Florentin – reporterul fără graniță

 

                                de Gheorghe Pârja

Profesia este precum o statuie. Cei interesați de destinul unui om îi deslușesc viața și o reproduc ca o fotografie. Cei care se respectă nu folosesc retușul. Deși lumea noastră este plină de întoarceri pe dos. Am învățat din pruncie ca lucrurile reușite să le povestesc când se ivește prilejul. Așa mi s-a întâmplat cu acest text. Am învățat multe de la marele scriitor, cu rădăcini sighetene, Alexandru Ivasiuc, despre Marmația de frontieră, din romanul lui APA. Și acum, aici, la frontieră, pe Tisa, viaţa arată altfel. Dar nu toată lumea o vede în forma ei iluminată. Trebuie cineva să-i decupeze tâlcul. Aşa a fost inventat de realitate jurnalistul Florentin Năsui. Aici, la frontieră, omul este nevoit să se oprească, dar gândul lui poate trece până dincolo de orizont. Pentru cei care preţuiesc vuietul vremii ştiu că legea marginii de ţară are un registru de vamă. În care cronicarul scrie despre cum merge lumea.

Timp de peste patru decenii, în rolul omului cu scrisul la graniţă, a fost distribuit de soartă şi de patima lui pentru realitate jurnalistul Florentin Năsui. Căruia i s-au dat în grijă vreo trei văi, două maluri de apă şi un Maramureş muşcat. Rar mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă un confrate care poartă cuvântul tot timpul în dreptul inimii. (Poate regretatul nostru prieten şi coleg Gheorghe Peter, născut şi el de veghe în Marmaţia). Florentin are câteva calităţi care sunt trepte de urcare spre suflet. Ştie că timpul se măsoară cu lumina şi întunericul, cu anotimpurile, dar mai ales cu cuvântul. Ştie că din viaţa asta trecătoare doar memoria și conştiinţa locului rămân mărturia unei epoci. Jurnalistul din el crede că nu există învechire în adevărul din verbe şi substantive. Niciodată nu şi-a potrivit gândirea, nici cuvintele pe muzici false.

Deși s-a retras într-o meditație a vieții, scrisul lui rămâne, alină lumea, o provoacă, dar poate să o facă să cânte. Stă mărturie de ziar și carte. Lui Florentin, un fin iubitor de istorie, i-a fost hărăzit să aibă reşedinţa pe frontieră. Dar spiritul lui căutător cutreieră ţara şi câteva teritorii europene. Un bun partener de dialog. Lectura fiind energia care nu lasă să ruginească profesia. Ca absolvent al Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti a avut preţuire pentru breaslă. Pentru meserie. Pe lângă miile de articole, şi-a pus numele şi pe o carte cu dialoguri care-l reprezintă. Florentin Năsui este memoria activă a marilor manifestări din Marmaţia. Care-i dau nobleţe. Printre ele, la loc de cinste, stă Festivalul Internaţional de Poezie. Și Serile de Poezie de la Desești. Despre care Florentin are o avere de imagini.

Este cronicarul celebrului Memorial de la Sighet. Este jurnalistul care a trecut frontiera (fără vamă) la românii din dreapta Tisei. De unde a scris reportaje memorabile, care fac parte din patrimoniul jurnalistic al Maramureşului. Adunate într-o carte ar deveni un document de preţ, o mărturie despre oameni, locuri şi evenimente din istoia recentă. Zic asta deoarece scrisul lui are toate datele unui reportaj literar de calitate. Şi aici Florentin se aşază la frontiera dintre jurnalism şi proză. Fiecare număr din Graiul, care a purtat numele lui Florentin Năsui, are un ecuson în plus. Pentru Florentin Năsui, „Graiul Maramureşului” este locul de lângă inimă. (Mi-a spus-o nu o dată). Ca om, Florentin este un dor de oameni. În prezenţa lui, sufletul devine o pasăre în odihnă, curiozitatea lumii sporeşte, iar paşii umani parcă măsoară altfel timpul.

Adevărul este că nu-mi pot imagina Marmaţia fără Florentin. Deşi și-a schimbat reședința. Dacă nu mă credeţi, puteţi să-i întrebaţi pe Echim, Bârlea, Slujeru, Pralea, Todea, Marchiş, ori Dorel Codrea. Treceţi Tisa la Jotu, Opriş, Hrin, ori Botoş. Ori colegi din redacţia ziarului nostru. Câți am mai rămas.

Textele lui au fost iubite de cititori! Au rămas repere despre o realitate bine descifrată de el. A pus multe întrebări. În acest context mă simt dator, în numele adevărului, să spun că Florentin rămâne un reporter redutabil. Agreat și premiat. Cuvine-se să vă spun că în aceste zile, 30 iulie, Florentin Năsui, împlineşte şapte decenii de viaţă. Peste patru decenii la masa de scris. La mulţi ani, distinse coleg şi prieten! Preţuire familiei!

Florentin de Marmația

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

În aceste zile, m-am preumblat prin Sighetul Marmației. Am fost prin locurile care mi-au înaripat anii de liceu, prin arhiva de lemn și culori a Muzeului maramureșean. Pe străzi cu istorie zbuciumată, dar și prin locuri cu amintiri luminoase. Căutam oamenii care mi-au înflorit sufletul. Cărora le-am ascultat tăcerea vorbită. Mulți s-au retras dincolo de cercul de cretă al timpului, unii s-au refugiat sub poale de codru ori pe margini de ape. Nici pe colegul și prietenul meu, Florentin Năsui, nu l-am găsit, nici măcar la Curtea Veche. Știam că astăzi, 30 iulie, este venirea lui pe lume. M-am consolat cu vremea densă și inspirată când îl numeam cronicarul Marmației ori jurnalistul de la frontieră.

Aceste definiții rămân definitiv legate de numele lui Florentin Năsui. Devenit pentru mine Florentin de Marmația, inclusiv cu particula de noblețe a profesiei. Despre el am mai scris atunci când cadranul vremii arăta ora exactă a unei vârste. Cum nu mi-am schimbat părerile, ci din contră mi-am sporit admirația pentru scrisul lui, voi relua câteva embleme din panoplia lui jurnalistică. Da, nu exclam nici nu mă întreb, cum acest profesionist al breslei noastre poate extrage, din graba liniștii interioare, partea ei lucitoare. Din tirania locurilor comune, partea democratică a luminii. Neapărat glazurată cu umor, cu o febră de origine necunoscută. Să nu uit pașii scrisului lui Leonida Neamțu, pe la Grădina Morii, cu al lui topor de argint.
Până să ajungă în ocna publicisticii, Florentin a trecut multe vămi, prin grădinile ordinii și dezordinii acestei lumi. Descendent al unei familii care a rămas de piatră în Maramureș, el a refuzat în profesie să fie proprietar de himere. Cultivat la firma informației adevărate, el poate dialoga fără complexe cu academicieni, dar și cu noi, umilii muritori. Îl farmecă, până la tulburare, patima de a pune întrebări lumii, dar este atent ca liniștea să nu se prefacă în zăpadă. El, Florentin Năsui, și-a întemeiat un domeniu al lui, stăpân pe vânturile care bat pe malul râului hotar. Pe cărările acestui teritoriu, pașii jurnalistului au lăsat urme adânci. Știe să caute sublimul, inteligența, echilibrul, șovăiala lumii, în împrejurimile lui. Le cumpănește cu cugetul împăcat că este în căutarea binelui.
Ne lasă pe noi, cititorii, să decidem. Că așa-i în presă! Este singurul confrate de presă scrisă care cunoaște bine starea de spirit a românilor din dreapta Tisei. El a prefăcut apa care desparte, într-un râu de cerneală, iar Cuvîntul limbii române într-un tratat de colaborare și recuperare a spiritului istoric. Mărturie stă umbra veche a Mănăstirii din Peri, din care a rămas amintirea cărților despre legea întemeietoare, dată cu veacuri în urmă. Fără Florentin, râul Tisa, mai ales în dreptul Marmației, ar fi aparținut doar geografiei. Confratele nostru i-a redat sensul istoric, ne-a dăruit, vreo trei decenii, o lume cu spirit românesc, despre care știam puține lucruri. Ne-a dezvăluit toponimii și nume de familii care se întâlnesc pe cele două maluri ale Tisei.
Scriam odinioară că Florentin știe să tocmească, din temelia lacrimei, timpul care a participat la duminica istoriei. Cu calmul lui diplomatic, oricând l-aș fi numit corespondent special în Arcadia, unde destinul nu are nicio putere. Și totuși, în scris, el rămâne prizonierul răzvrătit, mai ales când nici furtuna nu are maniere. Dacă vameșii vremii nu vor surâde la cuvintele lui, eu îi asigur un loc de cinste în livada mea cu prieteni. Și de colegi care au marcat publicistica maramureșeană, el având reședința în Marmația. Căreia i s-a devotat cu respectul șirului de neamuri, din care face parte. Da, el rămîne Florentin de Marmația. Mă bucur că, și tu, și eu suntem de la răscrucea râurilor care ne-au pus să alegem drumul potrivit, ne primenim de răsărirea ierbii, dar și de aparenta mișcare a soarelui. Ești, și vei rămâne, cronicarul Marmației, jurnalistul de la frontieră. Cu harul iradiant al profesionistului. Mărturie stau articolele din cotidianul „Graiul Maramureșului”, dar și cărțile publicate. Adică un jurnalist de la margine de țară, din Țara sa Marmația, având ideile acaparatoare în centru.
Cred în scrisul lui. Are ceva din culoarea speranței. Cum spuneam și în urmă cu un deceniu și un an, el ne propune să credem în adevăr, dar și în cântecul sirenelor. Să ne trăiești, Florentin de Marmația!