Se afișează postările cu eticheta dr. Teodor Ardelean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dr. Teodor Ardelean. Afișați toate postările

marți, 24 iunie 2025

Preasfințitului Părinte IUSTIN, Episcop al Maramureșului și Sătmarului

La ceas aniversar mă prenumăr și eu printre cei păstoriți de Preasfinția Voastră, urându-vă din suflet multă sănătate și spor deplin în marea și prețioasa lucrare ce v-a fost încredințată, spre a ocroti turma Mântuitorului Hristos de pe aceste meleaguri minunate ale Nordului Statornic, în credință și speranță.

Mă bucur că zecile de ani în care ne-am însoțit în activități comune de excepție au înzidit între noi o relație frumoasă, binecuvântată mereu sub semnele covârșitoare și înalte ale Binelui, Adevărului și Frumosului, iar această realitate mă întărește în sentimentele proprii de prețuire pentru un ierarh mereu bine inspirat, dăruit și dăruitor, generos și altruist, extrem de aplecat spre inima credincioșilor și permanent atașat de marile valori ale Neamului nostru românesc. Iar prezențele Preasfinției Voastre la activitățile din "Catedrala Cărții", așa cum inspirat ați botezat Biblioteca Județeană "Petre Dulfu" au întemeiat o nouă Arhivă de relații între cultul ortodox și cultura elevată, între credință și cunoaștere, spre bun folos duhovnicesc.
La mulți ani și cât mai multe bucurii sfinte, vă dorește "fratele mai mare", alături de toți oamenii de bine care-i stau alături!

dr. Teodor ARDELEAN

joi, 17 aprilie 2025

BJPD BM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 22 - 26 aprilie 2025

 


Activități în bibliotecă




Mar
ți, 22 aprilie

ora 16.00, Sala de conferințe

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în parteneriat cu Asociația pentru SMURD Maramureș, organizează un training de prim-ajutor pentru voluntarii asociației.

Trainer: Pavel CătălinAsistent medical UPU-SMURD.



Miercuri, 23 aprilie

ora 13.00, Fondul Documentar al Academiei Române

Cu ocazia Zilei de 23 aprilie 2025, Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” îl celebrează pe Misztótfalusi Kis Miklós (n. 1650, Tăuții Măgherăuș, jud. Maramureș - d. 20 mai 1702, Cluj-Napoca), care a fost un vizionar al secolului al XVII-lea, un tipograf revoluționar, gravor de litere tipografice, zețar, editor, om de știință, profesor și scriitor din Principatul Transilvaniei.

 

Misztótfalusi Kis Miklós - un caracter nobil în slujba Adevărului și a Cărții (375 ani de la naștere)

Tipograful şi gravorul de litere tipografice M.Tótfalusi Kis Miklós sau Nicolas Kis cum l-au numit occidentalii, rămâne în istorie o figură universală care, prin munca sa acribică a lăsat umanităţii una dintre cele mai fidele traduceri ale Bibliei maghiare, cunoscută sub numele de „Biblia Aurită (Aranyas Biblia, lb.magh.) şi un tip de caracter elegant şi simplu, cunoscut astăzi sub numele Janson Text, care a fost o sursă de inspiraţie pentru creatorii tipografi ai epocii moderne. Povestea sa este una de curaj, perseverență și dedicare pentru progres, un exemplu inspirațional pentru orice epocă. Prezintă: Corina Șandor-Martin, bibliotecar, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

 


Joi, 24 aprilie

ora 12.00, Sala de conferințe

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează lansarea volumului „Alecsiu Latiș - o viață de mărturisire, slujire și apostolat la Baia Mare”, autor pr. Dorel Michiș, volum apărut la Editura Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Baia Mare, 2024.

Invitați: Ioan Doru Dăncuș, primarul Municipiului Baia Mare; descendenții Părintelui Alecsiu Latiș; Moderator: Dr. Teodor Ardelean.

--

Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

 

                                        

                 Director: Dr. Teodor ARDELEAN

vineri, 14 iunie 2024

LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI, TEODOR ARDELEAN - DIRECTORUL BIBLIOTECII JUDEȚENE „PETRE DULFU” BAIA MARE


 LA MULȚI ANI, TEODOR ARDELEAN (n. 14 iunie 1951, Moigrad-Porolissum, Sălaj)!

Îmi este foarte ușor să scriu despre Teodor Ardelean, deoarece visurile sale se întâlnesc, la un moment dat, cu ale mele. Preocupările lui teoretice și practice pentru biblioteconomie în spațiul cultural transilvan sunt asemănătoare cu ce încerc eu să fac în plan editorial la Editura Școala Ardeleană. În timp ce unii se străduiesc, iar alții înaintează încet pe calea reușitei, unora, precum Tedi, le-a ieșit (îi spun Tedi pentru că așa i se adresează prietenii, iar eu mă consider unul dintre ei).
Vedem ce a făcut Teodor Ardelean în plan teoretic prin excepționala carte, premiată pe bună dreptate de Academia Română, „Limba română și cultivarea ei în preocupările ASTREI”, prin studiile sale despre istoria Maramureșului și prin textele bibliologice. Iar practic, prin construirea – în sens borgesian – unui Rai-Bibliotecă în Țara Maramureșului, la Baia. Realizările lui Tedi mă îndeamnă să propun schimbarea numelui acestui fermecător municipiu (cu frumoșii săi nebuni întru cultură) în Baia Mare de Carte. Despre „Biblioteca lui Tedi” sunt multe lucruri de spus. Mă gândesc că cel mai greu, la început, este să-i capacitezi și să-i convingi pe ceilalți de „nebunia ta”, aceea de a pune bazele unei instituții. După care, la fel de greu este să gestionezi victoria: să administrezi (mai nou se spune „manageriezi” – una dintre „reformele” de după ‘89 din administrație) ceea ce ai clădit. Și cel mai greu este să pui la temelie cărămida spiritului de finețe: să „zidești” cultural în spirit patriotic/național. Căci „pietrele pentru templul” nostru sunt cărțile: contează fundația, arhitectura, clădirea centrală și filialele de peste tot unde e suflare românească.
Vreau să mai aduc în discuție o idee legată de Tedi, care este în rezonanță cu mesajul cărții sale „Limba română și cultivarea ei în preocupările ASTREI”, o adevărată poemă română a ASTREI și a spiritului românesc din Transilvania. Aşa cum orice român posesor al unei „biblioteci de idei” o știe, Cartea (adică limba, literatura și cultura) a fost „cel mai de seamă factor structural și funcțional utilizat în sădirea, menținerea și rodirea Spiritului Național Românesc” (p. 1). Acum, în vremurile complicate pe care le trăim, ne-am întors la aceste mecanisme ale istoriei, dar trebuie să acționăm în sens invers. Până la Unirea cea Mare, mesajul și acțiunea se reduceau la: prin carte, pentru propășirea neamului, Unirea și păstrarea unității românilor. Acum: prin sentiment patriotic, la păstrarea și rodirea culturii. Teodor (Tedi) Ardelean este unul dintre cavalerii acestei cauze. Avem nevoie acum de menținerea și dezvoltarea culturii românești și numai prin cultivarea valorilor naționale vom reuși. În „satul global”, să construiești, pe ulița Patriei tale, Casa Cărții. Numai împreună pot exista, răzbate și se pot manifesta în Istorie: Patria și Cartea. Iată soluția/exemplul unui român transilvănean la provocațiunea prezentului.
Îmi aduc aminte de cuvântul „hrănit”, care la noi, prin satele Transilvaniei (nu știu dacă și în alte ținuturi românești), este și o metaforă frumoasă pentru saturație. Mama îmi spunea, uneori: „Nu te-ai hrănit de atâția oameni și de-atâtea cărți?”
La aniversare, nu îi urez domnului Teodor (Tedi) Ardelean să nu se
hrănească de oameni și cărți, ci îl felicit pentru că nu a făcut-o și nu o va face niciodată. Va fi mereu, prin oameni și prin cărți, în slujba poporului român.
La mulți ani, Tedi!
Vasile George Dâncu, în volumul: „Teodor Ardelean: 70 de ani sub semnul lui Homo Doctus”, coordonat de Daliana Bonaț (2021)

miercuri, 27 martie 2024

Despre românii din Ungaria


                                                                            de Gheorghe Pârja

Imediat după deschiderea lumii, am trecut Prutul. Și am mers și iar am mers, până întâmplările mele în Basarabia s-au făcut carte. Apoi am bătut drumuri mai multe în Bucovina înstrăinată de istorie, la Cernăuți și la românii din dreapta Tisei, în Maramureșul mușcat, și iar am scris o carte. Mi-a fost dat să ajung la românii din Valea Timocului și la cei din Novi Sad. Sau la românii uitați din vestul Ucrainei, la Mircea și Poroșcovo. Despre care am scris reportaje. Am recapitulat aceste îndemnuri împlinite pentru a mă rușina că nu am fost la românii din Ungaria, la ei acasă. Așa mi s-a dat. Deși știam despre ei de când eram elev la Sighetul Marmației. Un personaj absolut misterios, Cocior, care lucra la Casa de Cultură, făcea abonamente la revista Foaia noastră, a românilor din Ungaria. Mi-am făcut și eu. Așa aflam știri despre această comunitate. Vremea a trecut și într-un târziu, acum două decenii, marele scriitor Augustin Buzura a inițiat Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească în Maramureș. La care au fost invitați și români din Ungaria.

În cartea mea „Dialoguri în centrul Europei, trei dintre ei figurează cu mărturisiri incitante. Așa, Atilla Kovacs îmi declara: „Eu sunt maghiar, dar activez în numele strămoșilor mei români.” Este născut la Bekescsaba, cu studii universitare la Budapesta, profesor de limbă germană și română. Activa în Asociația de autoguvernare a românilor din Ungaria. Cu origine românească pierdută de două–trei generații. Preocupat de rădăcinile familiei. Apoi, Vera Gurzo, născută la Gyula, Facultatea de pedagogie la Seghedin. Specializare la Florența. Cadru didactic de limbă maghiară și italiană. Îmi declara în interviu: „Eu sunt româncă. Am urmat școala generală cu limba de predare română. Că numai limba și literatura română se predau în românește. La Gyula avem o tabără de autocunoaștere. Ne punem întrebări fundamentale despre cine suntem? De unde ne tragem?”

O altă cunoștință a mea este Maria Ruja, născută la Gyula, într-o familie de români. A terminat Facultatea de Medicină din Seghedin. În vremea când dialogam noi, Maria era medic pediatru la Spitalul din Vacz. Îmi spunea: „La noi, biserica și familia păstrează limba română. De n-ar fi așa, acum ne-am înțelege într-o limbă străină.” Asta se întâmpla în urmă cu douăzeci de ani. De atunci nu i-am mai întâlnit pe eroii mărturisirilor din carte. În urmă cu câteva zile, însă, am citit un interviu cu Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, realizat de Camelia Stârcescu, Formula AS. Care mi-a stârnit amintirile de mai sus. Este tânăr domnul președinte, are 37 de ani, și a început să lucreze în această instituție după ce a absolvit Facultatea din Szeghedin, ca profesor de limba română și informatică. Are și studii universitare de administrație publică, absolvite la Budapesta.

Ne spune despre comunitatea românească pe care o reprezintă: „Românii din Ungaria sunt o comunitate istorică, noi aici ne-am născut, generația mea, a părinților mei, a bunicilor și străbunicilor mei, dar sunt și foarte mulți români care s-au stabilit aici în ultimii 30-40 de ani. Conform recensământului din 2022, în Ungaria sunt aproape 28 000 de români, cu 8000 mai puțin față de 2011, cel puțin la nivel declarativ. Dar există posibilitatea să fie mulți care, din diferite motive, să nu se fi declarat români. Comunitatea românească tradițională din Ungaria trăiește în trei județe, de-a lungul graniței cu România. Cea mai importantă sarcină a noastră este de a păstra limba română, moștenirea intelectuală și tradițiile istorice ale românilor care locuiesc în Ungaria.”

În Ungaria trăiesc 13 naționalități, care au dreptul legal de a se organiza în autoguvernări. Minoritățile din Ungaria au posibilitatea de a avea în Parlament un reprezentant, formând o comisie a naționalităților. În cadrul comisiei, reprezentanții minorităților fac propuneri către guvern, dar nu au drept de vot în ședințele plenare ale Parlamentului. Doar naționalitatea germană are un deputat în Parlament. Autoguvernările minorităților funcționează cu finanțare de la statul maghiar. Autoguvernarea pe Țară a Românilor are un buget de aproximativ 656 000 de euro anual. La Gyula sunt două ziare săptămânale, iar pe canalul maghiar Duna TV românii au 30 de minute săptămânal și o emisiune în limba română. Sunt și instituții educaționale bilingve. Este un liceu, trei școli și câteva grădinițe. Sunt coruri și ansambluri de dans popular.

Așa stând lucrurile, soluția profesională ar fi să trag o fugă până în vecini, să văd cu ochii mei realitatea. Nu-i așa, domnule dr. Teodor Ardelean? Domnule Gheorghe Mihai Bârlea? Deocamdată, atât. Altădată mai mult.

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Măsuri anti-Covid la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

 


Începând de luni, 10 ianuarie 2022,la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare se aplică măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19:

Regimul pentru cititorii care împrumută documente la domiciliu rămâne neschimbat; Cititorii care studiază la sălile de lectură și cei care participă la activitățile organizate în diferite spații ale Bibliotecii Județene vor trebui să respecte următoarele măsuri: organizarea și desfășurarea activităților cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție; participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore; care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore; care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situațiilor se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2. Pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului digital al UE privind COVID-19 se va scana codul QR.

                                                                                                   BJPD BM

vineri, 8 octombrie 2021

Veacul cărturarului

 

                                                                          de Gheorghe Pârja

 Astăzi, 8 octombrie, se împlinește veacul de când a venit pe lume, la Roșiori, județul Satu Mare, profesorul universitar Gheorghe Pop, care a rămas o figură luminoasă în cultura și învăță­mân­tul superior din Maramureș și din țară. Când am convocat aceste cuvinte pentru a se întrupa într-un portret succint, mi-am pus întrebarea: cum l-am cunoscut pe ilustrul personaj, care și-a marcat timpul? Mi s-a întâmplat să cunosc parte din operă și apoi omul. În casa părintească aveam, în tinerețea mea, un raft cu câteva rânduri de cărți. Era nucleul bibliotecii mele, care m-a urmat în viață. Pe policioara de sus, o carte cu o mângâietoare culoare galbenă, pe cotorul căreia era un nume de pe la noi: Gheorghe Pop. Era cartea despre elementele neologice în graiul maramureșean, care mi-a rămas ecuson al memoriei.

Vremea a trecut și destinul m-a apropiat de autorul cărții care lumina în casa părintească. Tinerii intelectuali băimăreni vorbeau cu venerație despre profesor. Încet, încet, am reușit să deslușesc din câte părți se compune personalitatea care era reper în urbea de pe Săsar. Din multe, care nu pot fi cuprinse în rama acestui text. Distinsul profesor și-a legat definitiv numele de bucuria înființării învățământului superior din Baia Mare. Întreaga activitate didactică și științifică va fi dăruită Institutului Pedagogic, al cărui fondator este. Aici, va fi dascăl timp de o jumătate de secol, urmând toate treptele academice. A deținut funcții specifice învățământului superior: profesor, decan, rector.

A deschis filologia băimăreană spre țară, prin numeroase colocvii, simpozioane, dezbateri, la care au participat nume ilustre ale domeniului. La multe dintre aceste manifestări, care ilustrau dezvoltarea vieții academice băimărene am fost participant. Am urmărit îndeaproape activitatea științifică a profesorului. Este autorul unor cărți de referință despre limba română contemporană, al unor studii despre variantele regionale ale limbii române, sau despre religie ca suport al existenței. A fost răsplătit cu numeroase premii și distincții, inclusiv cu un premiu al Academiei Române. A avut vocația de dascăl în înțelesul profund al cuvântului. Studenții i-au fost semnul împlinirii profesionale. S-a oglindit în ei. Prin timp, foștii studenți, ajunși intelectuali de vază, i-au mulțumit prin cuvinte elocvente. Cum ar fi: venerație și recunoștință, fidelitate, consecvență și încredere, ctitor de școală, lingvist de excepție, profesor de aleasă omenie, profesor de profesori.

Adică un cărturar. Nu uit a spune că a fost președintele Despărțământului Baia Mare al ASTREI, reamintind rolul însemnat jucat de Asociație în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania. Subiectul ASTRA a trezit interes sporit, astfel că prietenul Teodor Ardelean și-a susținut teza de doctorat despre „Limba Română și cultivarea ei în preocupările ASTREI,” coordonată de prof. univ. dr. Gheorghe Pop. Așa, între cei doi s-a stabilit o legătură de nuanță academică, de la mentor la discipol. Pentru mine, deși nu i-am fost student, profesorul a rămas un om al bucuriei creatoare, cu prospețime sufletească, acea norocoasă împăcare cu ideile, necesară fiecăruia dintre noi. A fost omul apt pentru slujirea culturii.

Este de neînchipuit o vreme fără oameni ca el. Profesorul a simțit că noi avem nevoie de căldura înaintașilor. Și ne-a îndemnat să luăm calea luminoasă a cărților. Unde ne întâlnim cu acea lumină miraculoasă, care nu se stinge niciodată. Am avut privilegiul să-mi poleiesc ochii cu înfățișarea lui olimpiană, să-i ascult vocea sigură și curajoasă, ori sfaturile aducătoare de belșug sufletesc. A exercitat în jurul lui, ca om de lume, fascinația unui umanism roditor, fiind expresia unui îndelung proces de strunire și înnoire a fiecărui gând. A știut că puterea cuvântului se preface, prin zidire, în izvorul graiului. Inclusiv al celui maramureșean, ori chiorean, despre care a scris veritabile monografii. A fost părinte spiritual pentru sute și sute de tineri, socotind această datorie o nobilă îndeletnicire. Așa l-am perceput și priceput eu. M-a apropiat de distinsul profesor și un gând mărturisit scriitorului V. R. Ghenceanu: „Casa părintească mi-a fost școala cea mai scumpă a vieții. Când copilului îi lipsește școala familiei, nimic nu este în stare să o înlocuiască, nici statul, nici viața.” Credea că fără educație nu ești un om liber.

Îmi aduc aminte de profesor ori de câte ori mă întâlnesc cu fii lui, Daniel și Răducu, distinși oameni ai cetății. În jurul lor spiritul părintelui are aura amintirii fericite. Astăzi, 8 octombrie, prin aceste cuvinte, am cinstit veacul cărturarului Gheorghe Pop. De aici, începe o altă durată.

miercuri, 16 iunie 2021

ANIVERSARE DR. TEODOR ARDELEAN

 


Trecutul meu, compus din toate zilele ce s-au scurs de la momentul nașterii, îl încredințez îndurării divine! În ziua în care am împlinit 70 de ani - 14 iunie 2021 - am trăit cu emoție multe îmbrățișări prin alese cuvinte, bucurându-mi inima că în jurul meu în tot acest timp urmele mele nu s-au șters, iar contemporanii mei au simțit vibrația ce mă anima.

Mulțumesc sincer pentru toate darurile și urările venite pe diverse căi de comunicare și fie ca Dumnezeu să vă răsplătească, după mare puterea Sa mântuitoare și în relație directă cu sufletul vostru purtător de onoare!
Cu prețuire,
Teodor Ardelean.

miercuri, 13 ianuarie 2021

Bibliotecile – între tradiţie şi inovaţie

 


de dr. Teodor ARDELEAN

Viaţa este tot mai ghidată de repere din sfera misticii. Pe planetă se întâmplă mereu războaie locale care afectează în general pe toată lumea şi „dispute intime” mondiale despre care nu ştim că au avut loc decât după ce consecinţele se aşază ca o perdea vizibilă peste toţi. Iar ca totul să fie picant, deci uşor de digerat în „măruntaiele” noastre, intră în scenă terorismul, prin adepţi de o docilitate absolută, care ţin trează atenţia lumii la o cu totul altă „ordine de fapte”, străină şi haină.

Altfel spus, „războiul tuturor împotriva tuturor” (bellum omnium contra omnes), despre care vorbea Thomas Hobbes cu trimitere la începuturile societăţii omeneşti, a devenit „războiul total împotriva noastră”. Marile companii care, observând lumea, ne vând ce vor, simţurile noastre de cumpănire cândva dominate de „mica înţelepciune ţărănească” şi-au ieşit din matcă, iar consecinţa este că ne umplem spaţiile de viaţă cu obiecte şi uităm de fiinţă. Mai precis, uităm să trăim, să privim viaţa noastră cu ochii noştri şi nu prin ochelarii prefabricaţi ce ni se vând la toate televiziunile arondate hermesian. Plăceri hedoniste de odinioară se amestecă cu „noile gusturi” insinuate perfid pe verticalele unor destine din care, dacă ar fi să alegem ceva „solid” şi „palpabil”, nu ar rămâne decât cenuşa nimicului.

În faţa unei astfel de realităţi omul lucid, care poate să se mai creadă stăpân şi pe „clipă” şi pe

„aripă”, este obligat să-şi modifice pe cât posibil „foaia de drum” impusă cotidian „de alţii” şi să se ţină de propriile „ţinte”. Altfel spus, să adopte o strategie personală distinctă faţă de toate „strategiile planetare”! Iar instituţiile de cunoaştere şi cele de cercetare au obligaţia firească să antreneze „publicul” pe dimensiunile umane fundamentale, specifice devenirii adevărate, dincolo de „mode”, „stereotipuri” şi „tertipuri”, care consumă timp, bani şi energii fără foloase trainice.

Bibliotecile publice fac parte din reţeaua instituţiilor culturale şi de cunoaştere, iar activităţile specifice urmăresc, de regulă, consolidarea pluscunoaşterii, noi iniţieri sau noi deprinderi. Este de datoria bibliotecarilor cu experienţă, care au trecut prin vremi fără să dea tribut vremuirilor ocazionate de politici false sau demagogii morale, să ofere sprijin noilor programe pe măsura comenzilor sociale fireşti, derivate din pedagogiile nepervertite de obscen sau eterogen. Fibra cea aleasă a tradiţiilor Neamului, experienţele cardinale, istoria curată, viaţa adevărată sunt repere mult mai determinante în raport cu modelele impuse de tot soiul de „isme” apărute în ultimii ani şi preluate fără discernământ pe suprafaţa culturală a Ţării.

Sunt câteva gânduri ale unui manager care a încercat permanent (şi mai încearcă încă!) să îmbine armonios tradiţia cu inovaţia, conservatismul pozitiv cu gândirea creativă, cu scopul de a servi publicului, atât ca incintă atractivă, cât şi ca manieră progresivă, pe coordonatele definitorii ale universului educativ şi intelectual-formativ, specific vremurilor pe care le trăim.

„Omul este măsura tuturor lucrurilor...” afirma anticul Protagoras, iar când e vorba de lucrurile în devenire, unităţile de măsură trebuie să beneficieze de multă bună cumpănire!



duminică, 18 octombrie 2020

Despre fascinația toponimică

 

de dr. Teodor ARDELEAN

Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

 Ca fiu autentic al Sălajului am avut privilegiul de viață să fiu contemporan cu reînființarea județului în 1968 și apoi cu încercările sale de „emancipare”, industrială, intelectuală, instituțională… Prin antrenarea mea în echipajele sălăjene ce au participat la concursurile televizate „Cheia orașului”, „Turneul emblemelor”, „Ocolul țării în opt luni”, dar mai ales prin prezența la „Cel mai bun… continuă” am fost determinat să cunosc în amănunt geografia ținutului, istoria, cultura și toate celelalte elemente definitorii pentru această zonă de mari intersecții. Și chiar dacă de peste patruzeci și trei de ani sunt băimărean și, deci, maramureșean cu state veridice de autentificare, mi-am păstrat atenția topo-tropică spre tot ce „mișcă” prin Sălajul natal, mai ales când prin această înclinațiune nu ofensez pe nimeni. Dimpotrivă, ținând cont că peste treizeci la sută dintre băimăreni sunt originari din Sălaj, îmi crește cota de simpatie publică. O vorbă de duh zice că „nu ești de unde ești ci de unde ți-e nevasta”, iar eu, ținând cont de această aserțiune sapiențială mi-am făcut casă de vacanță la Năpradea, locul de naștere al soției mele, călcându-mi în picioare variantele de Moigrad-Porolissum sau Mirșid, mai la distanță de domiciliul stabil actual. După aceste explicațiuni pot să mărturisesc fără nici un risc epistemic sau axiologic că joc rolul public în partidă dublă, mai ales prin exerciții de admirație. Iar persoanele pe care le înalț la rangul de icoane ale sufletului au slujit și slujesc aceste spații mirabile și admirabile, fir că e vorba de Ioan Ardeleanu Senior, Valer Hossu, Gheorghe Chende-Roman, Ion Onuc Nemeș, Aurel David sau Aurel Medve. Cel pomenit aici mai la urmă a lăsat chiar cele mai multe „urme” de cercetare prin cărțile sale, despre locurile natale, penultima urmând a fi premiată (e secret, dar am trădat secretul!) la un concurs de monografii școlare („Monografia Școlii din Năpradea”, 653 de pagini consistente și detaliate), iar ultima, primită cu autograful lui Aurel Medve în 15 iulie a.c. Se cheamă „Nume de locuri în Comuna Năpradea” și a apărut în colecția „Monografii” la Editura Caiete Silvane (Prefață: Florica Pop, director al Bibliotecii Județene Sălaj; Postfață: Mădălina-Ioana Rus). Sunt 444 de pagini orânduite sistemic, așa cum fac marii cercetători, cel mai consistent capitol fiind dedicat „Glosarului” cuprinzând toponimele din comuna Năpradea. Volumul, apărut cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (director Daniel Săuca) și Primăriei comunei Năpradea (Primar Vasile Fodor), este deja pe „noptierele” sau „zilierele” multor concitadini, cu origini antropotropice năprădene, dar și pe mesele de lucru ale studioșilor din curiozitate de proximitate (intelectuali băimăreni sau din arondismentele vecine – Ulmeni, Mireșu Mare, Șomcuta Mare, Valea Chioarului…). Și dincolo de această formulă anvergurală de diseminare, fiorul de mândrie vine și din mențiunile de recunoștință instituțională formulate de Aurel Medve pentru Biblioteca băimăreană și pentru Laviniu Horațiu Ardelean, cel ce i-a facilitat legăturile documentare mult-iubitului autor de la Năpradea.

 

Când urez ceva la apariția unui volum zic simplu: Să ne fie de folos! Urmărind mențiunile de pe facebook am observat că monografia toponimică a lui Aurel Medve este deja „în folos public”, părți din cartea sa fiind copiate și discutate de către persoane interesate de zonă, de Dealul Cetății Pintii, de Fântâna Pintii, de Piatra năzdrăvană, de Pădurea Benii ș.a.m.d.

 

Da, toponimele par să constituie cel mai bun prilej de întoarcere ACASĂ, pentru toți cei care n-au pierdut sensul acestei sintagme. Căci, chiar dacă procesul denominării locurilor s-a făcut mult înaintea vieților noastre, păstrarea în memorie colectivă ne privește și pe noi dacă vrem să îi asigurăm viitorul.

 

Sursa: http://www.gazetademaramures.ro/

miercuri, 14 octombrie 2020

Despre izolare și sihăstrie


 
                                               de dr. Teodor ARDELEAN
                  Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii Lainici mi-a cucerit inima și mi-a mângâiat profund relieful complicat al sufletului în întâlnirile pe care le-am avut în anul 2013. Îmi propusesem ca redactor-șef al revistei „Familia Română” să edităm un număr dedicat unei mănăstiri românești, din considerentul major al faptului evident că aceste vetre sunt astăzi acele locuri sfinte unde „retragerea binecuvântată din viața babilonică poate constitui un mare ajutor, atât pentru spiritele rătăcite, cât și pentru cei ce simt nevoia să se întărească în credință”. Am citat din articolul de fond, intitulat „Invincibile Argumentum”. În aceste zile, în care măsurile impuse de autorități accentuează „izolarea la domiciliu”, mi-am adus aminte de Înaltpreacuvioșia Sa, slujitor exemplar într-un loc al smereniei și cucerniciei, un spațiu de învățătură cu multă lumină și nespusă iubire. O lume în care ajutorul lui Dumnezeu nu este invocat fugitiv și superficial, ci profund și permanent, cu optimism și cu răbdare. Un univers aparte, cu oameni ai lui Dumnezeu, buni la suflet și îmbunătățiți mereu, binevoitori, îndelung răbdători, blânzi, iubitori și făcători de bine, stăruitori și dăruitori din inimă, din iubire adevărată, biruitori…

De ce oare a reliefat gândul meu o astfel de „transgresare” de spații și „transliterare” de imagini? Probabil pentru că aici la Lainici am învățat și eu, pentru prima dată în viață (n.n. prin observare și nu prin trăire!) ce înseamnă SIHĂSTRIA. A fost o zi splendidă în care Părintele Stareț ne-a organizat „urcușul” spre Schitul Locurele. Fuseserăm pregătiți de cu seară, la o cină de post și o rugăciune aleasă, moment în care Păstorul Lainicilor, trecând în evidență istoria acestei vetre mănăstirești, a ajuns la „Povestea părintelui Adrian Făgețeanu”. O poveste de viață, dar și o icoană de sfințenie, căci, după un destin complicat, după vreo 12 ani prin pușcăriile comuniste, cel călugărit de Mănăstirea Putna (născut la 16 noiembrie 1912, lângă Hotin) ajunge sihastru la Schitul Locurele, situat la circa 6 km de Lainici, sus pe munte. Și avea…92 de ani, era bolnav și aproape nevăzător. Și la momentul vizitei noastre trăia aici un sihastru, dar n-o să-i menționăm numele din rațiuni de protecție a identității. În schimb explicațiile sale însoțite de cele ale Părintelui Stareț Ioachim, m-au făcut să intru într-un scenariu de imaginație, care-mi cerea să formulez, concret soluții de viețuire pentru o astfel de solitudine numită sihăstrie. Deși „sihăstrie” e mult mai mult decât solitudine și lecția asta am însușit-o la peștera lui Daniil Sihastrul sau la Schitul Sfintei Teodora de la Sihla.
Din tot acest exercițiu de „punere în rol” concluziile au doar valoare ipotetică. Realizam atunci că trebuie să mă declar „necorespunzător” pentru fișa unui astfel de post! Și realizez acum că pot să devin „sihastru” în propria casă, însă nu doar cu studiul, ci și cu… lepădarea de iubire de sine! Căci atunci când sunt plin de mine (de sinele meu) nici lumina cerească nu mai are loc să intre în mine!

Din păcate, în vremurile „păgâne” pe care le trăim, am rămas cu multe autorități și fără specialiști, cu mari ierarhi și fără duhovnici. Mă gândesc ce bine ne-ar prinde acum niște sfaturi de la Arsenie Boca sau Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu, Bartolomeu Anania sau Teofil Părăianu. Și, tot din păcate, avem multă evlavie pentru sine sau ne închinăm la păgânii zilelor de azi: Sfântul Hermes, zeul suprem al banului și comerțului, Sfântul Facebook, Sfântul Internet etc.

P.S.1 O concluzie ar fi că toate aceste neplăceri aduse de criza coronavirusului ar putea deveni benefice doar dacă am vedea că lumea se îndreaptă spre o nouă Paradigmă, aruncând la coșul istoriei tot balastrul din noi și de lângă noi, sedimentat în filosofia consumeristă și mentalitatea că tot binele ni se cuvine fără nici o jertfă!

P.S. Poate citiți articolul semnat de Sorin Preda în Formula AS nr. 611/2001, „La ceas de Înviere, în sihăstria unui mare duhovnic”.

Sursa: http://www.gazetademaramures.ro/

marți, 27 noiembrie 2018

Invitaţie la evenimentul "LUCACIU în discursuri celebre" cu dr. Nicoară Mihali şi dr. Teodor Ardelean


Miercuri, 28 noiembrie 2018, de la ora 09,oo în sala de festivităţi a Colegiului Naţional "Vasile Lucaciu" Baia Mare va avea loc evenimentul cultural "LUCACIU în discursuri celebre" cu dr. Nicoară Mihali şi dr. Teodor Ardelean, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

                                                                                                      GDL

vineri, 11 noiembrie 2016

Magistratul Viorel Bălin la a doua carte

     
Viorel Bălin s-a născut  la 9 decembrie 1936 în satul Sârbi, comuna Fărcaşa. A absolvit Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare, Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. A deţinut, pe rând, următoarele funcţii: procuror stagiar la Procuratura Cehu Silvaniei, procuror şi procuror-şef la Procuratura Baia Mare, secretar al Consiliului Municipal Baia Mare, judecător şi preşedinte al Tribunalului Judeţean Maramureş. În 1995 i s-a conferit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare”, căruia i s-a alăturat prestigioasa distincţie „Crucea Naţională. Serviciul Credincios. Clasa a III-a”, oferită de preşedintele Emil Constantinescu. Este „Maestru al sportului” şi a realizat lucrarea „Oina pe meleaguri maramureşene”, Editura Eurotip Baia Mare, 2015, el însuşi fiind un practicant la cel mai înalt nivel al oinei şi al voleiului.
O sală plină a bibliotecii i-au stat şi fost alături, foşti colegi şi colaboratori, prieteni, simpatizanţi  şi familia. Moderatorul evenimentului literar a fost dr. Teodor Ardelean, care în prefaţa cărţii scrie printre altele: „După o interesantă monografie a sportului nostru naţional-oina, Domnia Sa a decis, iată, să ne delecteze cu câteva amintiri pline de savoare şi haz, prin care dovedeşte că magistraţii, dincolo de rigiditatea şi somptuozitatea comportamentului, impuse, nu atât de robă, care le conferă o ţinută imperial-marţială, cât de enormă responsabilitate a stabilirii adevărului şi a împărţirii dreptăţii, sunt şi ei oameni, calitate în care îi vedem capabili de glume, şotii, sau devin, cu voia sau fără voia lor, eroi ai unor savuroase anecdote.(…) Vom identifica, în paginile cărţii domnului Viorel Bălin magistraţi de aleasă speţă, titraţi şi culţi, cu un acut simţ al umorului, dar şi dintr-aceia care, plini de sine, au convingerea că trebuie să-i cunoască şi să-i respecte orice muritor. Toate întâmplările cu haz sunt relatate de autor cu un remarcabil talent, Domnia Sa fiind adeseori implicat direct în derularea evenimentelor descrise.”
Lectorul de carte, conf. univ. dr. Ştefan Vişovan a spus: „Este deosebit de plăcut să constați că lansarea acestei minicărți, cum însuși autorul a definit-o, a adunat, iată, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” o bună parte din elita intelectualilor băimăreni, selectați cu deosebire din rândul magistraților, dar și din alte grupări profesionale. Este nu doar o dovadă de solidaritate de breaslă, ci și un moment de elevată distincție, de comunicare, de retrăiri și depănări de amintiri, dintre care unele, mai savuroase, își vor găsi, fără îndoială, locul într-o viitoare carte, al cărei autor poate fi domnul Viorel Bălin sau oricare dintre distinșii magistrați aici e față.
                        Fiecare domeniu dispune de anumite personalități, care, alături de activitatea de bază, rămân în memoria celor care i-au cunoscut și prin anumite replici memorabile, sau prin întâmplări care le pun în valoare odată în plus inteligența, spontaneitatea, prezența de spirit, umorul de aleasă calitate, ironia fină etc. Aceste elemente, dacă nu sunt consemnate nicăieri, se pierd, se estompează odată cu scurgerea timpului sau intră într-un fel de folclor „intelectual”, transmis, mai ales, la nivelul sferei profesionale respective.
                        De aceea  întâmplarea de astăzi trebuie privită ca pe un eveniment cultural important, datorat, întâi de toate, strădaniei merituoase a domnului Viorel Bălin de aduna și publica în cartea de față o parte dintre întâmplările cu haz de care avut parte în prodigioasa carieră a Domniei Sale, sau pe care le-a aflat de la unii dintre colegi. Și, în ciuda aparențelor, nu a fost deloc o întreprindere ușoară, ci una dificilă, care presupune talent, simț al  umorului, eleganță în exprimare, respectarea adevărului, și, în acest context, grija de a nu-i ofensa în vreun fel pe unii dintre eroii întâmplărilor relatate. Domnul Viorel Bălin, aflându-se la cea de-a doua carte, prima, fiind o reușită monografie a oinei – sportul de suflet al Domniei Sale, domeniu în care i s-a conferit titlul de maestru –, trece cu succes proba transpunerii amintirilor proprii sau pe cele ale altora în texte, oferindu-ne pagini realmente savuroase, redactate într-un stil adecvat, sprințar, de fiecare dată reconfortant, în care se îmbină armonios responsabilitatea față de cuvântul scris cu preocuparea de a găsi structurile lexicale și sintagmele cele mai potrivite și mai sugestive, capabile să redea o ambianță în care întotdeauna au fost la ele acasă inteligența, bunul-simț, măsura în toate cele, spontaneitatea și umorul de bună calitate.
                        Cartea, în sine, prin cele aproximativ douăzeci de evocări, ne dezvăluie o lume  interesantă, reală și bine individualizată, ai cărei reprezentanți, meniți să apere și să împartă dreptatea, sunt prezentați în robe sau fără aceste accesorii vestimentare, dar de fiecare dată intuim în structura intimă a acestor distinși magistrați, deveniți acum personaje, calități alese și, parcă, o dorință – firească, de altfel – , de a evada, fie și pentru o clipă – spre relaxare, din  domeniul sobru, marcat de acea  uriașă răspundere morală și civică, pe care o incumbă actul justițiar pe care sunt chemați să-l săvârșească.
                        Ne întâmpină în carte, în același timp, o frescă în miniatură, un crâmpei semnificativ și sugestiv, totodată, de viață socială, căci o parte dintre spețele surprinse ne aduc în fața ochilor indivizi cu preocupări firești, fac trimiteri la  diferite tipuri de activitate socioeconomică sau ne familiarizează cu anumite modele de relaționări interumane.
                        Cartea domnului Viorel Bălin beneficiază de o ilustrare elegantă, reușită, care are darul de accentua sensul de bază al momentelor surprinse, artistul Ioan Tauf sugerând, cu talent și implicare, stări sufletești, împrejurări sau trăsături de caracter specifice tipurilor umane prezentate.    
                        Așa cum bine se precizează în cuvântul-înainte, lectura amintirilor savuroase ale domnului Viorel Bălin ne oferă o plăcută și reconfortantă lectură, apropiindu-ne, într-un fel, de o categorie însemnată de intelectuali responsabili, a căror prestație profesională contribuie semnificativ la realizarea echilibrului social.”.
Dintre cei care au vorbit laudativ, cum altfel?, i-aşi aminti pe: doamna Ana Bozai, Mihai Pop Cerneanu, Vasile Dragoş, Eugen Roşca, Vasile Jurj şi alţii.


                                                                                      Gelu Dragoş


vineri, 4 noiembrie 2016

Gabriel Zetea: Maramureșul a primit o donație excepțională din partea marelui om de cultură, Iosif Herțea

Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare este beneficiara unei donații excepționale din partea marelui om de cultură Iosif Herțea, din Germania. Compozitor, etnomuzicolog, etnograf, culegător de folclor, Iosif Herțea s-a născut în urmă cu 80 de ani în Baia Mare și a avut o viață cultural-artistică deosebit de performantă. Averea sa culturală s-a decis să o doneze unei instituții de cultură din orașul său natal, a declarat Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare. ”Am ținut legătură cu domnia sa prin scrisori și în urma discuțiilor avute, a ales să doneze toată această colecție impresionantă Bibliotecii Județene din Baia Mare. Sunt peste 750 de cărți, 700 de CD-uri și DVD-uri, 100 de casete, 80 de discuri de vinil și circa 90 de instrumente idiofone, 35 membrafone, 25 cordofone și circa 320 aerofone(150 fluiere din lemn, 130 fluiere ceramice etc), adunate din toate continentele locuite de om. O astfel de zestre nu mai există în România”, a declarat Teodor Ardelean.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a declarat că, prin această donație, județul nostru devine custodele unui patrimoniu unic, revenindu-i însă și o mare responsabilitate. ”Ne încărcăm cu o responsabilitate imensă și avem obligația ca, în viitorul apropiat, să facem toate demersurile pentru a identifica o locație definitivă sub forma unui centru cultural în municipiul Baia Mare, unde nu doar băimărenii sau maramureșenii să aibă acces la aceste minunate obiecte de patrimoniu, ci întreaga lume. Iosif Herțea este o personalitate a Maramureșului, a cărui merite vor trebui recunoscute la o scară și mai largă în viitor”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
                                                                                         CJ MM

Nota noastră. În foto: Daliana Bonaţ, Gabriel Zetea şi dr. Teodor Ardelean.