe funduri de lemn, de tocat legume sau prioritizarea maghiarei şi când nu e nevoie.

Am cunoscut însă ardeleni care nu cunoşteau Transilvania celorlalţi. Refuzau să intre în ea….

Chiar înainte de covid, eram la o conferinţă la Cluj Napoca şi am cunoscut o doamnă doctorandă, româncă, clujeancă, care nu intrase niciodată în bisericile maghiare, majoritatea monumente istorice extraordinare, din oraşul ei de studii. Şi care a fost uimită să descopere, datorită mie, unicornii care ”populează” centrul istoric al Clujului- de fapt blazonul unei familii puternice de altădată: Korniș.

Acum mai mulţi ani cunoscusem o domnişoară din Miercurea Ciuc, româncă, care refuzase patriotic să înveţe ungureşte şi să „accepte” că trăieşte într-un oraş 80% maghiar…

Bănuiesc că sunt şi destui maghiari la fel, blocaţi în refuzul evidenţei: Transilvania este românească în aceeaşi măsură în care este maghiară.

Însă Transilvania este, totuşi, una. Şi, atât români, cât şi maghiari, trebuie să acceptăm unitatea şi unicitatea Transilvaniei, care este în acelaşi timp maghiară şi românească.

Și de asta nu trebuie să fie nicio isterie că există un ”ținut secuiesc”, așa cum există și Bucovina, Banatul, Oltenia…. De aceea nu trebuie să existe aroganțe cum ar fi refuzul să vorbești românește, că tu ai fi ungur (deși, recunosc, mie nu mi s-a întâmplat niciodată să nu mi se răspundă).

De aceea trebuie acceptat că ungurii nu sunt niște ”nou veniți” peste români….

Eram cu un prieten, politician mai naționalist, prin Covasna, cu daraveri politice. Eu încercam să îi explic ce am scris și mai sus, iar el ținând-o cu linia  asta, că ungurii sunt niște străini.

Am trecut pe lângă o biserică pe care scria anul ctitoririi: 1346, sau ceva de genul.

L-am întrebat:

”Cum poți să spui unui secui care locuiește aici, ai cărui strămoși au făcut biserică în 1346, că satul ăsta nu e al lui, că ținutul ăstaa nu e secuiesc, că e doar un ”venetic”? Câte sate din Valahia sau Moldova cunoști cu biserică de la 1346?”

Nu i-am mai spus că biserica catolică din Alba Iulia are peste o mie de ani, că….

Cimitirul acela de la Valea Uzului, unde se odihnesc în acelaşi pământ, soldaţi români şi maghiari, mi se pare cel mai reprezentativ pentru cum ar trebui să fie Transilvania actuală: un loc în care istoria să se odihnească.

Dar de ce nu o lăsăm să se odihnească?

1. Pentru că naţionalismele sunt boli ideologice.

2. Pentru că e un profit politic de pe urma acestor boli ideologice.

Iar acum profitul este evident în cazul românesc: menținând un discurs naționalist maghiarofob, rusofob, lipsit de simțul realității (dar ce naționalism o fi realist?), menții România exact în halul în care este….

 Autor: Bogdan Alexandru Duca

Bogdan Alexandru Duca: Lumea noastră este într-o fundătură pentru că nu mai are nicio speranță

Lumea noastră este într-o fundătură pentru că nu mai are nicio speranță.

În cei mai grei și negri ani ai totalitarismelor secolului XX, oamenii erau păcăliți sau chiar convinși că merită să treacă prin suferințe, să facă sacrificii, să muncească mai mult, să accepte totalitarisme, pentru că, într-un sfârșit, va fi bine.

Comunismul venea cu promisiunea acelei lumi mai bune care va veni la sfârșit, după toate sacrificiile revoluționare.

Fascismele și naționalismele, făceau să se înghită toate nenorocirile pe promisiunea că, la un sfârșit, țările vor fi ”ca soarele sfânt de pe cer”.

Chiar și ideologiile capitaliste promiteau prosperitate, livrau speranțe că vine ”piața liberă” și ”mâna invizibilă” va pune ordine în lucruri și toți vom fi prosperi.

Speranța vârstei de aur a fost, de fapt, ceea ce a mânat mai departe turmele umanității, de-a lungul istoriei.

Însă acum Occidentul este dominat de ideologii care nu mai livrează niciun optimism. Nu mai sunt ideologii progresiste, ci ideologii ATI.

Pur și simplu politica actuală nu este gândită să mergem spre „mai departe”. Este gândită să supraviețuim.

Ați remarcat că nimeni nu mai promite nimic pozitiv?

Mitul „epocii de aur”, care a dus Occidentul mai departe, a murit.

În locul progresismului care promitea o lume mai bună, egalitară, a păcii (cam ce cânta Lennon în ”Imagine” era ușor de suprapus pe idealurile comuniste, neoliberale și fasciste), au apărut ideologiile ATI.

Care ideologii ce ne spun?

Că suntem pe moarte și trebuie să amânăm apocalipsa. Că trebuie să facem sacrificii nu pentru ca viitorul să fie mai bun, ci ca viitorul să fie posibil.

Nu mai avem voie să mâncăm carne (încep ei cu vita, dar o să vedeți că vor ajunge și la pui- și găinile fac găinațuri non-ecologice) nu pentru ca să putem să asigurăm generațiilor viitoare șansa de a mânca cotlete, ci pentru ca să ne asigurăm că vom supraviețui încă o generație.

Trebuie să strângem cureaua când vine vorba de consumul energetic fără nicio promisiune că peste câteva decenii, dacă nu noi, nepoții noștri se vor bucura iar de aer condiționat, de curent ieftin, de gaze la discreție și de benzină cât să meargă oriunde.

Pur și simplu, ni se spune, ”vârsta de aur” a trecut și tot ce urmează este un regim de spital, ATI, ca să mai supraviețuim oleacă.

Și a trecut ”vârsta de aur”. Unii am mai prins-o.

Era epoca aceea când în avioane se mânca un cotlet de vită și se fuma apoi la o cafea servită în ceașcă de porțelan.

Era epoca aceea când în vagoanele restaurant din tren, contemplai la o țigară și un cognac mersul progresului tehnic spre mai bine.

Era epoca aceea în care puteai visa că evoluția tehnică va simplifica viața încât vom trăi toți, centenari, fără mari griji materiale.

Acum, trăim într-un adevărat ev mediu al fricii: evul media, al religiei ”Științei” care nu ne mai promite nimic decât că vom mai supraviețui dacă mai facem sacrificiul X sau sacrificiul Y.

Totul stă sub semnul fricii și lipsei de încredere. Și sub semnul vinovăției.

Toată lumea trebuie să se simtă vinovată.

Trebuie să ne simțim vinovați că mâncăm o friptură, trebuie să ne simțim vinovați că fumăm o pipă, trebuie să ne simțim vinovați că nu purtăm ”măscuță”, trebuie să ne simțim vinovați că dăm drumul la aerul condiționat, trebuie să ne simțim vinovați că dormim cu lumina aprinsă…

Acel ”How dare you?” rostit cu nervi patologici de o copilă cu probleme psihice care chiulea de la școală ca să certe pe cei de la ONU, e motto-ul noii lumi.

Însă ce e mai dureros este că în această depresie ideologică, în care ecologismul delirant, ipohondria paranoică și pacifismul irațional și-au dat mâna cu o imaturitate psihică bine „afumată” cu jointuri, lipsește mesajul creștin.

Iar mesajul creștin este acela că ….va fi bine, că trebuie să depășim frica paralizantă de moarte, că trebuie să ieșim din ipohondrie, că trebuie să avem curajul nu să amânăm moartea ci să ne asumăm învierea.

Și că la un moment dat, când toate ideologiile umanității vor eșua, va triumfa ”ideologia” lui Dumnezeu: Împărăția Cerurilor.

 

Autor: Bogdan Alexandru Duca