Se afișează postările cu eticheta guvernul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guvernul. Afișați toate postările

marți, 30 iulie 2024

Guvernul, cu soluții de compromis, neserioase!


 Observ că din nou se agită realizatorii emisiunilor TV, analiștii, criticii și toți băgătorii de seamă pentru faptul că nu vor exista banii necesari plății pensiilor recalculate în baza noii legi.

Se știe foarte bine că cei ce vor primii bani în plus la pensie sunt cei ce vor primi cadou acele puncte de stabilitate pentru care nu au contribuit cu nimic la bugetul de pensii (cadou electoral) în detrimentul celor pensionați pe grupe de muncă, deci sumele necesare a fi acordate de la 1 septembrie 2024, de aici provin.
Banii necesari acordării indexări de la 1 ianuarie 2025 provin tot de la cei pensionați pe grupe de muncă cărora pensiile le vor fi înghețate între 1 și 7 ani, perioadă în care nu vor primii indexările anuale iar banii ce ar trebui să le acopere cel puțin inflația anuală vor fi dirijați către cei cu punctele electorale(puncte de stabilitate).
Prin urmare cei agitați de problema banilor pot sta liniștiți fără să mănânce atâta rahat, guvernarea actuală a găsit finanțarea luând de la cei ce au muncit greu și au contribuit mult, acordând sumele aferente celor ce au muncit puțin sau mult cu contribuție mică.
Noroc Bun!

Vaile LEȘ, fost lider al Uniunii sindicatelor Miniere Maramureș

vineri, 28 decembrie 2018

Guvernul îngheaţă oficial salariile bugetarilor în 2019. A adoptat ordonanţa de urgenţă

Executivul a aprobat in ultima sedinta de guvern a anului, o ordonanta de urgenta care prevede inghetarea indemnizatiilor, sporurilor, compensatiilor si altor facilitati banesti acordate bugetarilor.
Astfel, in 2019, bugetarii se vor bucura doar de majorarea salariului minim pe economie.
"ORDONANTA DE URGENTA pentru modificarea alin. 1 al art 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene", se arata in lista actelor normative adoptate de Executiv astazi si remisa Ziare.com.
"Incepand cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizatia bruta de incadrare, solda lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice, se mentin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii", atrageau atunci atentia sindicalistii.
Vor mai fi inghetate anul viitor, tot la nivelul lunii decembrie 2018, "pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, indemnizatiile, compensatiile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare, care nu fac parte din solda lunara bruta/salariul lunar brut".
Acelasi act normativ mai prevede ca munca suplimentara efectuata de personalul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere sa nu mai fie remunerata, ci doar compensata cu timp liber.
"Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2019, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzator acestora", se mai arata in document.
Exceptie fac insa personalul militar, politistii, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si personalul civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala.
Ramane acum sa asteptam publicarea ordonantei in Monitorul Oficial pentru a vedea exact ce prevede actul normativ adoptat azi de Guvern.

                                                                                        ZIARE.COM

joi, 5 aprilie 2018

Banii, guvernul, preşedintele şi mâna lungă a Securităţii

Dacă mâna lungă a Securităţii s-a întins până hăt în secolul 21, pe baza bunelor intenţii tulburând bunul mers al justiţiei, iată că o fărâmă de economie politică de sorginte comunistă a pătruns şi în programul de guvernare al PSD-ALDE. Asta înseamnă că dacă răul nu este smuls din rădăcină poate da roade peste timp.
În niciun chip nu se poate înţelege de ce SRI avea nevoie de protocoale de colaborare, sau de cooperare, cu diversele instituţii ale statului.
La mijloc este năravul vechi, nevoia de colaboratori pe baza căreia a funcţionat Securitatea comunistă, în ultima fază numită securitatea lui Ceauşescu. SRI a mers mai departe, prinzând în  păienjenişul său informaţional toată instituţia. Şi nu orice instituţie, ci prima dintre toate, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Şochează faptul că preşedintele Băsescu, cel care se dădea cel mai bine informat cetăţean din România, nu ştia de protocoale. Aflăm că nu a fost informat nici Klaus Iohannis. Secretul a fost desăvârşit, cu toate că s-au semnat peste 60 de protocoale.
Secretizate sau nu, protocoalele nu ţin nici de foame, nu aduc nici investiţii majore în societate. Importante sunt măsurile de ordin economic şi social, politicile bugetar-monetare.
Din această pricină preşedintele Iohannis nu i-a convocat urgent la Cotroceni pe şefii SRI şi DNA ca să-i întrebe despre protocoale. Le-a chemat pe Viorica Dăncilă şi Olguţa Vasilescu. Primul ministru, respectiv ministrul Muncii, trebuie să-l informeze şi să-l lămurească asupra modului în care se pot plăti salariile şi pensiile majorate. În acelaşi timp premierul va fi întrebat de unde se vor lua banii din moment ce statul nu mai face investiţii. Două întrebări pe cât de simple, pe atât de esenţiale. Dincolo de ele nu există decât vorbărie goală.
Este adevărat că s-au încălcat nişte legi, poate chiar Constituţia, prin semnarea acelor protocoale nenorocite, dar adevărul dureros provine din luarea unor măsuri economice aberante doar de dragul de a obţine capital electoral.
Poate fi bănuită adoptarea unor „protocoale” la nivelul conducerii PSD prin care se urmăreşte manipularea populaţiei, cumpărarea de voturi contra majorării unor salarii şi pensii. Salariile au fost mici, dar trebuie să existe un echilibru între ce îţi doreşti şi ce poate oferi economia. PSD întâi omoară cloşca, apoi promite ouă mai multe.
Preşedintele încearcă să impună un echilibru în toate, dar nu are prea multe pârghii. A aflat odată cu ţara că au existat protocoale secrete. Află de la televizor ce măsuri ia guvernul. Klaus Iohannis ocupă funcţia supremă în stat, dar nu ştie circuitul banilor în economie, nu este la curent cu măsurile pe care urmează să le ia guvernul, nu are acces la informaţiile care arată cât de lungă este mâna Securităţii. Mai putem adăuga şi votul majorităţii parlamentare, pe care nu-l poate influenţa.
În concluzie, conduce preşedintele România sau are doar un rol decorativ, puterea lui limitându-se la posibilitatea retrimiterii unei legi la parlament? Asta se întâmplă în condiţiile în care partidul al cărui candidat a fost nu reuşeşte să ajungă la guvernare. Asta este şi una din cauzele crizelor politice neîntrerupte când şeful statului este obligat să coabiteze cu un guvern de altă culoare politică.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş