De doi ani încoace am fost publicat cu peste 60 poezii în prestigioasele reviste: Actualitatea literară, Argeș, Boem@, Banchetul, Caiete Silvane, Caligraf, Convorbiri literare, Caietele Columna, Hyperion (Botoșani), Impact, Litere, Lumină lină,(New York, SUA), Oltart, Observatorul (Toronto, Canada) Plumb, Spații culturale, Spania literară, Surâsul Bucovinei etc.
După ce am fost publicat cu poezii în 5 numere consecutive ale unei prestigioase reviste trimestriale, (menționată mai sus),unii au așteptat probabil aproape doi ani să apară un număr al acestei reviste, în care să nu fiu eu publicat, să poată scrie despre acesta. Și întocmai, a apărut numărul dorit de ei, și au menționat în diferite publicații tipărite și electronice despre cine cu ce materiale au apărut în numărul recent, că doar cum să scrie despre altul că a apărut cu poezii în 5 numere precedente, dacă nu-i din gașca lor.
După cum mi-a spus personal unul dintre cei mai mari scriitori români din Europa, citez: ”Aprecierile, distincțiile și băgările în seamă de orice fel (în România), în 99% din cazuri în aspect literar nu se acordă doar după creație. Chiar și un ”bravo” sau un bătut pe umăr, ori un simplu „like” nu se acordă de pomană, fără cunoștințe, conjuncturi în context de gașcă, bazate pe diverse interese individuale sau de grup și fală. Când spun ”gașcă” mă refer la o grupare restrânsă de persoane, nu la o anumită formațiune literară constituită oficial.



